Pretenţii

Sentinţă comercială 295 din 01.10.2009


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG

JUDEŢUL ARGEŞ

DOSAR NR. …../205/2009

Nr. în format vechi …../2009

Sentinţa comercială nr. 295

Şedinţa publică din .. octombrie  2009

Instanţa compusă din:

Judecător: …….

Grefier : ………

Pe rol soluţionarea cauzei comerciale pentru pretenţii, formulată de reclamanta Societatea de Asigurare ………., cu sediul în Piteşti, str. …… nr. ..,l jud. Argeş, împotriva pârâtei SC ……. SRL, cu sediul în C….., str. ., jud. Argeş.

Acţiunea a fost timbrată cu 687 lei taxă timbru conform OP 2875/17.08.2009 şi 5 lei timbru judiciar.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns reclamanta reprezentată prin consilier juridic V.C. în baza delegaţiei de reprezentare nr. ……/26.08.2009, lipsind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, consilier juridic V.C. pentru reclamantă, având cuvântul, arată că nu are probe de solicitat în cauză.

Faţă de acestea, instanţa constată dosarul în stare de judecată şi acordă cuvântul în fond.

Consilier juridic V.C. pentru reclamantă, având cuvântul, solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată; pârâta să fie obligată la plata ratelor restante (ce reprezintă prime de asigurare), despăgubirilor şi dobânzilor legale; cu cheltuieli de judecată.

I N S T A N Ţ A :

Prin acţiunea comercială înregistrată sub nr. …./205/2009 (nr. în format vechi …./18.08.2009) reclamanta Societatea de Asigurare ……. a chemat în judecată pe pârâta S.C. ….. S.R.L., pentru a fi obligată să-i plătească suma de 10.746,60 lei, reprezentând:

- 3.039,64 lei contravaloarea despăgubirii achitate în dosarul de daună J0010MB/2009;

- 6.858 lei contravaloare rate prime de asigurare;

- 92,05 lei dobânda legală calculată la prima sumă, începând cu data plăţii – 07.05.2009 - până la data de 01.09.2009, şi în continuare până la achitarea integrală a debitului;

- 64,91 lei dobânda legală calculată la cea de-a doua sumă, pe perioada 24.07.2009 –  01.09.2009, şi în continuare până la achitarea integrală a debitului;

şi suma de 692 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în data de 17.12.2008 a avut loc un eveniment rutier, în urma căruia s-a încheiat un proces-verbal de constatare amiabilă, în cauză fiind implicat auto Iveco cu nr. AG-….., proprietatea pârâtei, condus de M. G., şi auto marca Hyundai cu nr. DG-…, condus de A.M.; vinovat de producerea evenimentului rutier s-a făcut conducătorul auto AG-…., care nu s-a asigurat şi, mergând cu spatele, a lovit partea faţă a celeilalte maşini. Autoturismul AG-….. era asigurat RCA la data evenimentului, la reclamantă, conform poliţei NP nr. 000175910, emisă în data de 04.02.2008, cu valabilitate 18.02.2008 – 17.02.2009.

În baza acestei poliţe, reclamanta a precizat că a deschis dosarul de daună ……/2009 şi cu OP nr. 4469/07.05.2009 a achitat despăgubiri în sumă de 3.039,64 lei păgubitului A. M..

A mai arătat reclamanta că, la data producerii evenimentului rutier, ratele de primă aferente poliţei de asigurare nu erau achitate integral de asigurata S.C. ……. S.R.L., iar în temeiul dispoziţiilor cap. V, pct. 1 din Convenţia nr. 144/14.01.2008 reiese că dacă asiguratul nu achită ratele de primă la data convenită conform Cap. IV din convenţie, iar evenimentul asigurat se produce după această dată, asigurătorul va acorda despăgubirile cuvenite păgubitului. În această situaţie, asiguratul se obligă să plătească asigurătorului, cu titlul de daune interese, suma reprezentând cuantumul despăgubirilor acordate păgubitului plus ratele de primă datorate până la sfârşitul perioadei de asigurare.

La data evenimentului rutier asiguratul din cauză mai avea de achitat ultimele 3 rate, în cuantum de 675 lei, pentru poliţa NP nr. 175910/04.02.2008.

În continuare, a mai precizat reclamanta că a încheiat cu pârâta convenţia nr. 144/14.01.2008 având ca obiect încheierea de asigurări pentru întreg parcul auto, respectiv pentru un număr de 12 poliţe RCA, toate emise în data de 04.02.2008, cu o valabilitate de un an: 12.03.2008 – 11.03.2009. Reclamanta a mai susţinut că şi-a respectat obligaţia contractuală şi a emis poliţe de asigurare pentru întreg parcul auto al pârâtei, cu o valabilitate de un an fiecare şi cu plata primei de asigurare în 4 rate, asumându-şi riscul de a plăti despăgubiri pe aceste poliţe, însă pârâta nu şi-a respectat obligaţia contractuală de plată a primelor conform scadenţei stabilită în convenţie, achitând doar prima rată în data de 04.02.2008 pentru cele 12 poliţe, în sumă de 2.300,76 lei (în convenţie se stabilise ca plata primelor de asigurare să se facă în 4 rate; ultimele 3 rate având scadenţa la 04.04.2008, 04.06.2008 şi 04.08.2008).

Reclamanta a arătat că a încercat şi soluţionarea amiabilă a litigiului în temeiul art. 7201 C. pr. civ., potrivit adresei nr. 4306/02.07.2009 trimisă cu confirmare de primire, însă nu a primit niciun răspuns.

