Alte cereri privind executarea silită

Sentinţă civilă 4648/2014 din 23.04.2014


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ORADEA

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ  Nr. 4648/2014

Şedinţa publică de la 23 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREŞEDINTE ……….

Grefier …..

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamanta …… şi pe pârâtul ……….., având ca obiect alte cereri privind executarea silită.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică nu se prezintă părţile.

Procedura  este legal îndeplinită.

 S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în şedinţa publică din data de 14.04.2014 când părţile au pus concluzii pe fond, concluzii ce au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care s-a amânat pronunţarea cauzei pentru termenul din 23.04.2014 când s-a pronunţat hotărârea.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă (f.5-7) înregistrată la Judecătoria Oradea în data de  22.10.2013, legal timbrată cu 20 lei (f.39), creditoarea ……., în contradictoriu cu debitorul ……….., a solicitat instanţei să pronunţe o încheiere definitivă prin care să stabilească şi să oblige pârâtul la penalităţi pe zi întârziere în favoarea creditoarei până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, respectiv sentinţa civilă nr. …… pronunţată de Judecătoria Aleşd în dosar nr. ….2012.

În motivare arată că prin sentinţa menţionată mai sus s-a dispus stabilirea domiciliului minorului …. la creditoare până la soluţionarea irevocabilă a dosarului civil nr. … al Judecătoriei Aleşd, aflat în apel la Tribunalul Bihor. Titlul executoriu a fost pus în executare la S………..

Minorul locuieşte în prezent împreună cu tatăl în Oradea.

Deşi s-a încercat de mai multe ori punerea în executare a sentinţei nr. 370/2013, executarea nu s-a putut realiza datorită atitudinii pârâtului debitor care prin comportamentul său a împiedicat finalizarea executării. Deşi nu se opune în mod direct executării, debitorul are o atitudine de intimidare a minorului, influenţându-l şi distrugând relaţia de apropiere a minorului de mama sa, repetându-i în mod obsesiv că mama sa îl va duce la locuinţa sa din Pestis.

Deşi s-au propus două programe de consiliere care s-au derulat pe perioada a 4 luni, minorul nu a fost dus la toate şedinţele, debitorul găsind pretexte pentru a nu duce minorul la consiliere, nerespectând încheierile pronunţate de Judecătoria Aleşd în acest scop.

Totodată, debitorul a făcut tot posibilul pentru a nu-i permite reclamantei contactul cu fiul său, interzicând educatoarelor de la grădiniţa pe care minorul o frecventează să îi permită accesul în instituţie pentru a-şi vedea fiul şi denigrând-o pe mamă în faţa copilului, pe care a ignorat-o şi căreia i-a refuzat apelurile telefonice.

În probaţiune a depus în copie următoarele înscrisuri: procese-verbale încheiate de executorul judecătoresc în 02.04.2013, 09.07.2013, 03.10.2013 şi 07.10.2013 (f.9-12), raportul nr. 14145 din 21.06.2013 al DGASPC Bihor (f.13-19), sentinţa civilă nr. 370/2013 din 27.02.2013 (f.20-23), CD şi transcriere convorbiri (f.24-30), procese-verbale privind prezenţa la şedinţele de consiliere (f.31-35), raportul nr. 20722 din 13.09.2012 al DGASPC Bihor (f.36-38) şi a solicitat audierea martorei ……...

Debitorul a formulat întâmpinare (f.48-51) prin care a solicitat respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

Arată că prin sentinţa civilă nr. 370/2013 a Judecătoriei Aleşd s-a stabilit provizoriu domiciliul minorului ……… la mama sa, reclamanta, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 1997/177/2012 al Judecătoriei Aleşd, care încă nu a fost soluţionat.

