Civil. Fond funciar

Sentinţă civilă 223 din 06.02.2009


Prin acţiunea introdusă la această instanţă la data de … şi înregistrată  sub nr. ….., reclamantele …… domiciliate în ……,  au solicitat  ca în contradictoriu cu  pârâtul ….. , domiciliat în …….. şi C.J.P.S.D.P.P.A.T. …. , să se pronunţe o hotărâre  prin care să se constate nulitatea absolută parţială  a TP. nr. …..  emis de C.J.P.S.D.P.P.A.T. …. , pe numele  reclamantelor şi pârâtului  ….. de la autor ….. .

Dosarul menţionat mai sus a fost format  ca urmare a disjungeri  acestor capete de cerere  din acţiunea  introdusă  de aceleaşi reclamante  împotriva  pârâtului ……, având ca obiect  ieşirea din indiviziune  asupra masei succesorale rămase de pe urma defunctului ……. Această cauză a fost  înregistrată sub nr. …… din …  şi suspendată în conformitate cu disp. art. 244  C.pr.Civ. până la rămânerea definitivă a hotărârii  pronunţate în prezenta cauză.

În motivarea  acţiunii ce face obiectul prezentei cauze, reclamantele au arătat  că în mod nelegal a fost  stabilit dreptul de proprietate  pentru pârât  şi a fost trecut în T.P.  cu nr. … , ca moştenitor al defunctului ….., atâta timp  cât pârâtul nu a formulat  în condiţiile L. 18 / 1991, cerere pentru stabilirea dreptului de proprietate în calitate de moştenitor al defunctului …….

În dovedirea  acţiunii  reclamantele au solicitat proba cu înscrisuri , depunând la dosarul cauzei copia T.P., copia certificatului de deces a defunctului …... .

Din oficiu instanţa a solicitat relaţii  Comisiei Locale de L. 18 / 1991  de pe lângă Primăria comunei ……, în sensul de a stabili  dacă  pârâtul a formulat cerere pentru stabilirea dreptului de proprietate  de la autor ….., având în vedere că  a fost eliberat T.P. nr. …..

Primăria comunei comunică că numitul …… nu a făcut cerere  pentru reconstituirea dreptului de proprietate  de pe urma defunctului …...

Instanţa, având în vedere răspunsul comunicat de Primărie precum şi disp. art. 8 din  L.. 18 / 1991 / R  coroborate cu dispoziţiile art. 11  din aceeaşi lege, conform  cărora  dreptul  de proprietate  se stabileşte  prin reconstituire sau constituire  la cerere persoanelor îndreptăţite,  care se depune şi se înregistrează la primărie în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii , va lua act  că  numitul …… nu a formulat această cerere  astfel încât  nu beneficiază  de prevederile ei.

Potrivit art. III alineat 1  lit. a pct. i din L. 169 / 1997  sunt lovite de nulitate absolută  potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile,  aplicabile la data încheierii actului juridic ,  următoarele acte  emise cu încălcare prevederilor legii fondului funciar nr. 18 / 1991 /R/ , L. 1 / 2000 , pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor  agricole şi celor forestiere,  solicitate potrivit prevederilor legii fondului funciar nr. 18 / 1991  şi ale L. nr. 169 / 1997, cu modificările şi completările ulterioare  şi ale prezentei legi:

(a) actele de reconstituire sau de constituirea dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri,  cum sunt : 

(i) actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate  predat la Cooperativa Agricolă de producţie sau la stat , sau care nu au moştenit asemenea terenuri ;

Mai reţine instanţa că potrivit art. 13 al. 2 din L. 18 / 1991 / R /, moştenitorii care nu îşi pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil,  sunt socotiţi repuşi de drept  în termenul de acceptare  cu privire la cota  ce li se cuvine  din terenurile  de au aparţinut autorului lor .

Ei sunt consideraţi că au acceptat moştenirea  prin cererea pe care o fac comisiei . Alineatul 3 al aceluiaşi articol  precizează că  într-o astfel de ipoteză

„  titlul de proprietate  se emite cu privire la suprafaţa de teren  determinată pe numele tuturor moştenitorilor,  urmând ca ei să procedeze  potrivit dreptului comun.

În concluzia celor de mai sus, raportată  la datele speţei, instanţa reţine că pârâtul nu a formulat  în termen legal  cerere  de reconstituire  a dreptului de proprietate  pentru terenul rămas  de la autorul său, astfel încât neputând fi repus în termenul de acceptare al succesiunii  nu poate fi socotit moştenitor .

Această calitate,( nefiind contestată în speţă)  aparţine  doar  celor două reclamante care figurează în T.P.

Pârâtul nefiind persoană îndreptăţită  în sensul L. 169 / 1997  nu putea să figureze în T.P.

Interesul legitim al celor două reclamante în constatarea nulităţii absolute a T.P. este evident  întrucât prin radierea pârâtului din T.P. cota lor de moştenire  se măreşte  pentru fiecare în parte.

Pentru aceste considerente, instanţa constată că acţiunea promovată de reclamant este întemeiată, urmează a o admite şi a constata nulitatea  absolută parţială a T.P. emis de C.J.P.S.D.P.P.A.T. în  ce priveşte  stabilirea dreptului de proprietate pentru ….. m.p. teren intravilan situat în comuna ……., de la autor ……. , pentru pârât.

Pe cale de consecinţă urmează a dispune radierea acestuia din  T.P., celelalte date cuprinse  în  titlu  rămânând valabile.