Insolvenţă . Deschidere procedură. Condiţii.

Sentinţă civilă 87 din 07.03.2016


Cuprins pe materii: Insolvenţă . Deschidere procedură. Condiţii.

Art. 70, art.71. alin.1, art.72 alin.3 din Legea 85/2014

art.5 pct.47 din Legea nr.85/2014

Creanţa deţinută de creditor este în cuantum superior echivalentului în lei a sumei de 40.000 de lei, la data formulării cererii introductive, respectiv de 41.592lei, stabilită în baza titlului executoriu depus la dosar.

Se reţine astfel a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art.70 din Legea nr. 85/2014.

Instanţa de control a stabilit că, judecătorul-sindic poate pronunța deschiderea simplificată a insolvenței, dacă debitorul și-a arătat intenția de a intra în această procedură (art.67 alin.1 lit.g din Legea nr.85/2014) ori se încadrează în una dintre categoriile prevăzute de art.38 alin.2 din Legea 85/2014.

Secţia II civilă, înch. civ. nr. 87 din 07 martie 2016

 

Prin cererea înregistrată creditorul Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi a solicitat ca debitorul S.C. N  S.R.L. să fie supus procedurii simplificate de insolvenţă, să fie lichidat şi radiat de la Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Astfel, prin încheierea civilă nr. 87 din 07.03.2016 a Tribunalului Galaţi, a fost admisă cererea formulată de creditoarea Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi pentru deschiderea procedurii de insolvenţă a debitoarei SC. N SRL iar în temeiul disp. art.71 alin. 1 din Legea nr.85/2014 a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolventa împotriva debitorului S.C. N S.R.L  iar în temeiul disp.art.63 din Legea nr.85/2014 a desemnat lichidator judiciar provizoriu pe C B IPURL., stabilind în sarcina lichidatorului judiciar atribuţiile prevăzute de art.64 din Legea nr.85/2014.

Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul sindic a constatat că, creanţa deţinută de creditor este în cuantum superior echivalentului în lei a sumei de 40.000 de lei şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.70 din Legea nr. 85/2014. De asemenea, reţinând şi disp. art. 72 alin. 3 din lege în sensul că, debitorul nu a contestat în termenul legal că ar fi în stare de insolvenţă, în conformitate cu disp. art.71 al.1 din Legea nr.85/2014 a admis cererea creditoarei.

Împotriva acestei soluţii a formulat apel contestatoarea S.C. N SRL, solicitând admiterea căii de atac şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Instanţa de control a constatat că, judecătorul sindic poate dispune intrarea în procedura simplificată atunci când profesioniștii persoane juridice îndeplinesc una dintre următoarele condiții prevăzute de art.38 alin.2 lit.c din Legea nr.85/2014, și anume, 1) nu deţin niciun bun în patrimoniul lor; 2) actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite; 3) administratorul nu poate fi găsit ; 4) sediul social/profesional nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comerţului.

În speță, prin cererea de chemare în judecată creditoarea A.J.F.P. Galați a solicitat deschiderea procedurii simplificate a insolvenței debitoarei N SRL Galați, însă nu a motivat, în drept, îndeplinirea vreuneia dintre condițiile mai sus-citate. Nici din considerentele încheierii apelate nu rezultă că prima instanţă a reţinut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.71 alin.1 teza a II-a în referire la art.67 alin.1 lit.g și art.38 alin.2 din Legea nr.85/2014.

Cum nu sunt îndeplinite condițiile dispozițiilor legale mai sus analizate, ci condițiile pentru deschiderea procedurii generale a insolvenței, și cum debitoarea și-a exprimat intenția de reorganizare în baza unui plan de reorganizare, Curtea constată că se impune anularea încheierii apelate