Contestatie încheiere de respingere in cursul urmaririi penale a cererii de inlocuire a masurii arestarii preventive cu masura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.Art.204 Cpp

Dosar nr.321/201/2018/a3.1

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA PENALĂ

ÎNCHEIEREA nr.42

Şedinţa din Cameră de Consiliu din data de 22.03.2018

Instanţa constituită din:

JUDECĂTOR DE DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI – CC

GREFIER – DT

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj –

a fost reprezentat de procuror CM

Pe rol, judecarea contestaţiei formulate de  inculpatul DIC, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului împotriva încheierii din data de 20.03.2018 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Calafat, prin care s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu aceea  a arestului la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar.

La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu a răspuns contestatorul inculpat, DIC, personal şi asistat de apărătorul ales, BP,  în baza împuternicirii avocațiale nr. 05743 din 22.03.2018, aflată la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Avocat ales BP pentru contestatorul inculpat depune la dosar concluzii scrise.

Nemaifiind alte cereri de formulat, se acordă cuvântul în dezbaterea contestației formulată de inculpatul DIC.

Avocat ales BP pentru inculpatul DIC, având cuvântul, solicită admiterea contestației formulată împotriva încheierii judecătorului de drepturi și libertăți a Judecătoriei Calafat la data de 20.03.2018, casarea încheierii penale și, rejudecând, solicită admiterea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură mai ușoară, în principal cu măsura arestului la domiciliu, văzând dispozițiile art. 218 și 219 din Cpp și într-o teză subsidiară a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar.

Apreciază că potrivit disp. art. 242 alin.1 Cpp au fost modificate temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în speță la 02.02.2018. La data de 26.02.2018 s-a dispus prelungirea măsurii arestului preventiv de către judecătorul de drepturi și libertăți motivat de împrejurarea că, pe de o parte, s-a extins urmărirea penală cu privire la infracţiunea prev. de  art. 336 alin.1 Cp, întrucât inculpatul a condus sub influența băuturilor alcoolice, iar, pe de altă parte pentru că la dosarul cauzei nu a fost depus raportul de expertiză medico-legală. Arată că a promovat această cerere de înlocuire văzând și punctul de vedere separat al expertului parte care a fost admis în faza de urmărire penală, de către procurorul care coordonează urmărirea penală și s-a constatat că vina în producerea accidentului rutier îi aparține în totalitate victimei. Astfel, dorește să sublinieze faptul că prin încheierea atacată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Calafat a înlăturat în totalitate acest punct de vedere fără a se motiva solicitarea inculpatului, a inserat două texte de lege- art. 218 și art. 223 Cpp și nu s-a pronunțat asupra a ceea ce a solicitat prin cererea de înlocuire.

Astfel, acesta apreciază că încheierea din data de 20.03.2018 nu este motivată. Astfel, solicită să se observe că prin raportul întocmit de expertul oficial s-a constata o viteză de 76/h după o metodă care presupunea să se aibă în vedere trei faze: faza de impact, faza de proiectare și această faza reținută în raport de către expertul ing. P. Subliniază faptul că la data întocmirii raportului de către expertul oficial P nu era depus la dosarul de urmărire penală raportul de expertiză medico-legală, acesta fiind depus cu nr. 76 din data de 27.02.2018, la filele 129 și 130. Raportul de expertiză întocmit de expertul ing. P a fost cu mult înainte depus la dosarul cauzei. În acest raport se precizează că nu se poate stabili ca loc al impactului dintre autoturism și victimă pata de lichid, care nu a putut fi înlocuită pentru că toate recipientele au fost intacte (la punctul 4); deci pe de o parte metoda folosită de către expert de a stabili acea viteză este una eronată, pentru că expertul parte arată că viteza a fost mai mică, victima a fost târâtă și nu proiectată. Solicită să se observe la fila 9 cele două fotografii judiciare care exemplifică existența unei sticle de culoare maro găsită  pe parbriz și la pedalier, iar expertul parte retine că parbrizul nu a fost spart doar de capul victimei ci și de o sticlă de culoare maro ale cărei cioburi au fost identificate prin procesul verbal de constatare încheiat la data de 24.02.2018 și semnat de către organul de cercetare penală și de către expertul parte. Concluziile trase de către expertul parte sunt unele cât se poate de corecte și obiective, iar acestea nu sunt luate nici unul în considerare în raportul de expertiză întocmit de expertul P pentru că nu avea toate elementele de la dosarul de urmărire penală pentru a ajunge la o concluzie cât se poate de corectă față de inculpat, de asemenea a reținut culpa exclusivă a victimei cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, temei care a fost avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

