Fond funciar

 Pronunţând sentinţa civilă nr. 9070/17.10.2008 Judecătoria B. a  admis în parte plângerea formulată de reclamantul J.S. în contradictoriu cu pârâtele C. J. B., C. L. , C. L. L.V., a anulat parţial H.C.J. 10619/2006 dispunând reconstituirea în favoarea reclamantului a dreptului de proprietate  în natură pentru suprafaţa de 42,38 ha teren agricol aflat în administrarea Penitenciarului B. (32 ha) şi a S.C. A.B. (10,38 ha) colorat cu verde, respectiv haşurat în schiţa raportului de expertiză C. (f.333) pe raza comunei L.V..

Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a respins ca prematur introduse cererile privind  obligarea comisiilor la punerea în posesie şi eliberarea titlurilor  de proprietate.

 Pentru a pronunţa această sentinţă, a reţinut judecătoria că autorii  reclamantului: Gh.S. (tată), Gh.-C. S. (unchi) şi M.C. (mătuşă) au avut in proprietate diferite suprafeţe de teren, aflate pe teritoriul administrativ al comunei L.V., ce făceau parte, la data exproprierii din moşia S.. În ce priveşte reconstituirea dreptului de proprietate după tată şi mătuşă, instanţa reţine că, pentru suprafeţe de câte 50 ha s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate insă după autorul Gh.S. C. reclamantul nu a obtinut recunoaşterea dreptului său. Or, prevederile art. 3 alineat 2 sunt suficient de clare şi precise in sensul că reconstituirea dreptului de proprietate se face pentru persoanele îndreptăţite in limita a 50 ha teren de proprietar deposedat ceea ce înseamnă, in prezenta cauză, că reclamantului ar  trebui să i se acorde cîte 50 ha teren de fiecare autor deci şi după unchiul  său, Gh.S. C.. În acelaşi sens sunt şi prev. art. 41  al. 1 din H.G. 890/2005. Hotărârea Comisiei judeţene 10619/2006 este nelegală intrucât nu face referire la acest autor pentru care reclamantul a formulat cerere de reconstituire, ci numai la defuncţii Gh.S.  şi M.C., această situaţie rezultând atât din referatul de solutionare a propunerii făcută de  C.L.S. cit şi  din hotărârea sus citată.

Aşa fiind, instanţa a dispus anularea in parte a acestei hotărâri numai in ce-l priveşte pe reclamant, întrucât este singurul care a formulat prezenta acţiune.

În ce priveşte reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 50 ha după Gh.S. C., instanţa a reţinut că, anterior C. J. a soluţionat cererea reclamantului prin H.C.J. 7296/2003 care a fost contestata in justiţie, prin S.C. 448/19.01.2005 reclamantul obţinând recunoaşterea dreptului său, astfel: pentru suprafaţa de 14 ha s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în natură, pe raza com. L.V. iar pentru suprafaţa de 36 ha s-a dispus acordarea de despăgubiri prin înscrierea reclamantului in anexa 40. Din actele înaintate instanţei nu rezultă că această sentinţă ar fi fost pusă in executare. Or, la intervenirea Legii 247/2005, reclamantul a formulat o nouă cerere de reconstituire (nr. 8/29 august 2005) care a urmat o cale procedurală separată de cea menţionată anterior, astfel că instanţa nu este ţinută de dispoziţiile sentinţei întrucât la data pronunţării acesteia nu erau in vigoare prevederile Legii 247/2005 .

Potrivit art. 2 din Legea 1/2000, regula in materia restituirii terenurilor ste reconstituirea in natură, pe vechile amplasamente. Acest text reprezintă corolarul art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Conventia Europeană Drepturilor Omului potrivit căruia orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale. Faţă de atitudinea pasivă a Comisiei care nu a dat eficacitate sentinţei 448/19 01 2005 şi nici in cauza de faţă nu a soluţionat integral cererea reclamantului,instanţa chemată să se pronunţe asupra legalităţii deciziei unui organ administrativ este obligată să statueze  şi asupra dreptului de proprietate al reclamantului. Având in vedere cele enunţate, instanţa a apreciat că reclamantul, ca moştenitor al ascendentului său, trebuie să beneficieze de repararea integrală şi în natură de proprietatea de care a fost lipsit o perioadă mare de timp, urmare a unei preluări abuzive.

