Dreptul de autor. Admisibilitate despăgubiri

Decizie 259/R din 21.05.2014


Constată că prin sentinţa civilă nr. 430/2013 pronunţată de Tribunalul Argeş au fost respinse ca nefondate excepţia prescripţiei materiale a dreptului la acţiune, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

A admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G.D. în contradictoriu cu pârâţii S.C. P. S.R.L. şi C.J.C..

A constatat că reclamantul este autor al fotografiilor din Albumul Judeţului C., apărut în anul 1999, cu ISBN 973-97321-8-6, astfel cum au fost identificate în planşele nr.1-5 (filele 339-343).

A respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de acordare a daunelor materiale.

A obligat pârâta S.C. P. S.R.L. să plătească reclamantului daune morale în cuantum de 20.000 lei.

A obligat pârâta S.C. P. S.R.L. la publicarea în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, în două cotidiene de circulaţie naţională a unei erate în care să se precizeze că reclamantul este autor al fotografiilor din Albumul Judeţului C., apărut în anul 1999 cu ISBN 973-97321-8-6, astfel cum au fost identificate în planşele nr.1-5 (filele 339-343).

A respins ca nefondată cererea de chemare în judecată faţă de pârâtul C.J.C. 

Pentru a pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G.D. şi înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la data de 25.10.2011 s-a solicitat în contradictoriu cu pârâţii S.C. P. S.R.L.  şi C.J.C. ca instanţa prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor, la plata în solidar a sumei de 510.000 lei (120.000 euro) daune interese reprezentând drepturi patrimoniale de autor şi a sumei de 170.000 lei (40.000 euro) daune morale; să dispună obligarea pârâţilor la publicarea în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, în două ziare cotidiene de circulaţie la nivel naţional, a unei erate în care să menţioneze numele reclamantului ca autor a celor 135 de fotograme publicate în albumul de prezentare al Judeţului C.

În motivarea cererii de chemare în judecată se arată că la data de 23.12.1996 între C.J.C. şi S.C. P. S.R.L. în calitate de executant a fost încheiat contractul de executare de lucrări poligrafice nr.4349/23.12.1996 a albumului de prezentare al judeţului C., ocazie cu care pârâta S.C. P. S.R.L. a adus şi 180 de diapozitive dintre care 130 aparţin reclamantului, fără să se solicite consimţământul acestuia în vederea cesionării drepturilor sale materiale sau morale asupra fotogramelor aduse la cunoştinţă publică. S-a mai susţinut de asemenea că la data de 2.10.1997 pârâţii aveau cunoştinţă de faptul că autorul celor 135 de fotograme era reclamantul. De asemenea s-a mai arătat că faptele pârâţilor de însuşire a operei reclamantului au făcut obiectul unei cercetări din partea Oficiului Român pentru Drepturi de Autor care a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, ocazie cu care s-a realizat şi o expertiză judiciară prin care s-a stabilit fără tăgadă că dispozitivele reproduse în albumul de prezentare al Judeţului C., au autor pe reclamantul G.D..

În drept au fost invocate dispoziţiile art.1387 alin.1, art.139 alin.1 din Legea nr.8/1996.

Pentru a pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:

I. În legătură cu excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune s-a reţinut că, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art.7 alin.1 lit. b din Decretul  nr. 321/1956 cu privire la dreptul de autor al unei serii fotografice, care instituie un termen de 10 ani, pentru folosinţa patrimonială a acestora, termen care este  unul de decădere şi nu de prescripţie. S-a reţinut că prin noţiunea de „apariţie” legiuitorul a avut în vedere, aducerea operei la cunoştinţa publică prin reproducere sau difuzare, iar acest  lucru care s-a realizat în anul 1999 prin editarea albumului de prezentare a Judeţului C. La acea dată era în vigoare Legea nr. 8/1996 şi actul normativ invocat de parte respectiv Decretul nr. 321/1956. Prin această ultimă lege nu s-a mai instituit un termen de decădere pentru valorificarea drepturilor patrimoniale de autor.

