Calitatea de posesor a uzucapantului la momentul formulării acţiunii

Rezumat:

Chiar dacă nu este prevăzută în mod expres, condiţia actualităţii posesiei rezultă din interpretarea legii, respectiv a articolului 1846 Cod civil, conform căruia orice prescripţie este fondată pe faptul posesiei. Uzucapiunea dă o trăsătură calitativă posesiei prin aceea că o transformă în proprietate, adică starea de fapt dobândeşte consacrare în drept. Ca stare de fapt, constă în stăpânirea bunului de către o persoană ce se pretinde a fi titularul unui drept real asupra acelui bun.

Or, la data când reclamantul a cerut primei instanţe consacrarea în drept a unei situaţii de fapt (posesia), aceasta din urmă nu se mai regăsea în realitate, reclamantul pierzând posesia cu mult timp înainte.

Şi alte texte de lege întăresc ideea că este vorba despre un posesor actual, spre exemplu, dispoziţiile art. 1850 Cod civil, atunci când vorbesc despre continuitatea şi neîntreruperea posesiei, cer ca posesorul actual să probeze faptul că a posedat într-un moment anume, pentru a opera prezumţia că a posedat şi în timpul intermediar.

Articolul 1860 Cod civil asigură facultatea pentru orice posesor posterior actual să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său. Conform textului, posesorul actual poate să aleagă între a începe o nouă posesie ori să invoce joncţiunea posesiilor dar, dacă se prevalează de posesia autorului său, o va continua cu toate viciile sau calităţile sale.

Dacă nu ar exista condiţia ca uzucapantul să fie posesor în momentul în care invocă beneficiul prescripţiei achizitive, atunci s-ar putea admite şi situaţia în care o altă persoană care a posedat anterior exercitării posesiei de către uzucapant ar invoca beneficiul prescripţiei achizitive şi chiar l-ar obţine, pentru aceleaşi considerente, respectiv că a exercitat o posesie pe parcursul a 30 ani, fiind considerat, ca atare, proprietar chiar din ziua în care a început posesia.

Reclamantul a invocat uzucapiunea pe cale principală, iar acesta, conform interpretării corecte a legii de către instanţa de apel, trebuia să fie posesor la momentul invocării dobândirii terenului prin această modalitate originară.

Hotărârea:

Prin cererea adresată Judecătoriei Botoşani, la data de 17 iunie 2016 şi înregistrată sub nr. .../193/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate că a dobândit drept de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 200 m.p., situat în intravilanul satului C. în p.c. xxx/1, prin uzucapiunea de lungă durată.

Prin sentinţa civilă nr. 2493 din 19 mai 2017, Judecătoria Botoşani a admis acţiunea având ca obiect ,,uzucapiune”, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu B..

A constatat că reclamantul a dobândit, prin efectul prescripţiei achizitive de 30 de ani, dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafaţă de 200 mp situat în p.c. xxx/1 intravilan, sat C., delimitată prin punctele 4,8,9,10, culoare verde, conform schiţei întocmite de expert.., anexa nr. 2 la răspunsul la obiecţiuni, anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, autentificat prin Încheierea nr. .... din data de 21 noiembrie 2003 de Biroul Notarilor Publici Asociaţi ... şi a actului adiţional la contractului de vânzare-cumpărare a nr. ... din data de 21 noiembrie 2003, autentificat prin Încheierea nr. .. din data de 29 noiembrie 2006 de Biroul Notarilor Publici Asociaţi ....

A obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2636,80 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu de avocat şi onorariu de expert.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâtul B., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate. A solicitat admiterea acestuia şi schimbarea sentinţei civile, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, ca nefondată.

Reclamantul-intimat A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei pronunţată de instanţa de fond, ca temeinică şi legală, cu obligarea apelantului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 4A din data de 04 ianuarie 2018, Tribunalul Botoşani a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, a formulat recurs B., care, prin decizia nr. 141 din 20 martie 2019 a Curţii de Apel Suceava, a fost admis, decizia recurată a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, sub nr. .../193/2016*.

Prin decizia civilă nr. 934 din 18 noiembrie 2019, Tribunalul Botoşani a admis apelul declarat de pârâtul B. şi a schimbat în tot sentinţa primei instanţe, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată. Totodată, a obligat intimatul A. să plătească apelantului suma de 3019 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei decizii, a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. În motivare, a arătat că, potrivit vechiului Cod Civil (art. 1846-1847), condiţiile pentru a putea opera dobândirea proprietăţii prin uzucapiune sunt ca posesia să fie utilă, adică să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar.

