Plângere Contravenţională

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 08.08.2014 sub nr. 2303/255/2014, petentul I.T. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie seria CC nr. 8976887 din data de 28.07.2014 şi exonerarea de la plata amenzii aplicate.

În motivarea cererii petentul a arătat că procesul-verbal întocmit este netemeinic, întrucât el se afla în autoturism împreună cu soţia sa şi cu cei patru copii, dintre care trei stăteau pe bancheta din spate a autoturismului, iar unul era ţinut în braţe de către soţie. A apreciat petentul că sancţionarea sa a fost un abuz din partea agentului constatator, întrucât nu avea cunoştinţă de conţinutul procesului-verbal atunci când l-a semnat.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

La cerere a fost ataşat în copie procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria CC nr. 8976887 din data de 28.07.2014.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, în temeiul dispoziţiilor art. 36 din  OG. nr. 2/2001 rap. la art. 19 din OUG nr. 80/2013, conform chitanţei depuse la dosarul cauzei (f. 8).

Prin întâmpinarea depusă la Serviciul Registratură în data de 23.09.2014, intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătând în esenţă că procesul-verbal de contravenţie a fost întocmit cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege şi beneficiază de prezumţia de temeinicie.

Pentru dovedirea susţinerilor a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar raportul agentului constatator, proces-verbal, certificate de înmatriculare, factură, chitanţă, asigurări de răspundere civilă auto RCA.

În drept au fost invocate dispoziţiile OUG nr. 195/2002, HG 1391/2006, OG nr. 2/2001 şi C.pr.civ.

În baza art. 411 alin. 1 pct. 2 intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 29.10.2014 petentul a depus la Serviciul Registratură răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat aspectele învederate în plângere.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, la data de 28.07.2014, prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria  CC nr. 8976887 întocmit de către intimat, petentul I.T. a fost sancţionat cu o amendă contravenţională în cuantum de 540 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 148 alin. 2 din R.A. O.U.G. nr. 195/2002 (sancţionată de art. art. 101 alin. 1 pct. 13 din O.U.G. nr. 195/2002.), constând în aceea că, în ziua de 28.07.2014 , în localitatea C., petentul a condus autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare SJ... tractând remorca marca Padiş cu nr. de înmatriculare BH..., având în autoturism un nr. de şapte persoane (şase pasageri plus şoferul).

În drept, potrivit art. 34  alin. 1 din Ordonanţa de Guvern nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa verifică legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de contravenţie, pronunţându-se, de asemenea, şi cu privire la sancţiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Astfel, sub aspectul legalităţii, instanţa constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr.  2/2001, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei conţinând menţiunile privitoare la numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârşite, data comiterii acesteia şi semnătura agentului constatator.

De asemenea, instanţa constată că petentul nu a invocat încălcarea prevederilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, prevăzute sub sancţiunea nulităţii relative.

Petentul a susţinut însă că nu a cunoscut conţinutul procesului-verbal atunci când l-a semnat, susţinere contrazisă de menţiunea din procesul-verbal de la rubrica “Alte menţiuni”.  Pe de altă parte, chiar necunoaşterea conţinutului procesului-verbal de contravenţie cu ocazia semnării lui este de natură să conducă la nulitatea relativă şi virtuală a acestuia, sancţiune care intervine numai în măsura în care se dovedeşte existenţa unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului. Or petentul nu a dovedit o asemenea vătămare, simpla aplicare a unei sancţiuni juridice întemeiate nefiind de natură prin ea însăşi, a produce o vătămare procesuală de natură a atrage anulabilitatea actului constatator. Instanţa subliniază că semnarea procesului-verbal de contravenţie nu are semnificaţia recunoaşterii săvârşirii contravenţiei pe care acesta o constată, ci doar a luării la cunoştinţă a existenţei lui.

