Validare poprire

Sentinţă civilă 42 din 13.11.2012


Dosar xxx/193/2011  ,,Validare poprire”

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BOTOŞANI

SEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE

INSTANŢA CONSTITUITĂ DIN:

PREŞEDINTE

GREFIER

SENTINŢA CIVILĂ NR.

La ordine judecarea acţiunii civile având ca obiect ,,validare poprire” formulată de creditoarea B. SA, în contradictoriu cu debitorul I. G. şi terţul poprit SC T. I. SRL.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Instanţa constată că B. SA a solicitat judecata şi în lipsă, conform art. 242 alin.2 C.pr.civ. şi ca atare păşeşte la instrumentarea cauzei.

Instanţa invocă din oficiu excepţia tardivităţii cererii şi reţine cauza spre soluţionare.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani, la data de xxx.2011, sub nr. xxx/193/2011, B. SA,  în calitate de creditor a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, în contradictoriu cu  debitorul  I. G. şi terţul poprit SC T. I. SRL Botoşani, să valideze poprirea până la concurenţa sumei de  9733,32 euro, plus  dobânzi calculate  zilnic pentru  creditul restant  până la achitarea integrală a debitului, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul  de credit xxxxxxx.

În motivare, creditoarea arată că a fost încuviinţată executarea silită a debitorului I. G., prin încheierea din data de xxx.2009 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. xxx/193/2009.

Menţionează creditoarea că  adresa de înfiinţare a popririi nr. xxx/2009 a fost comunicată către S.C.T. I. SRL  de executorul  bancar P. A. M. din cadrul Corpului Executorilor Bancari al B.  SA la data de xxx2009, în scopul producerii efectelor juridice prevăzute  de lege, în sensul indisponibilizării sumelor de bani pe care terţul poprit le datorează debitorului, în  calitatea sa de angajator, conform adresei CNPAS nr. xxx din x.2010.

Creditoarea învederează că terţul poprit nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi reveneau în vederea efectuării popririi, în pofida lămuririlor suplimentare transmise de  către  B. SA , respectiv  de a consemna sau  de a plăti suma ce reprezintă obligaţia de plată a debitorului şi nici nu a comunicat faptul că nu datorează  nici o sumă de bani debitorului.

În dovedire, creditoarea a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri, respectiv:  adresă solicitare validare poprire (f.4), adresa de înfiinţare a popririi cu dovada de comunicare aferentă (f.9-11), încheierea de încuviinţare a executării silite  din data de x2009 (f.5-6), adresă către C.N.P.A.D.A.S. Bucureşti şi extras răspuns ( filele 12-14), adeverinţă de venit (f.15), copie C.I. I. G. (f.16), grafic de rambursare (f.17-18), extras de cont ( f.19-31) şi  contract de credit nr. xxx  din 10.04.2007 (f.32-36).

În drept,  creditoarea şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 460 şi urm. Cod pr. civ.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 10 lei şi timbru judiciar de 0,30 lei.

Legal citaţi, nici terţul poprit şi nici debitorul nu au depus întâmpinare şi nu s-au prezentat/trimis reprezentant în instanţă.

Din oficiu, instanţa a invocat excepţia tardivităţii cererii şi a rămas în pronunţare pe această excepţie.

Analizând excepţia tardivităţii cererii, prin prisma actelor dosarului şi a  dispoziţiilor legale incidente, instanţa reţine următoarele:

Conform art.137 alin.(1) C. pr. Civilă, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Excepţia tardivităţii  acţiunii, invocată de instanţă din oficiu, este o excepţie de procedură, absolută şi dirimantă.

Potrivit art. 452 Cod procedură civilă sunt supuse executării silite prin poprire, sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de a treia persoană sau pe care i le va datora, în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente.

Poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de către executor ( art.453 alin.(1) C.pr. civ.), iar, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia, terţul poprit este obligat să consemneze suma de bani şi să trimită dovada către executor ( art.456 alin.(1) lit.a) C.Pr.civilă).

Mai reţine instanţa că, potrivit art.460 alin.(1) C.pr. civilă, „dacă terţul poprit nu-şi mai îndeplineşte obligaţiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi.”

Aşadar, potrivit normelor legale evocate mai sus, rezultă că legiuitorul a instituit un termen de decădere, de 3 luni, în care creditorul, debitorul sau organul de executare  poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi.Acest termen începe să curgă de la data expirării celor 15 zile de la comunicarea adresei de înfiinţare a  popririi, înăuntrul cărora terţul poprit trebuia să consemneze suma de bani şi să trimită dovada către executor.

În speţă, instanţa reţine că adresa de înfiinţare a popririi şi titlul executoriu au fost comunicate terţului poprit la data de xxx.2009( fila 11-dosar), dată de la care a început să curgă termenul de 15 zile înăuntrul căruia terţul poprit era obligat să să consemneze suma de bani şi să trimită dovada către executor, obligaţie ce nu a fost îndeplinită.Potrivit art.101 alin.(1) C.pr. civilă, acest termen a expirat în data de 13.01.2010, moment din care a început să curgă termenul de 3 luni de zile, în care creditorul, debitorul sau organul de executare puteau să sesizeze instanţa de executare în vederea validării popririi.

Aşadar, conform prevederilor art.101 alin.(3) C.pr, civilă, în data de 13.03.2010 s-a împlinit termenul înăuntrul căruia putea fi sesizată instanţa de judecată pentru validarea popririi, or, în cazul de faţă, creditoarea a sesizat instanţa  abia la data de xxx.2011, cu mult după expirarea termenului arătat mai sus.

Având în vedere considerentele expuse, instanţa va admite excepţia tardivităţii cererii, invocată din oficiu, şi va respinge cererea ca fiind tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia tardivităţii cererii, invocată din oficiu de instanţă.

Respinge ca tardivă cererea de validare poprire formulată de către creditoarea B. SA  cu sediul în Bucureşti, , sector în contradictoriu cu debitorul I. G., cu domiciliul în sat S., com. S., judeţul Botoşani şi terţul poprit SC T. I. SRL, cu sediul în mun. Botoşani, str., nr.  ,bl., et.,  ap. , judeţul Botoşani.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, xxx.2011.

PREŞEDINTE, GREFIER,