Posesia este continuă când posesorul o exercită în mod regulat, fără intermitenţe anormale. Posesia trebuie să fie neîntreruptă, întrucât întreruperea posesiei echivalează cu însăşi încetarea acesteia. Posesia este netulburată atunci când nu este fondată sau conservată prin acte de violenţă în contra sau din partea adversarului. Posesia este publică atunci când aceasta nu este exercitată în ascuns de adversarul său, încât acesta să nu fie în stare de a putea să o cunoască. Posesia trebuie exercitată sub nume de proprietar.

Legea nu cere ca posesia sa fie actuală, adică să fie exercitată în momentul sesizării instanţei.

Acţiunea în uzucapiune este o acţiune reală şi poate fi introdusă în instanţă de către orice persoană care pretinde că a exercitat o posesiune utilă asupra unui imobil timp de 30 de ani, chemând în judecată adevăratul proprietar al imobilului cu privire la care se invocă uzucapiunea.

Legea nu cere ca cel ce promovează o astfel de acţiune să fie posesor în momentul sesizării instanţei, putând fi introdusă de orice persoană, altfel ar fi formulată de maniera: „ ...poate fi introdusă de către posesor...”.

A solicitat recurentul să se observe că a demonstrat faptul că asupra suprafeţei de 200 m.p. identificată de către expert a exercitat, vreme de mai mult de 30 de ani (1951-2007), o posesie utilă, şi anume: publică, netulburată, continuă şi sub nume de proprietar, chiar dacă din 2009 nu mai posedă terenul.

Uzucapiunea reprezintă o sancţiune indirectă instituită de lege, îndreptată împotriva fostului proprietar, care, dând dovadă de neglijență, a lăsat bunul timp îndelungat în posesiunea unei alte persoane, permițându-i-i prin pasivitatea lui să se comporte public ca un proprietar.

În speţă, prin cererea dedusă judecăţii, reclamantul a solicitat instanţei să constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 200 m.p. din p.c. xxx/1, urmare a îndeplinirii condiţiilor legale necesare uzucapării încă din anul 1981: a posesie utilă exercitată vreme de 30 de ani (din 1951 până în 2009).

Asupra suprafeţei de 200 m.p. din p.c. xxx/1 a exercitat o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar, vecinii ştiind că este proprietar al acestei suprafeţe de teren, aşa cum este ea în prezent, neexistând litigii cu privire la hotare sau posesia exercitată de-a lungul timpului, decât începând din anul 2009, an în care pârâtul a împrejmuit, prin înţăruşare, suprafaţa de 200 mp pe care a posedat-o vreme de mai mult de 30 de ani.

În mod judicios, prima instanţa a verificat întrunirea cumulativă a condiţiilor impuse de legiuitor pentru intervenirea prescripţiei achizitive, reţinând că, în speţă, sunt întrutotul îndeplinite.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauza, ...., rezultă în mod clar faptul că posesia exercitată de el asupra terenului în litigiu a fost în mod evident publică, fiind exercitată astfel încât a putut fi cunoscută de orice persoană interesată până în anul 2009, an când a fost deposedat în mod abuziv de către intimat. De asemenea, tot din declaraţiile martorilor audiaţi în cauza rezultă, fără putinţă de tăgadă, faptul că, pe toată această perioadă de timp (1951-2009) nu a fost tulburat de nimeni în exercitarea posesiei, astfel încât este îndeplinită şi condiţia ca posesia să nu fie fondată sau conservată pe acte de violenţă în contra sau din partea adversarului (art. 1851 Cod civil).

Dacă s-ar îmbrăţişa opinia instanţei de apel, conform căreia doar posesorul actual ar putea invoca în favoarea sa prevederile legale referitoare la prescripţia achizitivă, ar însemna că, ori de câte ori posesorul este deposedat de bunul imobil prin violenţă, acesta să nu mai poată beneficia de dreptul de a uzucapa bunul, chiar dacă ar fi îndeplinite în acest sens toate condiţiile legale.

O astfel de opinie ar oferi legitimitate unor acţiuni reprobabile de genul deposedării prin violenţă a posesorului neproprietar.

Prevederile art. 1850 Cod civil, care fac, într-adevăr, referire la posesorul actual, nu se referă la calitatea procesuala activă a acestuia în cadrul acţiunii având ca obiect uzucapiune.

Acestea instituie doar o prezumţie relativă ca mijloc probator al prescripţiei achizitive.

Instanţa de apel a extrapolat prevederile legale referitoare la mijloacele de probă, exagerând sintagma „posesor actual" din context pentru a adaugă la lege cu privire la condiţiile expres şi limitativ impuse de legiuitor pentru a putea dobândi dreptul de proprietate prin intermediul posesiei de lungă durată.

Faţă de cele sus-menţionate, reclamantul a solicitat admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

A solicitat, de asemenea, obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu prevederile art. 453 Cod procedură civilă.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8, 485, 486, 490 Cod procedură civilă.

Intimatul B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei pronunţată de instanţa de apel ca temeinică şi legală.