 Solicită să se țină cont de circumstanțele personale ale inculpatului faptul că inculpatul a avut o atitudine corectă și sinceră pe parcursul urmăririi penale și în fața judecătorului de drepturi și libertăți, a recunoscut în totalitate faptele pentru care  a fost acuzat, victima a fost verișorul primar al tatălui inculpatului, inculpatul nu s-a opus sub nici o formă reținerii , nu există nici un indiciu că ar influența în vreun fel martorii sau aflarea adevărului, nu există nicio probă concludentă că acesta să fie reținut în starea de arest preventiv, nu există nici un indiciu că lăsarea în libertate a  inculpatului ar influența bunul mers al dosarului. Concluzionând, a solicitat să se țină cont de faptul că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au modificat, încheierea judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Calafat nu este motivată cu exactitate cu privire la cauzele pentru care, dacă inculpatul ar fi lăsat în libertate, s-ar împiedica aflarea adevărului.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestaţiei formulate, menţinerea ca legală şi temeinică a soluţiei instanţei de fond, având în vedere  că sunt îndeplinite condiţiile pentru luarea acestei măsuri, iar luarea măsurii arestării preventive este necesară pentru atingerea scopului prev. de art. 202 alin. 1 CPP şi pentru înlăturarea unei stări de pericol; de asemenea, a învederat faptul că susținerile domnului avocat exced cadrului procesual al acestui dosar.A mai arătat că opinia exprimată de expertul parte nu poate să inlăture concluziile raportului de expertiză întocmit de xepertul desemnat în mod oficial de organul de urmărire penală.În ceea ce priveşte situaţia familială a inculpatului, aceasta a fost avută în vedere la luarea măsurii arestării preventive.Temeiul care a determinat luarea acestei măsuri nu a încetat, aşa cum susţine apărătorul inculpatului, acest temei fiind acela că din probele administrate rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunile de ucidere din culpă prev de art.192 alin.1 şi 2 Cp şi părăsirea locului accidentului prev. de art.338 alin.1 Cp.Din probe rezultă în continuare această suspiciune şi a apărut şi un temei nou, respectiv urmărirea penală a fost extinsă împotriva inculpatului şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art.336 alin.1 Cp.

Inculpatul DIC, având ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile apărătorului său ales.

Dezbaterile fiind  închise;

JUDECĂTORUL DE DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI,

Constată că prin încheierea din 20.03.2018 pronunțată de Judecătoria Calafat s-a respins cererea  formulată de inculpatul DIC în prezent aflat  în  arest preventiv  în C.R.A.P. Craiova din cadrul I.P.J. Dolj în baza mandatului de arestare preventivă nr. 2  din  02.02. 2018 , pentru  înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a arestului la domiciliu, s-a respins cererea pentru înlocuirea  măsurii arestării preventive cu aceea a  controlului judiciar.

În baza art. 275 alin 3 c.pr. penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin  cererea înregistrată pe rolul instanţei  la 16.03. 2018,  inculpatul DIC  a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau în teză subsidiară înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar

În fapt, s-a susţinut că prin încheierea din 02.02. 2018, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Calafat a dispus măsura arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 29 de  zile începând din 02.02.2018  până la 03.03.2018. Această măsură a fost prelungită prin încheierea  nr.3 din 26.02.2018  până la data de  02.04.2018, inclusiv.

Judecătorul de  drepturi şi libertăţi a apreciat că propunerea parchetului de prelungire a arestului preventiv este întemeiată întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii  impun în continuare privarea de libertate şi există temeiuri noi care justifică prelungirea măsurii şi anume extinderea procesului penal cu privire la alte fapte – art. 336 alin 1 cod penal  şi pentru că constatarea medico –legală autopsie nu a fost efectuată.

Din probele administrate în faza de urmărire penală nu rezultă indicii că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă aşa cum rezultă din punctul de vedere al expertului parte.

Viteza de deplasare a autovehiculului în momentul producerii accidentului nu a fost mare, ci doar de 55 km la oră, victima a fost în stare avansată de ebrietate nu a purtat îmbrăcăminte reflectorizantă.

În sensul celor susţinute  s-a depus la dosar  punctul de vedere  separat la raportul de expertiză.

 Analizând actele si lucrările dosarului, judecătorul de drepturi şi libertăţi a constatat,  că nu  sunt îndeplinite  condiţiile  prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestului la domiciliu

Astfel, potrivit art. 218 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., „(1) Arestul la domiciliu se dispune de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţa de judecată, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 223 şi luarea acestei măsuri este necesară şi suficientă pentru realizarea unuia dintre scopurile prevăzute la art. 202 alin. (1). (2) Aprecierea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (1) se face ţinându-se seama de gradul de pericol al infracţiunii, de scopul măsurii, de sănătatea, vârsta, situaţia familială şi alte împrejurări privind persoana faţă de care se ia măsura.”