Din expertiza extrajudiciară a rezultat că o parte din terenul ce constituia fosta moşie S. este in administrarea unor instituţii şi persoane juridice, iar pentru o parte s-a dispus reconstituirea in favoarea altor  proprietari ce au fost împroprietăriţi cu ocazia Reformei agrare sau s-a constituit dreptul de proprietate conform Legii 18/1991. Expertul a identificat in schiţa anexa suprafeţele ce au aparţinut autorilor reclamantului, în schiţa marcată cu culoarea maro fiind reprezentată proprietatea defunctului Gh. S. C. şi se află pe teritoriul administrativ al com. L.V. Terenurile ce se pot restitui  in natură se află in administrarea Penitenciarului B. - 32 ha şi al SC A.B. - 10,28 ha fiind identificate de expert in aceeaşi schiţă. Potrivit art. 3 al 3 din Legea 268/2001 şi art. 47 din H.G. 890/2005 terenurile ce fac obiectul retrocedării se transmit de către ADS la cererea comisiilor judeţene către comisiile locale în baza unui protocol. Anterior încheierii acestui protocol este necesara parcurgerea etapelor prevăzute de art. 9 şi 10 din H.G. 626/2001, procedură ce trebuie efectuată anterior emiterii hotărârii de reconstituire de către C. J.  însă, urmare a situaţiei de fapt din prezenta cauză, se va putea efectua şi după rămânerea irevocabilă a acestei sentinţe.

Faţă de cele expuse, instanţa a dispus reconstituirea in natură a dreptului de proprietate pentru 42, 38 ha teren pe raza com. L.V. identificat potrivit schiţei menţionate (f 333).

Cererile privind obligarea comisiilor la punerea in posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate apar ca fiind prematur introduse faţă de prev. art. 34 şi 36 din H.G. 890/2005 astfel că au fost respinse.

Împotriva acestei sentinţe, prin reprezentanţii lor legali, au declarat recurs în termen, motivat prin declaraţia de recurs, legal scutit de plata taxei judiciare de timbru, C. L. de aplicare a legilor fondului funciar L.V. (fila 3) şi C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. (filele 4, 5).

 În motivarea recursului său, C. L. L.V. a arătat că, în realitate suprafaţa de teren administrată de Penitenciarul B. este de doar 31,32 ha în loc de 32 ha, astfel cum rezultă din actele şi documentele aflate la penitenciar şi că nu toată suprafaţa de 10,38 ha administrată de S.C. A.S.A. B. este proprietatea acestei societăţi.

 Astfel, suprafaţa haşurată se suprapune cu terenurile S.C. „A.B.”, doar pe 8,048 ha (conf. numerelor cadastrale 31/1,31/5,31/6,31/7,31/2,31/41).

Diferenţa de suprafaţă se suprapune peste numerele cadastrale 3234,3233,31/3,747a cât şi peste terenurile Primăriei L.V. în suprafaţă de 3600 m.p.

 La rândul său, C. J. B., a arătat că:

1. hotărârea pronunţată de judecători este lipsită de temei legal, fiind dată cu  încălcarea art. 11 alin. 2.1 din Legea 18/1991 dar şi a art. 44,136 din Constituţia României având în vedere că suprafaţa de 10,38 ha teren agricol este în proprietatea privată a S.C. „A.I.” S.A. B. potrivit certificatului de atestare a proprietăţii seria M nr. 0710/1990, iar suprafaţa de 32 ha aflată în  administrarea Penitenciarului B. este teren proprietate publică a statului, afectat unei utilităţi publice ce nu poate face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Prin urmare, arată recurenta, aceste terenuri nu sunt libere de sarcini şi nu pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, obligaţia instituită în sarcina Comisiei Judeţene B. fiind nulă, deoarece obligă la imposibil (ad imposibilum nula obligatio).

Susţine recurenta că  prima instanţă a încălcat  şi dispoziţiile art. 3 alin. 2 din Legea 1/2000 ce limitează reconstituirea dreptului de proprietate pentru  terenurile agricole la suprafaţa de 50 ha, formularea unei noi cereri de reconstituire potrivit Legii 247/2005 pentru aceeaşi  suprafaţă de teren şi după acelaşi autor neputând avea ca efect anularea unui drept stabilit printr-o hotărâre judecătorească (sentinţa civilă nr. 448/19.01.2005) sau chiar anularea acestei hotărâri.

2. Sentinţa civilă nr. 448/19.01.2005 are autoritate de lucru judecat, fiind îndeplinită cerinţa triplei identităţi, de părţi, obiect şi cauză.

3. Prima instanţa a  depăşit atribuţiile puterii  judecătoreşti dispunând reconstituirea după Gh.S. C. (unchiul reclamantei) în condiţiile în care prin Hotărârea Comisiei Judeţeane  nr. 10619/14.11.2006 s-a respins cererea de reconstituire formulată după defuncţii S. C. Gh.  şi C.M.

Greşită este şi anularea ei în parte a H.C.J nr. 10619/2006 doar a ce-l priveşte pe reclamant deoarece instanţa a exclus de la moştenire pe celălalt moştenitor, L.S.T., fără a motiva acest fapt.