II. În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului, instanţa de fond a reţinut din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul este autorul fotografiilor ce fac obiectul prezentului litigiu. S-au avut în vedere probele administrate, respectiv adresa nr. 25/2013 emisă de Muzeul civilizaţiei Gumelniţa – Olteniţa care atestă faptul că imaginile din album de la filele 118 – 125 aparţin reclamantului G.D., care le-a realizat cu acordul acestei instituţii în decursul anilor 1984 – 1985. De asemenea s-a mai avut în vedere o declaraţie  de martor extrajudiciară, din care rezultă că fotografiile cu tema pescari şi pescuitul au fost realizate tot de reclamant. Instanţa de fond a mai avut în vedere şi concluziile raportului de expertiză efectuat în dosarul de urmărire penală nr. 873/2006 finalizat prin referatul din 21.03.2005, în ce priveşte calitatea de autor a reclamantului.

Totodată s-a ţinut cont şi de concluziile exprimate de un specialist în domeniu artistic fotografic, al cărui punct de vedere s-a coroborat cu restul probelor, concluzii din care rezultă că autorul fotografiilor din Albumul de prezentare al Judeţului C., apărut în anul 1999, identificate în planşele 1-5 (filele 339-343) în număr de 49 aparţin reclamantului.

În concluzie această excepţie a fost respinsă.

III. Legat de excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului S.C. P. S.A., instanţa de fond a reţinut  că între C.J.C. şi S.C. P. S.R.L. a fost  încheiat un contract prin care acesta din urmă, se obliga printre altele să furnizeze imagini fotografice pentru editarea Albumului de prezentare a Judeţului,  fiind perceput ca autor al acestor imagini.

În adoptarea acestei soluţii s-au avut în vedere probele administrate în cauză, respectiv mai multe  declaraţii extrajudiciare şi înscrisurile depuse la dosar.

S-a mai reţinut de instanţa de fond că  nu s-a făcut dovada existenţei unui contract de cesiune a drepturilor de autor având ca obiect  fotogramele prezentate la editarea  albumului.

IV. În ce priveşte fondul cauzei s-a reţinut că prin probele administrate nu s-a făcut dovada certitudinii prejudiciului material. Astfel potrivit procesului verbal de adjudecare nr.4349/23.12.1996 (fila 111) în vederea editării Albumului C. s-a adjudecat oferta făcută de S.C. P. S.R.L., încheindu-se contractul pentru executarea de lucrări poligrafice nr.4363/27.12.1996 (fila 113) având ca obiect editarea „Albumului de prezentare a Judeţului C.”, într-un  tiraj de 490 de exemplare. Prin actul adiţional nr.1/17.12.2007(fila 115) s-a stabilit că valoarea tirajului este de 2000 exemplare, iar conform notei de calcul costul fotografiilor de pe macheta Kodak color era de 5.000.000 lei (ROL). De asemenea conform adresei nr.469/2.12.1997 a S.C. P. S.R.L. (fila 122) rezultă că potrivit contractului mai sus menţionat au fost predate către C.J.C. un număr de 180 fotograme. Conform facturii fiscale nr.2950696/5.05.1999 (fila 130) a fost achitată suma de 315.351.000 lei (ROL) pentru întreaga activitate de editare a celor 1000 de exemplare ale albumului de prezentare a Judeţului C.. Or, având în vedere că potrivit punctului de vedere al d-nei V.G. reclamantul este autorul doar a 49 de fotografii din albumul de prezentare al Judeţului C. şi faptul că preţul fotografiilor predate C.J.C. a reprezentat doar o parte din costul de producţie, precum şi faptul că în vederea editării albumului au fost predate un număr de 180 de fotograme, Tribunalul a reţinut că nu se poate determina cu exactitate care este prejudiciul material efectiv suportat de reclamant prin editarea celor 49 de fotografii ale sale, fără a exista consimţământul acestuia.

În ceea ce priveşte daunele morale solicitate Tribunalul a reţinut că este adevărat că în cazul acestor daune, dată fiind natura prejudiciului care le generează, nu există criterii precise pentru determinarea lor. Însă despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial nu poate fi refuzată prin invocarea unei imposibilităţi de stabilire a unei corespondenţe exacte între cuantumul acestei despăgubiri şi gravitatea prejudiciului pe care ar trebui să-l repare. Problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onorarea, suferinţa fizică încercată de cel ce le pretinde. Ea presupune o apreciabilă evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează şi pot fi astfel supuse puterii de apreciere a instanţelor de judecată. Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestuia îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanţa are astfel posibilitatea să aprecieze intensitatea şi gravitatea lor şi să stabilească dacă o sumă de bani şi în ce cuantum este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs.

În speţă, Tribunalul a reţinut că avându-se în vedere că editarea albumului de prezentare al Judeţului C. nu s-a realizat în scop de comercializare de către C.J., ci în scop de protocol, precum şi faptul că fotografiile au fost realizate în anii 1984, precum şi faptul că o reparare importantă a prejudiciului se realizează prin recunoaşterea calităţii de autor a reclamantului G.D., ceea ce contribuie la creşterea notorietăţii acestuia, este suficientă acordarea unei sume de 20.000 lei, cu titlul de daune morale.

În ceea ce priveşte cererea formulată împotriva C.J.C. Tribunalul a reţinut că în speţă există o cauză exoneratoare de răspundere, respectiv fapta unei terţe persoane, respectiv a pârâtei S.C. P. S.R.L., care astfel cum s-a arătat şi-a arogat calitatea de autor al fotogramelor, calitate care a fost cesionată către pârâtul C.J.C., iar acesta nu a cunoscut şi nici nu putea să cunoască în mod obiectiv faptul că autor al fotogramelor era reclamantul G.D..

Împotriva acestei sentinţe s-a declarat apel de apelantul reclamant  G.D.  şi de apelanta pârâtă S.C. P. S.R.L. criticându-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În ce priveşte apelul declarat de apelantul reclamant G.D. sentinţa este criticată pentru următoarele aspecte:

I. Într-o primă critică din apel se arată că sentinţa pronunţată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 8/1996 reţinând în mod eronat că nu se poate cuantifica prejudiciul. S-a omis a se avea în vedere că reclamantului nu îi sunt opozabile convenţiile încheiate între părţi cu privire la preţul plătit pe fotografii şi costurile editării albumului şi nici nu a avut în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 8/1996 nu prevede că drepturile patrimoniale ale autorului a cărui operă a fost publicată fără acordul său ar fi condiţionată de nivelul beneficiilor pe care autorul unei asemenea fapte ilicite le-a obţinut.

Apelantul reclamant arată că este de profesie artist fotograf şi la dosar a depus dovezi din care rezultă că a vândut către firma S.C. R.C.P.C. S.R.L. fotografii de la sol la preţul de 250 de euro bucata şi cu 900 euro bucata pentru fotografii executate în aer. Instanţa de fond a ignorat aceste probe în mod eronat reţinând că prejudiciu nu poate fi cuantificat.

În continuarea motivelor de apel se mai arată că din conţinutul raportului de expertiză efectuat în cadrul dosarului penal nr. 873/2005 s-a stabilit că aparţin reclamantului un număr de 87 de fotografii şi nu 49 cum a reţinut instanţa de fond. Ţinând cont de faptul că o fotografie s-a vândut în cursul anului 2008 cu preţul de mai sus, înseamnă că cele 87 de fotografii a câte 250 de euro ar valora 27.750 euro.

II. Cea de-a doua critică din apel vizează cuantumul daunelor morale acordate pentru acoperirea prejudiciului moral. Se arată că reclamantul este suspus unui stres continuu datorită procesului care durează de mai bine de patru ani aşa cum rezultă din actele medicale depuse la dosar.

Prejudiciul moral suferit de reclamant constă şi în faptul că prin prezentul proces i s-a adus atingere prestigiului său profesional. Dovezi în acest sens stau notificarea depusă la dosar, prin care editura Cuvântul i-a comunicat reclamantului că modifică oferta de cumpărare a unor fotografii executate de reclamant, reducând preţul de la 480.000 euro la 240.000 euro datorită nesoluţionării prezentului dosar pe care îl are cu S.C. P. S.R.L.

 III. În mod greşit a fost respinsă ca nefondată acţiunea faţă de C.J.C., care nu a dovedit cu nici un mijloc de probă că a depus minimum de diligenţe pentru a afla cine este autorul acestor fotografii.

IV. Într-o ultimă critică apelantul reclamant arată că în mod greşit nu a fost obligat pârâtul C.J.C. să publice un anunţ în care să precizeze numele autorului celor 89 de fotografii întrucât el este beneficiarul operei.

În ce priveşte apelul declarat de pârâtul S.C. P. S.R.L. sentinţa este criticată pentru următoarele motive:

 I. Modul de soluţionare al excepţiei prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune şi incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 7 din Decretul nr. 321/1956. Potrivit acestui text „autorul are dreptul de folosinţă a drepturilor patrimoniale decât pe termen de 10 ani de la apariţie, cu privire la autorul unei serii de fotografii artistice”. După împlinirea acestui termen, autorul nu mai are folosinţa drepturilor patrimoniale de autor, opera căzând în domeniul public, astfel că nu mai poate valorifica eventualele pretenţii morale cu privire la opera respectivă. Din probele administrate în cauză rezultă că fotografiile au luat forma materială concretă în anul 1984, când au căpătat forma materială a unor negative care aşa cum rezultă atât din susţinerile reclamantului cât şi din declaraţia martorului au fost predate Editurii Sport Turism, care le comandase în baza unui contract de colaborare cu reclamantul. În consecinţă termenul de protecţie a dreptului de autor s-a împlinit în anul 1994, înainte de apariţia Legii nr. 8/1996. Termenul de zece ani curge de la data la care fotografiile au dobândit un suport material concretizat în negative şi de la acea dată este protejat de lege. După împlinirea acestui termen drepturile de autor nu mai pot fi valorificate întrucât titularul dreptului de autor devine statul.

II. Al doilea motiv de apel se referă la modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesual active a reclamantului. În acest sens din raportul de expertiză efectuat în cauză nu se poate preciza cu exactitate dacă negativele prezentate reprezintă o operă originală de creaţie artistică. Se mai arată în continuare că în mod nelegal prima instanţă a înlăturat raportul de expertiză efectuat în cauză, pentru că expertul a răspuns în mod exact la obiectivele expertizei, obiective admise de instanţa de judecată.

III. Cea de-a treia critică din apel vizează modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a apelantei pârâte S.C. P. S.R.L., arătându-se că între aceste părţi nu s-au stabilit raporturi juridice, iar în temeiul contractului încheiat cu C.J.C. drepturile de autor revin în mod expres acestuia care deţine cu titlu de autor fotogramele în discuţie.

Prin urmare calitatea de autor, exprimată în mod public şi de necontestat o deţine C.J.C., singurul pârât care are calitate procesual pasivă în cauza de faţă.

Sub acest aspect operează chiar autoritatea de lucru judecat aşa cum s-a statuat prin decizia civilă nr. 3063/2011 pronunţată de ÎCCJ.

Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate se  reţin următoarele:

În legătură cu apelul declarat de apelatul reclamant G.D..

I. Instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu poate fi determinat cuantumul despăgubirilor solicitate de reclamant, pentru cele 49 de fotografii  publicate în albumul editat de C.J.C.

 Varianta de calcul pe care o oferă reclamantul pentru evaluarea fotografiilor este una comparativă cu valoarea altor fotografii pe care partea le-a vândut către S.C. R.C.P.C. S.R.L. B.. Se mai arată de către apelantul reclamant că potrivit contractului încheiat între aceste părţi, o fotografie normală (luată de la sol) a fost evaluată la suma de 250 euro bucata iar o fotografie executată din aer, a fost evaluată la suma de 900 euro bucata. După estimările reclamantului, pornind de la aceste valori, şi apreciindu-se că pârâtul a folosit un număr de 87 de fotografii şi nu 49 cât a reţinut instanţa de fond, cuantumul real al prejudiciului se ridică la suma de 27.750 euro.

Metoda comparativă propusă de reclamant nu poate fi primită de instanţă. Se poate observa cu uşurinţă că tranzacţia încheiată între reclamant şi S.C. R.C.P.C. S.R.L. a avut loc în anul 2008, după aproape nouă ani de la editarea albumului ce face obiectul prezentei discuţii. Or, preţul la care reclamantul ar fi putut să îşi valorifice fotografiile în anul 1999 nu poate fi acelaşi şi nici chiar comparabil, cu  cel la care şi-a valorificat drepturile de autor în anul 2008. Această variantă de calcul nu poate fi primită şi pentru faptul că nu există suficiente elemente care să permită compararea fotografiilor folosite la albumul editat în anul 1999 cu fotografiile pe  care reclamantul pretinde că le-a vândut în anul 2008 către societatea susmenţionată. Nu se poate aprecia cu exactitate despre ce fel de fotografii face vorbire reclamantul cât aminteşte de contractul încheiat cu S.C. R.…, şi dacă acestea sunt la fel cu cele ce fac obiectul prezentei cauze.

Chiar dacă s-ar admite că cererea de acordare a despăgubirilor este întemeiată, împotriva faptului că nu îi este opozabil reclamantului contractul încheiat între cei doi pârâţi, cuantumul acestor daune se circumscrie, cu certitudine, valorii obţinute în urma vânzării drepturilor de autor.

Este adevărat că reclamantului nu îi sunt opozabile contractele intervenite între pârâta S.C. P. S.R.L. şi C.J.C., însă acest aspect este irelevant în raport de faptul că lipseşte o bază reală de evaluare a acestor fotografii, un calcul concret care să se raporteze  şi la  cuantumul beneficiului obţinut de pârâta unu în urma editării albumului.

Prin urmare, în lipsa unor elemente  certe care să permită evaluarea fotogramelor folosite de pârâtă la editarea albumului în discuţie, instanţa nu poate agrea sistemul de evaluare propus de reclamant şi în consecinţă va fi respinsă prima critică din apelul reclamantului.

În ce priveşte numărul de fotograme folosit de S.C. P. la editarea albumului, acela de 87 cum pretinde reclamantul şi rezultat din  raportul de expertiză efectuat în dosarul de urmărire penală, instanţa de fond în mod corect nu a considerat această probă ca fiind relevantă în cauză.

În dosarul de urmărire penală s-a administrat proba cu expertiză judiciară, însă acesta nu va fi avută în vedere în prezenta cauză, întrucât obiectivele stabilite pentru efectuarea raportului nu au fost discutate în contradictoriu iar părţile nu au avut posibilitatea să formuleze în contradictoriu  eventualele obiecţiuni.

În cauză a fost administrată proba cu expertiză tehnică judiciară şi de asemenea s-a luat în considerare punctul de vedere al d-nei V.G., punct de vedere mai plauzibil, fundamentat pe concluzii ştiinţifice mai solide şi  consistente,  care se coroborează cu restul probelor din dosar,  potrivit căruia doar un număr de 49 de fotograme au fost folosite în acel album.

Prin urmare nici acest argument nu poate fi primit urmând a fi respins.

II. În ce priveşte critica referitoare la cuantificarea daunelor morale, instanţa de fond a procedat la o evaluare corectă a daunelor morale, suma pretinsă de reclamant fiind în total dezacord cu prejudiciul moral suferit şi cu mult peste limitele rezonabile impuse în astfel de situaţii. A acorda suma cerută de reclamant ar echivala cu o îmbogăţire nejustificată, depăşindu-se limitele prejudiciului moral suferit de reclamant. Apelantul reclamant nu a dovedit cu probe suplimentare că ar fi suferit un prejudiciu moral mai mare decât cel cuantificat de instanţa de fond.

În speţă la determinarea cuantumului prejudiciului moral s-a avut în vedere faptul că fotogramele au aparţinut reclamantului, că acestea au fost folosite fără drept de pârâta S.C. P. S.R.L., că albumul a fost publicat într-un număr limitat de exemplare cu scop de prezentare a judeţului C. şi nu în scop de comercializare. S-a mai reţinut în mod corect de instanţa de fond că prejudiciul moral este acoperit şi prin simpla recunoaştere a dreptului de autor.

Prin urmare nici această critică nu este întemeiată  şi în consecinţă va fi respinsă.

III. În ce priveşte critica din apel legată de modul de soluţionare al cererii de chemare în judecată faţă de pârâtul C.J.B., instanţa de fond în mod corect a adoptat  soluţia de respingere. Între reclamant şi pârâtul C.J.C., nu s-au stabilit raporturi juridice directe chiar dacă proprietarul albumului de prezentare a Judeţului C. este acesta din urmă. Nu poate fi stabilită o obligaţie solidară între cei doi pârâţi chiar dacă aşa cum am arătat mai sus drepturile de autor au fost cedate pârâtei de rang doi, pentru că nu ne aflăm în prezenţa unei solidarităţi legale sau convenţionale. Potrivit dispoziţiilor art. 1034 – 156 din codul civil,  solidaritatea se naşte numai prin lege sau prin convenţia părţilor, ori în speţa de faţă nu ne aflăm în prezenţa unei astfel de solidarităţi.

IV. În ce priveşte obligarea C.J.C. la publicarea unui anunţ din care să rezulte că reclamantul este autorul celor 89 de fotograme, pentru considerentele expuse mai sus, întrucât nu ne aflăm în situaţia unei  solidarităţi pasive, acestui pârât nu îi revine nicio obligaţie în acest sens. Obligaţia de recunoaştere a calităţii de autor a reclamantului revine potrivit legii, pârâtului care a uzat de drepturile de autor ale reclamantului. Desigur că publicarea în cele două ziare de largă răspândire se va face numai în condiţiile în care sentinţa este irevocabilă, pentru a preveni producerea de erori, ca urmare a posibilelor soluţii ce pot fi adoptate în căile de atac.

În ceea ce priveşte apelul declarat de apelanta S.C. P. S.R.L. instanţa reţine următoarele:

I. Legat de modul de soluţionare al excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa de fond a apreciat în mod corect că nu sunt incidente dispoziţiile art.7 din decretul nr.321/1956. Prin noţiunea de „apariţie” avută în vedere de legiuitor în cuprinsul dispoziţiilor art. 2  din decretul nr.321/1956 s-a avut în vedere aducerea la cunoştinţa publicului a operei sau valorificarea acesteia  prin reproducere sau  difuzare. Or, publicarea fotogramelor s-a realizat în anul 1999 odată cu editarea albumului, iar la acea dată era în vigoare Legea nr. 8/1996.

Prin urmare nu a intervenit termenul de 10 ani pentru protecţia dreptului de autor instituit de dispoziţiile susmenţionate aşa cum pretinde apelantul pârât şi în consecinţă acest motiv de apel este nefondat urmând a fi respins.

II. În ceea ce priveşte cea de-a doua critică din apel, referitoare la modul se soluţionare al excepţiei lipsei calităţii procesual active a reclamantului, din toate probele administrate pe parcursul soluţionării cauzei rezultă că autorul celor 49 de fotograme este reclamantul şi reprezintă o operă originală de creaţie artistică (concluziile coraportului de expertiză fila 392). Faţă de aceste concluzii nu se mai poate susţine că există mari dubii cu privire la caracterul de operă artistică a fotografiilor. Aşa cum am arătat mai înainte, acest aspect este atestat şi de concluziile raportului de expertiză efectuat în dosarul de urmărire penală, concluzii ce au fost avute în vedere de instanţa de fond.

III. Legat de cea de-a treia critică din apel în care se arată că în mod eronat a fost soluţionată excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei S.C. P. S.A., nici acesta nu este întemeiată şi pe cale de consecinţă va fi respinsă.

Faptul că între pârâta de rang unu şi pârâta de rang doi a intervenit un contract pentru executarea şi publicarea prin editura „P...” a  unui album de prezentare a Judeţului C., iar în cuprinsul acestui contract s-a înserat că drepturile de autor revin în mod expres C.J.C., nu înseamnă că acesta,  este debitorul obligaţiei principale.

Contractul a fost încheiat între cele două pârâte şi  nu dă naştere  niciunei  obligaţii a Consiliului Judeţean faţă de reclamant. Fapta culpabilă pentru care s-a formulat prezenta acţiune, aceea de a folosi în mod nedrept şi injust, în interes personal, fotogramele create de reclamant, a fost săvârşită de pârâta S.C. P. S.R.L. Prin urmare, chiar dacă în prezent deţinătorul dreptului de autor este C.J.C., răspunzătoare pentru fapta culpabilă este pârâta S.C. P. S.R.L.

Nu se contestă faptul că în prezent drepturile de autor revin C.J.C., lucru constatat şi prin decizia civilă nr. 3063/2011 pronunţată de ÎCCJ, însă acest aspect nu o exonerează  pe pârâta de  rang doi, de răspunderea personală pentru fapta proprie.

Pentru toate aceste considerente, instanţa apreciază că ambele apeluri sunt nefondate şi în consecinţă în baza dispoziţiilor art. 296 Cod procedură civilă urmează să fie respinse iar sentinţa primei instanţe să fie menţinută ca legală şi temeinică.