Plangere contraventionala

Sentinţă civilă 984 din 05.02.2013


Dosar nr. Cod operator 2445

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

JUDEŢUL GORJ

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 984

Şedinţa publică din data de  05.02.2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE:

GREFIER:

Pe rol fiind soluţionarea plângerii contravenţionale formulată de petenta R C, împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 5/14.06.2012, în contradictoriu cu intimata Primăria Comunei Muşeteşti şi cu intervenientul B C I.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns intervenientul B C I, personal şi asistat de către avocat N C care a depus, în şedinţă publică, delegaţie de substituire pentru avocat H F, lipsă fiind părţile, petenta fiind reprezentată de către procurator R Al.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, procuratorul petentei a depus, în şedinţă publică, dovada achitării sumei de 50 lei, cu titlu de diferenţă onorariu expert, potrivit chitanţei nr. 3481959/1 din data de 09.01.2013.

Faţă de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, instanţa a apreciat că nu se mai impune administrarea probei testimoniale a martorilor încuviinţaţi prin încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din data de 27.11.2012.

Avocat N C, pentru intervenient, a achiesat la aprecierea instanţei de judecată.

Procuratorul petentei şi avocat N C, pentru intervenient, au arătat că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, instanţa a constatat cercetarea judecătorească încheiată şi a acordat cuvântul pe fond şi asupra cererii de intervenţie formulată în cauză. 

Procuratorul petentei a solicitat admiterea plângerii formulate, având în vedere că garajul a fost construit cu mult timp înainte; a solicitat respingerea cererii de intervenţie formulată în cauză şi a depus note de şedinţă (fila 73)

Avocat N C, pentru intervenient, a solicitat respingerea plângerii formulate, având în vedere că susţinerile petentei, potrivit cărora, construcţiile ar fi fost edificate anterior, sunt contrazise de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză măsura dispusă prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 5/14.06.2012, este legală şi temeinică şi  aceasta nu poate fi înlocuită cu avertisment; în privinţa cererii de intervenţie, a solicitat admiterea acesteia, cu cheltuieli de judecată.

I N S T A N Ţ A

Deliberând  asupra cauzei civile de  faţă constată următoarele:

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg- Jiu la data de 03.07.2012, sub numărul…….., petenta R C a solicitat anularea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 5/14.06.2012, încheiat de către Primăria Comunei Muşeteşti şi exonerarea de la plata amenzii aplicate.

În motivarea plângerii petenta a arătat că prin procesul verbal contestat a fost sancţionată contravenţional cu suma de 1000 lei, pentru construirea şi extinderea, fără autorizaţie, a unui garaj la limita de proprietate cu N G şi a unei copertine în spatele casei, în mejdină cu S A aspecte care nu corespund realităţii deoarece, garajul a fost construit de către soţul său, R E, în anul 1972 înainte de apariţia Legii nr. 57/1974 iar, pe parcurs, a suferit diferite modificări, în raport cu amplasarea altor construcţii în curtea casei.

Cu privire la copertină, petenta a precizat că aceasta are caracter temporar, fiind folosită pentru adăpostirea lemnelor pentru iarnă iar, amplasamentul, a fost schimbat în mai multe rânduri.

Petenta a mai arătat că procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor l-a primit la data de 21.06.2012, prin oficiul poştal.

Au fost anexate, în fotocopie, procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 5/14.06.2012 şi CI seria GZ, nr. 313964.

Intimata, deşi legal citată, nu a formulat întâmpinare, depunând la dosarul cauzei materialul probator care  a stat la baza emiterii procesului verbal contestat (filele 17-22).

În cauză a formulat cerere de intervenţie în interesul altei persoane, numitul B C I, prin care a solicitat încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie şi menţinerea ca legal şi temeinic a  procesului verbal de contravenţie nr. 5/14.06.2012, având în vedere că petenta a fost sancţionată contravenţional în mai multe rânduri pentru executarea unei construcţii fără autorizaţie, pentru nerespectarea memoriului tehnic şi a proiectului tehnic iar, prin procesul verbal contestat în prezenta cauză, a fost sancţionată pentru executarea unei construcţii fără respectarea distanţei minime legale faţă de limita dintre proprietăţi.

A mai arătat numitul B C I că este proprietarul unui teren şi al unei construcţii, învecinate cu construcţia  pe care petenta a început-o în anul 2011 şi că, urmare a demersurilor pe care le-a făcut, către organele abilitate, prin care le încunoştinţa că petenta execută construcţia fără autorizaţie de construire şi fără respectarea proiectului şi chiar pe gardul ce desparte cele două proprietăţi, s-a dispus chiar şi sistarea lucrărilor.

Numitul B C I a apreciat că nu se poate aplica sancţiunea avertismentului, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor articolului 26 alineat 6 din Legea nr. 50/1991, această sancţiune nu poate fi aplicată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 13.11.2012, instanţa, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 49 şi următoarele C.pr.civ., a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie şi a dispus introducerea în cauză, în calitate de intervenient, a numitului B C I.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti a fost administrată proba cu expertiza tehnică de specialitate.

 Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 5/14.06.2012,  încheiat de către Primăria Comunei Muşeteşti, petenta R C a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 1000 lei, reţinându-se în sarcina sa săvârşirea contravenţiei prevăzută de articolul 26, alin. 1, lit. a din Legea 50/1991, constând în aceea că petenta a construit şi extins, fără autorizaţie de construire, următoarele obiective: garaj la limita de mejdină cu N G şi DJ 665 şi copertină în spatele casei cu mejdină cu S A, nerespectarea amplasamentului la C 4 .

Deplasarea factorilor de răspundere la faţa locului a fost determinată de reclamaţia pe care a adresat-o acestora N G, vecin pe un dintre limitele proprietăţii petentei.

Pentru lămurirea tuturor aspectelor de fapt şi de drept necesare aflării adevărului şi justei soluţionări a cauzei, respectând dreptul la un proces echitabil consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în baza art. 129 alin. 4 şi 5 C.pr.civ., instanţa a administrat toate probele admise de lege şi ale căror pertinenţă, concludentă şi utilitate le-a verificat cu respectarea principiilor egalităţii părţilor, al oralităţii şi al contradictorialităţii, instituite ca garanţii implicite ale desfăşurării procesului în condiţii de echitate.

În ceea ce priveşte legalitatea procesului-verbal de contravenţie, analizată conform prevederilor art.34 alin.l din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,  instanţa constată că actul nu a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în cauză.

Astfel, instanţa reţine că agentul constatator nu a descris fapta reţinută în sarcina petentului, în sensul că nu a indicat, aşa cum prevede art.16 al.1 din OG 2/2001, locul unde a fost efectuată construcţia, neindicându-se adresa imobilului la care s-a efectuat acest control, astfel că nu se poate verifica, în raport de susţinerile petentei, dacă aceasta se face vinovată de încălcarea dispoziţiilor legale menţionate, ceea ce echivalează cu neindicarea faptei contravenţionale şi atrage nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenţie, conform art.17 din OG 2/2001.

Instanţa reţine că în procesul verbal nu este identificat exact imobilul la care au fost efectuate verificările şi constatată fapta astfel că, pe de o parte, contravenienta se află în imposibilitatea de a face proba contrară iar, pe de altă parte, instanţa nu poate realiza un control eficient şi real de legalitate şi temeinicie, nefiind clar în ce măsura cel sancţionat este vinovat de săvârşirea ei.

Faţă de cele reţinute cu privire la nelegalitatea procesului verbal contestat, instanţa consideră că nu se mai impune analizarea temeiniciei acestuia.

În consecinţă, potrivit dispoziţiilor legale menţionate pe parcursul considerentelor şi în baza probelor pertinente, utile şi concludente administrate, constatând că plângerea petentei este întemeiată, instanţa o va admite ca atare şi va dispune anularea procesului-verbal de contravenţie contestat.

În privinţa cererii de intervenţie în interesul altei persoane, aceasta nu îndeplineşte cerinţele minime impuse de art. 49 şi urm., în sensul că nu se precizează în interesul cărei alte persoane se intervine. În nici un caz intervenientul nu poate să susţină el temeinicia şi legalitatea procesului verbal contestat, dacă cumva la aceasta se referea precizând că intervine în interesul altei persoane, respectiv în interesul intimatei, deoarece actul contestat este un act administrativ de autoritate unilateral a cărui legalitate, temeinicie şi veridicitate trebuie să fie susţinute de către autoritatea administrativă emitentă, nu de un particular ; autoritatea publică emitentă are la îndemână mijloace proprii, specifice dreptului public, prin care să susţină legalitatea şi temeinicia actelor sale.

Pe de altă parte, cele semnalate de intervenientul B C I ţin de natura şi de esenţa unui litigiu civil, de drept privat , părţile având deschisă calea dreptului comun pentru stabilirea liniei de mejdină, a liniei picăturii de straşină, aceste aspecte neavând legătură cu plângerea contravenţională de faţă şi neputând fi soluţionate într-o procedură specială cum este cea reglementată de OG nr. 2/2201 care determină coordonatele soluţionării plângerilor contravenţionale.

Prin urmare, instanţa va respinge cererea de intervenţie formulată de Băban Ion Cosmin în cauza de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite plângerea contravenţională formulată de petenta R C, domiciliată în ……împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 5/14.06.2012, în contradictoriu cu intimata Primăria Comunei Muşeteşti, cu sediul în comuna Muşeteşti, judeţul Gorj.

Anulează procesul verbal de constare a contravenţiei nr. 5 din 14.06.2012 încheiat de către intimata Primăria Comunei Muşeteşti.

Respinge cererea de intervenţie în interesul altei persoane formulată de către intervenientul B C I, domiciliat în……….

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.02.2013 la Judecătoria Tg.-Jiu.

Domenii speta