Revocare suspendare sub supraveghere a executarii pedepsei

Hotărâre 9 din 09.01.2009


Dosar nr. 2689/88/2008

SENTINŢA PENALĂ NR.9

Şedinţa publică din 09 ianuarie 2009

Cu privire la cauza penală de faţă constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea, judecătorul delegat la compartimentul de executări penale din cadrul Tribunalului Tulcea a solicitat revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului ........ prin Sentinţa penală nr. 37 din 28 februarie 2006 a Tribunalului Tulcea rămasă definitivă la data de 15 mai 2006 prin nerecurarea Deciziei penale nr. 7/MP72007 din 21 aprilie 2006 a Curţii de Apel Constanţa.

In motivarea cererii, s-a arătat că, prin hotărârea menţionată anterior, ........, fără antecedente penale, a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în condiţiile art. 1101) Cod penal pe timp de 3 ani şi 6 luni pentru comiterea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. 2 lit. b şi c şi alin. 21) lit. a şi b Cod penal, cu aplicarea art. 99 şi următoarele Cod penal şi a art. 74 lit. a şi c Cod penal.

Incredinţarea supravegherii s-a atribuit Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea, iar prin hotărârea de condamnare, ........ a fost obligat ca după împlinirea vârstei de 18 ani să se prezinte bilunar la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu sau reşedinţă, orice deplasare mai mare de 8 zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii de natură a-i fi controlate mijloacele de existenţă.

Din informarea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea rezultă că ........ a intrat în evidenţele acestui serviciu la data de 22 mai 2006, când încă era minor, iar după data de 27 februarie 2007, când devenea major, condamnatul trebuia să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863) alin. 1 lit. a – d Cod penal şi de care a luat cunoştinţă sub semnătură la datele de 30 mai 2006 şi respectiv 1 martie 2007.

Din aceeaşi informare s-a arătat că ........ nu a respectat măsurile de supraveghere părăsind ţara la data de 8 martie 2007 cu destinaţia Italia.

S-a mai susţinut că în cursul anului 2008 s-au expediat pe adresa condamnatului mai multe notificări, constatându-se că nici până în prezent acesta nu s-a reîntors în ţară.

In vederea soluţionării cererii s-au depus la dosarul cauzei informarea nr. 2311/SP/28 octombrie 2008 a Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea, procesul verbal din 17 august 2008, procesul-verbal din 19 martie 2008, procesul verbal nr. 1077/SP/30 mai 2008 şi declaraţia olografă a condamnatului din 1 martie 2007, şi totodată au fost ataşate dosarele nr. 2363/88/2007 şi, respectiv 2987/2005 ale Tribunalului Tulcea.

Examinând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine în fapt următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 37 din 28 februarie 2006 a Tribunalului Tulcea, rămasă definitivă la 15 mai 2006, ........ a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe timp de 3 ani şi 6 luni iar supravegherea a fost încredinţată Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea.

Din informarea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea se reţine că, ........ a intrat în evidenţele respectivului serviciu la data de 22 mai 2006 când încă era minor.

Conform prevederilor hotărârii de condamnare, ........ după data de 27 februarie 2007, când a devenit major, trebuia să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 86 3) alin. 1 lit. a – d Cod penal şi de care a luat cunoştinţă sub semnătură, la data de 30 mai 2006, prin semnarea procesului verbal nr. 1077/SP/2008 al Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea dar şi prin declaraţia olografă din 1 martie 2007.

Intrucât condamnatul nu s-a prezentat la Serviciul însărcinat cu supravegherea sa pe timpul executării pedepsei s-a propus revocarea măsurii suspendării sub supraveghere, la data de 6 septembrie 2007.

Prin Sentinţa penală nr. 225 din 14 decembrie 2007 a Tribunalului Tulcea sesizarea de revocare a fost respinsă ca inadmisibilă.

Ulterior, verificările din teritoriu ale Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea au stabilit că, la data de 8 martie 2007 ........ a plecat în Italia la muncă, unde se află şi în prezent.

Potrivit prevederilor art. 864) alin. 2 Cod penal, revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere poate interveni dacă cel condamnat nu îndeplineşte cu rea credinţă măsurile de supraveghere legale sau obligaţiile stabilite de instanţă.

Reaua credinţă la care se referă textul de lege menţionat trebuie să rezulte în mod clar din comportamentul condamnatului pentru că ea nu se prezumă.

In speţă, condamnatul ........, la scurt timp după ce a devenit major a plecat în Italia pentru a-şi găsi un  loc de muncă şi nu a mai revenit în ţară nici până în prezent.

In condiţiile în care părinţii condamnatului au adus la cunoştinţă organelor abilitate potrivit legii destinaţia şi scopul deplasării în străinătate a condamnatului nu se poate concluziona că acesta, cu rea credinţă, se sustrage de la îndeplinirea măsurilor de supraveghere.

Nici împrejurarea că ........ nu a comunicat domiciliul din străinătate şi modul în care îşi câştigă existenţa nu este de natură să formeze convin gerea fermă că acesta se sustrage îndeplinirii măsurilor de supraveghere stabilite de instanţa care l-a condamnat.

Pentru considerentele menţionate, tribunalul constatând că în cauză nu sunt întrunite cerinţele articolului 864) alin. 2 Cod penal, va respinge cererea de revocare a suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului ........ prin Sentinţa penală nr. 37/28 februarie 2006 a Tribunalului Tulcea, cerere formulată de judecătorul delegat la compartimentul de executări penale din cadrul Tribunalului Tulcea, ca nefondată.

Urmare respingerii cererii, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.