Pretenţii

Sentinţă civilă 716 din 16.09.2010


Dosar nr. 678/829/2009

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PODU TURCULUI

SENTINŢA CIVILĂ NR. 716

Şedinţa publică de la 16.09.2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE :  PANFIL SIMONA-CARMEN

Cu participare:

GREFIER : BRADEA ANGELICA

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect „pretenţii Dosar nr.546/P/2009 - privind pe  _____formulată de reclamantul ___ în contradictoriu cu pârâta ____.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns reclamantul M. L., avocat Bouroş Serafina  şi martorul Vasilache Aurelian, lipsă fiind pârâta A. M. – reprezentată, şi martorul din rechizitoriu: Balaban Paul.

?Procedura  legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

S-a procedat la audierea martorului Vasilache Aurelia, sub prestare de jurământ, depoziţia acestuia fiind consemnată în scris şi ataşată la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat şi alte probe de administrat în cauză instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul părţilor.

Reclamantul, având cuvântul pe fond, solicită admiterea acţiunii, obligarea pârâtei la plata sumei stabilită prin expertiză deoarece copacii au fost arşi din partea de Nord din vina pârâtei. Totodată solicită ca pârâta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta prin avocat Bouroş Serafina Angela, având cuvântul, solicită respingerea acţiunii formulată de reclamant ca nefondată, considerând că sunt concludente declaraţiile martorilor şi raportul de expertiză efectuat în cauză, toate dovedind că pârâta nu se face vinovată de cele reclamate. Cu cheltuieli de judecată şi depune la dosar chitanţa seria ADA nr. 000017/16.12.2009 în sumă de 700 lei, reprezentând onorariu avocat.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare:

INSTANŢA

Deliberând

Asupra cauzei civile deduse judecăţii constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 678/829/20.08.2009 pe rolul acestei instanţe, reclamantul M. L. a solicitat obligarea pârâtei A. M. la plata sumei de 3000 lei reprezentând contravaloarea a 1000 bucăţi salcâmi distruşi.

In motivarea cererii reclamantul arată că este proprietarul unei suprafeţe de teren pe care are o plantaţie de salcâmi, pe care pârâta a incendiat-o. Mai arată reclamantul că împotriva pârâtei a formulat plângere penală pentru distrugere şi în urma celor dispuse în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Podu Turcului cu nr. 546/P/2009 a fost nevoit să formuleze această acţiune.

Cererea nu e motivata in drept.

Acţiunea a fost legal timbrata cu taxa de timbru in cuantum de 251 de lei, conform chitanţei nr. 12002/11.02.2010 (fila 28) si 3 lei timbru judiciar.

Pârâta a formulat întâmpinare în care a arătat că nu se face vinovată de cele arătate de reclamant prin acţiunea formulată şi a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată. În combaterea acţiunii a solicitat proba cu martori, înscrisuri şi interogatoriu.

In cadrul dezbaterilor asupra fondului s-a luat interogatoriu reclamantului,  (fila 29 dosar), au fost depuse planşe fotografice (filele 34-36), au fost audiaţi martorii Bîrgău Nelu (fila 37) şi Lehăduş Mihai (fila 39) pentru parată.

Instanţa a pus in discuţia părţilor necesitatea efectuării unei expertize silvice, care s-a efectuat şi s-a depus la dosar (filele 53-63 dosar), precum şi necesitatea audierii martorilor Cârlan Florin, Balaban Paul şi Vasilache Aurelian, martori audiaţi în dosarul 546/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Podu Turcului, şi au fost audiaţi martorii Cârlan Florin (fila 69dosar) şi Vasilache Aurelian (fila 82 dosar).

Analizând actele si lucrările dosarului, instanţa retine următoarele:

În cursul lunii aprilie 2009, pe raza satului Calapodeşti, comuna Dealu Morii au avut loc două incendii pornite din focare diferite, la distanţă de aproximativ 4 ore unul de altul. În primul focar de incendiu a ars şi o suprafaţă de teren ce aparţine reclamantului, pe care erau crescuţi salcâmi, producându-se o pagubă de 594 de lei, adică contravaloarea a 10,80 mc lemn.

Aşa cum rezultă din expertiza silvică întocmită şi ataşată la dosar la filele 53 – 63, focul nu a pornit din nord, aşa cum pretinde reclamantul iar din zona incendiată, figurată pe schiţa de la fila 61, se poate reţine că pe terenul pârâtei nu a fost un focar de incendiu, pentru că una din parcelele pârâtei este situată în mijlocul zonei incendiate (în condiţiile în care vântul a bătut dintr-o singură direcţie) , iar parcele din nord nu este incendiată. Expertul, răspunzând la obiectivul privind modul de distrugere al arborilor, gradul de distrugere a acestora şi punctul cardinal de unde a pornit incendiul, a arătat că „mişcarea aerului (vântului) împinge focul înainte, care nu se stinge decât când dispare materialul combustibil, sau la apariţia unor obstacole, condiţiile de autostingere a incendiului fiind create în partea de nord a proprietăţii reclamantului.”

Mai mult, martorii care au fost audiaţi în dosarul de urmărire penală, şi care au participat personal la stingerea incendiilor, au arătat, contrar celor consemnate în cursul urmării penale, că pârâta pornise un foc, aproape imediat după stingerea celui de al doilea, foc care a fost stins personal de unul din martorii audiaţi în instanţă, (Vasilache Aurelian), şi  care nu s-a propagat deci la terenul pârâtului, care de altfel arsese cu câteva ore în urmă.

Situaţia de fapt expusă anterior este confirmată de toţi martorii audiaţi în instanţă, declaraţii ce sunt coroborate de expertiza tehnică efectuată de expertul silvic Dumitrache Marcel.

Potrivit art. 998 C. civ., „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”. În completare, prin art.999 C.civ. se precizează că „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa”.

Deşi în cauză reclamantul a suferit un prejudiciu cauzat de un incendiu, instanţa, din probele administrate, reţine că autorul faptei cauzatoare, adică al declanşării focului, nu este pârâta.

Răspundere civilă delictuală, este o formă a răspunderii civile care intervine atunci când prin fapta păgubitoare se încalcă o obligaţie instituită prin lege. Răspunderea directă, este formă a răspunderii civile delictuale ce are ca temei obiectiv fapta ilicită cauzatoare de prejudicii săvârşită de către însăşi persoana în sarcina căruia se naşte obligaţia de reparaţie.

Întrucât din probatoriul administrat în cauză rezultă că pârâta nu este cea care a provocat incendiul ce a distrus plantaţia de salcâmi a reclamantului, instanţa urmează a respinge acţiunea, considerând-o nefondată. 

Potrivit art. 274 C.pr.civ, constatând culpa procesuală a reclamantului, instanţa va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 700 de lei, constând în plata onorariului de avocat de către pârâtă, onorariu achitat cu chitanţa seria ADA nr. 17/16.12.2009, eliberată de cabinet avocat Angela Serafina Bouroş.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge acţiunea civilă formulată de reclamantul M. L., domiciliat în com.____ sat. ___, jud. Bacău în contradictoriu cu pârâta A. M. -  domiciliată în com.___, jud. Bacău, ca nefondată.

Obligă reclamantul să plătească pârâtei 700 de lei cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.09.2010.

Preşedinte, Grefier,

Judecător Panfil Simona-Carmen Bradea Angelica

Sentinţa civilă a rămas definitivă  la data de 16.09.2010 şi a devenit irevocabilă la data de 19.10.2010.

Red./tehnored. 4 ex.

P.S.C./B.A.

27.09.2010