Liberare provizorie pe cautiune

Decizie 1 din 08.01.2009


Dosar nr.5506/327/2008

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

DECIZIA PENALĂ NR.1

Şedinţa publică din 8 ianuarie 2009

Cu privire  la recursurile penale de faţă  constată următoarele ;

Prin încheierea pronunţată la 6 ianuarie 2009 în dosarul 5506/327/2008 Judecătoria Tulcea , făcând aplicarea prevederilor art.  1608a alin.6  cod pr.penală  , a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie  pe cauţiune , formulată de inculpatul (...) , fiul lui (...), ns.la data de 29.03.1983 , CNP: 1830329360036 .

Prin încheierea menţionată anterior, în baza prevederilor  art.3002 cod pr.penală  raportat la art.160b cod pr.penală  s-a menţinut arestarea preventivă  a inculpaţilor (...)  şi (...)  pentru o perioadă de 60 de zile  , începând cu data de  06.01.2009şi până la data de 06.03.2009, inclusiv.

Totodată, s-a fixat  termen pentru continuarea judecăţii la plata de 3 februarie  2009.

În esenţă, Judecătoria Tulcea  a reţinut ,  urmare  examinării actelor şi lucrărilor  dosarului  că, prin încheierea  din 27.09.2008, pronunţată în dosarul nr. 4630/327/2008 al Judecătoriei Tulcea , rămasă definitivă prin încheierea  nr.7 din 29.09.2008 a Tribunalului Tulcea, s-a dispus arestarea preventivă  a inculpaţilor (...)  şi (...)  pe o durată de  28 zile, că măsura respectivă a fost prelungită  prin încheierea din  22 octombrie 2008 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr.5066/327/2008 iar prin încheierea din 17.11.2008 măsura arestării preventive a celor doi inculpaţi a fost  menţinută pentru o perioadă de 60 zile, începând cu data de 17.11.2008 şi până la 15.01.2009 inclusiv.

Pentru a menţine  arestarea preventivă a celor doi inculpaţi  Judecătoria Tulcea a avut în vedere  gradul ridicat de pericol social  ai faptei pentru care sunt trimişi în judecată, pericol conturat, în concret , prin modalitatea de săvârşire a faptei. Astfel, s-a reţinut că partea vătămată  a fost luată de pe stradă  la o oră matinală de un grup de trei bărbaţi între care se aflau şi cei doi inculpaţi , că sub imperiul  unei constrângeri morale  partea vătămată a fost nevoită să-i însoţească  pe cei trei bărbaţi, care au lipsit-o de libertate  timp de mai multe ore, interval în care  au întreţinut cu aceasta  mai multe raporturi sexuale prin constrângere.

A mai reţinut instanţa de fond  că, în speţă, există date  din care rezultă că  inculpaţii dacă ar fi lăsaţi în libertate ar încerca să zădărnicească  aflarea adevărului, prin influenţarea unor părţi  sau martori.

Raportat la cele reţinute Judecătoria Tulcea a apreciat  că temeiurile avute  în vedere la  propunerea de arestare preventivă cât şi la prelungirea  şi menţinerea acesteia  subzistă şi impune în continuare  privarea de libertate a inculpaţilor.

În legătură cu cererea de liberare provizorie pe cauţiune, formulată de inculpatul (...), s-a apreciat că, în prealabil,ea întruneşte cerinţele legale , fixându-se prin încheierea din 9 decembrie 2008, o cauţiune în sumă de 10.000 lei  plătibilă până la  16 decembrie 2008.

Urmare analizării cererii  de liberare provizorie  pe cauţiune prin prisma dispoziţiilor art.1608 şi art.1608a cod pr.penală, după ascultarea inculpatului, a concluziilor apărătorului şi ale procurorului, Judecătoria Tulcea a apreciat că cererea  este neîntemeiată.

Pentru a aprecia în sensul celor menţionate Judecătoria Tulcea a reţinut că, din materialul probator administrat  în cauză există date din care rezultă că inculpatul (...)  va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi sau martori,astfel că punerea lui în libertate ar reprezenta un pericol concret  pentru ordinea publică.

Împotriva încheierii din  6 ianuarie 2009  a Judecătoriei Tulcea, au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii (...) şi (...) criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurentul inculpat (...)  a criticat încheierea amintită  pentru nelegalitate , în privinţa modului de soluţionare  a cererii de liberare provizorie  pe cauţiune.

Astfel, s-a susţinut că, instanţa de fond  nun a procedat la ascultarea inculpatului referitor la cererea de liberare provizorie pe cauţiune, şi nu a acordat cuvântul părţilor , în privinţa admiterii în principiu  a cererii, situaţie  în care încheierea  Judecătoriei Tulcea este lovită de nulitate absolută . Drept urmare s-a solicitat  admiterea recursului, desfiinţarea în totalitate a încheierii din 6 ianuarie 2009  a Judecătoriei Tulcea şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. 

Pe fondul cererii de liberare provizorie pe cauţiune s-a arătat că, instanţa de fond a făcut doar presupunerea că inculpatul ar încerca să zădărnicească  aflarea adevărului, dacă ar fi lăsat în libertate, ori,  textul de lege al art.1602 alin.2  cod procedură penală impune să existe date certe că se încearcă zădărnicirea  aflării adevărului.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea încheierii  din 6 ianuarie 2009 a Judecătoriei Tulcea  şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În privinţa menţinerii măsurii arestării preventive  s-a arătat că, dacă se admite recursul  pentru motivul de nelegalitate  invocat nu se mai impune  verificarea temeiniciei  şi legalităţii respectivei măsuri.

