Menţiuni la registrul comerţului. calitatea de reprezentant a societăţii comerciale

Decizie 19 din 20.01.2015


Calitatea de reprezentant legal al Unităţii Administrativ Teritoriale ca asociat unic al societăţii comerciale nu se confundă cu calitatea de administrator social al respectivei societăţi şi nici cu calitatea de  reprezentant convenţional al asociatului Unitate Administrativ Teritoriale în adunarea generală a societăţii, această ultimă calitate putând fi stabilită prin hotărâre a Consiliului Local, conform art.37 din Legea nr.215/2001. 

Calitatea de reprezentant legal al asociatului unic Unitate Administrativ Teritorială ca şi participarea Primarului în adunările generale ale societăţii, nu conferă calitate de reprezentant al societăţii comerciale pentru efectuarea de menţiuni la Registrul Comerţului (nulitate înregistrări, radiere menţiuni).

Prin sentinţa nr. 182/2014 din 20 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 2906/95/2014 s-a respins  cererea formulată de reclamantul PIF, în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL NAŢIONAL AL REGISTRULUI COMERŢULUI, având ca obiect anularea înregistrării la ORC Gorj a calităţii de reprezentant al asociatului persoană juridică în cadrul SC UB SRL şi al asociatului unic, cât şi obligarea ORC Gorj de radiere a acestei menţiuni din registrul comerţului.

În considerentele sentinţei, instanţa de fond a reţinut faptul că potrivit rezoluţiei nr. 2338/10.05.2010 din dosar nr. 12471/07.05.2010 a fost admisă cererea ce privea înmatricularea şi autorizarea societăţii UB SRL ce a primit număr de ordine în registrul comerţului J 18/228/2010, CUI 26919653 şi care avea asociat unic Comuna P prin Consiliul Local P, din rezoluţie rezultând că reclamantul PIF a fost înregistrat ca reprezentant al asociatului unic, în speţă comuna P.

Din copia dosarului înaintat de Oficiul Registrului Comerţului la solicitarea instanţei a rezultat că PIF în calitate de reprezentant al comunei P a dat declaraţia autentică nr. 1349/14.04.2010 sub sancţiunea art. 292 Cod penal – fila 45 dosar, iar această declaraţie a fost depusă la registrul comerţului la momentul depunerii cererii de înmatriculare a societăţii UB SRL.

Această declaraţie este semnată de reclamant şi autentificată în faţa notarului potrivit încheierii nr. 1349/14.04.2010.

Există ulterior încheiat un contract de comodat la data de 05.05.2010 care este de asemenea semnat de reclamant în calitate de comodant, iar comodatar apare FAV, administrator al SC UB SRL.

Asociatul unic pentru care semnează reclamantul întocmeşte şi actul adiţional la actul constitutiv al SC UB SRL prin care se modifică statutul, respectiv alin.2 art. 9 din actul constitutiv al SC UB SRL, în sensul că „administratorul numit este desemnat de Consiliul Local P în calitate de adunare generală” iar potrivit art. 2 se numeşte în funcţia de administrator unic al SC UB SRL - FAV.

Este de precizat în acest sens că atât actul adiţional (fila 61 dosar) cât şi anexa la actul adiţional cu nr. 2381/16.05.2011 poartă semnătura asociatului unic, adică al reclamantului PIF.

În actul constitutiv actualizat al societăţii comerciale UB SRL (filele 63-68 dosar) este menţiunea potrivit căreia calitatea de asociat este exercitată de Consiliul Local P reprezentat prin reclamantul PIF, iar acest act constitutiv poartă semnătura asociatului unic, în speţă reclamantul.

De asemenea, hotărârea nr. 2/12.08.2011 a Adunării Generale a Acţionarilor a SC UB SRL (fila 78 dosar) prin care se revocă contractul de mandat al numitului FAV având funcţia de administrator al SC UB SRL şi se numeşte alt administrator PIF poartă semnătura reclamantului, acesta semnând pentru Consiliul Local al Comunei P, ca şi actul adiţional la actul constitutiv (fila 82 dosar) în care semnează în calitate de asociat unic.

Instanţa a reţinut din copia întregului dosar înaintat de oficiul registrul comerţului că nu există o cerere a reclamantului prin care să fi solicitat modificarea calităţii sale de reprezentant al asociatului persoană juridică.

Potrivit Ordinului nr. 2594/C/2008 al ministrului justiţiei pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de ţinere al registrelor comerţului, de efectuare al înregistrărilor şi de eliberare a informaţiilor înregistrate în registru, acestea se realizează după caz la cererea persoanelor fizice sau juridice supuse obligaţiei de înregistrare, iar toate cererile de înregistrare completate corespunzător trebuie să fie însoţite de toate datele şi înscrisurile doveditoare ale îndeplinirii condiţiilor pentru înregistrare, cu dovada achitării unei taxe.