Potrivit art. 223 C. proc. pen.,“ (1) Măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau de către instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza, în cursul judecăţii, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune şi există una dintre următoarele situaţii:

a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;

b) inculpatul încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;

c) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înţelegere frauduloasă cu aceasta;

d) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni.

(2) Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.”.

Analizând dispoziţiile legale invocate, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanța de fond a apreciat că, în cauză  nu se impune  înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a arestului la domiciliu întrucât în cauză există suspiciunea rezonabilă că inculpatul  a săvârşit infracţiunile de ucidere din culpă, conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului, părăsirea locului accidentului fapte aflate în concurs şi a căror gravitate este sporită .

După producerea accidentului rutier inculpatul a părăsit locul accidentului cu intenţia vădită  de a se sustrage urmăririi penale. Deşi consumase în exces băuturi alcoolice inculpatul a înţeles să conducă pe drumurile publice autoturismul asumându-şi  riscul ca prin această faptă să aducă atingere valorilor ocrotite de lege. Măsura arestării preventive este  proporţională şi justificată neimpunându-se în această fază luarea unei alte măsuri faţă de inculpat .

Pericolul  concret pentru ordinea publică nu s-a estompat în timpul scurs de la luarea măsurii arestului preventiv faţă de inculpat  până î n prezent  iar lăsarea  în libertate a a inculpatului chiar si  sub condiţia respectării  unor obligaţii stabilite de judecătorul de  drepturi şi libertăţi prin luarea măsurii  arestului la domiciliu  sau a controlului judiciar ar afecta buna desfăşurare a procesului penal şi ar fi de natură să  creeze în rândul populaţiei un sentiment de insecuritate.

Faţă de cele de mai sus instanţa  de fond a respins cererea pentru luarea măsurii arestului la domiciliu sau a măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul DIC.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămâne în sarcina acestuia.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie  inculpatul DIC, arătând că prin încheierea din data de 02.02.2018 pronunţată de către Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Judecătoriei Calafat în dos 321/201/2018/al s-a dispus măsura arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 02.02.2018 până la data de 03.03.2018.

Acestă măsură a fost prelungită de către Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi din cadrul aceleaşi instanţe, prin încheierea nr. 3 din data de 26.02.2018 pronunţată în dos nr. 321/201/2018/a2 până la data de 02.04.2018, inclusiv.

S-a învederat în susţinere că în motivarea încheierii din data de 26.02.2018, Judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut că ,,în raport de lucrările dosarului, dar şi cu dispoziţiile legale menţionate se apreciază că propunerea Parchetului este întemeiată întrucât temeiurile care au determinat arestarea preventive iniţial impugn în continuare privarea de libertate a inculpatului şi există temeiuri noi care justifică prelungirea măsurii si anume: din raportul de expertiză toxicologica, rezultă că inculpatul prezenta o alcoolemie de 1,75 % alcool pur în sânge la data săvârşirii faptei astfel încât în cauză s-au extins cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenta alcoolului prev de art. 336 alin 1 CP.

S-a constatat că prelungirea măsurii arestării preventive este necesară şi în vederea finalizării actelor de urmărire penală si anume, constatarea medico-legală - autopsia privind cauza morţii victimei DV”.

Potrivit art. 242 alin (1) „Măsura preventivă se revocă, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii, dispunându-se, în cazul reţinerii şi arestării preventive, punerea în libertate a suspectului ori a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

Măsura preventivă se înlocuieşte, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai uşoară, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia şi, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai uşoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1)”

În acest sens, s-a arăt că din probele administrate până la acestă data, în d.u.p. 134/P/2018, nu rezultă indicia care să conducă la concluzia că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpa, deoarece aşa cum rezultă din „Punctul de vedere” al expertului parte Dr. ing. PGD depus la Parchetul Judecătoriei Calafat, „culpa îi aparţine în exclusivitate victimei DV”.

Aşadar, temeiurile avute în vedere la luarea şi prelungirea măsurii arestăsrii preventive nu mai subzistă, în acest sens a arătat că, din PVCFL şi Procesul-verbal încheiat la data de 24.02.2018 la sediul Poliţiei municipiului Calafat, semnat de către expertul oficial ing. PL şi organul de cercetare penală MG, rezultă că producerea accidentului rutier a fost determinat de culpa exclusivă a victimei DV.

Expertul parte, dr. ing. PGD, în „Punctul de vedere” depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat în data de 12.03.2018, în ce priveşte dinamică producerii accidentului rutier din data de 01.02.2018, reţine, la obiectivul nr. 1:

Ca urmare a impactului primar între frontala stânga a autoturismului (zona farului stâng al autovehiculului) şi pieton, acesta a fost basculat pe capota autovehiculului şi a lovit cu capul parbrizul în zona superioară stângă a acestuia, penetrându-1. Ulterior corpul pietonului a alunecat până la poziţia de repaus şi nu proiectat, fapt dovedit de leziunile victimei-vezi: placard escoriat cu striaţii paralele verticale identificate în raportul medico-legal nr.376/A3/27.02/2018 (v.fig.2).