Mergând mai departe, chiar în ipoteza în care ar fi dovedit o vătămare, aceasta putea fi remediată tocmai prin introducerea plângerii contravenţionale care declanşează un proces în care instanţa trebuie să respecte toate garanţiile pentru un proces echitabil în cadrul căruia petentul să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor.

Sub aspectul temeiniciei, instanţa reţine că, deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravenţional face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară.

Cu privire la administrarea probelor care să susţină temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, instanţa constată că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, obligatorie pentru instanţele române, orice persoana are dreptul de a fi prezumata nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele imputate, contravenţia fiind chiar asimilată unei acuzaţii penale (cauza Anghel c/Romaniei, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Totuşi, acest drept al unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (de altfel, în cauza Haiducu şi alţii c. României, Curtea a precizat că prevederile art. 6 par. 2 din Convenţie nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumţie relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumţie fără de care ar fi practic imposibil să se sancţioneze încălcările legislaţiei în materia circulaţiei rutiere, care intră în competenţa poliţiei), în măsura în care statul se încadrează în limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franţa, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag şi Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).

În aceste condiţii, forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franţa, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Având în vedere aceste principii, instanţa constată că la baza întocmirii procesului-verbal de contravenţie au stat constatările proprii ale agentului intimatului care, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a efectuat activităţi de supraveghere şi control a traficului rutier pe raza localităţii C., jud. Bihor, a constatat că petentul conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare SJ..., în care transporta mai multe persoane decât limita maximă prevăzută pentru autoturismul repsectiv.

Aceste împrejurări de fapt conduc în mod rezonabil la concluzia că împotriva petentului s-a ridicat o acuzaţie bazată pe împrejurări de fapt care au fost constatate personal de către intimat, ceea ce necesită explicaţii fundamentate pe probe din partea acesteia (principiu extras din cauza Blum v. Austria, hotărârea din 3 februarie 2005).

Potrivit art. 31 - 36 din O.G. nr. 2/2001 persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional. 

De asemenea, trebuie avute în vedere şi Deciziile nr. 83/08.03.2002 şi nr. 197/2003 ale Curţii Constituţionale, prin care aceasta a arătat că dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 sunt în deplină concordanţă cu cerinţele art. 6 din Convenţie şi cu jurisprudenţa CEDO.

Instanţa reţine că, potrivit art. 148 pct. 2 din R.A.O.U.G. nr. 195/2002, se interzice conducătorului de autovehicul sau de tramvai  să transporte în autovehicul sau tramvai mai multe persoane decât numărul de locuri stabilite în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare, iar potrivit art. 101 alin. 1 pct. 13 din OUG 195/2002, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice: nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor şi al obiectelor în sau pe vehicule.

Dat fiind faptul că în cauză este vorba despre o contravenţie constatată pe loc de agentul contator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanţei, instanţa apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naştere prezumţiei simple menţionate mai sus, în sensul că situaţia de fapt şi împrejurările reţinute corespund adevărului.

Mai mult, petentul recunoaşte în declaraţia dată cu acea ocazie la sediul Poliţiei din oraşul S. (f. 17) că în autoturism se aflau şapte persoane, respectiv petentul, soţia sa, numita I.C. şi cei cinci copii minori ai lor, aspect confirmat şi de susţinerile soţiei care, cu ocazia controlului, i-a adus la cunoştinţă agentului constatator numele celor cinci copii, astfel cum rezultă din raportul agentului constatator depus la dosar (f .15).

Totodată, instanţa are în vedere că din certificatul de înmatriculare al autoturismului marca Opel cu nr. de înmatriculare SJ..., în care se aflau petentul şi cei şase pasageri la momentul controlului, rezultă că acesta este prevăzut cu 5 locuri, inclusiv locul şoferului (f. 18).

Având aceste premise, instanţa concluzionează că în autoturism au fost transportate mai multe persoane decât numărul de locuri stabilite în certificatul de înmatriculare. Instanţa subliniază că petentul nu a reuşit să răstoarne prezumţia de temeinicie a procesului-verbal de contravenţie, aceasta nedovedind prin niciun mijloc de probă contrariul celor constatate de intimat.