În recurs s-au depus la dosar înscrisuri (fila 6 - 25, 43 - 47, 184, 185, 198 - 203).

Formulând întâmpinare, intimatul-reclamant J.S. (filele 27 - 30, 36) a solicitat, faţă de excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de recurenta C. J. B., ataşarea dosarului în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 448/19.01.2005, arătând că prin această sentinţă i s-a restituit în natură doar suprafaţa de 14 ha, pentru diferenţa de  36 ha dispunându-se acordarea de despăgubiri.

 A solicitat, de asemenea, intimatul-reclamant respingerea ca nefondate a înscrisurilor formulate, arătând că toate cererile de reconstituire a  dreptului de proprietate.

 Toate cererile de reconstituire a dreptului de proprietate după autorii deposedaţi au fost depuse în termenele procedurale, dar comisiile locale de la com. S. şi L.V. nu au dat curs, au tergiversat în mod premeditat reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, motivat de faptul că valoarea de circulaţie a terenului este destul de mare şi în această perioadă au fost puse în posesie pe terenurile revendicate alte persoane care nu erau îndreptăţite,  dar făceau parte din clientela politică sau prin acte de corupţie faţă de funcţionari publici, au obţinut un alt amplasament, pe fostele moşii S.. 

S-a arătat, de asemenea, în întâmpinare că  prima cerere de  reconstituire după defunctul S. C. a fost formulată la 11.03.1991 şi nu în 1997, cum greşit afirmă recurenţii şi că modificările aduse legilor  funciare prin Legea 247/2005 au ca scop în primul rând ca reconstituirea sa să se facă pe vechile amplasamente, dându-se posibilitatea depunerii de noi cereri (art. 33 din Legea 18/1991) astfel că nu se poate vorbi de autoritate de lucru judecat (fila 34, 35), iar expertiza judiciară efectuată în cauză arată că, în linii mari, pe vechiul amplasament ar fi loc pentru a fi înscrişi atât intimatul ca prim proprietar cât şi cetăţenii împroprietăriţi în 1945, fiind pe deplin aplicabil şi dispoziţiile alin. 2 al art. 45 din H.G. 890/2005 (fila 41, 42).

 La 29.01.2009 a fost înregistrată cererea de intervenţii accesorie în interes alăturat Comisiei Judeţene B., cerere formulată de S.C. „A.I.” S.A. B. prin care s-a solicitat admiterea recursurilor cu  motivarea că prin sentinţa recurată, instanţa a reconstituit în favoarea reclamantului-intimat dreptul de proprietate asupra unui  teren curţi-construcţii aflat în proprietatea societăţii interveniente, situat în comuna L.V., terenul fiind dobândit prin aplicarea H.G. 1250/1990, H.G. 834/1991, fiind emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 07 nr. 0710, transcris la Notariatul de Stat Judeţean, B. sub nr. 9970/10.06.1994 (fila  55 - 54).

În dovedirea susţinerilor sale, intervenienta a depus la dosar înscrisuri (filele 55 - 104).

 Cererea de intervenţie alăturat recurentei C. J. B.  a fost încuviinţată în principiu prin încheierea din 03.04.2009,  prin aceeaşi încheiere fiind respinsă excepţia tardivităţii declarării şi motivării  recursurilor (filele 106, 204, 205).

 Formulând întâmpinare la cererea de intervenţie în interes alăturat  Comisiei Judeţene B., intimatul-reclamant  a arătat  că  diversele  constituiri făcute ulterior datei de 11.03.1991 au încălcat art. 17 din Legea 18/1991, nemodificată care precizează ce terenuri rămân la dispoziţia Comisiei, putând fi atribuite „...terenurile pentru care nu s-au formulat cerere de restituire”, însă pentru terenul în discuţie, s-au formulat astfel de cereri întemeiate pe toate legile fondului funciar care au apărut, iar intervenienta ar fi trebuit să se intereseze pe pământul cui  se instalează (filele 195, 196).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

 Prin cererea adresată Judecătoriei B. şi înregistrată sub nr.  20063/27.12.2006 domnul J.S. a solicitat anularea Hotărâri Comisiei Judeţene B.  nr. 10619/14.11.2006 şi reconstituirea dreptului  său de proprietate pentru 50 ha teren arabil, după autorul său Gh.S. C., cu obligaţia Comisiilor pârâte la punerea  în posesie şi eliberarea titlului de proprietate.

 Emiţând Hotărârea nr. 10619/14.11.2006, C. J. a invalidat propunerile Comisiei Locale S. motivat de faptul că  moştenitorului J.S. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate după defunctul S. C. Gh. pentru suprafaţa de 50 ha pe  raza comunei S. prin Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 5777 din 16.10.2000 şi după defuncta C.M. s-a reconstituit  dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 50 ha de acordarea de despăgubiri prin hotărârea nr. 10172/20.06.2006, în comuna L.V.

