Contestare decizie asupra capacităţii de muncă. Încadrare în grad de invaliditate. Expertiza judiciară. Inadmisibilitate.

Pensionarii de invaliditate sunt obligaţi, potrivit prevederilor Legii nr. 263/2010, să se prezinte la o examinare medicală periodică prin care se stabileşte în ce măsură se impune păstrarea dreptului la acest fel de pensie.

Hotărârea nr. 1229/2005, reglementează activitatea de expertiză medicală a capacităţii de muncă, respectiv de evaluare a capacităţii de muncă, indicând în mod expres că această activitate se realizează numai în cadrul cabinetelor care funcţionează în cadrul caselor teritoriale de pensii precum şi în cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă.

În art. 4 din acest act normativ, se prevede în mod expres că acestea sunt „singurele unităţi de profil abilitate să efectueze evaluarea capacităţii de muncă, revizuirea medicală, stabilirea incapacităţii  adaptive şi după caz, încadrarea într-un grad de invaliditate”.

Aşadar, atâta timp cât un act normativ stabileşte în mod expres competenţa în efectuarea acestui tip de expertiză, este evident că o expertiză judiciară nu poate fi acceptată.

Reclamanta nu avea deschise decât căile legale de contestaţie în ceea ce priveşte rezultatele acestor expertize, căi de care aceasta a şi uzat fiindu-i respinse, astfel cum indică în mod expres prevederile art. 78 din Legea nr. 263/2010.

Decizia comisiei medicale de contestaţii poate fi atacată, potrivit art. 78 raportat la art. 71 alin. 10 din Legea nr. 263/2010, dar  numai în măsura în care este vorba de aspecte ce ţin de nelegalitatea acesteia.

Nu s-a contestat faptul că reclamanta suferă de anumite afecţiuni ci, s-a stabilit în concret în ce măsură acestea îi afectează capacitatea de muncă, respectiv îndreptăţirea reclamantei de a beneficia de o pensie de invaliditate.

-H.G. nr. 1229/2005 pt. aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi a serviciilor teritoriale de expertiză medicală a capacităţii de muncă;

-Ordinul nr.869/2011 al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice, privind decizia de constituire şi Regulamentul de funcţionare a Comisiilor Regionale de contestaţii;

-Legea nr. 263/2010 – art. 71 pct. 6, art. 78.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, sub nr. 2643/96/2013, reclamanta B. K., cu domiciliul în xxx, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Harghita, cu sediul în Xxx, a contestat decizia asupra capacităţii de muncă nr. 217/28.06.2013 emisă de Casa Naţională de Pensii Publice – Comisia Medicală de Contestaţii Braşov, solicitând anularea acestei decizii şi menţinerea încadrării în gradul III de invaliditate, cu acordarea pensiei aferente. 

În motivarea sa reclamanta arată că prin Decizia nr. 4851/06.05.2011 i-a fost suprimată în mod abuziv pensia pe care o avea, în urma unui control superficial. Reclamanta mai arată că a contestat această decizie însă la Bucureşti s-a hotărât neîncadrarea sa în grad de invaliditate.

De asemenea, reclamanta arată că ulterior, la data de 04.09.2012, a fost evaluată de către Comisia de expertiză din cadrul Casei Judeţene de Pensii Harghita, menţinându-se neîncadrarea în grad de invaliditate.

Reclamanta mai arată că în urma contestaţiei formulate a fost chemată la Braşov, la Comisia Medicală de Contestaţii Braşov, care a respins respectiva contestaţie, stabilind că nu se încadrează în grad de invaliditate.

Prin sentinţa civilă nr. 182 din 23 ianuarie 2014, s-a respins acţiunea reclamantei B. K., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Harghita.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că prin decizia medicală asupra capacităţii de muncă nr. 1141/04.11.2010, emisă de Serviciul de expertiză medicală a capacităţii de muncă – Punctul Topliţa, din cadrul Casei Judeţene de Pensii Harghita, reclamanta a fost încadrată în gradul III de invaliditate.

Ulterior, prin Decizia medicală asupra capacităţii de muncă nr. 4851/06.05.2011, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Harghita – Serviciul de expertiză medicală a capacităţii de muncă, reclamanta nu a mai fost încadrată în grad de invaliditate. Reclamanta a contestat această decizie însă prin Decizia asupra capacităţii de muncă nr. 3534/24.10.2011, emisă de Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, respectiva contestaţie a fost respinsă, stabilindu-se încă o dată că susnumita nu se încadrează în grad de invaliditate.

