SENTINŢA PENALĂ NR. 218
Şedinţa publică de la 03.03.2009
La data de ………., s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei ……….., sub nr. …………, cererea formulată de petentul condamnat ………., CNP ………, fiul lui ………. şi ……….., născut la data de ……….. în ……….., domiciliat în ………, în prezent deţinut în Penitenciarul .………., prin care a solicitat instanţei contopirea pedepselor ce i-au fost aplicate prin sentinţele penale nr. ……… şi nr. …….. ambele pronunţate de Judecătoria ……….
S-a înaintat la dosarul cauzei, la solicitarea instanţei, fişa de cazier judiciar a petentului precum şi sentinţele penale mai sus arătate, în copie, însoţite de referatele întocmite de biroul executări penale.
Examinând conţinutul sentinţei penale nr. ………., definitivă la data de ………. şi al sentinţei penale nr. ………. definitivă la data de ………, ambele pronunţate de Judecătoria ……….., instanţa constată că faptele pentru care petentul a fost condamnat, sunt concurente, împrejurare faţă de care, în cauză, devin incidente disp. art. 36 alin.2 C.pen.
Aşadar, instanţa va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare sporită la 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată petentului prin sentinţa penală nr. ………. a Judecătoriei ………., în pedepsele componente de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 21x3 ani închisoare.
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. ……….. a Judecătoriei ………… în pedepsele componente de 2x4 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 36 alin. 2 C.p. va contopi pedepsele aplicate inculpatului, astfel cum au fost descontopite, în pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare, sporită la 5 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 36 alin.3 C.p. va deduce din durata pedepsei aplicate petentului, perioada executată de la …………. la zi.
Va anula mandatele de executare emise pentru pedepsele aplicate petentului şi va dispune emiterea unui nou mandat de executare în conformitate cu prezenta hotărâre.
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de ………. lei, se va vira din fondul M.J.L.C. către B.A………, pentru avocat ……..
Tribunalul Tulcea
apel-iesire din indiviziune. constatare drept de creanta
Judecătoria Tulcea
Intreruperea executării pedepsei
Tribunalul Tulcea
contestatie decizie imputare
Tribunalul Buzău
COMERCIAL. Cerere de instituire a popririi asiguratorii. Incidenţa dispoziţiilor Rezoluţiei Parlamentului European din 25.10.2007 referitoare la Cartea verde privind creşterea eficienţei de executare a hotărârilor judecătoreşti în Uniunea Europeană
Tribunalul Ilfov
NEREGULARITATEA ACTULUI DE SESIZARE CU CONCESINŢA NELEGALEI SESIZARE A JUDECĂTORULUI DE CAMERĂ PRELIMINARĂ