Somatie plata

Sentinţă civilă 825 din 16.03.2009


SENTINŢA CIVILĂ NR. 825

Din 16 Martie 2009

Deliberând asupra cauzei civile de faţă reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 27.01.2009 sub nr. ..., creditoarea .... a chemat-o în judecată pe debitoarea ...., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, pe cale de ordonanţă, să dispună emiterea unei somaţii de plată pentru suma de 17000 lei reprezentând diferenţă de executate la ... în baza contractelor de execuţie şi furnizare nr. .....

În motivarea cererii sale, creditoarea a arătat că între cele două societăţi a fost încheiat contractul nr. ... care a avut ca obiect confecţionarea şi montarea tâmplăriei din PVC cu geam termoizolant şi lucrări de amenajări interioare la ... conform dimensiunilor stabilite de comun acord cu beneficiarul în valoare de 17000 lei, iar la data de 15.01.2008 a fost încheiat contractul cu nr. 1321 care avea ca obiect tâmplărie PVC şi lucrări de amenajări interioare la .... în valoare de 23000 lei.

Creditoarea a mai arătat faptul că recepţia lucrărilor, s-au emis facturile fiscale nr. 2751/21.12.2007, nr. 2752/21.12.2007, nr. 4370/2.04.2008, debitoarea achitând la data de 6.08.2008 suma de 6000 lei reprezentând plată parţială a facturii 4370, rămânând de achitat suma de 1700 reprezentând rest de plată contravalorii serviciilor executate în baza contractului nr. .....

Creditoarea a mai precizat faptul că lucrările au fost executate în termen şi de calitate astfel cum rezultă şi din procesele verbale de recepţie a lucrărilor întocmite la data de 19.12.2007 şi 31.03.2008 semnate fără obiecţiuni de către beneficiar, respectiv de către I.R.P.C.....

În drept, creditoarea şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile Ordonanţa Guvernului 5/2001 .

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 39 lei în conformitate cu dispoziţiile art. 3 lit. o din Legea nr. 146/1997 şi timbru judiciar de  0, 3 lei conform art. 3 alin. 1 din O.G. nr. 32/1995.

În dovedirea acţiunii, creditoarea a depus la dosarul cauzei, în copie: contract de execuţie şi furnizare nr. 1274/14.12.2007 (f. 5-7), deviz final nr. 77/21.12.2007 (f. 8), deviz final din data de 21.12.2007 (f. 9), deviz final nr. 77/13/12.2007 (f. 10), deviz ofertă din data de 13.12.2007 (f. 11-15), proces verbal de recepţie la terminarea lucrărilor din data de 19.12.2007 (f. 16), contract de execuţie şi furnizare nr. 1321/15.01.2008 (f. 17-19), deviz ofertă nr. 82/04.01.2008 (f. 20), deviz ofertă din data de 4.01.2008 (f. 21-23), deviz final nr. 82/04.01.2008 (f. 24-26), proces verbal de recepţie la terminarea lucrărilor (f. 27), factură fiscală seria TL MDA nr. 0002751/21.12.2007 (f. 28), factură fiscală seria TL MDA nr. 0002752/21.12.2007 (f. 28), factură fiscală seria TL MDA nr. 0004370/02.04.2008 (f. 29), fişă evidenţă contabilă (f. 30), notificări şi confirmări de primire (f. 31-41).

Debitoarea, deşi legal citată, nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nu a depus întâmpinare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, între creditoare şi debitoare s-au stabilit relaţii comerciale având ca obiect confecţionarea şi montarea tâmplăriei din PVC cu geam termoizolant şi lucrări de amenajări interioare la ...., în conformitate cu clauzele contractelor de execuţie nr. 1274/14.12.2007 şi nr. 1321/15.01.2008.

În baza contractului de execuţie şi furnizare nr. .... (f. 5-7) a fost executată lucrarea de amenajări interioare, recepţionată conform procesului verbal încheiat la data de 19.12.2007 şi au fost emise facturile fiscale seria TL MDA nr. 0002751/21.12.2007 (f. 28), seria TL MDA nr. 0002752/21.12.2007 (f. 28) în valoare totală de 17000 lei achitate integral de către debitoare.

