JUDECĂTORIA COSTEŞTI
SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 1059 / 15.nov.2011
Pe rol judecarea cauzei Minori şi familie privind pe reclamanta L M şi pe
pârâtul L M, având ca obiect – divorţ cu copii.
INSTANŢA
Constată că prin acţiunea formulată la data de 16.05.2011, reclamanta, L
M, a solicitat desfacerea căsătoriei, încheiată la data de 1.11.1997, din culpa
exclusivă a soţului pârât, L M şi reluarea numelui ei avut anterior , respectiv
acela de DUMINICĂ.
Reclamanta a mai cerut să i se încredinţeze, spre creştere şi educare,
minora, L A – C, născută la data de 20.09.1998 , iar pârâtul să fie obligat să-i
plătească lunar pensie de întreţinere , în favoarea acesteia, precum şi cheltuielile
de judecată efectuate.
În considerentele acţiunii, reclamanta a susţinut ( în esenţă) că pârâtul a
întreţinut o permanentă stare de tensiune în familie , a manifestat faţă de ea o
lipsă de încredere ieşită din comun şi a devenit violent.
Reclamanta mai invocă lipsa de comunicare şi de afecţiune din partea
soţului ei, dezinteresul acestuia faţă de viaţa de familie şi de întreţinerea
gospodăriei.
În drept , acţiunea s-a întemeiat pe disp. art 37-40 C.familiei şi art 274
C.pr.civ. .
La data de 08.11.2011, în consens cu noul Cod civil, ale cărui prevederi
sunt aplicabile şi cererilor formulate anterior intrării în vigoare ( art 40, art 42
şi urm din Legea nr 71/2011), reclamanta şi-a precizat acţiunea, solicitând
desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului şi în subsidiar, din culpa
comună; exercitarea autorităţii părinteşti în comun; stabilirea domiciliului
minorei la locuinţa ei; reluarea numelui avut anterior şi obligarea pârâtului la
plata pensiei de întreţinere în procent de ? din venitul său net lunar.
În drept, s-au indicat disp. art 6 alin 6, art 383 alin 3, art 397, art 400 şi
art 402 din noul Cod civil.
Deliberând asupra acţiunii reclamantei , în raport de probele administrare
( înscrisuri, interogatoriu, testimonială) , instanţa apreciază că aceasta este
întemeiată doar în parte, pentru argumentele ce vor fi expuse-n continuare.
Reclamanta şi pârâtul s-au căsătorit la data de 01.11.1997, căsătoria lor
fiind înregistrată în registrul de stare civilă al Consiliului Local al municipiului
Piteşti, la nr 1391 ( fapt atestat de certificatul de la fila 6).
Din căsătoria părţilor a rezultat minora , L A-C , născută la data de
20.09.1998 ( fila 7).
Din declaraţia martorilor, rezultă că pârâtul este gelos, reproşându-i soţiei
sale că este infidelă ( martorii D C D şi D M).
Cei doi se ceartă frecvent, iar relaţia lor este lipsită de afecţiune ( martora
D M ).
Relatările martorilor mai evidenţiază atât faptul că reclamanta este cea
care doreşte să divorţeze, cât şi aspecte pozitive ale comportamentului pârâtului
( „ se ocupa de menaj şi de creşterea copilului” – martora S Ma; „ pârâtul se
ocupă personal şi de treburile gospodăriei…” – martora A V).
Evaluând declaraţiile martorilor , instanţa apreciază că raporturile dintre
soţi sunt grav vătămate, continuarea căsătoriei nemaifiind posibilă.
În deteriorarea relaţiilor de căsătorie, instanţa va reţine culpa comună a
soţilor , întrucât sentimentele de gelozie manifestate de pârât nu sunt singurele
responsabile de acest rezultat.
Aşadar, în temeiul art 373 lit b şi art 379 alin 1 din noul Cod civil,
instanţa va dispune desfacerea căsătoriei din culpa comună a soţilor.
În baza art 383 alin 3 din noul cod civil, reclamanta îşi va relua
numele avut anterior căsătoriei.
Instanţa mai reţine că pârâtul are o relaţie foarte bună cu fiica sa. Acesta
o însoţeşte în drum spre şcoală, o aşteaptă la terminarea cursurilor şi îi
pregăteşte masa ( martora A V).
În urma audierii în camera de consiliu, minora şi-a exprimat opţiunea de
a rămâne împreună cu tatăl ei.
Reclamanta a recunoscut faţă de martorul D C D că relaţia dintre ea şi
fiica ei nu este tocmai bună.
Şi martora D Mafirmă că minora nu-şi respectă mama.
Deşi concluziile expuse-n ancheta socială reflectă faptul că părinţii se
străduiesc să-i asigure minorei un trai decent şi o educaţie corespunzătoare,
instanţa va stabili domiciliul acesteia la cel al tatălui, potrivit art 400 din
noul Cod civil.
La luarea acestei decizii, instanţa a avut în vedere opţiunea minorei ,
faptul că nu este pregătită încă emoţional să-şi accepte mama, precum şi
disponibilitatea mai mare de implicare a tatălui în procesul de creştere şi
educare.
În conformitate cu art 397 din noul Cod civil, după divorţ,
autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi.
În temeiul art 402 din noul Cod civil , reclamanta va fi obligată să
contribuie lunar la cheltuielile necesare creşterii şi educării minorei, în
cuantumul maxim prevăzut de art 389 alin 3, respectiv de 25% din venitul net,
realizat în calitate de salariată la S.C. AUTOMIBILE DACIA S.A. ( fila 54) ,
începând de la data pronunţării prezentei hotărâri şi până la majoratul minorei.
Având în vedere că nu se poate reţine în totalitate culpa procesuală a
pârâtului, instanţa, în temeiul art 276 C.pr.civ., va dispune compensarea
cheltuielilor de judecată , efectuate de ambele părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite-n parte acţiunea formulată de reclamanta LM, domiciliată în
comuna S, sat B, nr. xx judeţul Argeş în contradictoriu cu pârâtul L M,
domiciliat în comuna S, sat Bi, nr. 46, judeţul Argeş.
Dispune desfacerea căsătoriei dintre reclamantă şi pârât, încheiată la data
de 1.11.1993, din culpă comună.
Reclamanta revine la numele avut anterior, respectiv acela de „D”
Stabileşte domiciliul minorei, L A C (născută la data de 20.09.1998) la cel
al pârâtului.
Conferă ambelor părţi exerciţiul autorităţii părinteşti asupra minorei.
Obligă reclamanta să contribuie lunar la cheltuielile de creştere şi
educare a minorei, în cuantum de 25% din veniturile nete şi permanente, pe
care aceasta le realizează, începând de la data de 15.11.2011 şi până la majoratul
minorei.
Compensează cheltuielile de judecată ale părţilor.
Cu apel.
Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Noiembrie 2011
Red.MB/dact.El.D
Judecătoria Piatra-Neamț
Desfacere căsătorie
Curtea de Apel Pitești
ASOCIAŢIE FAMILIALĂ. ACT ÎN ANTRENAREA RĂSPUNDERII ORGANELOR DE CONDUCERE.
Judecătoria Caracal
Ordin de protectie
Judecătoria Târgu Jiu
Majorare pensie.
Judecătoria Oradea
divorţ