Recurentul inculpat (...) a criticat încheierea din 6 ianuarie 2009 a Judecătoriei Tulcea în legătură cu măsura menţinerii arestării sale preventive.

În esenţă, inculpatul-recurent (...)  a susţinut că, în ceea ce îl priveşte, în speţă nu există probe  de vinovăţie a sa , că se bucură de prezumţia de nevinovăţie, iar condiţiile  prevăzute de art.148 cod pr.penală  nu sunt întrunite, cu excepţia aceleia prevăzută la litera f , astfel că nu există temeiuri  pentru menţinerea arestării preventive.

În concluzie, a solicitat  admiterea recursului, casarea încheierii din 6 ianuarie 2009 a Judecătoriei Tulcea şi  înlocuirea măsurii arestării sale preventive cu aceea de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Examinând încheierea din 6 ianuarie 2009 pronunţată în dosarul nr.5506/2008 al Judecătoriei Tulcea în raport de criticile din recursurile inculpaţilor (...) şi (...), de probatoriul administrat, cât şi din oficiu, în limitele prevăzute de art.3856 cod pr.penală tribunalul reţine următoarele;

Cu privire la criticile formulate de recurentul-inculpat (...)  se constată, din examinarea încheierii atacate că, Judecătoria Tulcea  a fixat cauţiunea la 10.000 lei, termenul de plată a acesteia fiind  stabilit la 16 decembrie 2008 şi a acordat termen pentru admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie  pe cauţiune la data de 6 ianuarie 2009. Totodată, la termenul  din 6 ianuarie 2009, în partea expozitivă a încheierii se arată că, părţile au pus concluzii  în privinţa admiterii în principiu, astfel că este neîntemeiată  critica referitoare la împrejurarea că nu s-a discutat în prealabil admiterea în principiu a cererii.

Potrivit textului art.1608a cod pr.penală soluţionarea cererii de liberare provizorie  pe cauţiune se face după ascultarea inculpatului,a concluziilor  apărătorului, precum şi ale procurorului.

Din  conţinutul încheierii recurate  rezultă că, la 6 ianuarie 2009 Judecătoria Tulcea a procedat la audierea inculpaţilor (...)  şi (...)  în legătură cu faptele pentru care au fost trimişi în judecată. Cu acest prilej apărătorul inculpatului (...) a avut posibilitatea să antameze şi aspectele relevante privind  cererea de liberare provizorie pe cauţiune , astfel că au fost respectate  dispoziţiile art.1608a cod pr.penală.

În condiţiile în care nici un text de lege nu împiedică ascultarea concomitentă a inculpatului cu privire  la învinuirile ce i se aduc şi cu privire la  eventualele  măsuri preventive , nu se poate susţine cu temei că s-a încălcat  o normă legală imperativă care să atragă nulitatea absolută  a încheierii pronunţate.

Pe fondul cererii de liberare provizorie pe cauţiune, tribunalul reţine că, potrivit prevederilor art.160 alin.2 cod pr.penală liberarea provizorie pe cauţiune nu se acordă dacă există date din care rezultă necesitatea împiedicării inculpatului de a mai  săvârşi alte infracţiuni sau că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, prin alterarea sau distrugerea  mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Raportat la textul de lege amintit  tribunalul constată că, inculpatul (...)  este cercetat penal  pentru o infracţiune de viol în formă continuată, pe care nu o recunoaşte, şi că modalitatea concretă  în care se pretinde  că a fost săvârşită fapta, respectiv cu alte două persoane  şi prin luarea forţată de pe stradă şi la o oră matinală a  părţii vătămate, este una deosebit de periculoasă. Drept urmare, în speţă, se justifică  luarea măsurilor legale  privind împiedicarea pretinşilor făptuitori de a mai săvârşi  fapte asemănătoare, ce prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Pentru considerentele amintite , constatându-se că sunt îndeplinite cerinţele legale ale art.1602 alin.1 şi 2  cod pr.penală coroborat cu prevederile  art.1604 alin.1 cod pr.penală tribunalul va respinge  ca neîntemeiată critica privind netemeinicia şi nelegalitatea  respingerii cererii de liberare provizorie pe cauţiune, for mulată de inculpatul-recurent (...).

Prezumţia de nevinovăţie nefiind prevăzută de lege  ca o cauză ce ar  împiedica  luarea măsurilor preventive  faţă de persoanele cercetate penal , este evident că prin ea însăşi, nu justifică admiterea cererii de liberare provizorie  pe cauţiune.

În condiţiile în care temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere la luare măsurii arestării preventive a inculpaţilor (...) şi (...) subzistă şi în prezent, în sensul că, aceştia sunt cercetaţi pentru fapte sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii  mai mare de 4 ani iar modalitatea concretă de săvârşire a faptelor este una  de natură să creeze pericol pentru ordinea publică, în mod temeinic şi legal Judecătoria Tulcea  a menţinut măsura arestării preventivă a acestora.

Pentru considerentele menţionate tribunalul va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii (...) şi (...)  ca nefondate.

În urma examinării din oficiu a încheierii  din 6 ianuarie 2009, pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosar nr.5506/327/2008, nu s-au identificat motive de reformare a acesteia, motiv pentru care ea va fi menţinută ca legală şi temeinică.

Urmare a faptului că recursurile vor fi respinse ca nefondate, tribunalul îi va obliga pe recurenţi să plătească statului, cu titlul de cheltuieli judiciare, suma de 20 lei (...)  iar (...) suma de 120 lei.

Întrucât, recurentul (...)  a beneficiat de apărător, din oficiu, onorariul acestuia din urmă, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul MJ în contul Baroului de avocaţi Tulcea, pentru avocat (...).