Pe de altă parte, petentul susţine şi în plângerea contravenţională formulată că în autoturism se aflau împreună cu el soţia şi patru copii, deci un număr de şase persoane, prin urmare mai multe decât numărul de locuri stabilite în certificatul de înmatriculare.

Afirmaţia petentului că trei copii se aflau pe bancheta din spate a autoturismului, iar unul era ţinut în braţe de soţia petentului care ocupa locul din faţă al autoturismului, nu prezintă nicio importanţă câtă vreme numărul persoanelor transportate era oricum mai mare decât numărul de locuri stabilite în certificatul de înmatriculare, iar conducătorului de autovehicule îi este interzis să transporte copii cu vârsta de până la 12 ani pe scaunul din faţă, chiar dacă sunt ţinuţi în braţe de persoane majore, în timpul deplasării pe drumurile publice, potrivit art. 97 alin. 2 şi art. 148 pct. 5 din H.G. nr. 1391/2006.

Pentru considerentele arătate în cele ce preced, instanţa reţine că procesul-verbal de contravenţie a fost temeinic întocmit, iar situaţia de fapt reţinută este corespunzătoare realităţii, petentul nedovedind contrariul celor reţinute în actul constatator.

Faţă de importanţa scopului urmărit de autorităţile statului, instanţa apreciază că a fost respectat caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, câtă vreme s-a oferit posibilitatea petentului de a administra probe împotriva menţiunilor  procesului-verbal de contraventie cu referire la această faptă, fără ca aceasta să poată dovedi existenţa unei situaţii de fapt diferite.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii contravenţionale, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, conform cărora sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

 În ceea ce priveşte sancţiunea aplicată în cauză, respectiv amenda contravenţională în cuantum de 540 lei, instanţa apreciază că obligaţia privitoare la transportul persoanelor în autovehicule şi pe care petentul a nesocotit-o, a fost impusă tocmai pentru stabilirea unui comportament care să nu pună în pericol viaţa şi integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private, valori sociale protejate de legea specială ce reglementează domeniul circulaţiei rutiere – O.U.G. nr. 195/2002, al cărei scop enunţat în art. 1 alin. 2, este de asigura desfăşurarea fluentă şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi de a ocroti viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, de a proteja drepturile şi interesele legitime ale acestora, a proprietăţii publice şi private, cât şi a mediului.

Prin urmare, în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanţa constată că sancţiunea aplicată este proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinând seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale petentului, care a dat dovadă de o inconştienţă care nu corespunde nici celor mai modeste exigenţe.

În aceste condiţii, instanţa apreciază că nu se impune aplicarea unei sancţiuni mai blânde respectiv avertismentul, fiind necesară menţinerea amenzii contravenţionale pentru a atrage atenţia petentului asupra consecinţelor şi gravităţii faptelor sale şi pentru a preveni repetarea acestora pe viitor. Instanţa reţine că însuşi legiuitorul, prin încadrarea sancţiunii prevăzute pentru această contravenţie în clasa a III-a de sancţiuni (din patru clase aplicabile persoanelor fizice), a dorit să sublinieze gravitatea faptei şi pericolul social sporit pe care îl prezintă. Pe de altă parte, instanţa constată că petentului i-a fost aplicată amenda contravenţională în cuantumul minim prevăzut de lege.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanţa va respinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională şi va menţine procesul-verbal seria CC nr. 8976887 din data de 28.07.2014  ca fiind legal şi temeinic întocmit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul I.T., domiciliat în ... în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Bihor, cu sediul în Oradea, Parcul Traian nr. 18, jud. Bihor.

Menţine procesul-verbal seria CC nr. 8976887 din data de 28.07.2014 ca fiind legal şi temeinic întocmit.

Cu apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Marghita.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.11.2014.

Preşedinte Grefier

Domenii speta

Spete similare