În cauză s-a constatat că nu există o cerere din partea reclamantului care să fi solicitat o modificare a calităţii sale, motiv pentru care cererea pentru anularea înregistrării la oficiului registrului comerţului a calităţii sale de reprezentant al asociatului unic, cât şi de radiere a acestei menţiuni din registrul comerţului a fost apreciată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel la 20.11.2014, PIF, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivare, s-a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit calitatea de reprezentant legal al SC UB SRL, în raport de actele existente în dosarul ORC, instanţa făcând confuzie între demersurile făcute în calitate de reprezentant de drept al UATC  P (potrivit art.62 din Legea nr.215 /2001) şi reprezentantul legal în cadrul societăţii, care este administratorul.

Cu ocazia înfiinţării SC UB SRL ca urmare a reorganizării Serviciului Public de Gospodărire Comunală P, administratorul unic, Consiliul Local P prin primar, a declarat că îndeplineşte condiţiile legale pentru deţinerea şi exercitarea calităţii de asociat unic al SC UB SRL. Instanţa de fond a reţinut însă că această declaraţie este o declaraţie de îndeplinire a cerinţelor pentru a avea calitatea de administrator, deşi administratorul a dat o declaraţie distinctă.

Invocând dispoziţiile art.9 din actul constitutiv, apelantul a arătat că acest înscris a fost semnat de administratorul FAV, care a şi dat declaraţia pe propria răspundere înregistrată sub nr. 1370/15.04.2010, în sensul că îndeplineşte condiţiile pentru deţinerea şi exercitarea calităţii de administrator. Aceeaşi persoană a depus şi specimenul de semnătură şi a semnat contractul de comodat pentru sediu şi tot el a semnat cererile de modificare a actului constitutiv.

Apelantul a mai arătat că persoana administratorului social a fost schimbată de-a lungul timpului, dar el nu a figurat niciodată ca administrator, în sensul art.37 din Legea nr.215/2001, reprezentând Comuna doar în temeiul art.62 din legea nr.215/2001.

Acest lucru reiese şi din dosarul de deschidere a procedurii insolvenţei societăţii, apelantul nefigurând ca reprezentant al acesteia.

Invocând dispoziţiile art.1 din actul constitutiv al societăţii, actualizat în ianuarie 2013, unde reclamantul PIF figura ca reprezentant al asociatului unic, comuna P, şi totodată, invocând dispoziţiile art.8 alin.1 din Legea nr.26/1990, apelantul a susţinut că, în urma controlului de legalitate efectuat în temeiul acestui act normativ, existenţa incompatibilităţii ducând la respingerea înscrierii din acest act şi înregistrarea societăţii.

În sensul reprezentării legale a UATC de către reclamant, au fost invocate şi dispoziţiile art.21 alin.2 şi art.62 din Legea nr.215/2001 şi decizia nr.1956/05.04.2012 a ÎCCJ pronunţată în dosarul nr.7474/30/2010.

Apelantul a arătat şi că nu i-au fost delegate atribuţii, nu a avut drepturi şi obligaţii în cadrul societăţii, nu a luat decizii, nefiind astfel aplicabile dispoziţiile art.91 alin.3 din legea nr.161/2003.

Şi în statut este reţinută calitatea de reprezentant al comunei în raporturile cu terţii şi nu cea de reprezentant al Asociatului Unic Comuna, existând menţiunea la art.1.

S-a mai susţinut că şi din Capitolul IV al Actului constitutiv, rezultă faptul că administrator al societăţii este o altă persoană, stabilindu-i-se drepturile şi obligaţiile, conform art.70 şi 71 din Legea nr.31/1990.

Înregistrarea la ORC a calităţii reclamantului de reprezentant, s-a făcut cu nerespectarea condiţiilor de formă, cerinţă instituită sub sancţiunea nulităţii absolute, respectiv: nu a fost depusă declaraţie pe propria răspundere ca împuternicit, nu a fost depusă hotărârea asociatului unic de numire ca reprezentant, menţiunile din ORC nu corespund cu rezoluţia Directorului General al ORC publicată în Monitorul Oficial.

Asupra acestor motive de nelegalitate a  înscrierii menţiunilor, instanţa de fond nu s-a pronunţat.

Deoarece actele care au stat la baza înregistrării sunt reale şi legale, înregistrarea la ORC nu are fundament legal, în sensul neîndeplinirii dispoziţiilor art.8 alin.1 din Legea nr.31/1990, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art.25 din Legea nr.26/1990. Nu se poate solicita pe bază de hotărâre judecătorească desfiinţarea în tot sau în parte sau modificarea actelor care au stat la baza înregistrării.