Fractura femur bilateral arată că pietonul a fost lovit din faţă, acesta fiind deja întors cu fata către autovehicul în momentul impactului, fapt susţinut şi de hemotorax, întrucât la pietonii loviţi din spate genunchii flexează către înainte şi în genere nu apar fracturi.

Astfel, deşi în general la loviturile frontale ale autovehiculelor cu pietonii dinamica pietonului comportă 3 faze (basculare pe capotă, zbor şi alunecare cu rostogolire), în speţă, aşa cum arată urmele de pe corpul victimei, a lipsit faza de zbor, acesta alunecând, astfel încât la calculul vitezei de impact a autovehiculului formulele de calcul care fac referire la distanţa de proiectare a pietonului nu pot fi utilizate.

S-a considerat că raportul medico-legal a relevat o alcoolemie de 2,3 °/oo în sânge a victimei DV.

Avariile autovehiculului marca Audi A6 au fost (v.fig.3): dispersor far stânga spart, semnalizator stânga spart, bară protecţie faţă spartă şi cu urme de destratificare în partea stângă.

S-a susţinut că în ce priveşte viteza de deplasare a autovehiculului în momentul producerii accidentului şi a pietonului aflat în traversarea drumului;

Concluzia la care ajunge expertul parte dr. ing. PGD este aceea că „ în condiţiile în care urmele de frânare relevate la locul faptei ar fi putut proveni de la roţile autovehiculului marca Audi A6, cu nr. de înmatriculare ......, viteza sa de deplasare iniţial poate fi apreciată pe cale analitică prin evaluarea pierderii de energie cinetică prin frânare a autoturismului doar dacă se cunoaşte locul impactului şi poziţia de repaus a autoturismului. ... „

Cum în speţă nu s-a identificat poziţia de repaus a autovehiculul formula nu poate fi aplicată, întrucât ulterior urmelor de frânare, autovehiculul se putea opri sau mai putea rula liber, tară a se cunoaşte regimul său de accelerare sau decelerare. Pentru determinarea vitezei de impact, este necesar a se cunoaşte locul impactului.

În speţă, s-a considerat că în raportul de expertiză oficial locul impactului s-a raportat la pata de lichid identificată la locul faptei.

Această pată de lichid, de mărime considerabilă, presupusă a fi o consecinţă a impactului, de cea 6 m lungime şi o lăţime cvasiegală cu a benzii de circulaţie nu poate proveni însă din acest eveniment rutier din următoarele considerente:

a.Pata provine din căderea liberă a lichidului pe sol, dovadă picăturile individuale, picături care exced banda respectivă de rulare şi se regăsesc şi pe banda 1 proiectate prin stropire de sus (vezi forma picăturii), fapt irealizabil în cazul în care ar fi fost proiectate pe banda cealaltă, în acest caz ar fi trebuit să aibă o formă alungită fiind proiectate prin stropire în lateral din antrenarea pe roata autovehiculului;

b.în deplasarea autovehiculului către înainte roţile nu au antrenat şi nu au imprimat urme de lichid;

c.în fotografia judiciar operativă DSCN0693 se observă că pata respectivă fusese antrenată de alte autovehicule, urmele imprimate de acestea fiind distincte faţă de cele ale autovehiculului în cauză.

d.în continuarea cercetărilor în data de 24.02.2018 la sediul Poliţiei Municipiului Calafat, unde se afla în custodie autovehiculul, s-a procedat la expertizarea tehnică a autovehiculului marca Audi A6, în prezenţa organelor de cercetare şi a expertului desemnat, dl.ing. PL.

Ca urmarea a expertizarii tehnice niciuna din posibilele surse de lichid (lichid de parbriz, ulei, antigel etc) nu s-a constatat a fi avariate, toate aceste sisteme fiind în limitele normale în ceea ce priveşte lichidele de lucru (v.fig.6), fapt consemnat şi în procesul verbal întocmit cu această ocazie.

In consecinţă, s-a considerat că pata de lichid nu poate fi identificată ca loc al impactului.

Poziţia cioburilor provenite de la dispersoarele farurilor oferă indicaţii cu privire la locul impactului, având o masă redusă şi o distanţă de proiectare mică, fapt cunoscut şi din graficului distanţei de proiectare a cioburilor al lui Schneider1 şi formularea relaţiilor limită aparţinând lui Kuhnel2, potrivit cărora poziţia cioburilor indică în genere locul impactului.

În speţă, la locul producerii evenimentului rutier a fost fixat prin fotografia judiciară operativă DSCN0660 un astfel de element de plastic, provenit, cel mai probabil, de la dispersorul farului autoturismului marca Audi A6, dar acesta nu a fost identificat nici în PVCFL şi nici pe schiţa locului accidentului, făcând astfel imposibilă determinarea locului impactului.

