Revendicare

Sentinţă civilă 2917 din 19.10.2012


Judecătoria Moineşti Sentinţa civilă nr.2917/19.10.2012

Prin cererea înregistrată la data de ... pe rolul Judecătoriei ... sub nr. de dosar ..., reclamanta A. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. M., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren de 800 mp situată în sat C, nr. 86, corn. A., jud. B. şi o casă construită pe acest teren compusă din 3 camere, o cămară şi un hol.

A arătat reclamanta că a moştenit bunurile menţionate de la mama sa, iar pârâta îi ocupă fără drept bunurile.

Deşi i-a solicitat de mai multe ori pârâtei să părăsească imobilele, aceasta nu a dat curs solicitării, astfel că singura modalitate este să fie obligată de instanţă în acest sens.

In drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 480 Cod civil.

în susţinerea cererii s-a solicitat administrarea probei cu martori, acte şi interogatorii.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a precizat că se numeşte G. şi nu A., a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi pe fond a solicitat respingerea cererii ca nefondată.

A arătat pârâta că acţiunea în revendicare este o acţiune reală ce urmăreşte predarea posesiunii unui bun, iar reclamantul trebuie să dovedească că este titularul dreptului de proprietate. Dovada dreptului de proprietate se poate face prin existenţa unui mod originar de dobândire a proprietăţii, caz în care dovada este absolută sau printr-un act translativ sau declarativ de proprietate, caz în care dovada dreptului este relativă.

Reclamanta a depus la dosar certificatul de moştenitor nr. 46 din data de ... prin care înţelege să facă dovada dreptului de proprietate, ori certificatul de moştenitor nu face această dovadă, nefiind un titlu de proprietate, caz în care reclamanta nu are calitate procesuală activă.

Pe fond, nici reclamanta şi nici autorii săi nu au avut vreodată posesia bunurilor revendicate.

A arătat pârâta că tatăl său a fost frate cu bunicul patern al reclamantei şi posedă două gospodării formate din construcţii şi teren. La nr. 84 stăpâneşte o casă din lemn acoperită cu ţiglă compusă din două camere, hol, bucătărie, cămară, grajd şi teren în suprafaţă de 300 mp curţi construcţii, 1200 mp arabil şi 6500 mp arabil, bunuri care au aparţinut părinţilor săi, A. G. şi E.. Aceste bunuri au fost stăpânite de părinţii săi şi după decesul lor a preluat posesia, la data de 28.03.1988 fiind eliberat certificatul de moştenitor nr.....

1

La nr. 83 stăpâneşte o casă din lemn acoperită cu ţiglă şi alte construcţii, precum şi suprafaţa de teren de 1 ha, bunuri pe care le-a dobândit conform contractului de vânzare cumpărare nr. ...

Deoarece nu ocupă nici un bun al reclamantei se impune respingerea acţiunii ca nefondată.

în drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 115 Cod procedură civilă.

In susţinerea cererii s-a solicitat administrarea probei cu acte, martori şi interogatorii.

In cauză au fost audiaţi martori propuşi de ambele părţi, au fost luate interogatoriile acestora şi a fost efectuată expertiză tehnică de specialitate.

Din actele şi lucrările dosarului, prin prisma probatoriului administrat în cauză, pe excepţie şi pe fond, instanţa reţine următoarele:

Excepţia lipsei calităţii procesuale active va fi respinsă ca nefondată pentru următoarele motive:

Astfel cum îşi motivează şi pârâta excepţia invocată, în cadrul soluţionării unei acţiuni în revendicare trebuie să se stabilească persoana care are drept de proprietate asupra bunurilor revendicate sau posesia mai bine consolidată.

Dovedirea dreptului de proprietate asupra bunului sau posesia nu reprezintă aşadar o condiţie de admisibilitate a acţiunii, ci o condiţie de fond a admiterii cererii.

In aceste condiţii, instanţa va respinge excepţia ca nefondată, urmând a fi analizate pe fond aceste chestiuni.

Pe fondul cauzei, se reţin următoarele:

Conform certificatului de moştenitor nr. 274/28.03.1998 după defunctul A. G., tatăl pârâtei G. M., au rămas mai multe bunuri imobile, printre care cota de Vi dintr-o locuinţă construită din lemn, cota de 1/2 dintr-un grajd, suprafaţa de teren de 300 mp construcţie, situate în sat C, com. A., jud. B. şi suprafaţa de teren de 1200 mp teren arabil aflat în prelungirea primului teren, terenurile fiind stăpânite de defunct de peste 40 de ani.

