Plangere contraventionala

Sentinţă civilă 940 din 25.03.2009


SENTINŢA CIVILĂ NR. 940

Din  25 martie 2009

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 7.01.2009, sub nr. ....., petentul .......... a solicitat anularea proceselor verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.

În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat, în esenţă, faptul că prin adresa nr. ..... i-a fost comunicat că începând cu data de . i se suspendă exercitarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, nefiindu-i comunicat nici un proces verbal de contravenţie.

Petentul a mai precizat faptul că întrucât eventualele procese verbale de contravenţie nu i-au fost comunicate, rezultă faptul că acestea sunt nule de drept.

În drept, petentul a invocat prevederile art. 31 din O.G. nr. 2/2001.

În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei adresa nr. 97873 din 02.12.2008 (f. 3).

La solicitarea instanţei, intimata a depus la dosarul cauzei actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenţie.

La data de 9.01.2009, petentul a precizat faptul că prezenta plângere contravenţională, contestă procesul verbal nr. ..... emis de Inspectoratul de Poliţie .......

La data de 11.02.2009, Inspectoratul de Poliţie Tulcea, la solicitarea instanţei de a înainta procesul verbal în baza căruia  a fost emisă adresa nr. ...., a depus la dosarul cauzei procesul verbal seria .... nr. 0119568/27.11.2008 împreună cu actele care au stat la baza întocmirii acestuia.

La data de 3.03.2009, petentul a precizat faptul că înţelege să conteste doar procesul verbal nr. ........... emis de Inspectoratul de Poliţie ..........

Analizând excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Tulcea, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. ... din data de 16.10.2008 întocmit de intimata Inspectoratul de Poliţie al Judeţului ..., petentul a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 300 lei şi 4 puncte de penalizare pentru săvârşirea faptei prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. c pct. 3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi sancţionată de art. 101 alin. 2 din acelaşi act normativ.

Conform art. 32 alin. 2 din O.G nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei rază a fost săvârşită contravenţia apreciindu-se că aceste norme stabilesc o competenţă teritorială exclusivă.

În raport de toate aceste considerente şi având în vedere că locul săvârşirii contravenţiei respectiv DN 7, km. 186 + 642, localitatea ..., se află în circumscripţia Judecătoriei Râmnicu ..., urmează ca instanţa să admită excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Tulcea, iar în temeiul art. 158 alin. 1 şi 3 Cod procedură civilă, apreciază ca fiind competentă  Judecătoria ..., instanţă în favoarea căreia urmează a se declina competenţa de soluţionare a prezentei cauze.

- 1 -