Recurs. Cale extraordinară de atac. Motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Limite

Recursul este o cale de atac extraordinară ce poate fi primită doar pentru motive de nelegalitate strict în raport cu prevederile art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă. Aşadar, în calea de atac a recursului, instanţa este chemată să analizeze nelegalitatea unei hotărâri judecătoreşti şi nu netemeinicia acesteia.

Prin cererea înregistrată la data de 16.06.2009, reclamanţii K. I., K. A., L. D., L. M. au chemat în judecată pârâţii B. C., M. J., V. S. şi B. I. solicitând instanţei obligarea pârâţilor să ridice garajele construite abuziv pe terenul proprietatea reclamanţilor, teren situat în xxx şi înscris în CF 92903/N, nr. cadastral 3797/32 (2043), iar, în caz contrar, să îndreptăţească reclamanţii să efectueze lucrarea pe cheltuiala pârâţilor. Totodată, reclamanţii au solicitat instanţei obligarea pârâţilor B. C. şi M. J. la plata contravalorii impozitului pe garaje pe ultimii trei ani.

 În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanţii au arătat că sunt proprietarii imobilului situat în xxx şi pe acest teren pârâţii au ridicat fără autorizaţie şi fără acordul proprietarilor garaje din cărămidă sau demontabile. Deşi pârâţii au fost notificaţi în nenumărate rânduri să-şi ridice construcţiile, pârâţii nu au acţionat în consecinţă.

 În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1073, 1074 Cod civil, art. 480 şi următoarele Cod civil şi art. 274 Cod procedură civilă.

 Judecătoria Târgu-Mureş, prin sentinţa civilă nr. 1889 din 09.03.2012, a respins ca neîntemeiată cererea reclamanţilor, pe care i-a obligat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

 În motivarea hotărârii s-au arătat următoarele:

 Reclamanţii sunt proprietari ai imobilului situat în xxx, imobil compus din casă de locuit şi teren aferent în suprafaţă de 461 mp. În apropierea intersecţiei dintre str. Predeal şi str. Stejeriş au fost edificate de către pârâţi, în perioada 1976 – 1981, patru garaje cu suprafaţă totală de 61 mp, pe terenul aflat la acea dată în proprietatea Statului Român, cu consimţământul autorităţilor administrative locale de la acea vreme.

 Rapoartele de expertiză efectuate în cauză au dovedit faptul că terenul identificat are o suprafaţă mai mare decât terenul proprietatea reclamanţilor şi că garajele se află în afara perimetrului acestuia.

 Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au declarat apel reclamanţii, solicitând desfiinţarea hotărârii atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată. De asemenea, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

 În motivarea apelului s-au arătat următoarele:

 Hotărârea instanţei de fond este eronată şi se bazează pe înlăturarea pur şi simplu a concluziilor din unul dintre rapoartele de expertiză, cel efectuat de domnul R. M.

 Instanţa de fond a dat o dezlegare greşită pricinii şi pentru că se întemeiază pe răspunsurile la interogatorii, răspunsuri de unde ar rezulta că aceste garaje au fost construite pe proprietatea statului şi cu consimţământul autorităţilor locale. Nu există nicio altă probă care să confirme acest aspect şi, mai mult, din adresa nr. 8627/2010 a Municipiului Târgu-Mureş rezultă fără dubiu că aceste garaje au fost construite fără autorizaţie.

 Cu ocazia judecăţii de fond a cauzei au fost efectuate două rapoarte de expertiză, în ambele s-au făcut măsurători la faţa locului, însă raportul întocmit de către domnul R. M. este foarte bine documentat şi ţine cont de forma terenului, aşa cum apare pe hartă. În acest raport se arată că garajele construite de pârâţi ocupă o parte din terenul proprietatea reclamanţilor.

 Tribunalul Mureş, după administrarea unei completări la raportul de expertiză, a respins, prin decizia civilă nr. 98 din 14.05.2013, apelul reclamanţilor ca nefondat, obligându-i pe aceştia la plata cheltuielilor de judecată suportate de pârâţi în apel.

 În motivarea hotărârii Tribunalul Mureş a reţinut următoarele:

 Reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor să ridice mai multe construcţii despre care au afirmat că se află pe proprietatea reclamanţilor, teren în suprafaţă de 461 mp.