În concluzie, semnarea de reclamant a declaraţiei pe propria răspundere nr.1349/04.04.2010 şi a contractului de comodat în calitate de reprezentant al UATC P, nu al SC UB, nu poate fi o dovadă a calităţii de reprezentant al societăţii.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.466-482 C.pr.civ.

La 15.12.2014, intimatul pârât ONRC –ORC de pe lângă Tribunalul Gorj a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

În motivare, s-a arătat că prin rezoluţia nr.2338/10.05.2010 pronunţată în dosarul nr.12471/07.05.2010, a fost admisă cererea privind înmatricularea şi autorizarea funcţionării SC UB SRL, având ca asociat unic Comuna P, prin Consiliul Local P, reclamantul PIF, fiind înregistrat  ca reprezentant al asociatului unic, comuna P.

Reclamantul  a dat declaraţia autentică nr.1349/14.04.2010 odată cu cererea de înmatriculare, iar specimenul de semnătură a fost depus de administrator, şi nu de reprezentantul legal al asociatului unic, care nu avea această obligaţie.

Consiliul Local al Comunei P, prin hotărârea nr.24/29.04.2010, a stabilit în art.12: „Cu aducerea la îndeplinire a acestei hotărâri se împuternicesc primarul şi administratorul desemnat”.

Reclamantul a fost înregistrat ca reprezentant al asociatului unic –persoana juridică Comuna P prin Consiliul Local P, începând cu 06.05.2010 în cadrul SC UB SRL, fapt ce corespunde actului constitutiv depus la ORC cu cererea de înregistrare nr.12471/07.05.2010, precum şi cu cele ale rezoluţiei nr.2338/10.05.2010 pronunţată de directorul ORC Gorj.

Ulterior înmatriculării la ORC Gorj, nu au fost depuse cereri de înregistrare prin care societatea UB SRL să solicite modificarea reprezentantului asociatului persoană juridică.

Intimata a arătat că actul constitutiv a fost modificat de mai multe ori, a invocat dispoziţiile art.204 alin.4 din Legea nr.31/1990 şi a precizat că potrivit art.117 alin.3 din Ordinul nr.2594/C/2008 al ministrului justiţiei, ORC nu răspunde pentru erorile sau diferenţele dintre actul constitutiv actualizat şi modificările înregistrate anterior în registrul comerţului pe baza actelor depuse de persoana juridică respectivă.

În ceea ce priveşte nulitatea unei societăţi înmatriculate în registrul comerţului, aceasta poate fi declarată numai în condiţiile art.56 din Legea nr.31/1990.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Noului Cod de Procedură Civilă, Legea nr.26/1990 şi Legea nr.31/1990.

La dosar a fost ataşat certificat informaţii UB SRL emis de ORC de pe lângă Tribunalul Gorj.

Analizând cauza prin prisma criticilor formulate, Curtea a apreciat apelul nefondat pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea formulată, reclamantul PIF a solicitat anularea (constatarea nulităţii absolute) „a înregistrării la ORC de pe lângă Tribunalul Gorj, privind calitatea de reprezentant al asociatului persoană juridică în cadrul SC UB SRL şi al asociatului unic, în temeiul Legii nr.31/1990 şi art.37 din Legea nr.215/2001 a reclamantului PIF ” şi obligarea intimatei să radieze această menţiune din registrul comerţului.

Nulitatea, absolută sau relativă, este sancţiunea care intervine în cazul în care nu se respectă, la încheierea actului juridic civil, dispoziţiile legale imperative sau condiţiile de validitate ale acestuia.

În speţă, pentru constatarea nulităţii înregistrării în evidenţele ORC de pe lângă Tribunalul Gorj a calităţii de reprezentant al asociatului unic persoană juridică, al SC UB SRL, reclamantul ar trebui să dovedească nerespectarea, la data efectuării menţiunii respective, a condiţiilor legale de înregistrare a lor.

Or, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, reclamantul nu a făcut o astfel de dovadă în cauză, prin probele administrate.

Aşa cum rezultă din dosarul SC UB SRL înregistrat la ORC de pe lângă Tribunalul Gorj, reclamantul PIF este înscris şi figurează ca reprezentant legal al asociatului unic persoană juridică Comuna P.

Această înscriere s-a făcut ca urmare a faptului că, la data înmatriculării societăţii, deţinea calitatea de Primar al Comunei P, reprezentând UATC conform art.21 alin.2 şi art.62 din Legea nr.215/2001.

Reclamantul PIF figurează înscris în evidenţele ORC numai în această calitate, şi nu în calitate de reprezentant legal al SC UB SRL, respectiv ca administrator al societăţii.

Apelantul critică hotărârea instanţei de fond, susţinând că s-a făcut confuzie între demersurile făcute în calitate de reprezentant al UATC P şi calitatea de reprezentant legal în cadrul societăţii, care este administratorul.

Curtea constată, însă, că această critică este neîntemeiată, instanţa de fond nefăcând niciunde, în considerentele sentinţei, referire la reclamant ca administrator al societăţii, ci numai la calitatea sa de reprezentant legal al UATC P, calitate în care a semnat actele asociatului unic.

Trimiterea făcută de instanţa de fond la declaraţia pe propria răspundere autentificată sub nr.1349/04.04.2010 sau cea referitoare la semnarea actelor constitutive modificate, nu conduce la ideea semnării acestor acte de reclamant în calitate de administrator social, deoarece se precizează expres de instanţa de fond că sunt semnate de reclamant ca reprezentant al asociatului unic.

Calitatea de reprezentant al UATC conferită primarului, este una acordată prin lege, indiferent de persoana care ocupă, într-un anumit mandat, această funcţie. În această calitate, reclamantul a semnat actele provenite de la asociatul unic, Comuna P şi a fost înregistrat cu această calitate în evidenţele ORC.

Reclamantul apelant nu prezintă niciun motiv de nelegalitate a acestor menţiuni făcute, aşa cum am arătat, în baza cererii UATC, conform dispoziţiilor legale în materie.

ORC a efectuat, de fiecare dată, modificările referitoare la persoana administratorului social, însă acest aspect este independent de calitatea de reprezentant al asociatului unic pe care o deţinea reclamantul.

Acesta a fost înregistrat ca reprezentant al UATC, exclusiv în baza calităţii sale de primar al Comunei P.

Prin motivele de apel, reclamantul arată că nu a deţinut calitatea de reprezentant al asociatului unic, nefiind conceptat în această calitate în dosarul de deschidere a procedurii generale a insolvenţei SC UB SRL.

Or, în mod firesc, în cererea de deschidere a procedurii insolvenţei societatea a fost citată prin reprezentantul său legal – administratorul social şi nu prin reprezentantul asociatului său.

Apelantul face confuzie între calitatea sa de reprezentant legal al UATC ca asociat unic al societăţii comerciale şi calitatea de administrator social al respectivei societăţi pe de o parte şi cea de  reprezentant convenţional al asociatului UATC în adunarea generală a societăţii, pe de altă parte, această ultimă calitate putând fi stabilită prin hotărâre a Consiliului Local, conform art.37 din Legea nr.215/2001. 

În evidenţele ORC, reclamantul figurează ca reprezentant legal al asociatului unic UATC nefiind făcute menţiuni cu privire la desemnarea vreunei persoane ca reprezentant convenţional, conform art.37 din Legea nr.215/2001. Eventuala participare a Primarului în adunările generale ale societăţii, nu face obiectul menţiunilor a căror nulitate este solicitată de reclamant prin acţiunea dedusă judecăţii.

Cât priveşte critica apelantului referitoare la înregistrarea sa, în calitate de reprezentant, cu nerespectarea condiţiilor de formă, respectiv lipsa specimenului de semnătură, a declaraţiei pe proprie răspundere, a hotărârii asociatului unic de numire ca reprezentant, aceasta dovedeşte din nou confuzia pe care o face reclamantul între calitatea de reprezentant legal conferită de alegerea sa ca Primar al Comunei Peştişani şi calitatea de administrator social (reprezentant al societăţii).

Toate lipsurile la care se referă apelantul, vizează persoana administratorului social, respectivele formalităţi nefiind necesare înregistrării sale ca reprezentant al asociatului unic, calitate conferită aşa cum am arătat, prin lege, ca urmare a deţinerii funcţiei de primar.

Tocmai de aceea, nepronunţarea expresă a instanţei de fond asupra acestor aspecte a fost apreciată ca  irelevantă, ele nevizând fondul cauzei  deduse judecăţii.

Nefondată a fost considerată şi critica apelantului privind neconcordanţa  între rezoluţia directorului ORC Gorj nr.2338/10.05.2010 şi menţiunile din evidenţele ORC Gorj.

În ambele cazuri, reclamantul figurează în aceeaşi calitate, de reprezentant al Comunei P – Primar, menţiunile fiind identice.

În mod corect instanţa de fond a reţinut şi faptul că, nefiind comunicată către ORC nicio cerere de modificare a reprezentantului UATC P de către asociatul unic al SC UB SRL, nu s-a efectuat nicio schimbare a acestui reprezentant de la data înmatriculării societăţii, ORC neefectuând modificări din oficiu, în lipsa unei cereri, decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse, Curtea a apreciat că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică şi a respins ca nefondat apelul reclamantului PIF în temeiul art.280 C.pr.civ.