Art.175, lit. c, Cod Penal

Hotărâre 10 din 13.01.2009


DOSAR NR. 2446/88/2008

SENTINŢA PENALĂ NR.10

Şedinţa publică din 13 ianuarie 2009

Prin rechizitoriul nr. 273/P/2007, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEA a trimis în judecată pe inculpata ........ sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat prev. de art. 175 lit. c) Cod penal.

S-a reţinut în rechizitoriu că la data de 28 noiembrie 2007, inculpata şi-a ucis copilul nou-născut imediat după naştere, fără a se afla în starea de tulburare patologică pricinuită în mod obişnuit de naştere.

Examinând probele administrate nemijlocit de instanţă în cursul cercetării judecătoreşti, coroborându-le cu cele administrate în timpul urmăririi penale, tribunalul reţine următoarea situaţie de fapt.

Inculpata ........ trăieşte de aproximativ 10 ani în concubinaj cu ........, la domiciliul acestuia din ……….

Cei doi concubini au dizabilităţi fizice şi întrucât fiecare mai avea câte un copil din relaţii anterioare, au convenit de la început, să nu aibă copii împreună, mai ales că aveau, pe lângă problemele de sănătate, şi o situaţie materială precară.

Cu toate acestea, concubinii au un copil împreună, o fetiţă născută în luna mai 2004.

........, concubinul inculpatei a declarat că şi la prima sarcină a inculpatei, nu şi-a dat seama că aceasta aşteaptă un copil, aflând că fusese însărcinată abia după ce a născut.

Lucrurile s-au petrecut la fel şi la a doua sarcină; inculpata a reuşit să evite relaţiile intime în timpul sarcinii, invocând că se simte rău din cauza unui fibrom.

In dimineaţa zilei de 28 noiembrie 2007, inculpata, simţindu-se rău, a bănuit că e posibil să fi intrat în travaliu, astfel că l-a rugat pe concubinul ei să o ducă pe fetiţa lor în vârstă de 3 ani la grădiniţă, să treacă apoi pe la serviciul ei şi să anunţe că nu se simte bine.

De obicei, când pleca de acasă, ........ îşi lua cheia cu el, dar în acea zi a uitat cheia, şi a lăsat uşa descuiată, uşă încuiată ulterior de inculpată.

După aproximativ două ore, inculpata a simţit că intră în travaliu, s-a dus la baie, a întins un  covoraş pe gresie şi a expulzat fătul, un băieţel.

In cursul urmăririi penale, inculpata a recunoscut că a născut un copil viu, precizând că în momentul în care a expulzat fătul, a auzit soneria, şi pentru că soţia ştia că la uşă este concubinul său căruia îi ascunsese sarcina timp de 9 luni, a intrat în panică, a pus nou născutul într-o cârpă, i-a înfăşurat cordonul ombilical în jurul gâtului, l-a pus într-o pungă de plastic pe care a legat-o, a ascuns-o într-o nişă sub cadă.

După ce a deschis uşa concubinului său, inculpata a fugit în dormitor şi s-a aşezat în pat. Concubinul a văzut petele de sânge de pe covorul din hol, a intrat în dormitor şi a întrebat-o pe inculpată ce s-a întâmplat, aceasta neputându-i răspunde pentru că se simţea foarte rău. Când a intrat în baie, ........ a văzut sânge pe gresie şi a întrebat-o din nou pe concubina sa ce este cu acel sânge, dar inculpata tot nu i-a răspuns. Concubinul a şters sângere din baie, după care a sunat la 112, iar când a venit ambulanţa şi-a însoţit concubina la spital.

Expertiza medico-legală efectuată în cursul urmăririi penale a concluzionat că moartea nou născutului a fost violentă, cauza medicală a morţii fiind determinată de o traumă contuză gravă a capului, cu numeroase fracturi ale oaselor capului produse prin lovire, cu şi de corpuri contondente, toate acestea asociate cu compresiunea externă a gâtului, exercitate prin ştrangulare cu legătura  „confecţionate” din cordonul ombilical înfăşurat în două circulare în jurul gâtului şi că naşterea a avut loc la termen cu făt de sex masculin, viu.

