Acţiune privind furnizare informaţii publice admisă in parte, definitivă şi irevocabilă. Cerere formulată in temeiul dispoziţiilor art.24 alin.1 şi 2 din, privind procedura de executare reglementată de Legea nr.554/2004 a contenciosului administrat...

Acţiune privind furnizare informaţii publice admisă in parte, definitivă şi irevocabilă.

Cerere formulată in temeiul dispoziţiilor art.24 alin.1 şi 2 din, privind procedura de executare reglementată de Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.

Amendă aplicată conducătorului autorităţii publice.

- art.24 alin.1 şi 2 din Legea nr. 55472004

 Potrivit dispoziţiilor art.24 al.1şi 2 din Legea 554/2004 modificată şi republicată: Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.

Curtea reţine că dispoziţiile legale menţionate în acest articol, sunt cuprinse în cadrul procedurii de executare reglementată de Legea 554/2004, procedură care nu poate aduce în discuţie legalitatea sau temeinicia hotărârii  judecătoreşti a cărei executare se solicită, instanţa  având de analizat doar dacă actul emis de autoritatea publică se conformează obligaţiilor impuse prin titlul executoriu.

Despăgubirile prevăzute de dispoziţiile art.24 al.2 din Legea 554/2004 sunt aferente întârzierii în executarea unei hotărâri judecătoreşti şi destinate acoperirii prejudiciului suferit de reclamant prin întârziere.

Amenda ce poate fi aplicată conducătorului autorităţii publice potrivit aceluiaşi text reprezintă însă un mijloc de constrângere pentru obţinerea executării hotărârii, prin reglementare, caracter şi scop presupunând cu necesitate ipoteza neexecutării hotărârii judecătoreşti irevocabile la momentul pronunţării instanţei de contencios administrativ cu soluţionarea unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art.24 din Legea 554/2004 modificată şi republicată.

În virtutea principiului de drept potrivit căruia interpretarea legii se face în sensul  de a produce efecte, iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, instanţa de  control judiciar apreciază că prin soluţia pronunţată, judecătorul fondului nici nu a adăugat la lege şi nici nu a modificat-o.

În raport de conţinutul dispoziţiilor art.24 din Legea 554/2004 modificată şi republicată, Curtea va înlătura criticile recurentei reclamante potrivit cărora principalul scop al instituirii amenzii este acela de a sancţiona încălcarea unei norme, întrucât, în considerarea celor expuse anterior, apreciază că acesta este un mijloc de constrângere în a executa o hotărâre.

Ori, în condiţiile în care executarea s-a produs, nu se mai poate solicita decât acordarea unor despăgubiri pentru o eventuală întârziere, nu şi aplicarea unor măsuri de constrângere.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A VIII A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL, DECIZIA CIVILĂ NR736/16.03.2009)

Deliberând asupra recursului civil de faţă constată că prin sentinţa civilă nr.3484/09.12.2008 Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a lipsei de obiect şi a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki în contradictoriu cu pârâtul Berca Gabriel - Secretar General al Guvernului şi ca neîntemeiată cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a apărătorului este neîntemeiată având în vedere că pârâtul a fost  numit prin Hotărârea de Guvern 328/2008, secretar general al Guvernul României din 31.03.2008 şi, deci, de la acea dată are calitatea de conducător al autorităţii publice  obligată să comunice informaţiile, respectiv Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului .

De asemenea, a fost respinsă şi excepţia lipsei de obiect, ţinând cont că informaţiile au fost comunicate după introducerea acţiunii şi primirea citaţiei, fiind depăşit termenul legal de comunicare a informaţiilor solicitate.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că prin sentinţa civilă nr.376/30.09.2006 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a modificată prin decizia civilă nr.278/23.02.2006 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, pârâtul Guvernul României a fost obligat să comunice reclamantei informaţiile solicitate prin cererea 419/14.07.2005, respectiv copiile stenogramelor şedinţelor de guvern în care s-au dezbătut şi adoptat în perioada 2001-2004 acte normative cu privire la situaţia R. SA Oneşti inclusiv stenograma şedinţei în care a fost dezbătută şi adoptată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 101/2004 privind preluarea de către A.VAS a unor creanţe fiscale asupra societăţilor comerciale R. SA Oneşti şi C. SA Oneşti.

Nu au fost comunicate însă  toate stenogramele solicitate respectiv cea privind  dezbaterea şi adoptarea Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 142/2004 comunicată abia la 12.11.2008 după introducerea cererii de chemare în judecată.

A arătat prima instanţă că, în considerarea scopului art.24 din Legea 554/2004, acela de a determina autorităţile publice să execute hotărârile prin aplicarea de amenzi, întrucât în cauză hotărârea judecătorească a fost pusă în executare la 12.11.2008, eficienţa amenzii nu poate fi reţinută şi ulterior punerii în executare a sentinţei.

Totodată s-a apreciat că nu se poate reţine o neexecutare a sentinţei din motive imputabile pârâtului, având în vedere că acesta a dovedit prin înscrisurile  ataşate întâmpinării, că a făcut demersuri după preluarea funcţiei pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiei stabilite de instanţa de contencios administrativ .

