Plangere contraventionala

Sentinţă civilă 708 din 03.03.2009


SENTINTA CIVILA NR. 708

Sedinta publica din 3 martie 2009

JUDECATORIA,

Deliberând asupra prezentei cauze, având ca obiect plângerea contraventionala, constata urmatoarele :

Prin actiunea formulata la data de 03.12.2008 si înregistrata pe rolul Judecatoriei Tulcea sub nr. 5850 /327/2008, petentul ... a  solicitat instantei ca prin hotarârea ce o va pronunta sa dispuna anularea procesului verbal seria CC nr. 1383390 din 29.11.2008 încheiat de intimatul ......

În motivarea plângerii, petentul arata ca nu se face vinovat de savârsirea contraventiei retinuta în sarcina sa prin procesul - verbal seria CC nr. 1383390 din 29.11.2008 aratând ca, nu el este vinovat de producerea accidentului deoarece în mod gresit s-a consemnat de catre agentul constatator ca accidentul s-a produs la plecarea de pe loc, în realitate acesta având loc la aproximativ 100 m de la plecarea de pe loc, în momentul în care a virat la stânga.  De asemenea, petentul arata ca a fost lovit de unul dintre cei aflati în celalalt autoturism implicat în accident.

Petentul nu si-a motivat cererea în drept.

Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare si nu s-a prezentat în instanta prin reprezentant, desi a fost legal citat cu aceasta mentiune, depunând raportul agentului constator( f. 14), declaratiile date de Manea Ion si Ispas Corin în fata organului constatator ( f. 21-22).

În dovedirea plângerii, petentul a solicitat proba cu acte si proba testimoniala, probe  încuviintate de instanta si administrate în cauza, sens în care a fost depus la dosar procesul verbal contestat (f.6) si a fost audiat martorul Moraru Antonel Ciprian.

Cererea este scutita de taxa judiciara de timbru si de timbru judiciar.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele :

Prin procesul verbal seria CC nr. 1383390 din 29.11.2008 petentul .... a fost sanctionat contraventional de catre intimatul .... cu amenda în cuantum de 324 lei retinându-se în sarcina sa savârsirea contraventiei prevazuta de art. 135 lit. f din OUG nr. 195/ 2002 si sanctionata de art. 101 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195 / 2002.

Se arata în acest sens în actul constatator si sanctionator ca petentul ..... în data de 29.11.2008 ora 14.00,  a condus autoturismul DACIA cu nr. TL-01-DEN pe str. Elizeului din Tulcea, iar la plecarea de per loc nu a acordat prioritate de trecere auto cu nr. BN-10-DXC cu care a intrat in coliziune si care circula regulamentar.

Din interpretarea sistematica a art.16 si 34 din OG nr. 2/ 2001 rezulta ca procesul verbal de contraventie face dovada situatiei de fapt pâna la proba contrara, proba care trebuie facuta de petenta. În art. 16 se prevede ca procesul verbal trebuie sa cuprinda mentiuni privind descrierea faptei contraventionale cu aratarea datei, orei si locului unde a fost savârsita, precum si aratarea tuturor împrejurarile care pot servi la aprecierea gravitatii faptei.

Art. 34 precizeaza faptul ca instanta asculta pe cel care a facut plângerea si celelalte persoane citate,daca acestia s-au prezentat, administreaza orice alte probe prevazute de lege, necesare în vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului verbal.

Din aceste texte legale rezulta ca procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiei face prin el însusi dovada situatiei de fapt retinute de agentul constatator si nu mai trebuie completat cu alt mijloc de proba extrinseci, iar instanta de judecata este abilitata de lege sa verifice legalitatea si temeinicia acestuia.

Faptul ca, procesul verbal, în masura în care cuprinde constatarile personale ale agentului constatator constituie o dovada suficienta a vinovatiei contestatorului cât timp acesta nu face proba contrarie, nu constituie  o încalcare a prezumtiei de nevinovatie, ci o modalitate de  stabilire legala a vinovatiei în raport cu art. 6 alin. 2 din Conventia europeana a drepturilor omului. Petentul are posibilitatea de a rasturna proba facuta prin procesul verbal.

Cercetând procesul-verbal de constatare a contraventiei sub aspectul  legalitatii întocmirii si observând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanta constata ca procesul-verbal seria CC nr. 1383390 din 29.11.2008, încheiat de intimata cuprinde toate mentiunile prevazute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sanctiunea nulitatii absolute.

Relativ la temeinicia procesului-verbal de constatare a contraventiei, instanta va avea în vedere probele administrate în cauza.

Astfel, din declaratia data de petent rezulta ca la plecarea de pe loc s-a asigurat, iar la apoximativ 100 m, când a dorit sa efectueze manevra de virare spre stânga a fost lovit de un alt autoturism.

Aceasta declaratie este contrazisa de declaratia celuilalt sofer care afirma ca autoturismul condus de ..... a intrat pe carosabil fara sa se asigure.

Aceasta situatie de fapt a fost retinuta si de agentul constatator, care în raport consemneaza ca petentul este cel raspunzator de producerea accidentului.

Martorul Moraru Antonel Ciprian, propus de petent, a afirmat ca accidentul s-a produs în apropierea intersectiei, fara a putea preciza daca petentul a pornit de pe loc sau era în trafic, neobservând momentul impactului, ci numai auzind zgomotul produs.

În plus, acesta afirma ca în locul unde petentul sustinea ca începuse virajul la stânga este linie continua fiind interzisa aceasta manevra.

Fata de cele retinute anterior, instanta constata ca petentul nu a acordat prioritate de trecere la plecarea de pe loc, fiind vinovat de producerea accidentului, savârsind contraventia prevazuta de art. 135 lit. f din OUG nr. 195/ 2002 si sanctionata de art. 101 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195 / 2002.

În ceea ce priveste  individualizarea sanctiunii contraventionale, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/ 2001  " sanctiunea se aplica în limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savârsite, tinându-se seama de împrejurarile în care a fost savârsita fapta, de modul si mijloacele de savârsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal ".

Vazând dispozitiile art.105 din OUG nr. 195/2002  care prevede ca fapta contraventionala se sanctioneaza cu amenda prevazuta în clasa a III-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile (de la 6 la 8 puncte-amenda ) instanta retine ca aplicarea minimului sanctiunii de 6 puncte-amenda si suspendarea dreptului de a conduce autoturismul pe o perioada de 60 zile reprezinta o corecta individualizare a sanctiunii.

Având în vedere considerentele retinute anterior instanta apreciaza ca procesul-verbal seria CC nr. 1383390 din 29.11.2008 este legal si temeinic astfel încat va respinge cererea petentului .... ca neîntemeiata.