Şi inculpata a fost examinată clinic, raportul medico-legal efectuat la data de 7 februarie 2008, constatând că inculpata prezintă un statul obstretico-ginecologic de lehuzie recentă, pe cale naturală, neasistată, fără complicaţii, produsul de concepţie fiind de sex masculin, naşterea având loc la termen.

Intrebată fiind în cursul urmăririi penale (în faţa instanţei s-a prevalat de dreptul la tăcere şi nu a dat declaraţie) cum îşi explică existenţa fracturilor oaselor craniului fătului, inculpata a răspuns că, probabil, acestea s-au produs în momentul în care a împins punga sub cadă, existând posibilitatea ca în acel moment, capul copilului să se fi lovit de ţeava de scurgere de la cadă.

Pentru a verifica dacă nu cumva inculpata are vreo boală psihică sau vreun sindrom care să-i afecteze capacitatea de a discerne sau de a se stăpâni, în faza de urmărire penală s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice.

Această expertiză a concluzionat că inculpata prezintă intelect de limită, personalitate imatură, reconstituirea traseului bio-psiho-social nerelevând existenţa unei eventuale tulburări psihice majore cauzate de naştere, discernământul fiind prezent în momentul comiterii faptei.

Concluziile expertizei medico-legale conving instanţa că, încadrarea juridică făcută de procuror este corectă, în drept, fapta inculpatei întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prev. de art. 175 lit. c Cod penal.

La individualizarea pedepsei, instanţa va avea în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de art. 175 Cod penal, gravitatea deosebită a faptei, dar şi persoana inculpatei care se află la primul conflict cu legea penală, a avut o atitudine sinceră, şi a regretat fapta comisă, are un copil minor în întreţinere rezultat dintr-o relaţie de concubinaj şi prezintă tulburări de personalitate.

Toate aceste ultime aspecte determină instanţa să aprecieze că, în speţă, pot fi reţinute împrejurările ce pot constitui circumstanţe atenuante prev. de art. 74 lit. a, c Cod penal, cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege în condiţiile art. 76 alin. 1 lit. a Cod penal.

Instanţa va avea în vedere şi dispoziţiile alin. 2 ale art. 76 Cod proc. pen., potrivit cărora în cazul infracţiunii de omor, dacă se constată că există circumstanţe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special, astfel că urmează a o condamna pe inculpată la o pedeapsă principală de 5 ani închisoare.

In temeiul art.65 Cod penal, inculpatei i se va aplica şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe o durată de 3 ani, executarea pedepsei urmând a începe după executarea pedepsei închisorii.

De asemenea, inculpatei i se va aplica pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei.

La individualizarea pedepselor complementare şi accesorii, instanţa a avut în vedere practica CEDO şi Decizia nr. 74/2007 a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a apreciat că natura faptei săvârşite şi ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatei duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal.

Instanţa nu a interzis dreptul de a alege, constatând că fapta comisă nu are conotaţie electorală.

Nici drepturile prev. de art. 64 lit. c, d, şi e Cod penal nu vor fi interzise întrucât inculpata nu s-a folosit de vreo profesie pentru săvârşirea infracţiunii şi nici nu există probe certe că nu este un părinte bun pentru fetiţa rezultată din concubinajul cu …… sau că exercitarea în continuare a drepturilor părinteşti ar leza interesele minorei.

Cum faţă de inculpată, prin încheierea din 5 octombrie 2008 s-a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, în temeiul dispoziţiilor art. 350 alin. 1 Cod proc. pen, se va menţine această măsură până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

In conformitate cu dispoziţiile art. 191 alin. 1 Cod proc. pen., inculpata va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, inclusiv a onorariului avocat oficiu care a asistat-o pe inculpată în cursul urmăririi penale.

Domenii speta