Ulterior, reclamanta s-a adresat cu cerere privind încadrarea în grad de invaliditate, cerere respinsă prin Decizia medicală asupra capacităţii de muncă nr. 2235/04.09.2012, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Harghita – Cabinetul de expertiză medicală a capacităţii de muncă Miercurea Ciuc. Contestaţia reclamantei îndreptată împotriva acestei decizii a fost respinsă prin Decizia medicale asupra capacităţii de muncă nr. 217/28.06.2013, emisă de Comisia Medicală de Contestaţii Braşov, care la rândul său a concluzionat că susnumita nu se încadrează în grad de invaliditate.

În context, trebuie precizat faptul că potrivit art. 78, alin.1 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pensionarii de invaliditate sunt supuşi revizuirii medicale periodice, după fiecare asemenea revizuire medicul expert stabilind dacă pentru aceştia se menţine gradul de invaliditate, se încadrează în alt grad sau S-a constatat redobândirea capacităţii de muncă.

De asemenea, potrivit HG nr. 155/2011, pentru aprobarea criteriilor şi normelor de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă pe baza cărora se face încadrarea în gradele I, II şi III de invaliditate, expertiza medicală a capacităţii de muncă este o formă de asistenţă medico-socială care evaluează, prin metode şi tehnici specifice, capacitatea de muncă a persoanelor cu diferite tulburări morfologice şi funcţionale, în vederea prestaţiilor de asigurări sociale.

Totodată, potrivit art. 2 din HG nr. 1229/2005, pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi a serviciilor teritoriale de expertiză medicală a capacităţii de muncă, „activitatea de expertiză medicală a capacităţii de muncă este parte integrantă a asistenţei medico-sociale şi constă în evaluarea capacităţii de muncă şi în stabilirea incapacităţii adaptative a persoanelor cu diferite deficienţe datorate unor boli obişnuite, accidente obişnuite, boli profesionale şi accidente de muncă, realizate în baza examinărilor medicale, a explorărilor funcţionale, a investigaţiilor de laborator şi a investigaţiilor sociale”.

La art. 4, pct.1 din acelaşi act normativ se arată că „activitatea de expertiză medicală a capacităţii de muncă se desfăşoară în cadrul cabinetelor teritoriale de expertiză medicală şi serviciilor de expertiză medicală judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, care funcţionează în cadrul caselor teritoriale de pensii, precum şi în cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, denumit în continuare INEMRCM”, pentru ca la pct. 2 să se arate că „unităţile prevăzute la alin. (1) sunt singurele unităţi de profil abilitate să efectueze evaluarea capacităţii de muncă, revizuirea medicală, stabilirea incapacităţii adaptative şi, după caz, încadrarea într-un grad de invaliditate prin decizie medicală asupra capacităţii de muncă”.

După emiterea Deciziei medicale asupra capacităţii de muncă nr. 2235/04.09.2012, prin care s-a decis neîncadrarea reclamantei în vreun grad de invaliditate, aceasta a fost contestată de către susnumită, Comisia Medicală de Contestaţii Braşov emiţând Decizia nr. 217/28.06.2013, prin care respectiva contestaţie a fost respinsă.

Aici trebuie precizat faptul că potrivit art. 71, pct. 6 din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, „decizia medicală asupra capacităţii de muncă poate fi contestată, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile medicale de contestaţii sau la comisiile centrale de expertiză medico-militară ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, după caz”.

La pct. 7 ala aceluiaşi articol se prevede faptul că aceste comisii medicale de contestaţii funcţionează în cadrul centrelor regionale de expertiză medicală a capacităţii de muncă şi Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă. Respectivele comisii medicale de contestaţii soluţionează contestaţiile pe baza documentelor existente în dosarul medical şi/sau examinările clinice a contestatorului, prin emiterea unei decizii.

De asemenea, potrivit Ordinului nr.869/2011 al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice, privind decizia de constituire şi Regulamentul de funcţionare a Comisiilor Regionale de contestaţii, respectivele contestaţii ale deciziilor medicale din judeţul Harghita sunt soluţionate de către Comisia medicală de contestaţii de pe lângă Casa Judeţeană de Pensii Braşov. 

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu a arătat care sunt motivele concrete, însoţite de probe, pe baza cărora apreciază că Decizia nr. 217/28.06.2013 ar fi nelegală şi s-ar impune anularea acesteia, în contextul în care trei instituţii cu atribuţiuni în aprecierea capacităţii de muncă au apreciat că susnumita nu se încadrează în grad de invaliditate. 

Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termen legal apel reclamanta, solicitând schimbarea în tot a sentinţei în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.

În motivarea apelului, reclamanta a arătat că decizia nr. 217/28.06.2013 este nelegală în condiţiile în care este suferindă, fiind diagnosticată cu grave afecţiuni ale sistemului osos şi există şi scrisoarea medicală emisă de Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc – Secţia Ortopedie – Traumatologie – în care se atestă faptul că boala sa este irecuperabilă.

