Data acordării dobânzii în răspundere civilă decurgând din asigurarea civilă obligatorie RCA. Dobânda va fi acordată de la data punerii în întârziere, iar nu de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești sau de la data producerii evenimentului rutier
Sentinţa civilă nr.10418/20.10.2014 a Judecătorei Galaţi
Prin sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria Galaţi a fost admisă cererea având ca obiect pretenţii, formulată de reclamantul X, în contradictoriu cu pârâta S.C. Y ASIG S.A., prin Sucursala Galați.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 17.305,68 lei cu titlu de despăgubire către reclamant, împreună cu dobânda legală calculată la această sumă de la data pronunțării hotărârii şi până la data plătii efective.
În cererea de recurs, recurentul a arătat că prin cererea de chemare în judecată a solicitat alături de contravaloarea reparaţiei vehiculului implicat în accident şi dobânda legală calculată de la data producerii evenimentului rutier, adică, data de 30.07.2010 şi nu de la data pronunţării hotărârii.
Instanța de control judiciar a decis că potrivit art. 74 alin.1 din Ordinul CSA nr.5/2010 în cazurile în care despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, asiguratorul RCA va acorda despăgubiri în baza hotărârii judecătoreşti rămasă definitivă.
S-a reținut că intimata a arătat că nu există dovezi suficiente pentru acordarea despăgubirii în baza poliţei RCA, astfel încât la data de 10.02.2012 pârâta a fost pusă în întârziere, anterior introducerii cererii de chemare în judecată.
Cum în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă de la 1865, data acordării dobânzii legale urmează a fi stabilită ca fiind data punerii în întârziere, respectiv 10.02.2012.
În temeiul art. 304 pct.1 raportat la art.304 ind.1 Cod proc.civ., Tribunalul Galați a admis recursul formulat de recurentul – reclamant X, a modificat în parte sentinţa recurată şi în consecinţă, a obligat intimata-pârâtă SC Y Asig SA la plata dobânzii legale începând cu data de 10.02.2012, data punerii în întârziere şi până la achitarea integrală a debitului.
Tribunalul Dâmbovița
CLAUZE ABUZIVE ÎN CONTRACTELE DE CREDIT BANCAR. DOBÂNZI
Judecătoria Roman
Somatia de plata. Calcularea dobânzilor.
Curtea de Apel Oradea
DREPT PROCESUAL CIVIL . Lamurire dispozitiv. Modul de determinare, în mod concret, a dobânzii legale de catre executorul judecatoresc, susceptibil de contestare exclusiv pe calea contestatiei la executare. Survenienta unor acte normative de determinare a
Tribunalul Buzău
CONT.ADM .Acţiune având ca obiect acordarea diferenţei între dobânda calculată la data restituirii sumei încasate cu titlu de taxă de poluare, în baza unei hotărâri judecătoreşti şi dobânda fiscală. Aplicabilitatea Dec. RIL 14/2015
Judecătoria Filiasi
Cerere de emitere a unei ordonanţe de plată