Reînlocuirea sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii cu amenda - art.20 alin.1 din og nr.55/2002

Sentinţă civilă 9039/2013 din 04.11.2014


Faptul că intimatul contravenient nu s-a prezentat pentru luare în evidenţă şi executarea sancţiunii la Primăria mun. S, aşa cum dispune art.20 alin.1 din OG nr.55/2002, nu justifică „reînlocuirea” sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii cu amenda, nefiind verificată ipoteza legală instituită de art.21 din actul normativ invocat – anume ca sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii să fi fost aplicată direct de instanţă judecătorească prin hotărâre, în cazul contravenţiilor pentru care legea prevede sancţiunea amenzii alternativ cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, iar agentul constatator a apreciat că sancţiunea amenzii este  neîndestulătoare, în speţa dedusă judecăţii, făcându-se aplicarea art.9 alin. 3 şi art.39 ind.1 din OG nr.2/2001, ca urmare a neachitării amenzii de către contravenient şi a imposibilităţii executării silite, după cum pertinent a relevat instanţa de fond.

 Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr.9039/2013, pronunţată în dosarul nr. 4414/190/2013

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, petentul M.S, a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimatul C.P, să dispună înlocuirea sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii, cu sancţiunea amenzii, conform disp. art. 21 din OG 55/2002.

 În motivare, s-a arătat că intimatul nu s-a prezentat la sediul Primăriei municipiului Suceava  conform art. 20 pct. 1 din OG 55/2002 în vederea efectuării orelor de muncă în folosul comunităţii.

În probaţiune nu s-au anexat înscrisuri.

Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare..

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele :

Prin sentinţa civilă nr. 403/2013 pronunţată în dosarul nr.14.486/190/2012 s-a dispus înlocuirea amenzii contravenţionale în cuantum de 60 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenţie seria AU nr. 0803358, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe durata a 3 ore.

La data de 12.03.2013 a fost emis de către Judecătoria Bistriţa mandatul de executare nr. 15/2013, în vederea executării obligaţiei intimatei de a presta activitate în folosul comunităţii.

Potrivit prevederilor art. 21 din OG nr. 55/2002, în cazul în care contravenientul, cu rea-voinţă, nu se prezintă la primar pentru luarea în evidenţă şi executarea sancţiunii, se sustrage de la executarea sancţiunii după începerea activităţii sau nu îşi îndeplineşte îndatoririle ce îi revin la locul de muncă, judecătoria, la sesizarea primarului, a unităţii de poliţie sau a conducerii unităţii la care contravenientul avea obligaţia să se prezinte şi să presteze activitatea în folosul comunităţii, poate înlocui această sancţiune cu sancţiunea amenzii. Dispoziţiile legale menţionate se aplică însă doar în situaţia sancţiunilor aplicate prin hotărâri judecătoreşti în cazul contravenţiilor pentru care legea prevede sancţiunea amenzii alternativ cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, iar agentul constatator a apreciat că sancţiunea amenzii este  neîndestulătoare, sesizând instanţa competentă pentru aplicarea sancţiunii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 6 din OG 55/2002, iar nu situaţiilor în care sancţiunea amenzii a fost înlocuită cu prestarea muncii în folosul comunităţii prevăzută de art. 9 alin. 3 din OG 2/2001, ca urmare a neachitării amenzii de către contravenient şi a imposibilităţii executării silite.

 Având în vedere faptul că sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe durata a 3 ore  a fost aplicată intimatului pentru înlocuirea sancţiunii amenzii, în temeiul art.9 alin. 3 din OG 2/2001, iar dispoziţiile art. 21 din OG 55/2002 sunt aplicabile doar în situaţia în care instanţa aplică această sancţiune pentru contravenţiile pentru care legea prevede sancţiunea prestării unei activităţi alternativ cu sancţiunea amenzii, instanţa a respins sesizarea formulată de petenta Primăria mun. Suceava.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, apelantul M.S, solicitând admiterea apelului şi schimbarea hotărârii apelate în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

În motivare s-a arătat că  prin sentinţa civilă nr.403/21.01.2013, pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosar nr.14486/190/2012, sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă, instanţa a admis cererea de transformare amendă cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, fiind înlocuită amenda contravenţională în cuantum de 60 lei aplicată contravenientului CP prin procesul-verbal seria AU nr.0803358 din data de 07.09.2004 întocmit de IPJ BN cu sancţiunea prestării a 3 ore de activitate în folosul comunităţii, pe raza mun. S.

Judecătoria Bistriţa, prin adresa cu nr.8211/21.03.2013, a înaintat Municipiului S Mandatul de executare nr.15/12.03.2013 privind pe contravenientul CP.

Având în vedere faptul că numitul CP, nu s-a prezentat la Primăria municipiului S în maxim 3 zile de la primirea mandatului de executare, pentru luarea în evidenţă şi executarea sancţiunii, hotărârea instanţei a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a prevederilor din O.G. nr.55/2002, ceea ce a determinat pronunţarea unei soluţii care nu corespunde adevărului şi reprezintă o modalitate de a eluda prevederile legale de către contravenient, care prin neefectuarea sancţiunii s-ar pune la adăpost de rigorile legii.

În drept, s-au invocat prevederile art.466 - 482 C.p.c.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, conform dispoziţiilor art. 476-478 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că este nefondat.