Drepturi salariale învăţământ

Sentinţă civilă 3145 din 09.09.2011


Dosar nr. 2041/88/2011

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

SENTINTA CIVILA NR. 3145

Sedinta publica din data de 9 septembrie 2011

T R I B U N A L U L,

Prin cererea adresata acestei instante, înregistrata sub nr. 2041/88/2011, ... a chemat în judecata Scoala cu clasele I-VIII Nalbant, judetul Tulcea, solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând c/val. transelor suplimentare care se acorda la 30, 35 si peste 40 de ani de activitate în învatamânt pe o perioada începând cu 3 ani anterior introducerii actiunii, respectiv de la data îndeplinirii criteriilor de acordare si  pâna la data pronuntarii sentintei în cauza, actualizate în functie de coeficientul de inflatie, defalcat pe fiecare luna, pâna la data efectiva a platii, în concordanta  cu prevederile art. 50 din Legea nr. 128/1997, cu modificarile si completarile ulterioare.

În motivare, reclamantul a aratat ca este profesor la Scoala cu clasele I-VIII Nalbant si, ca salarizarea personalului didactic este reglementata în principal de prevederile Legii nr. 128/1997, precum si de alte acte normative care reglementeaza salarizarea personalului bugetar.

A mentionat reclamantul ca, potrivit art. 50 alin. (1):

„Personalul didactic din învatamântul preuniversitar beneficiaza de transele de vechime la salarizare stabilite de lege si de trei transe suplimentare, care se acorda la 30, 35 si la peste 40 de ani de activitate în învatamânt, iar potrivit alin. (2), „pentru fiecare dintre transele suplimentare de vechime se acorda o crestere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzator transei anterioare de vechime.”

A aratat reclamantul ca, desi îndeplineste conditiile prevazute de legea sus-citata, nu a beneficiat de salarizarea corespunzatoare celor 3 transe de vechime.

În drept, si-a întemeiat cererea pe dispozitiile art. 112 Cod procedura civila, art. 6 alin. (2) si art. 283 lin. (1) lit. c din Codul Muncii, art. 67 din Legea nr. 168/1999, art. 28 din Legea nr. 54/2003, art. 48-50 din Legea nr. 128/1997, O.U.G. nr. 68/2004, O.U.G. nr. 18/2005, O.G. nr. 4/2006, O.G. nr. 11/2007, O.M.E.C. nr. 4848 bis/2004, O.M.E.C. nr. 3541/2006 si O.M.E.C.T. nr. 1350/2007, iar în dovedire, a depus la dosarul cauzei: adeverinta nr. .../24.05.2011, iar pârâta a depus adresa nr. .../04.08.2011.

Examinând cauza în raport de probele administrate în cauza, instanta consta în fapt urmatoarele:

Asa dupa cum rezulta din adeverinta nr. .../24.05.2011 si din adresa nr. .../04.08.2011, reclamantul este profesor de matematica la unitatea scolara pârâta.

Tot din înscrisurile mentionate mai sus rezulta ca acesta are o vechime în învatamânt, ca si profesor de 33 ani si 11 luni.

Conform prevederilor art. 48 din Legea nr. 128/1997, salariul personalului didactic se compune din salariul de baza stabilit conform legii si o parte variabila, constând în adaosuri, sporuri si alte drepturi suplimentare.

Potrivit art. 49 alin. 1) din Legea nr.  128/1997,  salarizarea personalului didactic se stabileste diferentiat, în raport cu functia si norma didactica îndeplinita, nivelul studiilor cerute pentru ocuparea functiei didactice, gradul didactic, titlul stiintific, vechimea recunoscuta în învatamânt, calitatea activitatii instructiv-educative, locul si conditiile specifice în care îsi desfasoara activitatea.

Articolul 50 alin. 1 si 2 din Legea nr. 128/1997 prevede ca, personalul didactic din învatamântul preuniversitar beneficiaza de doua  categorii distincte de transe de vechime, respectiv transa de vechime la salarizare si transe suplimentare de vechime.

Dupa aparitia Legii nr. 128/1997, respectiv prin Anexa VII/I lit. B) din Legea nr.  154/15 iulie 1998 s-au prevazut 11 transe de vechime, introducându-se transele de vechime de 25-30 de ani; 30-35 ani; 35-40 ani si peste 40 de ani.

Instanta constata ca, noile transe de vechime stabilite prin Legea  nr. 154/1998 nu includ în salariu cresterile de 1/25 din coeficientul de ierarhizare anterior, legiuitorul neîntelegând sa prevada în concreto acest aspect, iar acest drept nu a fost nici modificat si nici abrogat prin vreo alta lege.

Se retine totodata ca, o prevedere expresa a faptului ca „în coeficientii de multiplicare din Anexa 2, prevazuti la ultimele 3 transe de vechime recunoscute de 30-35 ani, 35-40 ani si peste 40 de ani în învatamânt sunt cuprinse si cresterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare, corespunzator transei anterioare de vechime, prevazute de art. 50 alin. 2 din Legea nr. 128/1997” se regaseste în art. 5 alin. (2) din O.G. nr. 5/2008 privind cresterile salariale pentru anul 2008 pentru personalul din învatamânt.

Se constata astfel ca, în speta, coeficientul de multiplicare difera de la o transa de vechime la alte, în sensul ca acesta creste progresiv. Astfel, cresterile salariale fata de segmentele de vechime anterioare sunt proportionale de la o transa de vechime la alta, fara a include majorarile efectuate transelor suplimentare de vechime.

Se observa ca, legiuitorul a instituit astfel, alaturi de majorarile specifice trecerii de la un segment de vechime la altul, un drept suplimentar intitulat transa suplimentara, însotit de o crestere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzator transei anterioare de vechime, în favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30-35 si peste 40 de ani în învatamânt, fiind evidenta intentia legiuitorului de a acorda un adaos salarial special, corespunzator vechimii în învatamânt, alaturi de cresterile salariale specifice trecerii dintr-o transa de vechime în alta.

Conform art. (6) din Anexa II/1.4 din Legea  nr. 330/2009:

„Prevederile art. 50 alin. (1) si ale art. 90 din Legea nr.  128/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, se aplica numai pentru profesorii universitari si pentru profesorii I, cu gradul didactic I din învatamântul preuniversitar.”

Ulterior, prin Legea nr. 1/2011, Legea educatiei nationale nu s-a mai prevazut dreptul la transe suplimentare de vechime pentru cadrele didactice din învatamânt, aceasta lege intrând în vigoare la 30 de zile de la data publicarii sale în Monitorul Oficial al României, respectiv la data de 10 februarie 2011.

Fata de considerentele de mai sus, retinând si prevederile legale citate, urmeaza a obliga pârâta la plata catre reclamant a drepturilor salariale neacordate, reprezentând c/val. transelor suplimentare care se acorda la 30, 35 si peste 40 de ani de activitate în învatamânt, pentru perioada 3 iunie 2008 - 9 februarie 2011, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective.

Instanta va respinge capatul de cerere privind obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând c/val. transe suplimentare care se acorda la 30, 35 si peste 40 de ani în învatamânt, pentru perioada 10 februarie 2011 - 9 septembrie 2011, ca nefondat.

Domenii speta