Protecţiei subsidiară prevăzută de art. 26 alin. 1 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România poate fi acordată doar în măsura în care există motive întemeiate să se creadă că în ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, solicitantul va fi expus unei condamnării la pedeapsa cu moartea ori executării unei astfel de pedepse, torturii, tratamentelor sau pedepse inumane ori degradante sau unei ameninţări serioase, individuale, la adresa vieţii sau integrităţii, ca urmare a violenţei generalizate în situaţii de conflict armat intern ori internaţional, dacă solicitantul face parte din populaţia civilă.
Protecția subsidiară prevăzută de art. 26 alin. 1 din Legea nr. 122/2006 se poate acorda conform art. 26 alin. 1 din Legea 122/2006, cetăţeanului străin sau apatridului care nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), şi care nu poate sau, datorită acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţări iar alin. 2 prevede că prin risc serios, în sensul alin. (1), se înţelege: 1. condamnarea la pedeapsa cu moartea ori executarea unei astfel de pedepse; 2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante; 3. o ameninţare serioasă, individuală, la adresa vieţii sau integrităţii, ca urmare a violenţei generalizate în situaţii de conflict armat intern ori internaţional, dacă solicitantul face parte din populaţia civilă.
Atât timp cât nu există un astfel de risc, este nelegală soluţia de acordare a protecție subsidiare în baza acestor dispoziţii.
Reintegrarea familiei si asigurarea respectării interesului superior al copilului se poate realiza in situația de faţă printr-un alt demers administrativ (si eventual judiciar), in conformitate cu dispozițiile art. 46 si următoarele din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor in România, coroborate cu dispoziţiile convențiilor internaționale invocate de către prima instanţă.
Tribunalul Tulcea
Fond-Litigii munca-Plata prestatii lunare
Tribunalul Tulcea
Contencios Administrativ Fiscal - Anulare fisa calcul taxa prima inmatriculare si reastituire suma restanta
Tribunalul Tulcea
Comercial-evacuare
Tribunalul Tulcea
Civil-acţiune în constatare
Tribunalul Tulcea
Fond - Litigii de muncă - anulare decizie desfacere contract de muncă