Astfel, actul solicitat era inclus în categoria documentelor clasificate, ceea ce a permis demararea procedurii de declasificare a acestuia, procedură ce presupune derularea mai multor etape cu întindere în timp, culminând cu adoptarea unei hotărâri de declasificare publicată în Monitorul Oficial.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta recurentă criticând-o pentru următoarele motive:

Raţionamentul instanţei de fond duce la modificarea art.24 alin.2 din Legea 554/2004 în sensul că executarea titlului se poate face nu în termen de 30 de zile de la  rămânerea irevocabilă a hotărârii, ci până la  pronunţarea unei hotărâri de fond de către instanţa de executare sesizată în baza art.24 al.2 din Legea 554/2004.

Totodată prin hotărârea pronunţată instanţa de fond adaugă la lege atunci când reţine că sancţiunea amenzii poate fi dispusă numai dacă neexecutarea s-a datorat unor motive imputabile întrucât dispoziţiile art.24 al.2 nu prevăd condiţia neexecutării din motive imputabile, fiind suficientă pentru aplicarea amenzii, simpla nerespectare a termenului.

Chiar admiţând că amendarea nu se poate dispune decât pentru motive imputabile, în speţă nu se poate susţine că nu au existat astfel de motive care să justifice amendarea.

În mod greşit instanţa de fond a reţinut că informaţiile care trebuiau comunicate erau informaţii clasificate, care trebuiau declasificate, atâta vreme cât în titlul care trebuia executat se menţiona expres că acele informaţii nu sunt clasificate.

În drept recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.9, 3041, 312 Cod procedură civilă.

 Prin întâmpinare intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând în esenţă că în mod corect instanţa de fond a îndepărtat aplicarea dispoziţiilor art.24 al.2 din Legea 554/2004, întrucât din coroborarea acestuia cu disp.alin.1 al aceluiaşi articol se deduce că aplicarea sancţiunii are un pronunţat caracter de constrângere a conducătorului autorităţii publice de a-şi îndeplini obligaţiile legale. Or, de vreme ce autoritatea publică şi-a îndeplinit obligaţia de comunicare a  documentelor, în cauză, aplicarea amenzii a rămas fără scopul sau rezultatul implicit din formularea art.24.

Aplicarea sancţiunii în condiţiile în care autoritatea îşi îndeplinise obligaţia de  comunicare a documentelor în cauză este lipsită de temei întrucât lipseşte elementul definitoriu al acestuia, respectiv constrângerea conducătorului autorităţii publice la îndeplinirea obligaţiilor sale legale în vederea executării hotărârii judecătoreşti.

Totodată, în mod corect a reţinut judecătorul fondului că neexecutarea până la 12.11.2008 se datorează unor motive neimputabile pârâtului, în considerarea faptului că pârâtul intimat nu era emitentul actelor catalogate "secret de stat" şi având în vedere dispoziţiilor art.19 din Hotărârea de Guvern 585/2002.

Anexat întâmpinării intimatul a depus notă privind declasificarea punctului din stenograma şedinţei Guvernului din 29.12.2004 referitor la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 142/20004.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată, în raport de motivele de recurs formulate şi din oficiu, în limitele prevăzute de  art.3041 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art.24 al.1şi 2 din Legea 554/2004 modificată şi republicată: Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.

Curtea reţine că dispoziţiile legale menţionate în acest articol, sunt cuprinse în cadrul procedurii de executare reglementată de Legea 554/2004, procedură care nu poate aduce în discuţie legalitatea sau temeinicia hotărârii  judecătoreşti a cărei executare se solicită, instanţa  având de analizat doar dacă actul emis de autoritatea publică se conformează obligaţiilor impuse prin titlul executoriu.

Despăgubirile prevăzute de dispoziţiile art.24 al.2 din Legea 554/2004 sunt aferente întârzierii în executarea unei hotărâri judecătoreşti şi destinate acoperirii prejudiciului suferit de reclamant prin întârziere.

Amenda ce poate fi aplicată conducătorului autorităţii publice potrivit aceluiaşi text reprezintă însă un mijloc de constrângere pentru obţinerea executării hotărârii, prin reglementare, caracter şi scop presupunând cu necesitate ipoteza neexecutării hotărârii judecătoreşti irevocabile la momentul pronunţării instanţei de contencios administrativ cu soluţionarea unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art.24 din Legea 554/2004 modificată şi republicată.

În virtutea principiului de drept potrivit căruia interpretarea legii se face în sensul  de a produce efecte, iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, instanţa de  control judiciar apreciază că prin soluţia pronunţată, judecătorul fondului nici nu a adăugat la lege şi nici nu a modificat-o.

În raport de conţinutul dispoziţiilor art.24 din Legea 554/2004 modificată şi republicată, Curtea va înlătura criticile recurentei reclamante potrivit cărora principalul scop al instituirii amenzii este acela de a sancţiona încălcarea unei norme, întrucât, în considerarea celor expuse anterior, apreciază că acesta este un mijloc de constrângere în a executa o hotărâre.

Ori, în condiţiile în care executarea s-a produs, nu se mai poate solicita decât acordarea unor despăgubiri pentru o eventuală întârziere, nu şi aplicarea unor măsuri de constrângere.

În considerarea celor expuse anterior, apreciind că sentinţa recurată este legală şi temeinică, în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare