Contestaţie împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate. Anulare cerere.

Sentinţă penală 253 din 30.01.2013


Prin sentinţa penală nr. 253/30.01.2013 a Judecătoriei Iaşi pronunţată în dosarul nr. 146/245/2013 s-a dispus anularea contestaţiei împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate privind persoana privată de libertate C.L., deţinut în Penitenciarul I.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:

La data de 03.01.2013 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi contestaţia împotriva încheierii judecătorului delegat formulată de persoana privată de libertate C.L., deţinut în prezent în Penitenciarul I.

În motivarea cererii persoana privată de libertate a arătat că la data de 12.10.2012 i s-a întocmit un raport de incident de către cadrele Penitenciarului Timişoara în mod ilegal şi abuziv. A formulat plângere la judecătorul delegat, dar i-a fost respinsă fără un motiv întemeiat.

La data de 29.01.2013 a fost înregistrată la dosar adresa nr. 72/A/29.01.2013 a Biroului Judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din care rezultă că persoana privată de libertate C.L. nu a fost sancţionată niciodată pentru vreun incident petrecut la data de 12.10.2012.

La termenul de judecată din data de 30.01.2013, persoana privată de libertate C.L. a declarat că nu a formulat cererea cu care a fost sesizată instanţa.

Faţă de această declaraţie, analizând actele dosarului, instanţa constată că nu a fost legal sesizată, persoana privată de libertate C.L. declarând că nu a formulat prezenta contestaţie împotriva încheierii judecătorului delegat cu care a fost sesizată instanţa de judecată.

Potrivit art. 197 alin. 1 Cod procedură penală, încălcările dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act, iar potrivit alin. 4 al aceluiaşi text de lege, instanţa ia în considerare din oficiu încălcările în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

Potrivit art. 74 alin. 5 din Legea nr. 275/2006, împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Deşi legea nu prevede care sunt elementele obligatorii ale contestaţiei, instanţa consideră că aceasta trebuie formulată sau însuşită de persoana care o formulează, trebuie deci să conţină semnătura acesteia ori să declare în faţa instanţei că şi-o însuşeşte.

În cazul lipsei semnăturii ori a neînsuşirii contestaţiei, întrucât este afectată justa soluţionare a cauzei prin faptul că nu există o cerere a persoanei menţionată în contestaţie că ar fi formulat-o, sancţiunea care intervine este nulitatea actului, care poate fi constatată din oficiu de către instanţa de judecată.

Pe cale de consecinţă, pentru motivele mai sus arătate, instanţa va anula contestaţia împotriva încheierii judecătorului delegat formulată de persoana privată de libertate C.L.

 În baza art.192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate vor rămâne în sarcina statului, lipsind culpa procesuală a persoanei private de libertate, iar onorariul apărătorului din oficiu va fi achitat către Baroului de Avocaţi Iaşi din fondurile speciale ale MJ în conformitate cu art.189 Cod procedură penală.

Domenii speta