Astfel, la viteza de impact situată în intervalul 50 - 60 km/h, încep să apară spargeri ale parbrizului la partea superioară a acestuia putându-se întâlni chiar dislocări ale cioburilor. O viteză de impact de 60 - 70 km/h conduce, de regulă la spargerea parbrizului însoţită de dislocări ale acestuia pe zone relativ extinse producându-se chiar deformarea pavilionului autovehiculului.

Tot expertul parte evidenţiază faptul că „ parbrizul autovehiculului a fost spart nu numai de capul victimei ci şi de o sticlă de culoare maro, mărind amplitudinea zonei de spargere, sticlă pe care, cel mai probabil, victima o ţinea în mână, cioburile acesteia regăsindu-se atât în fotografia judiciară operativă DSCN0660 precum şi în fotografiile făcute cu ocazia expertizării autovehiculului din datade 24.02.2018 la sediul Poliţiei Calafat, fotografii ce relevă cioburi de culoare maro atât în zona planşeului pedalier cât şi pe rama portierei stânga a autovehiculului marca Audi A6.

Parbrizul autovehiculului marca Audi A6 fiind spart în zona mediană- superioară ca focar de bază, fără a fi avariat plafonul se poate aprecia că viteza de impact a fost de cea 55 km/h.

Posibilităţile de evitare se încadrează între momentul declanşării stării de pericol iminent şi cel al impactului, pe când posibilităţile de prevenire a accidentului cuprind studiul evenimentului în funcţie de obligaţiile conducătorului auto, anterior declanşării stării de pericol.

Momentul declanşării stării de pericol iminent reprezintă momentul din care conducătorul auto trebuia şi putea să ia măsurile de evitare a coliziunii.

În speţă, având în vedere desfăşurarea evenimentului pe timp de noapte, starea de pericol trebuie raportată la vizibilitatea frontală.

Caracterul stării de pericol a devenit iminent pentru conducătorul auto, în momentul în care acesta ar fi sesizat prezenţa pietonului, fiind necesară iniţierea unor măsuri de evitare precum frânarea intensivă şi/sau ocolirea.

S-a susţinut că în lumina de întâlnire a farurilor distanţa de vizibilitate frontală era de cea 30 m. Deci distanţa pe care conducătorul auto o avea la dispoziţie pentru a ori autovehiculul până la impact era de cea 30 m.

Distanţa de oprire prin frânarea autovehiculului de la viteza de cea 55 km/h s-a raportat la viteza de impact, întrucât nu se poate determina viteza sa iniţială de deplasare.

În literatura de specialitate s-a considerat că valorile timpilor de reacţie ai conducătorilor auto se adoptă diferenţiat în funcţie de condiţiile concrete de producere a accidentului, pentru astfel de situaţii adoptându-se o valoare a timpului de reacţie corespunzător întârzierilor fiziologice la frânare superioară celei normale, de 0,8 s, şi anume una de 1,27 s.

Această majorare este explicată prin faptul că sesizarea existenţei obstacolului pe carosabil nu se suprapune cu identificarea naturii acestuia şi implicit cu declanşarea stării de pericol iminent, care pune în evidenţă momentul de la care conducătorul auto trebuia şi putea să ia măsurile de evitare. în speţă, natura umană a obstacolului, în lipsa îmbrăcăminţii reflectorizante nu putea fi stabilită.

Astfel, comparând spaţiul avut la dispoziţie pentru evitare cu spaţial total teoretic de oprire de la viteza de cea 55 km/h, rezultă că în condiţiile date conducătorul auto nu putea evita prin frânare impactul.

Viteza care ar fi permis oprirea autoturismului în interiorul distanţei de vizibilitate de 30 m, ţinând seama de un timp al întârzierilor fiziologice în conformitate cu cele prezentate mai sus.

Cu privire la posibilităţile de prevenire din partea conducătorului auto reţinem faptul că viteza determinată mai sus (cea 43 km/h) nu se impunea a fi utilizată pe acel segment de drum deoarece nu există o restricţie de viteză stabilită prin indicatoare rutiere.

Pe de altă parte, adaptarea vitezei la condiţiile de drum, specificată de normele legale, vizează obstacolele specifice (vizibile şi identificabile) la care sesizarea existenţei obstacolului pe carosabil se suprapune cu identificarea naturii acestuia şi implicit cu declanşarea stării de pericol iminent.

În cazul de faţă suntem însă în situaţia unui obstacol nespecific (pietonul nepurtând vestă reflectorizantă), astfel încât, nu se identifică, din partea conducătorului auto, posibilităţi deprevenire a producerii accidentului.

Nu exista obligaţia pentru conducătorul auto de a se deplasa cu această viteză de 43 km/h. Rezultă astfel că viteza nu se află în legătură de cauzalitate cu producerea evenimentului rutier.

Întrucât singurul mijloc material de probă care ar fi dus la identificarea locului impactului (fragmentul de plastic provenit de la dispersorul farului autovehiculului marca Audi A6) nu a putut fi poziţionat pe locul producerii accidentului, locul impactului fiind astfel imposibil de identificat.

S-a considerat că este posibil ca datorită multiplelor urme de frânare derapare identificate la locul producerii evenimentului rutier, urmele de frânare identificate de organele de cercetare ca provenind de la autovehiculul Audi A6 să nu provină de la acest autovehicul şi în consecinţă nici acestea să nu poată oferi indicii cu privire la locul impactului (fig,8).

De menţionat este faptul că autoturismul A6 este prevăzut cu ABS, fapt care nu explică imprimarea unor urme de frânare continui decât în cazul în care acesta era defect sau o anvelopă era depresurizată ori de alte dimensiuni dar în cazul de faţă ambele urme sunt continui ceea ce duce la suspiciunea rezonabilă că acestea nu provin de la autovehiculul în cauză.

În ceea ce priveşte posibilităţile de prevenire a accidentului de către victima DV, acesta ar fi putut preveni accidentarea sa dacă s-ar fi deplasat pe trotuarul existent în zona producerii evenimentului rutier şi chiar în cazul deplasării necorespunzătoare pe carosabil, ar fi purtat vestă reflectorizantă.

Cu privire la obiectivul nr. 4 - poziţia pietonului şi pe unde se deplasa în momentul producerii accidentului.

Având în vedere urmele de frânare, pietonul se afla cel mai probabil poziţionat pe sensul de circulaţie Seaca de Câmp-Ghidici, tară a se putea însă preciza cu certitudinea poziţia sa în plan longitudinal şi transversal.

S-a considerat că Cauza producerii accidentului a reprezentat-o deplasarea pietonului DV pe carosabil (în condiţiile în care la locul faptei exista trotuar), tară a purta îmbrăcăminte reflectorizantă, cu o îmbibaţie alcoolică de 2,3g%o, generând astfel o stare de pericol potenţial pentru ceilalţi participanţii la trafic.

S-a reţinut faptul că , „în lipsa posibilităţii de a identifica locul impactului nu se poate reţine culpabilitatea încălcării vreunei reguli de circulaţie din partea numitului Drăgan lonuţ Cristinel cu excepţia conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice, art 87 (1) din OUG 195/2002.

Victima DV a încălcat prevederile art 72 (1) "Pietonii sunt obligaţi să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia lor de mers. Când şi acostamentul lipseşte, pietonii sunt obligaţi sa circule cât mai aproape de marginea din partea stângă a părţii carosabile, în direcţia lor de mers.", iar din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 , art. 166 "Pe timp de noapte, pietonul sau persoana asimilată acestuia care circulă pe partea carosabilă a drumului, care nu este prevăzut cu trotuar sau acostamente, trebuie sa aibă aplicate pe îmbrăcăminte accesorii fluorescent- reflectorizante sau să poarte o sursa de lumină, vizibilă din ambele sensuri".

Faţă de cele menţionate s-a solicitat admiterea cererii de înlocuirea a măsurii arestării preventive cu aceea a arestului la domiciliu prev de art. 218-219 CPP, întrucât din probele administrate nu rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului ar influenţa buna desfăşurare a procesului penal.

Nu în ultimul rând s-a subliniat faptul că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu mai subzistă, acesta aşa cum am arătat nu e face vinovat de săvârşirea infracţiunii de „ucidere din culpa”, iar pe de altă parte vă solicităm să aveţi în vedere că Raportul medico legal întocmit în cauză a fost depus la dosrul cauzei în data de 28.02.2018.

S-a solicitat să se aibă în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, asfel arătăm că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, este căsătorit, are doi copii minori în întreţinere, iar soţia acestuia este însărcinată cu al treilea copil.

Dovada acestor afirmaţii este realizată cu înscrisuri depuse în dos nr. 321/201/2018/al.

De asemenea s-a solicitat să se constate că din actele şi lucrările dosarului de urmărire penală nu există nicio probă certă din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar influenţa buna desfăşurare a procesului penal.

De asemenea s-a arătat că, de la data producerii accidentului rutier 01.02.2018 şi în continuare, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor, a colaborat în mod constat cu organele de cercetare şi urmărire penală (participând Ia încheierea p.v. - la faţa locului, a dat declaraţii, a recunoscut în totalitate comiterea faptelor etc)

Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg a reamintit în cauza Jiga vs România (2010) că art 5 par. 3 din CEDO cere autorităţilor naţionale cărora li se solicită menţinerea detenţiei provizorii să ia în calcul măsuri alternative prevăzute de lege neprivative de libertate (Jabfohski vs. Polonia - hotărârea din 2000 şi Patsouria vs Georgia - hotărârea din 2007).

De asemenea, în alte două recente cauze privind chiar România Curtea a amintit că autorităţile judiciare trebuie să furnizeze motive pertinente şi suficiente pentru a justifica necesitatea menţinerii reclamantului în stare de detenţie provizorie, prezentând fapte concrete pe baza cărora estimează riscul lăsării reclamantului în libertate şi să explice imposibilitatea de a aplica măsuri alternative detenţiei (Calmanovici vs România- hotărârea din 2008 şi Scundeanu vs. România - hotărârea din 2010).

Aceeaşi Curte a arătat că acest pericol descreşte pe măsura trecerii timpului, iar autorităţile trebuie să motiveze de o manieră concretă necesitatea menţinerii stării de arest (LA. vs. Franţa, hotărârea din 1998). Continuarea detenţiei aşadar poate fi justificată dacă din anumite elemente concrete rezultă că trebuie acordată prioritate protejării ordinii publice, libertatea individuală trecând în subsidiar (Smirnova vs. Rusia, hotărârea din 2003).

Or, s-a considerat căeste adevărat că probele cu privire la împrejurările comiterii faptelor de care este acuzat inculpatul există, nu sunt contestate iar faptele sunt recunoscute în totalitate, urmând ca evaluarea lor şi stabilirea vinovăţiei să se facă în cursul judecăţii.

Mai este adevărat şi că inculpatul a recunoscut comiterea tuturor infracţiunilor comise, atât în faţa procurorului cât si a judecătorului de drepturi şi libertăţi (în cursul soluţionării procedurilor adiacente a soluţionării propunerii de arestare preventivă) existând presupunerea legitimă că acesta îşi va păstra aceeaşi conduită procesuală corectă pr tot parcursul desfăşurării procesului penal până la pronunţarea hotărârii de condamnare.

S-a considerat că cel puţin aceste aspecte ar trebui să atragă atenţia instanţei atunci când soluţionarea chestiuni legate de legalitatea şi temeinicia măsurii preventive.

Totodată s-a solicitat să se constate că măsura preventivă, raportat la particularităţile cauzei şi la atitudinea procesuală a inculpatului, este vădit disproporţionată şi tocmai de aceea solicită admiterea cererii de înlocuire a măsurii preventive.

Examinând încheierea contestată prin prisma motivelor invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului, dar şi din oficiu conform dispoziţiilor legale, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj, constată că aceasta este temeinică şi legală, iar contestaţia formulată este neîntemeiată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 242 alin.2 Cpp, măsura preventivă se înlocuieşte, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai uşoară, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia şi, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai uşoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1).

Instanţa reţine că potrivit art. 202 Cpp, măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.

Totodată, se mai reţine că potrivit art. 202 alin.3 Cpp, orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

În motivarea contestaţiei, apărătorul inculpatului a arătat că din punctul de vedere exprimat de expertul parte cu privire la raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză reiese faptul că victima se face vinovată de producerea accidentului rutier în urma căruia a decedat, deoarece în momentul impactului se deplasa pe carosabil, nu purta îmbrăcăminte reflectorizantă şi avea o îmbibaţie alcoolică de 2,3 g la mie.

A mai susţinut că aceleaşi concluzii rezultă şi din procesul-verbal de cercetare la faţa locului din 01.02.2018 şi procesul-verbal din 24.02.2018 întocmit la sediul Poliţiei Municipiului Calafat.

Susţinerile apărătorului inculpatului sunt nefondate.

În primul rând, din cuprinsul raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine că, dimpotrivă, cauzele producerii accidentului au fost pătrunderea inculpatului pe contrasens şi deplasarea victimei pe partea carosabilă 1,60 m în loc să se deplaseze pe trotuar sau acostament, iar accidentul de circulaţie putea fi evitat dacă inculpatul nu pătrundea pe contrasens cu autoturismul ca urmare a neatenţiei sau din cauza alcoolului, iar victima se deplasa pe trotuar sau acostament.

În ceea ce priveşte procesul-verbal de cercetare la faţa locului din 01.02.2018 şi procesul-verbal din 24.02.2018 întocmit la sediul Poliţiei Municipiului Calafat, judecătorul de drepturi şi libertăţi constată că primul cuprinde descrierea amănunţită a situaţiei locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate şi a celor ridicate, a poziţiei şi stării celorlalte mijloace materiale de probă, aşa cum prevăd dispoziţiile art.195 Cpp, iar cel de-al doilea consemnează rezultatul expertizării tehnice a autovehiculului condus de inculpat în momentul producerii accidentului.

