Recurs nul. Împuternicire avocaţială emisă fără contract de asistenţă juridică

Decizie 3932 din 06.05.2014


Recurs nul. Împuternicire avocaţială emisă fără contract de asistenţă juridică

Legea nr. 51/1995, republicată: art. 28 alin. (1)

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată: art. 85 alin. (3), art. 486 alin. (3)

Este nul recursul formulat de o persoană fizică, dacă delegaţia de avocat anexată cererii nu a fost emisă în baza unui contract de asistenţă juridică.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia Contencios administrativ şi fiscal

Decizia civilă nr. 3932 din 6 mai 2014, R.O.

Prin sentinţa civilă nr. 2452/16.09.2013 pronunţată în dosar nr. 2999/115/2013, Tribunalul Caraş-Severin a respins acţiunea reclamantului H.P., în contradictoriu cu pârâta Instituţia Prefectului Judeţului Caraş-Severin – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Caraş-Severin.

În cauză a declarat recurs reclamantul şi prin decizia civilă nr. 3932 din 6 mai 2014 pronunţată în dosarul nr. 2999/115/2013, Curtea de Apel Timişoara a constatat nulitatea cererii, cu motivarea că, cererea de recurs din dosar a fost formulată personal de reclamant şi pentru termenul de judecată din data de 25.03.2014, Curtea de Apel Timişoara a dispus citarea reclamantului cu menţiunea de a răspunde excepţiei nulităţii recursului pentru neformularea sa prin avocat, sens în care să depună la dosar delegaţie de avocat.

Urmare, la această solicitare, recurentul a depus împuternicire avocaţială cu nr. 36/07.10.2013, având ca obiect redactare cerere de recurs, însă din conţinutul acestei împuterniciri a lipsit menţiunea privitoare la indicarea numărului contractului de asistenţă juridică, care a stat la baza emiterii delegaţiei, motiv pentru care Curtea de Apel Timişoara a dispus amânarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 06.05.2014, citându-l pe recurentul reclamant cu menţiunea de a depune la dosar contractul de asistenţă juridică încheiat cu avocatul care a emis împuternicirea, însă nu s-a conformat cererii instanţei.

Art. 85 alin. (3) din noul Cod de procedură civilă, referitor la forma mandatului prevede că împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau juridică dată unui avocat sau consilier juridic se dovedeşte prin înscris, potrivit legilor de organizare şi exercitare a profesiei.

Art. 28 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 republicată, privind exercitarea profesiei de avocat prevede că avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste şi să reprezinte persoane fizice sau juridice în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândeşte dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidenţă.

Cum recurentul nu a făcut dovada contractului de mandat încheiat cu emitentul împuternicirii avocaţiale depuse în dosar, reprezentarea de care se prevalează nu este legală, motiv pentru care s-a constatat nulitatea cererii în condiţiile art. 486 alin. (3) din noul Cod de procedură civilă.