În concluzie, reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata sumelor enumerate mai înainte.

În probaţiune, reclamanta a depus la dosar copii de pe: convenţia nr. 144/2008, anexa la convenţie, situaţie poliţe nr. 496/2009, scadenţar poliţe de asigurare, OP nr. 4469/2009, proces-verbal constatare amiabilă, declaraţii de eveniment ale conducătorilor auto, coperta dosar daună, poliţa de asigurare RCA NP000175910/04.02.2008, certificat de înmatriculare auto AG-….., adresa nr. 4306/02.07.2009, confirmare de primire, calcule dobândă legală, chitanţa privind plata taxei de timbru.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 962 şi  969 C. civ. şi L 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România.

Pârâtul a fost legal citat şi nu a depus întâmpinare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Aşa cum reiese din procesul-verbal de constatare amiabilă (fila 26 dosar) şi declaraţiile de accident (filele 27, 28 dosar), la data de 17.12.2008 s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate auto Iveco cu nr. AG…. (proprietatea pârâtei) condus de M.G. şi auto Hyundai cu nr. DG-….., condus de A. M., vinovăţia aparţinând conducătorului auto AG-…..

Auto AG-…. era asigurat RCA conform poliţei NP nr. 000175910 (contract fila 16 dosar).

Reclamanta a deschis în baza acestei poliţe, dosarul de daună J0010MB/2009, şi cu OP nr. 4469/07.05.2009 a achitat păgubitului A. M.despăgubiri în sumă de 3.039,64 lei (filele 24, 25 dosar).

Potrivit art. 998 C. civ., orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara; conform art. 999 C. civ., omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa.

Potrivit art. 22 din L 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, în limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, şi împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, conform art. 54.

Se mai constată că, prin convenţia nr. 144/14.01.2008, părţile au stabilit ca primele de asigurare să fie plătite de pârâtă în 4 rate scadente la data încheierii asigurării, 04.04.2008, 04.06.2008 şi 04.08.2008.

S-a mai stipulat în convenţie că, dacă asiguratul nu achită ratele de primă la data convenită, iar evenimentul asigurat se produce după această dată, asigurătorul va acorda despăgubirile cuvenite păgubitului; în această situaţie, asiguratul se obligă să plătească asigurătorului, cu titlu de daune interese, suma reprezentând cuantumul despăgubirilor acordate păgubitului plus ratele de primă, până la sfârşitul perioadei de asigurare, în termen de 7 zile de la solicitarea asigurătorului.

La data producerii evenimentului rutier, pârâta mai avea de achitat ultimele 3 rate în cuantum de 675 lei pentru poliţa nr. NP175910/04.02.2008.

Din cuprinsul convenţiei nr. 144/2008 mai reiese că pârâta s-a angajat să plătească reclamantei pentru un număr de 12 poliţe RCA, cu valabilitate de un an, pentru întregul său parc auto.

Poliţele de asigurare au fost emise de către reclamantă (poliţe filele 12, 23 dosar) dar pârâta nu a achitat decât prima rată în sumă de 2.300,76 lei pentru cele 12 poliţe (fila 8 dosar), având o restanţă în valoare totală de 6.858 lei reprezentând contravaloarea ultimelor 3 rate ale celor 12 poliţe RCA.

Reclamanta a pus-o în întârziere pe pârâtă, în temeiul art. 7201 C. pr. civ., aşa cum reiese din adresa nr. 4306/02.07.2009 (fila 32 dosar, fila 33 dosar – confirmare de primire).

Potrivit art. 15 din L 136/1995, asiguratul este obligat să plătească primele de asigurare la termenele stabilite în condiţiile de asigurare, integral sau în rate plătibile la termenele scadente, prevăzute în contract sau conform negocierii părţilor, iar potrivit art. 16, dovada plăţilor primelor de asigurare revine asiguratului.

Instanţa constată că, deşi pârâtul a avut termen în cunoştinţă, nu a făcut nicio probă cu care să dovedească faptul că a achitat până în prezent sumele datorate reclamantei.

Datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile, conform art. 43 C. com.

În raport de cele reţinute mai sus, instanţa urmează să admită în parte acţiunea şi să o oblige pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 3.039,64 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate în dosarul de daună menţionat mai sus, suma de 6.858 lei reprezentând contravaloare rate prime de asigurare şi dobânzile legale începând cu data de 02.07.2009 (- data punerii în întârziere a pârâtei prin notificarea nr. 4306/02.07.2009 - ) până la data achitării integrale a debitului.

În temeiul art. 274 şi 276 C. pr. civ. o va obliga pe pârâtă să plătească reclamantei şi suma de 678 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E :

Admite în parte acţiunea comercială formulată de reclamanta Societatea de Asigurare ……, cu sediul ……., împotriva pârâtei SC ……SRL, cu sediul în Câmpulung, str. ….. jud. Argeş.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 3039,64 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii achitată în dosarul de daună J0010MB/2009 şi suma de 6858 lei reprezentând contravaloare rate prime de asigurare, şi dobânzile legale începând cu data de 02.07.2009 până la data achitării integrale a debitului.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 678 lei cheltuieli de judecată.

 Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

 Pronunţată în şedinţa publică din 15 octombrie 2009.

JUDECĂTOR, GREFIER,

………………. ………….

Red. 4 ex.

…..

…..

1

Domenii speta