Or, aceste mijloace de probă, prin ele însele, nu sunt apte să formeze convingerea că victima accidentului de circulaţie este singura vinovată de producerea accidentului, aceste mijloace de probă cuprinzând doar descrierea locului accidentului şi descrierea stării tehnice a autovehiculului implicat în accident şi doar prin coroborarea lor cu celelalte probe administrate în cauză se poate ajunge la o concluzie certă de vinovăţie într-un sens sau altul.

Restul motivelor invocate în cuprinsul contestatiei vizează fondul cauzei şi nu pot fi analizate în acest moment procesual.

Aşadar, cercetările efectuate până în acest moment relevă cel mult o culpă comună a inculpatului şi a victimei, şi nu o vină exclusivă a victimei, aşa cum susţine apărătorul inculpatului.

Astfel, Judecătorul de drepturi şi libertăţi constată că s-au menţinut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive în cauză, respectiv există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunile de ucidere din culpă prev de art.192 alin.1 şi 2 Cp şi părăsirea locului accidentului prev. de art.338 alin.1 Cp.În plus, a apărut şi un temei nou, respectiv urmărirea penală a fost extinsă împotriva inculpatului şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art.336 alin.1 Cp

Evaluând împrejurările concrete ale cauzei şi conduita procesuală a inculpatului, judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că scopul urmărit prin luarea unei măsuri preventive nu poate fi realizat, în acest stadiu procesual, prin dispunerea unei măsuri preventive mai uşoare, respectiv prin luarea măsurii preventive a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu.

Scopul dispunerii şi prelungirii masurii arestării preventive şi respingerii cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, pe lângă buna desfăşurarea a procesului penal, îl reprezintă şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, or, din această perspectivă o măsura preventivă privativă de libertate mai uşoară sau restrictivă de libertate ar fi insuficiente.

 Astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că o măsură mai puţin restrictivă nu ar fi suficienta pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, faţă de gravitatea faptelor, dedusă nu numai din limitele de pedeapsă fixate de legiuitor, dar şi din modalitatea şi împrejurările în care au fost comise, natura valorilor sociale lezate şi impactul negativ indus de astfel de fapte în rândul opiniei publice, precum şi din datele ce caracterizează persoana inculpatului.

În aprecierea persistenţei pericolului pentru ordinea publică, a lăsării în libertate a inculpatului trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite prin jurisprudenţa CEDO care a statuat „că în măsura în care dreptul naţional o recunoaşte - prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o tulburare a societăţii de natură să justifice o detenţie preventivă, însă doar pe un termen limitat şi în orice caz, ar trebui demonstrat că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică, iar menţinerea măsurii este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv ameninţată”.

Or, infracţiunile pentru care este cercetat inculpatul sunt în măsură, prin natura lor, să releve un pericol cert pe care l-ar prezenta inculpatul pentru ordinea publică.

Referindu-se la “criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale ”, CEDO a statut că acestea sunt similare cu cele referitoare şi la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului şi comportamentul autorităţilor competente.

Circumstanţele personale invocate în susţinerea cererii, respectiv atitudinea procesuală, recunoaşterea parţială a faptelor, situatia familiala  nu pot prevala asupra criteriilor menţionate anterior, întrucât  criteriile  pe baza cărora se apreciază caracterul necesar al acestei măsuri preventive se analizează şi aplică în mod coroborat şi nu individual. De altfel, toate împrejurările legate de situaţia personală a inculpatului au fost avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv, nefiind elemente noi care să justifice înlocuirea acestei măsuri.

 Nu in ultimul rand se are in vedere si faptul că din momentul pronunțării incheierii nr.2 din data de 02.02.2018 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Calafat prin care s-a luat măsura arestării preventive  faţă de inculpat,  nu au intervenit elemente noi în favoarea inculpatului, care să poată determina înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu.Aşadar, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, în continuare existând probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care este cercetat.În plus, judecătorul de drepturi şi libertăţi constată că au intervenit temeiuri noi care justifică menţinerea măsurii arestării preventive în privinţa inculpatului, respectiv urmărirea penală a fost extinsă împotriva inculpatului şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art.336 alin.1 Cp.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 204 NCPP judecătorul de drepturi şi libertăţi va respinge contestaţia formulată de inculpat împotriva  încheierii  din data de 20.03.2018 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi  din cadrul Judecătoriei Calafat în dosarul cu nr. 321/201/2018/a3.1.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 70 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

În baza art. 204 CPP respinge ca nefondată contestaţia declarată de inculpatul DIC, în prezent în CRAP IPJ Dolj împotriva încheierii din data de 20.03.2018 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Calafat.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 70 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în camera de consiliu din data de 22.03.2018, ora 13,30.

Judecator de Drepturi şi Libertăţi, Grefier,

CC DT

 Red. C.C./22.03.2018

Tehnored D.T./4 ex.

Domenii speta

Spete similare