În combaterea recursului, a susţinut că principala susţinere a recurentului rezidă în aceea că, în mod greşit, instanţa de apel a respins acţiunea fără să dea eficienţă dispoziţiilor ce reglementează uzucapiunea, pentru motivul că posesia nu ar fi fost actuală, invocând o posesie pentru perioada 1951-2009 asupra imobilului.

A reţinut instanţa de apel că reclamantul nu a făcut dovada posesiei asupra suprafeţei de teren de 200 mp cu privire la care invocă uzucapiunea şi că posesia acestuia nu a fost una utilă în sensul dispoziţiilor Codului civil de la 1864, deoarece, începând cu anul 2003, terenul ce face obiectul acţiunii a fost posedat de el, l-a împrejmuit şi a construit un imobil casă de locuit pe acesta.

Anterior acţiunii în uzucapiune, reclamantul a promovat împotriva sa o acţiune în revendicare, soluţionată definitiv în anul 2015, în sensul respingerii, iar în cadrul acesteia au fost comparate actele de proprietate ale părţilor, dându-se preferinţă titlului său de proprietate.

Nu se poate concepe ca, după 17 ani în care a avut posesia terenului, a ridicat o gospodărie modernă, fiind titular al unui drept de proprietate asupra terenului, drept care a fost analizat de către instanţele judecătoreşti în cadrul acţiunii în revendicare şi s-a dat preferinţă dreptului său, să se admită în contradictoriu cu el o acţiune în uzucapiune, acţiune care ar avea ca şi efect desfiinţarea imobilului casă în care locuieşte cu familia sa de 17 ani. Ar fi lipsit de dreptul său de proprietate care constituie un bun în sensul CEDO, încălcându-i-se un drept fundamental.

Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reţine următoarele:

Recurentul a invocat dispoziţiile art. 488 alin. 1 punctul 8 Cod procedură civilă.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Textul are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la dispoziţiile legale ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar, fie le încalcă, în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greşit. Se invocă, în esenţă, faptul că legea nu cere condiţia ca persoana care promovează acţiunea în uzucapiune să fie posesor în momentul sesizării instanţei, instanţa de judecată adăugând, astfel, la lege. Curtea apreciază, însă, că instanţa de apel a făcut o justă interpretare a legii atunci când a socotit că recurentul nu are o posesie utilă, întrucât, la data introducerii acţiunii, 17.06.2016, acesta nu mai era posesor al terenului, pierzând acest atribut încă din anul 2003.

Chiar dacă nu este prevăzută în mod expres, condiţia actualităţii posesiei rezultă din interpretarea legii, respectiv a articolului 1846 Cod civil, conform căruia orice prescripţie este fondată pe faptul posesiei. Uzucapiunea dă o trăsătură calitativă posesiei prin aceea că o transformă în proprietate, adică starea de fapt dobândeşte consacrare în drept. Ca stare de fapt, constă în stăpânirea bunului de către o persoană ce se pretinde a fi titularul unui drept real asupra acelui bun.

Or, la data când reclamantul a cerut primei instanţe consacrarea în drept a unei situaţii de fapt (posesia), aceasta din urmă nu se mai regăsea în realitate, reclamantul pierzând posesia cu mult timp înainte.

Şi alte texte de lege întăresc ideea că este vorba despre un posesor actual, spre exemplu, dispoziţiile art. 1850 Cod civil, atunci când vorbesc despre continuitatea şi neîntreruperea posesiei, cer ca posesorul actual să probeze faptul că a posedat într-un moment anume, pentru a opera prezumţia că a posedat şi în timpul intermediar.

De asemenea, articolul 1860 Cod civil asigură facultatea pentru orice posesor posterior actual să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său. Conform textului, posesorul actual poate să aleagă între a începe o nouă posesie ori să invoce joncţiunea posesiilor dar, dacă se prevalează de posesia autorului său, o va continua cu toate viciile sau calităţile sale.

Dacă nu ar exista condiţia ca uzucapantul să fie posesor în momentul în care invocă beneficiul prescripţiei achizitive, atunci s-ar putea admite şi situaţia în care o altă persoană care a posedat anterior exercitării posesiei de către uzucapant ar invoca beneficiul prescripţiei achizitive şi chiar l-ar obţine, pentru aceleaşi considerente, respectiv că a exercitat o posesie pe parcursul a 30 ani, fiind considerat, ca atare, proprietar chiar din ziua în care a început posesia.

Reclamantul a invocat uzucapiunea pe cale principală, iar acesta, conform interpretării corecte a legii de către instanţa de apel, trebuia să fie posesor la momentul invocării dobândirii terenului prin această modalitate originară.

Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

În conformitate cu prevederile art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, reclamantul-recurent va fi obligat să plătească pârâtului-intimat suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat, conform chitanţei aflate la dosar.

Domenii speta

Spete similare