 Cu ocazia judecăţii de fond au fost efectuate două expertize, concluziile acestora fiind diferite. Expertul M. M. a concluzionat că garajele nu se află pe terenul proprietatea reclamanţilor, ci pe terenul proprietatea Statului Român, în suprafaţă de 136 mp. În urma examinării celor două rapoarte de expertiză efectuate în cauză, se constată că în mod legal şi temeinic s-a dat eficienţă celor cuprinse în raportul întocmit de către expertul M. M.

 Concluziile acestui expert se impun şi prin prisma faptului că, în chiar cuprinsul expertizei contrarii, s-a precizat faptul că forma şi dimensiunile parcelei proprietatea reclamanţilor sunt diferite faţă de cele din planul de carte funciară veche, iar suprafaţa de teren determinată prin măsurători este mai mare cu 100,55 mp. Ca urmare, având în vedere că forma şi dimensiunea parcelei de teren a suferit modificări în momentul în care s-a făcut înscrierea în CF 92903/N nou înfiinţată, în mod temeinic prima instanţă a dat valoare probatorie documentaţiei cadastrale iniţiale, din care rezultă că garajele pârâţilor nu se suprapun pe terenul proprietatea reclamanţilor.

 Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanţii, solicitând admiterea acestuia şi modificarea deciziei atacate în sensul admiterii acţiunii civile, aşa cum a fost ea formulată.

 În motivarea recursului s-au arătat următoarele:

 Instanţa de fond a constatat că în cele două expertize topografice s-a ajuns la concluzii diferite şi s-a dat eficienţă raportului de expertiză efectuat de domnul M. M. având în vedere şi faptul că Statul Român este proprietar asupra unui teren în suprafaţă de 136 mp., teren înscris în cartea funciară.

 Cu toate acestea, se poate observa că expertiza efectuată de domnul R. M. a avut la bază planul de carte funciară vechi, planul topografic, ortoplanul şi planul de situaţie întocmite cu ocazia măsurătorilor. Se poate observa faptul că parcela cu nr. topografic 3797/32 are o formă dreptunghiulară, formă de care a ţinut cont expertul R. M. şi ignorată de către expertul M. M.

 Expertul R. M. a arătat de ce cele două documentaţii diferă şi a măsurat terenul aflat în litigiu ţinând cont de planul de carte funciară vechi, de planul topografic, ortoplanul şi planul de situaţie

 În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

 Pârâţii au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

 În esenţă, pârâţii au arătat că hotărârea Tribunalului Mureş este legală şi temeinică şi se bazează pe probele administrate în cauză, probe care dovedesc că reclamanţii deţin doar o parte din terenul înscris în cartea funciară, respectiv suprafaţa de 461mp., restul terenului aflându-se în proprietatea Statului Român.

 Verificând hotărârea atacată, Curtea a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

 Potrivit art. 399 şi următoarele Cod procedură civilă, recursul este o cale de atac extraordinară ce poate fi primită doar pentru motive de nelegalitate strict în raport cu prevederile art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă. Aşadar, în calea de atac a recursului, instanţa este chemată să analizeze nelegalitatea unei hotărâri judecătoreşti şi nu netemeinicia acesteia.

 În cuprinsul memoriului de recurs, deşi reclamanţii fac trimitere la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă – pronunţarea unei hotărâri lipsită de temei legal sau care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii –, în dezvoltarea criticilor de nelegalitate reclamanţii apreciază că instanţa de fond şi instanţa de apel au reţinut o stare de fapt greşită. Reclamanţii nu au arătat în ce măsură sau sub ce aspect s-a aplicat greşit legea de către instanţa de fond şi cea de apel, ci s-au limitat doar a arăta că, din punctul lor de vedere, unul dintre rapoartele de expertiză reflectă fidel starea de fapt.

 Din conţinutul deciziei Tribunalului Mureş rezultă care sunt argumentele pe care instanţa le-a avut în vedere atunci când, analizând temeinicia hotărârii instanţei de fond, a apreciat că apelul este nefondat.  În concluzie, reţinând că recursul nu este o cale de atac devolutivă şi că, în cauză, nu au fost relevate aspecte care să dovedească nelegalitatea hotărârii date de instanţa de apel, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.

 De asemenea, în baza art. 274 Cod procedură civilă, reclamanţii urmează să fie obligaţi la plata cheltuielilor de judecată suportate de pârâţi în calea de atac a recursului, constând în onorariu avocaţial, dovedit conform chitanţei nr. 32 din 07.01.2014, aflată la fila 32 din dosar.

Domenii speta

Spete similare