În baza contractului de execuţie şi furnizare nr. 1321/15.01.2008 (f. 17-19) a fost executată lucrarea de amenajări interioare, recepţionată conform procesului verbal încheiat la data de 31.03.2008 (f. 27) întocmit în baza devizului ofertă nr. 82/04.01.2008 (f. 20) semnat şi ştampilat de către debitoare. De asemenea, în baza aceluiaşi contract a fost emisă factura fiscală seria TL MDA nr. 0004370/02.04.2008 (f. 29) în valoare de 23000 lei din care, potrivit susţinerilor creditoarei a fost achitată suma de 6000 de lei, rămânând un rest neachitat în valoare de 17000 lei, sumă ce face obiect prezentului litigiu.

În drept, potrivit art. 1 alin. 1 din O.G. 5/2001, procedura somaţiei de plată se desfăşoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide si exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.

Potrivit art. 379 Cod procedură civilă, creanţa are un caracter cert atunci când existenţa sa rezultă din însuşi actul de creanţă sau/şi din alte acte, chiar neautentice emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.

În cauza dedusă judecăţii, instanţa constată caracterul cert al creanţei în valoare totală de 17000 lei în conformitate cu dispoziţiile art. 379 alin. 3 Cod procedură civilă, existenţa sa rezultând din factura fiscală seria TL MDA nr. 0004370/02.04.2008 (f. 29), precum şi caracterul lichid, astfel cum este stabilit de art. 379 alin. 4 Cod  procedură civilă, câtimea creanţei fiind determinată şi rezultând din înscrisuri însuşite de părţi, respectiv factura fiscală menţionată mai sus care potrivit art. 46 Cod comercial face dovada şi împotriva debitoarei în măsura în care este acceptată.

Potrivit art. 46 Cod comercial, obligaţiunile comerciale se probează şi cu facturi acceptate. Factura este un înscris care cuprinde elementele esenţiale ale unei operaţiuni comerciale: identitatea părţilor, cantitatea de marfa, calitatea, condiţii de livrare etc. În privinţa forţei probante, factura face dovada deplină împotriva emitentului şi în favoarea aceluia ce o deţine, adică a destinatarului. Factura poate să facă dovada şi în favoarea emitentului, dacă este acceptată de către destinatar.

În cauza dedusă judecăţii acceptarea este expresă, făcându-se prin depunerea semnăturii destinatarului pe factură. Se mai reţine şi acceptarea tacită a facturii de către debitoare prin plată parţială a acesteia.

Instanţa mai reţine şi faptul că preţul contractului în valoare de 23000 lei este prevăzut în mod expres în art. 5 al contractului nr. 1321/15.01.2008, înscris însuşit de către debitoare prin semnătură şi ştampilă. De asemenea, instanţa mai are în vedere şi faptul că debitoarea a recepţionat lucrarea efectuată în baza contractului menţionat prin semnarea şi ştampilarea procesului verbal de recepţie întocmit la data de 31.03.2008 (f. 27).

Caracterul exigibil al creanţei rezultă din faptul neplăţii preţului de către debitoare la scadenţă stabilită conform art. 12 din contractul nr. 1321/15.01.2008 care prevede faptul că suma de 23000 lei se va achita la terminarea lucrărilor.

Întrucât terminarea lucrărilor a fost confirmată prin semnarea şi ştampilarea procesului verbal de recepţie întocmit la data de 31.03.2008 (f. 27) instanţa se va raporta în stabilirea datei de la care obligaţia de plată a devenit exigibilă, la data de 31.03.2008.

Întrucât creanţa solicitată de creditoare prin prezenta cerere este certă, lichidă şi exigibilă, pentru suma de 17000 lei, reprezentând o obligaţie de plată a unei sume de bani şi este determinată potrivit contractului nr. 1321/15.01.2007 şi a facturii fiscale seria ... nr. 0004370/02.04.2008, având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse şi constatând întrunite condiţiile cerute de art. 1 din Ordonanţa Guvernului 5/2001, instanţa va admite acţiunea şi va soma debitoarea să plătească creditoarei, suma de 17000 lei, reprezentând preţ amenajări interioare.

În baza art. 6 alin. 2 din Ordonanţa Guvernului 5/2001, constatând că pretenţiile creditorului sunt justificate în scopul executării obligaţiei de plata, instanţa va fixa un termen de plată de 15 de zile de la data comunicării prezentei ordonanţe.

Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.