Anulare act administrativ-fiscal. Decizie de suspendare a soluționării contestației

Anulare act administrativ-fiscal. Decizie de suspendare a soluționării contestației. Analizarea, în mod concret, a existenței interdependenței  între faptele  pentru care organul fiscal a sesizat organele de cercetare penală și obligațiile fiscale stabilite în sarcina reclamantei. Scopul suspendării. Lipsa relevanței neînceperii urmăririi penale pentru aprecierea legalității măsurii suspendării.

-O.G. nr. 92/2003, art. 214 alin. 1 lit. a, art. 108 alin. 1, 2

Numai în funcţie de stabilirea faptelor de către organele de cercetare penală se poate asigura soluţionarea legală şi temeinică a contestaţiei, deoarece soluţionarea laturii penale a cauzei poate determina adoptarea unor soluţii diferite în ceea ce priveşte menţinerea sau anularea obligaţiilor fiscale stabilite prin decizia de impunere.

Scopul suspendării soluţionării contestaţiei este acela de a clarifica şi elimina toate bănuielile, respectiv indiciile privind săvârşirea faptei penale a cărei constatare ar avea o directă influenţă asupra soluţiei date în procedura administrativă, prealabil emiterii deciziei administrativ-fiscale. Legiuitorul acordă prioritate organului de cercetare penală, în cazul existenţei unei legături dintre potenţialul caracter penal al faptei şi soluţia organului administrativ, potrivit principiului „penalul ţine în loc civilul”.

Neînceperea urmăririi penale nu constituie un aspect care să intereseze legalitatea măsurii suspendării, în condițiile în care art. 214 Cod procedură fiscală impune, cu titlu de condiții necesare pentru a se putea dispune suspendarea, existența unei sesizări a organelor de cercetare penală, din partea organului care a efectuat activitatea de control, cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă, fără a se condiționa dispunerea suspendării de începerea urmării penale.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe în data de 8.7.2013, reclamanta SC F. I. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta MFP-ANAF (1) anularea Deciziei nr. 195/28.6.2013 prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației pentru suma de 21.244.017 lei stabilită în baza Deciziei de impunere privind obligaţii fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 287/17.4.2013 și a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 237/17.4.2013, ca fiind nelegală şi netemeinică; (2) anularea măsurii suspendării soluţionării contestaţiei pentru suma de 21.244.017 lei; (3) trimiterea cauzei la pârâtă pentru soluţionarea contestaţiei și pentru aceste debite fiscale; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a argumentat că decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei este nelegală, în speţă nefiind îndeplinite condiţiile reglementate de art. 214 Cod procedură fiscală, din moment ce este obligatoriu ca, anterior, organele de inspecţie fiscală să fi întocmit procesul verbal reglementat de art. 108 alin. 2 Cod procedură fiscală și să se comunice acest fapt organelor competente în soluţionarea contestaţiei, la întocmirea referatului cu propunerile de soluţionare a contestaţiei. S-a opinat că la aceste înscrisuri nu s-a făcut nicio trimitere în Decizia atacată, lucru care confirmă faptul că nu există aceste două acte.

S-a apreciat că nu este îndeplinita niciuna dintre condiţiile sine qua non necesare pentru suspendarea soluţionării contestaţiei, în sensul că: nu există la dosar nicio dovada că s-a dispus începerea urmăririi penale; urmărirea penală nici nu s-a dispus deoarece administratorul statutar al subscrisei nu a fost audiat niciodată cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune – deși audierea este o condiţie obligatorie, fără de care nu poate fi dispusa începerea urmăririi penale; presupusa infracţiune de evaziune fiscală nu are nicio înrâurire hotărâtoare asupra soluţionării contestaţiei, deoarece neregularitățile facturilor fiscale emise de diferite societăţi nu sunt imputabile reclamantei.

Reclamanta a subliniat că poate justifica primirea bunurilor achiziţionate în baza facturilor fiscale întrucât acele bunuri reprezentau marfa achiziţionată care a intrat pe stoc de marfă, astfel cum rezultă din copiile facturilor de achiziţie a acestor mărfuri (facturi pe care organele de control le-au eliminat valoric ca fiind cheltuieli nedeductibile fiscal). S-a arătat că la fiecare factură s-a ataşat nota de recepţie care este document contabil justificativ întocmit cu ocazia fiecărei achiziţii si care dovedeşte irefutabil intrarea bunului facturat în patrimoniu, în timp ce din jurnalul de cumpărări si jurnalul de vânzări aferente perioade verificate reiese că ceea s-a achiziționat s-a și vândut, fiind încasate venituri, la care s-a plătit impozit pe profit.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei în data de 9.8.2013 (f. 24-28), pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că între obligațiile stabilite prin decizia de angajare a răspunderii solidare a reclamantei și cauza ce face obiectul dosarului penal deschis la sesizarea organelor de inspecția fiscală există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei în procedura administrativă, astfel că s-a dat o corectă aplicare art. 214 alin. 1 lit. a din Codul de procedură fiscală.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut că prin  Decizia nr. 195/28.6.2013, emisă de pârâtă, s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de reclamanta S.C. F. I. S.R.L., în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale stabilite prin Decizia de impunere nr. F-MS 287/17.4.2013 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 21.244.017 lei, reprezentând impozit pe profit, taxă pe valoarea adăugată și accesorii, până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală, respectiv în dosarul penal instrumentat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, în baza procesului verbal nr. 212/17.4.2013, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendarea, în condiţiile legii.

La pronunțarea soluției de suspendare a soluționării contestației, organul fiscal a ținut cont de dispozițiile art. 214 alin. 1 lit. a Cod procedură fiscală, potrivit cărora „Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.”

Primul aspect de nelegalitate al Deciziei atacate, adus în discuție de reclamantă, vizează nesocotirea prevederilor art. 108 alin. 1-2 Cod procedură fiscală, potrivit cărora „Organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracţiuni, în condiţiile prevăzute de legea penală. În situaţiile prevăzute la alin. (1) organele de inspecţie au obligaţia de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecţie şi de către contribuabilul supus inspecţiei, cu sau fără explicaţii ori obiecţiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel supus controlului refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecţie fiscală va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului.”

Curtea a reținut că susținerea reclamantei este contrazisă de mențiunile din cuprinsul Deciziei nr. 195/28.6.2013, din moment ce la filele 5-6, 8 ale actului în discuție se arată expres că în urma constatărilor consemnate în Raportul de inspecţie fiscală contestat, s-au stabilit diferențe suplimentare de plată în sarcina reclamantei reprezentând impozit pe profit și TVA, rezultate ca urmare a neadmiterii la deducere a cheltuielilor pentru care documentele deținute de societate, respectiv facturile și avizele de însoțire a mărfii, nu au fost în măsură să justifice realitatea tranzacțiilor, iar faptele ar putea întruni elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute la art. 8 alin. 1 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, astfel că a fost întocmit Procesul verbal nr.212/17.4.2013 (f. 145-167) şi prin adresa nr. 670/18.4.2013 (f. 177) organele de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P. Mureş - Activitatea de inspecţie fiscală au sesizat Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Târgu Mureș în vederea efectuării cercetărilor ce se impun pentru constatarea existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunii menţionate.

Legat de lipsa de interdependență dintre faptele bănuite de organele de inspecția fiscală și obligațiile fiscale stabilite în sarcina reclamantei, Curtea a observat că prin Decizia analizată s-a motivat existența unei strânse legături, argumentare a cărei pertinență este primită de această instanță. Astfel, în cauză se impune stabilirea realității operațiunilor de achiziție a deșeurilor feroase și neferoase efectuate de reclamantă, în condițiile în care societățile furnizoare nu au putut verificate, pentru că nu au funcționat la sediul declarat sau au fost declarate inactive, iar o parte dintre acestea nu au depus declarații informative privind taxele și impozitele, respectiv nu au declarat sau au declarat parțial livrările efectuate. Cum de realitatea tranzacțiilor efectuate de reclamantă, aspect care formează obiectul cercetărilor penale, depinde legalitatea deciziei de impunere contestate, trebuie reținut că numai în funcţie de stabilirea faptelor de către organele de cercetare penală se poate asigura soluţionarea legală şi temeinică a contestaţiei, soluţionarea cauzei pe latura penală putând determina adoptarea unor soluţii diferite în ceea ce priveşte menţinerea sau anularea obligaţiilor fiscale stabilite prin Decizia de impunere nr. 287/17.4.2013.

Curtea a mai reținut că scopul suspendării este acela de a clarifica şi elimina toate bănuielile, respectiv indiciile privind săvârşirea unei fapte penale a cărei constatare ar avea o directă influenţă asupra soluţiei date în procedura administrativă, prealabil emiterii deciziei administrativ fiscale. În cazul existenței unei legături dintre potenţialul caracter penal al faptei şi soluţia organului administrativ, legiuitorul a înţeles să acorde prioritate organului de cercetare penală, dispoziție apreciată în mai multe rânduri de Curtea Constituțională (spre exemplu, prin Decizia nr. 56 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 189 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 15 aprilie 2010, și Decizia nr. 63 din 2 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 16 martie 2006) ca fiind o consacrare în materie fiscală a principiului „penalul ține în loc civilul”, soluţie legislativă în acord cu garanţiile constituţionale, inclusiv cu dreptul de acces la justiție.

Nu are relevanță din perspectiva textului art. 214 alin. 1 Cod procedură fiscală nici împrejurarea dacă cercetările penale privesc partenerii societăţii reclamante, câtă vreme legătura strânsă dintre posibilul caracter infracţional al faptelor şi soluţionarea contestaţiei administrative a reclamantei constă în necesitatea de a determina realitatea operaţiunilor comerciale înregistrate în contabilitatea reclamantei, cu efect direct asupra cuantumului obligaţiilor bugetare.

În fine, neînceperea urmăririi penale nu constituie un aspect care să intereseze legalitatea măsurii suspendării, în condițiile în care art. 214 Cod procedură fiscală impune cu titlu de condiții necesare pentru a se putea dispune suspendarea existența unei sesizări a organelor de cercetare penală, din partea organului care a efectuat activitatea de control, cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă, fără a se condiționa dispunerea suspendării de începerea urmării penale. În același timp, după cum reiese din adresa din 9.1.2014 (f. 207), emisă de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, în cauză, pin Rezoluția din data de 8.10.2012 s-a confirmat începerea urmăririi penale față de învinuitul F. I., administrator și asociat al societății reclamante, sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, incriminată de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

În concluzie, având în vedere că soluția suspendării contestației este motivată şi se înscrie în limitele legale trasate de prevederile art. 214 alin. 1 lit. a Cod procedură fiscală şi, observând legătura dintre actul de creanță fiscală emis de pârât și faptele care formează obiectul cauzei penale, precum și întâietatea rezolvării cauzei penale, acțiunea reclamantei este găsită neîntemeiată, urmând să fie respinsă ca atare.

Domenii speta

Spete similare