Asigurări sociale. Pensii.

Sentinţă civilă 988 din 09.06.2009


Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.6232 din 22.10.2008 d-l G.I.C. a contestat decizia nr.420409/3.09.2008 emisă de C.J.P.Bacău.

În motivarea cererii sale, a arătat contestatorul că decizia cuprinde mai multe inadvertenţe faţă de menţiunile din carnetul său de muncă şi că se află în imposibilitate de a mai munci fiind bolnav iar minele din sectorul Comăneşti au fost închise, solicitând recunoaşterea dreptului său de a obţine pensie pentru limită de vârstă (f.23,24, 26, 27,32,33).

Cererea nu a fost motivată în drept, acţiunea fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar potrivit art. 159 din L.19/2000.

Formulând întâmpinare prin reprezentanţii săi legali (f.10-12), C.J.P.Bacău a solicitat respingerea contestaţiei ca fiind nefondată, arătându-se că cererea  privind  solicitarea  pensiei pentru limita  de vârstă  este depusă  cu nr. 61053/28.07.2008; stagiul complet de cotizare  corespunzător reclamantului este de 33 de ani şi 4 luni; stagiul  total afectiv realizat  este de 24 ani, 2 luni şi 12 zile fiind compus din : 13 ani, 9 luni şi 23 de zile—stagiul realizat în condiţii  speciale anterior datei de 04.2001, 1 an, 3 luni şi 27 de zile – stagiu asimilat ( armata), 6 ani şi 6 luni- stagiu aferent  grupei speciale  de muncă şi 2 ani, 6 luni şi 22 de zile- stagiu  realizat în condiţii normale de muncă; În aceste condiţii, prin decizia emisă se respinge înscrierea la pensie  pentru limita de vârstă, deoarece reclamantul nu îndeplinea condiţiile prevederilor art. 41, alin.1, respectiv „pensia pentru limită de vârstă se  acordă asiguraţilor care îndeplinesc , cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard  de pensionare şi stagiul minim  de cotizare realizat public”  , coroborat cu  dispoziţiile art. 167 din Legea nr. 19/2000. În aceste condiţii , reclamantul îndeplineşte  condiţiile pentru  acordarea pensiei pentru limita de vârstă, la împlinirea  vârstei  de 64 de ani şi 2 luni ( aşa cum se poate observa în decizia contestată).

A depus intimata la dosar documentaţia în baza căreia a emis decizia contestată (f.13-22, 35-48).

Examinând înscrisurile aflate la dosar, instanţa constată următoarele:

Prin decizia contestată, nr.420409/3.09.2008 (f.3,4,13) s-a respins cererea d-lui C. G. de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, cu motivarea că nu sunt îndeplinite prevederile art.41 alin.(1) din L.19/2000, stagiul de cotizare realizat fiind mai mic decât stagiul complet de cotizare cerut de lege.

Potrivit buletinului de calcul întocmit de intimată pe baza menţiunilor efectuate în carnetul de muncă al contestatorului, acesta a realizat 24 ani, 2 luni şi 12 zile, din care13 ani, 9 luni şi 23 zile în condiţii speciale (anterior 04.2001) şi 2 ani 6 luni şi 22 zile în condiţii normale, cu un stagiu asimilat de 1 an 3 luni şi 27 zile şi un stagiu aferent gr. I şi II de 6 ani şi 6 luni.

Astfel cum a precizat şi contestatorul (f.2,26,32) cererea sa adresată intimatei la 28 iulie 2008 şi înregistrată sub nr.61053 (f.17) viza obţinerea unei pensii pentru limită de vârstă, nefiind depuse alte înscrisuri, astfel încât în mod corect a reţinut CJP Bacău faptul că pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă, d-l C. G. trebuie să îndeplinească condiţiile cerute de art.41 alin.(1) coroborat cu art.167 din L.19/2000 şi O. 340/2001.

Fiind născut în septembrie 1947, dreptul contestatorului de a solicita pensie pentru limită de vârstă devine activ în noiembrie 2011, la împlinirea vârstei de 64 ani şi 2 luni, cu realizarea unui stagiu complet de cotizare de 33 de ani şi 4 luni (anexa nr. 9 din O.340/2001). La data formulării cererii – 28.07.2008, contestatorul avea vârsta de 60 ani şi 10 luni.

Chiar dacă potrivit art.1671 din L.19/2000, desfăşurând activităţi în condiţii speciale peste 12 ani, conform legislaţiei anterioare, pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 7 ani şi 2 luni, alineatul 4 al aceluiaşi articol cere ca stagiul complet de cotizare prevăzut de lege să fie îndeplinit.

Prin urmare, instanţa constată că d-l C.I.G. nu îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă şi nefiind precizate inadvertenţele deciziei contestate faţă de menţiunile cărţii de muncă, urmează să respingă contestaţia formulată ca nefondată. 

Domenii speta