Reclamanta SLI a chemat în judecată pârâtul Municipiul Brăila, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 116 m.p. situat în Brăila, str. A nr. 13, prin efectul prescripţiei achizitive de 30 de ani şi al joncţiunii posesiilor.
Prin sentinţa nr. 3248 din 26.05.2010 pronunţată de Judecătoria Brăila a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea.
Instanţa a reţinut că uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietăţii sau a altor drepturi reale cu privire la un lucru, prin exercitarea unei posesii neîntrerupte a acestui lucru în tot timpul fixat de lege.
Posesia reprezintă o condiţie esenţială a uzucapiunii.
Efect al posesiei, uzucapiunea presupune o posesie utilă, neafectată de niciunul dintre viciile acesteia.
Două elemente trebuie să fie întrunite, cumulativ, pentru ca stăpânirea unui lucru să poată fi calificată drept posesie şi anume: un element material – corpus şi un element psihologic, intenţional – animus.
Dacă elementul material presupune contactul direct cu lucrul, concretizat în orice fel de acte materiale, animus implică intenţia, voinţa celui care stăpâneşte bunul de a efectua această stăpânire pentru sine, de a se comporta cu privire la lucru ca proprietar ori ca titular al altui drept real – animus domini sau animus sibi habendi.
Lipsa elementului psihologic face ca acela care deţine lucrul să nu aibă calitatea de posesor, ci pe aceea de detentor precar.
Reclamanta a invocat în cauză joncţiunea posesiilor.
Pentru a fi posibilă joncţiunea, este necesar ca în ambele cazuri să fie vorba de o posesie propriu-zisă, detenţia precară neputând fi unită cu o posesie.
Deşi este tratată că viciu al posesiei în Codul civil, precaritatea reprezintă însăşi lipsa posesiei.
Instanţa a constatat că reclamanta nu a exercitat o posesie utilă asupra suprafeţei de 116 m.p., stăpânirea bunului fiind lipsită de animus sibi habendi, aceasta considerându-se titulară a unui drept de folosinţă, pentru care a achitat taxă proprietarului, astfel cum rezultă din istoricul de rol fiscal, din adresa nr. 2997/19.02.2010 emisă de Direcţia Finanţelor Publice Locale (fila 61) şi din chitanţele depuse la dosar (fila 62).
De asemenea, în cuprinsul certificatelor de moştenitor nr. 12/30.08.2002 şi nr. 202/24.11.2005, eliberate ca urmare a deceselor părinţilor reclamantei, se menţionează că terenul ce face obiectul prezentei cauze este proprietate de stat.
Având în vedere probele administrate în cauză, instanţa a constatat că reclamanta are calitatea de detentor precar.
Prin decizia civilă nr. 324/2010, Tribunalul Brăila a respins recursul ca nefondat.
Judecătoria Târgu Neamț
Tulburarea de posesie, art. 220 alin. 2 Cod penal, revizuire
Curtea de Apel Bacău
Tulburare de posesie. Posesia efectivă, condiţie de bază pentru existenţa infracţiunii.
Tribunalul București
Revendicare
Judecătoria Buhuși
Scoaterea de sub urmarirea penală
Tribunalul Iași
Critica sol.asupra excepției fără declaraţie de apel împotriva încheierii prin care a fost soluţionată; admisibilitate. Respectarea vechiului amplasament în procedura punerii în posesie; acceptarea amplasamentului determinat în p-v de punere în posesie