Susţine că de bunăvoie s-a deplasat cu minorul la executor, dar minorul a zis că vrea să rămână cu tatăl său, executorul constatând refuzul categoric al copilului de a pleca împreună cu mama. A urmat un program de consiliere psihologică în perioada 15.04.2013-15.06.2013, fiind organizate 18 şedinţe la care au participat minorul şi ambii părinţi, program care ulterior a fost prelungit în perioada 12.08.2013-12.09.2013 cu încă 9 şedinţe, la care debitorul a participat împreună cu minorul.

Susţine că în rapoartele DGASPC Bihor s-a constatat o culpă comună a ambilor părinţi în privinţa situaţiei conflictuale, pe care el a încercat să o estompeze.

Arată că s-a prezentat de fiecare dată la executor şi niciodată nu s-a constatat, din partea sa, dincolo de afirmaţiile fără nicio bază reală ale reclamantei, o atitudine culpabilă raportat la derularea relaţiilor dintre minor şi mama sa.

Referitor la procesul-verbal din 07.10.2013, arată că acesta reprezintă un act unilateral, nefiind încunoştiinţat de acest act de executare, el nefiind convocat la nicio întâlnire în mall Lotus.

Consideră că reclamanta doreşte ca domiciliul minorului să fie stabilit la ea doar din dorinţa de a se răzbuna pentru desfacerea căsătoriei şi apreciază că în sarcina sa nu subzistă nicio culpă pentru neîndeplinirea executării silite, neînregistrându-se nici un refuz, nici opoziţie la executare care să justifice aplicarea unor eventuale penalităţi.

Solicită a se avea în vedere că specialiştii din cadrul DGASPC Bihor au concluzionat că nu se recomandă o schimbare bruscă a mediului în care copilul s-a adaptat.

În drept a invocat art. 905, 909-912 C.pr.civ.

În probaţiune a depus în copie următoarele înscrisuri: raportul nr. 20722 din 13.09.2012 al DGASPC Bihor (f.57-54), raportul nr. 14145 din 21.06.2013 al DGASPC Bihor (f.55-61), transcriere sms-uri trimise între părţi (f.62-67), CD şi transcriere convorbire telefonică (f.68-69) şi a solicitat audierea martorei ……….

Creditoarea a formulat răspuns la întâmpinare (f.72-74) prin care a arătat că îşi menţine cererea aşa cum a fost formulată, prin întâmpinare pârâtul încercând să justifice prin diverse argumente şi să ascundă situaţia reală, ignorând normele procedurale de punere în executare a titlului executoriu.

Simplul fapt că s-a prezentat cu minorul la executor nu denotă buna credinţă a sa, chiar în prezenţa executorului încercând să exercite asupra minorului acte de presiune, intimidare şi creare a unui disconfort psihic minorului şi nu i-a permis mamei să rămână singură cu minorul, mergând în repetate rânduri la şedinţele de consiliere fără minor, iar de multe ori nu-i răspunde creditoarei la telefon.

Deş instanţa a stabilit ca minorul să stea cu mama, existând în acest sens 5 hotărâri judecătoreşti, pârâtul are un comportament care aduce grave prejudicii dezvoltării psihice a minorului, a schimbat 3 grădiniţe într-un an, l-a obligat pe minor să îi spună mamă actualei concubine şi a făcut tot posibilul să o îndepărteze pe mama naturală de minor.

Se opune audieri martorei propuse de debitor deoarece aceasta este concubina pârâtului.

Instanţa a administrat proba cu înscrisuri şi proba testimonială, audiind martora ….., propusă de creditoare.

Având în vedere dispoziţiile art. 315 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., instanţa a revenit asupra încuviinţării martorei ………, aceasta afirmând că este logodnica debitorului, iar pârâtul nu a propus niciun alt martor în locul acesteia.

Analizând actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 370/2013 din 27.02.2013 a Judecătoriei Aleşd, pronunţată în dosarul nr. 2059/271/2912 având ca obiect ordonanţă preşedinţială, s-a stabilit domiciliul minorului ……., născut la data de 06.08.2009, la mama sa, urmând ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinţi.