Acceptantă a succesiunii a fost doar pârâta, ceilalţi moştenitori fiind parte renunţători, parte străini de succesiune.

La data de 16.03.2011 a fost emis certificatul de moştenitor nr. 38 prin care s-a atestat că după defuncta A. E. au rămas următoarele bunuri: cota de XA din casa şi grajdul menţionate mai sus, unicul moştenitor acceptat fiind pârâta, fiica defunctei.

La data de 25.11.2006 a decedat A. D., iar la data de 10.05.2009 a decedat A. A., autorii reclamantei, şi a fost întocmit la data de 20.07.2010 certificatul de moştenitor nr. 46 prin care s-a stabilit că după defunctă au rămas printre altele, o casă de locuit construită pe un teren în suprafaţă de 800 mp, bunuri situate în satul C, com. A., jud. B., şi dobândite de defunctă prin sentinţa civilă nr. 3640/1999 pronunţată de Judecătoria M.

2

Prin sentinţa nr. ... pronunţată de Judecătoria M. a fost admisă acţiunea formulată de A. A., mama reclamantei, şi s-a constatat că este unica moştenitoare a defunctului T. C, iar masa succesorală se compune printre altele din bunurile menţionate mai sus.

La dosar au fost depuse în copie filele 3-5, 9, 11 şi 12 (aceasta din urmă fiind sentinţa nr. 3640/29.10.1999), ale dosarului nr. ...

Instanţa constată astfel că în realitate atât A. G., cât şi T. C, nu au deţinut bunurile în baza unor titluri de proprietate şi doar în privinţa defunctului A. G. s-a menţionat că transmiterea se face ca urmare a posesiei de 40 de ani.

In privinţa defunctului T. C. nu s-a făcut nici o precizare, iar din actele ce au format dosarul în care s-a pronunţat sentinţa civilă amintită, nu rezultă în baza căror dovezi, cu excepţia susţinerilor reclamantei, s-ar fi stabilit că imobilul casă şi terenul în suprafaţă de 800 mp ar fi aparţinut defunctului.

De asemenea, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, precum şi din răspunsurile la interogatoriile luate părţilor, rezultă că imobilul casă şi terenul aferent sunt stăpânite de către pârâtă de la data decesului părinţilor săi şi până în prezent.

Martorii audiaţi la solicitarea reclamantei au arătat că din câte cunosc, tatăl pârâtei i-ar fi vândut aceste bunuri lui T. C., dar nu există dovezi de netăgăduit în acest sens, situaţie în care instanţa nu poate constata că într-adevăr ar fi operat o transmitere a proprietăţii asupra bunurilor.

Pe de altă parte, potrivit raportului expertiză efectuat în cauză, cei 800 mp teren revendicaţi nu se regăsesc punctual în suprafaţa de 1500 mp aflate în posesia pârâtei, suprafaţă obţinută prin însumarea suprafeţei de 300 mp cu cea de 1200 mp din certificatul de moştenitor din anul 1998, existând posibilitatea de a fi înglobaţi în aceasta, dar practic imposibil de a fi identificaţi.

Pentru considerentele arătate mai sus instanţa apreciază că atât certificatul de moştenitor al pârâtei, cât şi sentinţa civilă pe care îşi întemeiază reclamanta acţiunea, au caracter declarativ şi nu constitutiv de drepturi.

In atare situaţie, comparând posesiile, atât ale părţilor, cât şi ale autorilor acestora, instanţa constată că posesia mai bine consolidată aparţine pârâtei şi autorului său, A. G., acesta fiind cel care a deţinut bunul mai bine de 40 de ani, care i-a transmis pârâtei această posesie înainte de pronunţarea sentinţei civile nr. ... a Judecătoriei M., iar aceasta a posedat continuu aceste bunuri, de la data deschiderii succesiunii şi până în prezent, spre deosebire de reclamantă în privinţa căreia nu rezultă cum s-a transmis un bun care nu a fost identificat şi în privinţa căruia nu au existat indicii că ar fi existat în patrimoniul defunctului T. C., sau că măcar ar fi fost posedat de acesta, iar reclamanta nu a posedat aceste bunuri.

Pentru toate aceste considerente, instanţa va respinge ca nefondată cererea reclamantei şi o va obliga pe aceasta să plătească pârâtei suma de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

3