 C. J. a omis, însă, să soluţioneze cererea intimatului-reclamant privind reconstituirea după S. C., deşi  din actele aflate la dosar rezultă că s-a formulat cerere şi pentru terenurile ce au aparţinut acestui defunct (filele 24, 48 dosar judecătorie – adresa nr. 8/7.04.2006 a Comisiei Locale S., respectiv cererea înregistrată  sub nr. 8/29.08.2005).

Omisiunea comisiei judeţene poate fi remediată pe cale judecătorească, instanţa de judecată fiind competentă să soluţioneze plângerea formulată împotriva hotărârilor comisiei judeţene prin raportare la obiectul cererii de  reconstituire în procedura  reglementată  de dispoziţiile Legii 18/1991 (art. 53 şi următoarele) şi de cele ale H.G. 890/2005 (art. 27) fără a se putea vorbi de depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

În mod greşit însă, prima instanţă a considerat că nu poate fi ţinută de dispoziţiile sentinţei civile nr. 448/19.01.2005 întrucât la data pronunţării acesteia nu erau în vigoare prevederile Legii 247/2005.

Prin această sentinţă, Judecătoria B. a admis în parte plângerea formulată la Legea 18/1991 de domnul I.J.S., împotriva Comisiei judeţene B. şi C. L. L.V.  şi, modificând în parte Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 7296/18.02.2003, a dispus înscrierea reclamantului ca moştenitor al defunctului S. C. Gh. în anexa 40 cu suprafaţa de 36 ha şi a obligat C. L. să întocmească documentaţia, iar C. J. să emită o hotărâre prin care să-l înscrie pe reclamant în anexa pentru  restituirea în natură a terenului  în suprafaţă de 14 ha situat în  com. L.V..

Sentinţa a fost motivată arătându-se că din probele administrate în cauză rezultă că la data formulării cererii de reconstituire de  către reclamant era şi este liberă doar suprafaţa de 14 ha, tarlaua 1, restul suprafeţelor de teren până la 50 ha aflându-se în proprietatea  Penitenciarului B., A.B. şi a cetăţenilor cărora li s-au eliberat  titluri de proprietate.

La data pronunţări acestei hotărâri, deci, fusese emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 0710/25.05.1994 în favoarea S.C. A.SA. B. fila 67), precum şi titluri de proprietate  în favoarea unor persoane fizice, acte pe care intimatul-reclamant  nu a înţeles să le conteste, solicitând anularea lor pe cale judecătorească după cum nu a înţeles să formuleze recurs nici  împotriva sentinţei civile nr. 448/2005, astfel cum rezultă din actele dosarului nr. 5242/2003  ataşat  prezentei  cauze.

 A admite faptul că prin adoptarea unei legi se pot nesocoti dispoziţiile cuprinse într-o hotărâre judecătorească irevocabilă anterioară, în condiţiile în care situaţia de fapt a rămas neschimbată, ar echivala cu o evidentă încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat, dar şi cu o încălcare a art. 44 din Constituţia României, privind garantarea dreptului de proprietate, şi a art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 2 şi 33 din Legea  1/2000, cu modificările ulterioare.

Astfel, potrivit primului text reconstituirea dreptului de  proprietate se face pe vechiul amplasament dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane, drepturile dobândite cu respectarea  prevederilor Legii 18/1991 pentru care au fost eliberate adeverinţe de  proprietate, proces-verbal de punere în posesie sau titlu de proprietate rămânând valabil  fără  nici o altă confirmare.

 Potrivit celei de-al doilea text, pot cere reconstituirea dreptului de proprietate şi  foştii  proprietari cărora li s-au respins cererile prin nesocotirea  prevederilor art. III din Legea 169/1997. Or, o asemenea nesocotire nu s-a solicitat a fi constatată de către persoana interesată (intimatul- reclamant).

 În consecinţă, instanţa apreciază că, fără a se putea vorbi de autoritate de lucru judecat (acţiunea soluţionată prin sentinţa civilă nr. 448/2005 având un alt obiect) dispoziţiile acestei sentinţe nu pot fi ignorate ceea ce face ca plângerea formulată, de această  dată, împotriva hotărârilor Comisiei Judeţene nr. 10619/14.11.2006 să nu poată fi primită, astfel încât în temeiul art. 312 Cod procedură civilă instanţa va admite atât recursurile cât şi cererea de intervenţie, va modifica în totalitate sentinţa recurată şi reţinând cauza spre rejudecare va respinge  plângerea ca nefondată.

 Deşi a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de  judecată, intervenienta nu a dovedit efectuarea unor astfel de cheltuieli,  motiv pentru care cererea sa va fi  respinsă  ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare