Anulare proces-verbal de contravenţie

Decizie 272 din 15.03.2011


Prin decizia civila nr. 272 din 15.03.2011 a Tribunalului Arad, pronuntata în dosarul nr. 14502/55/2010, s-a respins recursul declarat de intimat împotriva sentintei  civile nr.9952 din 11.11.2010 pronuntata de Judecatoria  Arad în dosarul nr. 14502/55/2009.

Astfel, s-a statuat ca în mod judicios prima instanta a retinut ca petentul a facut dovada provenientei licite a bunurilor mentionate în procesul verbal de contraventie cum de altfel chiar agentul constatator a mentionat în procesul verbal de contraventie, în acest sens avizul pentru cantitatea de 980 kg ardei în valoare de 147.000 forinti emis de o persoana fizica din Ungaria. Ca atare sustinerile petentului ca detinea acte de provenienta pentru cantitatea de marfa se confirma iar dispozitiile legale ale art.1 lit.e din Legea nr.12/1990 care sanctioneaza efectuarea de acte sau fapte de comert cu bunuri a caror provenienta nu este dovedita în conditiile legii nu sunt îndeplinite si nu poate atrage raspunderea contraventionala a petentului din acest punct de vedere.

Cu atât mai mult cu cât chiar prima instanta a retinut în considerente ca prin decizia nr.1 din 18.02.2002 pronuntata într-un recurs în interesul legii Curtea de Suprema de Justitie a statuat ca în cazul plângerilor îndreptate împotriva actelor de constatare si sanctionare a contraventiilor prevazute de art.1 lit.e din Legea nr.12/1990 prin prezentarea ulterioara în fata instantelor judecatoresti a actelor prin care se dovedeste provenienta licita a bunurilor ce nu erau însotite în momentul constatarii contraventiei de astfel de documente atrage anularea procesului verbal de contraventie ,exonerarea contravenientului de plata amenzii si restituirea marfii confiscate iar în prezenta pricina petentul a prezentat chiar la momentul controlului documente de provenienta legala, respectiv avizul la care se face referire în procesul verbal de contraventie situatie în care contraventia nu exista neputându-se retine în sarcina petentului efectuarea de  acte sau fapte de comert cu bunuri a caror provenienta nu este dovedita în conditiile legii.

Sustinerea intimatului din recurs ca petentul a transportat o cantitate însemnata respectiv 980 kg de ardei si ca aceasta cantitate cu mult peste consumul obisnuit de ardei pentru uzul personal ar conduce la prezumtia de comercialitate a actului de transport nu poate fi retinut de tribunal din moment ce intimatul tinde a adauga la lege prin sustinerea sa cu privire la cantitate, or dispozitiile art.1 lit.e din Legea nr.12/1990 nu conditioneaza în nici un fel actul sau faptul de comert de cantitatea marfii respective instituind vreo prezumtie  ci dimpotriva legea prevede doar conditia detinerii actelor de provenienta. Or petentul detinea acte de provenienta dupa cum chiar agentul constatator a mentionat în procesul verbal de contraventie. În acelasi sens referirea la dispozitiile OUG nr.44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate este fara nici un suport din moment ce contraventia a fost constatata în baza legii nr.12/1990 si nu a OUG nr.44/2008 sustinerea ca petentul este sau nu este comerciant fiind fara suport în starea de fapt si fara relevanta în prezenta pricina cu atât mai mult cu cât intimatul face confuzie între contraventia prevazuta de dispozitiile art.1 lit.a din Legea nr.12/1990 care sanctioneaza efectuarea de acte sau fapte de comert de natura celor prevazute în Codul comercial sau în alte legi, fara îndeplinirea conditiilor stabilite prin lege la care se refera în recursul sau si contraventia prevazuta de art.1 lit.e din Legea nr.12/1990 pentru care a fost sanctionat petentul si care sanctioneaza efectuarea de acte sau fapte de comert cu bunuri a caror provenienta nu este dovedita, în conditiile legii.