Pentru punerea în executare a acestei hotărâri s-a apelat la S.E.J. „Beiuşan”, care a deschis dosarul execuţional nr. ……….. Executarea silită a hotărârii a fost încuviinţată de Judecătoria Oradea prin încheierea nr. 1249/2013 din 19.03.2013, pronunţată în dosarul nr. 5258/271/2013. S-a încercat de mai multe ori, dar fără succes, predarea minorului de la tată la mamă. Conform art. 912 alin. 1 C.pr.civ., dacă executorul constată că însuşi minorul refuză categoric să îl părăsească pe debitor sau manifestă aversiune faţă de creditor, va întocmi un proces-verbal în care va consemna constatările sale şi pe care îl va comunica părinţilor şi reprezentantului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.

Debitorul s-a prezentat de mai multe ori cu minorul la sediul S.E.J. ……”, dar de fiecare dată minorul a refuzat să plece cu mama sa, conform proceselor-verbale încheiate de executor în 02.04.2013, 09.07.2013 şi 03.10.2013 (f.9-11).

În perioada aprilie-mai s-au organizat mai multe şedinţe de consiliere psihologică, la care au participat cei doi părinţi şi minorul, dar acesta a şi absentat, nefiind adus de tată de fiecare dată, din diverse motive: „starea copilului nu permite să se întâlnească cu mama”, conform procesului verbal din 03.05.2013 (f.34), „a fost lăsat în excursie cu grădiniţa”, conform procesului verbal din 31.05.2013 (f.34), „este la spital” conform procesului verbal din 10.06.2013 (f.35).

Din rapoartele DGASPC (f.13-19;36-38) rezultă că …….. a început să aibă interacţiuni pozitive cu mama sa, dar cu toate acestea, la întâlnirile de la sediul S.E.J. „…….., acesta a refuzat să se ducă împreună cu mama sa, acceptând doar cu condiţia ca şi tatăl să îi însoţească.

Conform art. 912 alin. 5 C.pr.civ., dacă şi după finalizarea programului de consiliere, executarea nu va putea fi realizată din cauza refuzului minorului, creditorul poate sesiza instanţa competentă de la locul unde se află minorul în vederea aplicării unei penalităţi, dispoziţiile art. 905 alin. 2 şi 4-6 fiind aplicabile în mod corespunzător.

Conform art. 905 alin. 2 C.pr.civ., „când obligaţia nu este evaluabilă în bani, instanţa sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu”. La alineatele 4-6 ale aceluiaşi articol se prevede: „Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere definitivă, dată cu citarea părţilor.

Penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestaţiei la executare, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării.

Încheierea dată în condiţiile alin. (4) este executorie”.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv procesele-verbale întocmite cu ocazia şedinţelor de consiliere psihologică (f.31-35), rezultă că debitorul nu l-a adus pe minor la toate şedinţele programate. Din declaraţia martorei …., psiholog în cadrul DGASPC Bihor, prezentă la sediul S.E.J. ………..” la întâlnirile din 02.04.2013 şi 03.10.2013 (f.9;11) rezultă că minorul a fost adus la sediul executorului într-o stare de anxietate, manifestând iniţial respingere faţă de mama sa, cu toate că din rapoartele DGASPC Bihor din 21.06.2013 şi 13.09.2013 (f.13-19;36-38) rezultă că între cei doi s-a realizat o apropiere. Martora a declarat că pe parcursul întâlnirii, rămas doar cu mama sa, în absenţa tatălui, ……. s-a apropiat de aceasta. A mai afirmat că la nivel declarativ, tatăl şi-a manifestat acordul ca …….. să plece cu mama, însă nu a fost cooperant, neajutându-l emoţional pe copil.

Este evident că la vârsta pe care o are, în jur de 4 ani – împliniţi în luna august 2013 – la momentul întâlnirilor de la S.E.J……..”, minorul nu are capacitatea de a lua decizii şi de a exprima un acord valabil, fără a fi influenţat de persoanele din anturajul său. Martora – psiholog de profesie – a remarcat faptul că tatăl este o persoană care îşi controlează emoţiile mai uşor decât mama, trăsătură care îi este favorabilă în relaţia cu copilul, ale cărui reacţii le poate controla mai uşor decât mama, care este mai emotivă. Este evident că, locuind împreună cu minorul, tatăl îl poate controla şi manipula pe acesta, având un avantaj faţă de mamă, care nu reuşeşte decât foarte rar să petreacă timp alături de acesta, şi atunci doar în prezenţa tatălui sau a specialiştilor: psiholog, asistent social, spre deosebire de tată, care are avantajul de a petrece foarte mult timp doar cu minorul, fără prezenţa altor persoane.

Având în vedere că domiciliul minorului a fost stabilit provizoriu la mamă prin sentinţa civilă nr. 370/2013 din 27.02.2013 a Judecătoriei Aleşd, tatăl are datoria de a respecta această hotărâre judecătorească. Este greu de crezut că după două programe de consiliere psihologică, în cadrul cărora minorul a manifestat deschidere faţă de mama sa, minorul ar refuza vehement să meargă şi cu mama sa, fără să fie influenţat. Faţă de dispoziţiile sentinţei civile nr. 370/2013 din 27.02.2013 a Judecătoriei Aleşd, pe care tatăl este obligat să o respecte, instanţa apreciază că datoria tatălui nu este numai de a se abţine în a-l influenţa negativ pe minor, în sensul de a-l determina să refuze să plece la mama sa, ci şi de a-l ajuta pe acesta în dezvoltarea relaţiei cu mama sa şi în a accepta să se mute cu aceasta. Or, faptul că nu l-a dus pe minor la toate şedinţele programate, nefăcând dovada motivelor pentru care minorul a absentat de la întâlnirile cu psihologul, iar în cadrul discuţiilor din biroul executorului, tatăl a intervenit în discuţia minorului cu mama, atrăgându-i atenţia copilului că mama îl va duce la ….. (f.27), denotă că tatăl, deşi declarativ s-a arătat de acord cu mutarea lui D…….la mama sa, în realitate îl controlează şi îl influenţează pe acesta, determinându-l pe copil să aibă un comportament care împiedică executarea sentinţei civile 370/2013 din 27.02.2013 a Judecătoriei Aleşd.

Potrivit art. 913 C.pr.civ., „executorul judecătoresc va încheia un proces-verbal în care va constata modul de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute la art. 909 alin. 1, dispoziţiile art. 889 fiind aplicabile în mod corespunzător”. Întrucât dispoziţiile sentinţei civile nr. 370/2013 din 27.02.2013 a Judecătoriei Aleşd nu au putut fi duse la îndeplinire, executorul judecătoresc …. a întocmit procesul-verbal din …...2013 (f.12), sugerând creditoarei să sesizeze Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea pentru începerea urmăririi penale asupra debitorului ……, pentru nerespectarea hotărârilor judecătoreşti.

Pentru considerentele de mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 905 alin. 2 şi 4-6 C.pr.civ. coroborate cu dispoziţiile art. 912 alin. 5 C.pr.civ., instanţa va admite sesizarea formulată de creditoare şi îl va obliga pe creditor la plata către aceasta a unei penalităţi de 100 lei pe zi de întârziere, începând cu data de 07.10.2013 şi până la data executării obligaţiei de a-l preda creditoarei pe minorul …….

Instanţa va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite sesizarea formulată de creditoarea ……., domiciliată în …………….jud. Bihor, în contradictoriu cu debitorul …., şi, în consecinţă:

Obligă debitorul la plata către creditoare a unei penalităţi de 100 lei pe zi de întârziere, începând cu data de 07.10.2013 şi până la data executării obligaţiei de a-l preda creditoarei pe minorul ………………

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 23.04.2014.

PreşedinteGrefier

…………….

………