Procedura insolvenţei

Prin Sentinta comerciala nr.2536/3 noiembrie 2010, pronuntata de Tribunalul Arad în Dosar nr. 4899/108/2010, a fost admisa în parte actiunea formulata de reclamantul A IPURL  ,  în calitate de lichidator judiciar al debitorului SC A SRL, cu sediul în

A obligat pârâtul sa suporte suma de 40.018 lei din pasivul debitorului SC A SRL aflat în procedura  insolventei în Dosar nr. 558/108/2008  al Tribunalului Arad, Sectia Comerciala.

Pentru a hotarî astfel, prima instanta a retinut ca, împotriva debitorului SC A SRL, a fost deschisa procedura insolventei în Dosar nr.558/108/2008 al Tribunalului Arad, Sectia Comerciala, fiind desemnat practician în insolventa A IPURL Arad.

La data deschiderii procedurii, pârâtul avea calitatea de  administrator statutar al debitorului.

1. Raportat la pierderile înregistrate prin continuarea activitatii debitorului

Judecatorul-sindic retine situatia de fapt expusa de reclamant cu privire la evolutia activelor imobilizate si a pierderilor, situatie necontestata de pârât.

Raportând aceasta situatie la prevederile art. 138, aliniatul 1 litera c) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei, judecatorul-sindic constata ca nu este îndeplinita una din conditiile impuse de acest text legal pentru angajarea raspunderii pârâtului. Astfel nu se poate retine faptul ca pârâtul a dispus continuarea activitatii debitorului SC A SRL în interesul personal al pârâtului, nefiind evidentiat nici un avantaj material în patrimoniul acestuia.

2. Raportat la restituirile din creditare

Judecatorul-sindic retine ca acestea s-au facut anterior deschiderii procedurii însa în conditiile în care era pornita o executare silita de catre  creditorul A Arad. Deci, dupa încetarea platilor  cel putin fata de un creditor, pârâtul si-a  restituit sume de bani din cele cu care creditase firma, asigurându-se astfel statutul de creditor platit cu preferinta în dauna celorlalti creditori, fapta prevazuta de art. 138 alin. 1, lit.g  din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.

Fata de cele retinute, judecatorul-sindic va obliga pârâtul la plata sumei de 24.500 lei  reprezentând restituire creditare firma.

Judecatorul-sindic apreciaza ca nefondate apararile pârâtului raportat la aceasta suma deoarece contrar sustinerilor acestora dispozitia de plata îl identifica pe pârât ca si beneficiar al sumelor si este semnata.

3.  Raportat la  suma reprezentând avansuri  de trezorerie

În calitate de  administrator al debitorului,  pârâtul avea  obligatia de a  urmari derularea operatiunilor banesti ale debitorului si folosirea sau restituirea sumelor luate cu titlu de avans de trezorerie. Prin neurmarirea circulatiei acestor sume,  pârâtul a creat conditiile  ca bani sa fie folositi de o alta persoana decât debitorul, fiind astfel întrunite conditiile prevazute de art. 138 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.

Fata de cele retinute, judecatorul-sindic va obliga pârâtul la plata sumei de 15.469,62 lei  reprezentând avansuri de trezorerie.

 Raportat la considerentele anterioare, judecatorul-sindic va admite în parte cererea obligând pârâtul sa suporte suma totala de 40.018 lei din pasivul debitorului .

Prin Decizia civila nr. 276/R/ 14 februarie 2011 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara  în dosarul nr. 4899/108/2010, a fost admis  recursul declarat de pârâtul G împotriva sentintei comerciale nr. 2536/03.11.2010, pronuntata de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4899/108/2009.

A fost  modificata  sentinta recurata, în sensul ca respinge actiunea formulata de reclamanta A IPURL Arad împotriva pârâtului.

 Pentru a hotarî  astfel, Curtea  a retinut ca, reclamanta A IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC A SRL, a formulat împotriva pârâtului G actiunea de atragere a raspunderii, considerând ca pârâtul, în calitate de administrator statutar al debitorului, este vinovat de savârsirea faptei prevazuta de art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.

Asa cum rezulta în mod expres din actiune, din notele de sedinta depuse de reclamanta la prima instanta si din concluziile scrise depuse în cadrul recursului actiunea reclamantei a fost întemeiata pe prevederile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, respectiv  faptul ca pârâtul ar fi dispus, în interes personal, continuarea unei activitati care ducea, în mod vadit, persoana juridica la încetarea de plati.

Cu toate ca acesta a fost cadrul procesual stabilit de catre parti în cauza, judecatorul sindic în mod gresit a admis în parte actiunea reclamantei împotriva pârâtului, fiind obligat acesta sa suporte suma de  40.018 lei din pasivul debitorului SC A SRL în baza art. 138 lit. a si g din Legea nr. 85/2006, în conditiile în care nu a fost sesizat sa se pronunte cu privire la aceste temeiuri legale.

Astfel, prin sentinta comerciala recurata, prima instanta a schimbat cadrul procesual, stabilind în sarcina pârâtului motive de atragere a raspunderii straine de cererea introductiva si raportul privind cauzele si împrejurarile privind insolventa debitoarei, respectiv cele prevazute de art. 138 alin.1 lit.a si g, acesta fiind un motiv de nelegalitate a sentintei comerciale recurate.

Curtea retine ca raspunderea reglementata de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra administratorului societatii sau a altei persoane din cadrul debitoarei. Aceasta raspundere este o raspundere personala care intervine numai atunci când prin savârsirea faptelor enumerate s-a ajuns la starea de încetare a platilor de catre societate.

Natura juridica a raspunderii institute de art.138 din Legea insolventei este aceea a unei raspunderi speciale, care împrumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale. Fiind vorba de o raspundere delictuala înseamna ca, pentru a fi angajata, trebuie îndeplinite conditiile generale ale raspunderii civile delictuale, care reies din art. 998 - 999 din Codul civil (fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate, culpa), conditii care capata, în aceasta situatie, unele conotatii speciale.

Faptele enumerate în dispozitiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, respectiv greseala de gestiune (în sens larg), trebuie sa fi contribuit la insuficienta activului. Prin urmare, trebuie sa se probeze ca administratorul, prin fapta sa culpabila, a contribuit la aducerea societatii în stare de insolventa. Raspunderea pentru insuficienta activului trebuie angajata doar daca prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabila (greseala de gestiune) a administratorului.

Sarcina probei incumba celui care face o afirmatie în fata judecatii, iar invocarea prevederilor art.138 lit. c din Legea insolventei nu atrage automat raspunderea administratorului, deoarece legiuitorul nu a înteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere în sarcina acestuia, ci a prevazut posibilitatea atragerii acestei raspunderi doar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia certa ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii în stare de insolventa.

În prezenta cauza, fiind sesizata doar cu privire la incidenta prevederilor art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, prima instanta trebuia sa se pronunte numai cu privire la acest text de lege si nu sa dispuna atragerea raspunderii pârâtului în temeiul unor texte legale cu care nu a fost sesizata.

În ceea ce priveste prevederile art. 138, aliniatul 1, litera c din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, judecatorul-sindic a constatat în mod corect ca nu este îndeplinita una din conditiile impuse de acest text legal pentru angajarea raspunderii pârâtului, neputându-se retine faptul ca pârâtul a dispus continuarea activitatii debitoarei SC A SRL în interesul personal al pârâtului, nefiind evidentiat nici un avantaj material în patrimoniul acestuia.

Domenii speta

Spete similare