Prin declaraţia de apel, reclamanta a solicitat o expertiză medicală de evaluare a stării de sănătate.

Prin întâmpinare Casa Judeţeană de Pensii Harghita, a solicitat respingerea apelului arătând în principal că acesta este nefondat şi în subsidiar că instanţa de fond urma să admită excepţia tardivităţii contestaţiei formulate.

În şedinţa publică din 9 septembrie 2014, apreciind că asupra stării de sănătate a reclamantei au fost depuse la dosarul cauzei acte medicale suficiente, instanţa a respins proba cu expertiza medicală solicitată de reclamantă.

Examinând sentinţa atacată în raport de motivele de apel formulate, Curtea de Apel a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii contestaţiei formulate de reclamantă, în condiţiile în care aceasta a fost respinsă motivat de instanţa de fond, iar pârâta nu a înţeles să conteste sentinţa sub acest aspect, apreciem că în cadrul apelului formulat de reclamantă, această excepţie  va trebui să fie analizată ca o apărare la apelul reclamantei şi nu ca un motiv de nelegalitate a hotărârii de fond.

Sub acest aspect, apreciem că în mod corect instanţa de fond a constatat că termenul de contestaţie curge de la data la care s-a înregistrat contestaţia la Tribunalul Harghita - în 3.07.2013, termen în raport de care, contestaţia formulată împotriva deciziei emisă la 28.06.2013, este în termen.

În ceea ce priveşte apelul reclamantei, acesta urmează a fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:

În mod corect instanţa de fond a indicat întreaga procedură aplicabilă în situaţia pensionarilor de invaliditate pentru care este necesar ca la un anumit interval de timp, să le fie examinată capacitatea de muncă.

Pensionarii de invaliditate sunt obligaţi, potrivit prevederilor Legii nr. 263/2010, să se prezinte la o examinare medicală periodică prin care se stabileşte în ce măsură se impune păstrarea dreptului la acest fel de pensie.

Hotărârea nr. 1229/2005, reglementează activitatea de expertiză medicală a capacităţii de muncă, respectiv de evaluare a capacităţii de muncă, indicând în mod expres că această activitate se realizează numai în cadrul cabinetelor care funcţionează în cadrul caselor teritoriale de pensii precum şi în cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă.

În art. 4 din acest act normativ, se prevede în mod expres că acestea sunt „singurele unităţi de profil abilitate să efectueze evaluarea capacităţii de muncă, revizuirea medicală, stabilirea incapacităţii adaptive şi după caz, încadrarea într-un grad de invaliditate”.

Aşadar, atâta timp cât un act normativ stabileşte în mod expres competenţa în efectuarea acestui tip de expertiză, este evident că o expertiză judiciară nu poate fi acceptată.

Reclamanta nu avea deschise decât căile legale de contestaţie în ceea ce priveşte rezultatele acestor expertize, căi de care aceasta a şi uzat fiindu-i respinse, astfel cum indică în mod expres prevederile art. 78 din Legea nr. 263/2010.

Într-adevăr, şi decizia comisiei medicale de contestaţii poate fi atacată, potrivit art. 78 raportat la art. 71 alin. 10 din Legea nr. 263/2010 dar, apreciem că numai în măsura în care este vorba de aspecte ce ţin de nelegalitatea acestora. Or, în situaţia în care se contestă doar aspectele privind starea fizică a persoanei expertizate, în lipsa altor documente medicale decât cele avute în vedere la efectuarea expertizelor, criticile formulate împotriva acestora apar ca neîntemeiate.

Actul medical depus de reclamantă respectiv cel emis de Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc, nu contrazice susţinerile comisiilor medicale de expertiză. Nu s-a contestat faptul că reclamanta suferă anumite afecţiuni ci, s-a stabilit în concret în ce măsură acestea îi afectează capacitatea de muncă respectiv îndreptăţirea reclamantei de a beneficia de o pensie de invaliditate. Ori, sub acest aspect, actele medicale depuse de reclamantă sunt irelevante.

Medicul care apreciază asupra capacităţii de muncă, inclusiv asupra faptului dacă handicapul existent afectează această capacitate, este doar medicul expert al asigurărilor sociale, în cadrul expertizei efectuate în conformitate cu dispoziţiile legale mai sus amintite.

Faţă de considerentele reţinute, însuşindu-şi în tot şi cele arătate în hotărârea instanţei de fond, în temeiul prevederilor art. 480 Cod procedură civilă, Curtea de Apel a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta B. K., împotriva sentinţei civile nr.182 din 23 ianuarie 2014, pronunţată de Tribunalul Harghita.

Domenii speta

Spete similare