Anulare proces-verbal

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

Decizia Nr. 132/2012

Şedinţa publică de la 01 Februarie 2012

Completul compus din:

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de către recurenta - petentă A.Ţ.S. S.A împotriva sentinţei nr.9481 din data de 15.11.2011 pronunţată de către Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr., în contradictoriu cu intimata ITM.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile, recurenta – petentă fiind reprezentată de consilier juridic A.D., intimata fiind reprezentată de consilier juridic B.A.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care consilier juridic A.D. a depus la dosarul cauzei motivele de recurs pe care le-a comunicat şi consilierului juridic B.A..

Tribunalul, din oficiu, verificându-şi competenţa, în temeiul art.1591 alin.4 astfel cum a fost modificat prin Legea nr.202/2010 stabileşte că este competent material, general şi teritorial să judece pricina, după care consilier juridic B.A. a solicitat instanţei lăsarea cauzei la a – II – a strigare pentru a lua cunoştinţă de conţinutul motivelor de recurs comunicate în şedinţă publică.

Tribunalul, deliberând, având în vedere că motivele de recurs au fost comunicate în şedinţă publică, fără respectarea termenului procedural, a admis cererea şi a dispus lăsarea cauzei la a II – a strigare.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică la a II –a strigare au lipsit părţile, recurenta – petentă fiind reprezentată de consilier juridic A.D., intimata fiind reprezentată de consilier juridic B.A..

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat sau probe de administrat, tribunalul a constatat terminată cercetarea judecătorească şi a acordat părţilor cuvântul pe fondul recursului.

Consilier juridic A.D, pentru recurenta – petentă, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul admiterii plângerii contravenţionale şi exonerării de la plata amenzii contravenţionale, iar, în subsidiar, admiterea, în parte, a recursului în sensul admiterii plângerii şi înlocuirea amenzii aplicate cu sancţiunea „ avertisment”.

Consilier juridic B.A, pentru intimată, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate, întrucât din probele administrate s-a dovedit situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de faţă:

Prin sentinţa nr.9481 din data de 15.11.2011 pronunţată de către Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. a fost respinsă plângerea formulată de petenta A.Ţ.A. SA, împotriva procesului verbal de contravenţie seria GJ nr.008397 încheiat la data de 29.08.2011, de către intimata ITM.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin procesul verbal de contravenţie GJ nr.008397 încheiat la data de 29.08.2011 de către intimata ITM, petenta A.Ţ.A S.A a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 4000 lei, reţinându-se în sarcina sa săvârşirea contravenţiei prevăzută de art.39 alin.3 din Legea nr.319/2006 şi de art.27 alin.1 lit.a din O.U.G nr.96/2003, constând în aceea că în urma controlului efectuat privind modul de respectarea a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în data de 18.08.2008 ora 10:45 la sediul A.Ţ.A S.A Bucureşti, sucursala Tg –Jiu din strada finalizat în data de 29.08.2011 ora 09:00 la sediul ITM Gorj s–a constatat că, angajatorul nu a efectuat instruirea lucrătorilor pe semestrul II 2010 şi semestrul I 2011. Au fost încălcate prevederile art.20 alin.2 lit.b din Legea nr.319/2006 şi art.95 şi 100 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 319/2006, aprobate prin H.G nr.25/2006.

În urma controlului efectuat privind modul de respectare a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în data de 18.08.2001 ora 10:45 la sediul A.Ţ.A S.A Bucureşti – Sucursala din şi finalizat în data de 29.08.2011 ora 09:00 la sediul I.T.M Gorj s-a constatat că, angajatorul nu a informat lucrătoarele despre prevederile O.U.G nr.96/2003 privind protecţia maternităţii la locul de muncă, fiind încălcate prevederile art.6 alin.2 din O.U.G 96/2003. Procedând potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 la verificarea legalităţii şi temeiniciei procesului verbal de constatarea contravenţiei contestat, instanţa de fond a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, neexistând cauze de nulitate absolută ce ar fi putut fi invocate şi din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei instanţa de fond a reţinut că deşi OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a procesului verbal de contravenţie, din economia textului art.34 a rezultat că acesta a făcut dovada deplină a situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară, probă ce nu a fost făcută în cauză. Instanţa de fond a constatat că procesul verbal de contravenţie contestat a fost semnat de reprezentantul petentei cu menţiunea „Nu am obiecţii”, aspect care a echivalat cu o recunoaştere implicită a faptei reţinută în sarcina acesteia.

De asemenea, în plângerea formulată petenta a recunoscut că nu a putut prezenta agenţilor constatatori procesul verbal de instruire pentru semestrul II 2010 şi semestrul  I 2011, iar susţinerea că instruirea periodică a salariaţilor pe normele de protecţie a muncii s-a realizat numai că nu s-a întocmit proces verbal nu a fost dovedită în cauză, instanţa de fond apreciind ca fiind subiective declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, deoarece pe de o parte aceştia sunt salariaţii petentei, iar pe de altă parte între declaraţiile martorilor există contradicţii. Astfel instanţa a constatat că martorii au declarat că în cadrul societăţii petente instruirea salariaţilor pe normele de protecţie a muncii se realizează de regulă de 2 ori pe an, o dată primăvara şi o dată toamna, martorul E. C. declarând că nu îşi aminteşte să fi fost informaţi de prevederile OUG nr.96/2003 privind protecţia maternităţii la locul de muncă, în timp ce martorul B. I. E. a declarat că la aceste şedinţe de instruire salariaţilor li s-a adus la cunoştinţă şi prevederile privind protecţia maternităţii la locul de muncă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs recurenta petentă A.Ţ.A SA, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.

În motivarea cererii de recurs se arată că instanţa de fond nu a luat in considerare declaraţiile martorilor, pe motiv ca acestea sunt subiective, dat fiind faptul ca aceştia erau salariaţii unităţii si totodată a reţinut ca acestea sunt contradictorii.In acest sens a precizat că instanţa de fond, în mod greşit a apreciat probele ca fiind subiective si contradictorii. Având în vedere faptele reţinute, în cuprinsul procesului verbal, în afara de salariaţii unităţii, nu puteau fi aduse ca martor alte persoane, aceştia fiind singurii care puteau sa relateze despre situaţia de fapt. Faptul că s-a spus adevărul a fost interpretat de către instanţa de fond ca fiind subiectivism.

In ceea ce priveşte contradicţia dintre declaraţii, aşa cum s-a putut observa, aceasta nu a existat. Martorul E. C. a declarat ca nu îşi aminteşte să fi fost informaţi despre prevederile OUG nr.96/2003 privind maternitate, iar martorul B. E. a declarat ca li s-a adus la cunoştinţa si despre acest aspect. De fapt aici este vorba despre o mai bună sau mai slabă percepţie a fiecărui salariat participant la instruirii. Contradicţia era în cazul în care un martor declara că li s-a adus la cunoştinţă, iar celălalt martor că nu li s-a adus la cunoştinţă, ceea ce în speţa nu s-a putut reţine. De altfel instanţa de fond pentru a înlătura acest aspect avea posibilitatea de a realiza o confruntare.

De asemenea, s-a reţinut că procesul verbal a fost semnat „fără obiecţii„ de către reprezentantul societăţii petente, fapt ce nu face, ca în condiţiile în care se constată că există un motiv de netemeinicie, acesta să nu fie supus controlului judecătoresc prin formularea unei contestaţii. Mai mult s-a făcut dovada că, în afara de faptul că, pentru semestrul II 2010 si semestrul I 2011, nu s-a întocmit procesul verbal de instruire, în sensul că nu a fost efectiv scris, deşi instruirea s-a efectuat, pentru toată perioada anterioară, petenta a efectuat şi întocmit documentele privind instruirea salariaţilor. Acesta situaţie de fapt coroborată cu declaraţiile martorilor a considerat că poate constitui o premisă din care să rezulte, în mod clar că cele susţinute de petentă în ce priveşte faptele reţinute sunt adevărate si că instruirea efectiv a fost efectuată, fiind vorba doar de lipsa înscrisului care trebuia întocmit si nu de neefectuarea instruirii. Or, lipsa înscrisului nu este sancţionată de lege.

In ce priveşte cele solicitate în subsidiar, a considerat că instanţa de fond nu a dat eficienţă condiţiilor de circumstanţiere, în sensul înlocuirii sancţiunii aplicate cu avertisment, raportat la pericolul social si împrejurările în care a fost săvârşită fapta, condiţii de care atât instanţa de fond cât si agentul constatator trebuia să ţină cont, având în vedere scopul instituţiilor de control, care nu trebuie să fie în exclusivitate de a aplica amenzi, ci si de a îndruma contribuabilii, atunci când se constată că nu este vorba despre o abatere gravă, care să pună in pericol sănătatea si securitatea salariaţilor, cu atât mai mul" cu cât în ce priveşte fapta prevăzută de OUG nr.96/2003, în cadrul unităţii nu există nici o persoană gravidă sau în maternitate.

SC A.Ţ.A SA sucursala Tg-Jiu nu a mai fost amendată de către ITM, aspect care, a considerat că trebuia luat în calcul de către instanţa de fond si totodată a dus la îndeplinire toate masurile stabilite de către agentul constatator, dovada fiind documentele depuse la dosar. Fata de cele relatate, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate in sensul admiterii plângerii formulate, anularea procesului verbal si exonerarea de plata amenzii, in principal, iar in subsidiar admiterea in parte a plângerii si înlocuirea sancţiunii aplicate cu avertisment.

Critica este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

 Raportat la dispoziţiile art.3041c.pr.civ. tribunalul reţine că recursul declarat de recurenta petentă este o cale extraordinară de atac cu efect devolutiv, întrucât recursul declarat este împotriva unei hotărâri care, conform legii, nu poate fi atacată pe calea apelului, astfel că acesta nu este limitat la motivele prevăzute de art.304 c.pr.civ, instanţa de recurs având posibilitatea de a examina cauza sub toate aspectele, în sensul judecării cauzei atât sub aspectul legalităţii, cât şi sub aspectul temeiniciei.

Din actele şi lucrările dosarului tribunalul reţine că instanţa de fond a interpretat în mod corect mijloacele de apărare administrate în cauză reţinând o situaţie de fapt şi de drept care corespunde şi se coroborează cu acestea, nefiind întrunit motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 c.pr.civ. în sensul că: hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, pe care se întemeiază toate argumentele invocate de recurenta petentă în motivarea cererii de recurs.

Din actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine următoarele considerente;

Prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria GJ nr.008397 din 29 august 2011 încheiat de inspectorii de muncă ai intimatei s-a reţinut că în urma controlului efectuat privind modul de respectare a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în data de 18 august 2011 la ora 10,45 la sediul sucursalei recurentei petente din municipiul Tg-Jiu, strada Traian bl.28-parter, control finalizat în data de 29 august 2011 ora 9,00 la sediul ITM, s-a constatat că angajatorul nu a efectuat instruirea lucrătorilor pe semestrul II/2010 şi semestrul I/2011, fiind încălcate dispoziţiile art.20 alin.2 lit.b din Legea nr.319/2006 şi dispoziţiile art.95-100 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.319/2006 aprobate prin HG nr.1425/2006.

Cu aceeaşi ocazie s-a constatat că angajatorul nu a informat lucrătoarele despre prevederile OUG nr.96/2003 privind protecţia maternităţii la locul de muncă, fiind astfel încălcate prevederile art.6 alin.2 din ordonanţă, inspectorul de muncă aplicând sancţiunea amenzii contravenţionale prevăzută de art.39 alin.4 din Legea nr.319/2006 în cuantum de 4.000 lei şi sancţiunea avertismentului conform dispoziţiilor art.7 alin.1 din OG nr. 2/2001. Reprezentantul recurentei petente a semnat şi a aplicat ştampila pe procesul verbal de constatare a contravenţiei, menţionându-se că nu are obiecţiuni.

Atât la instanţa de fond, cât şi la instanţa de recurs, recurenta petentă a încercat să facă dovada contrară a situaţiei de fapt reţinută în procesul verbal de constatare a contravenţiei, în sensul că în realitate aceste instrucţiuni au fost efectuate prin sistem informatic pe adresa de e-mail a fiecărui salariat în parte, şi că în realitate ceea ce i se poate imputa recurentei petente este lipsa procesului verbal de instruire care trebuia întocmit de reprezentantul SSM din cadrul sucursalei, atât pentru semestrul II/2010, cât şi pentru semestrul I/2011.

Nu se poate reţine afirmaţia recurentei petente în sensul că instanţa de fond a apreciat şi interpretat în mod greşit proba testimonială administrată de către recurenta petentă la judecata în fond. întrucât din declaraţiile judiciare ale acestora aflate la filele 82 şi 83 rezultă că în luna august 2011 a fost efectuat controlul de către inspectorii de muncă ai intimatei la sediul unităţii unde lucrează, însă nu a asistat la desfăşurarea efectivă a activităţii de control pentru ca în continuare să se menţioneze că ultima instruire  pe norme de protecţia muncii le-a fost efectuată în luna noiembrie a anului 2011 şi îşi amintesc totodată că şi în anul anterior, respectiv în 2010 înaintea iernii, şi anume în luna octombrie a fost efectuată o astfel de instruire.

Se constată astfel că în semestrul I al anului 2011 nu a existat o instruire în condiţiile prevăzute de lege şi nu s-a întocmit de către salariatul responsabil cu această activitate procesul verbal de instruire la nivelul celor două semestre, actul ce poate face dovada cu certitudine a respectării obligaţiilor legale impuse şi nu simpla amintire a unei angajate a faptului că undeva prin luna octombrie a anului 2010 ar fi fost efectuată o astfel de instruire, chiar dacă regula în unitatea în care lucrează martora amintită este ca instruirea cu privire la normele de protecţia muncii să se efectueze primăvara şi toamna.

În ceea ce priveşte cea de a doua contravenţie, martora nu îşi aminteşte să fi fost informaţi de prevederile OUG nr.96/2003 privind protecţia maternităţii la locul de muncă, deşi martorul Burlică Ion Eugen îşi aminteşte că la şedinţele de instruire  din lunile aprilie şi octombrie ale fiecărui an i-au fost aduse la cunoştinţă şi aceste prevederi, neavând relevanţă argumentarea recurentei din motivarea cererii de recurs: „cu atât mai mult cu cât în ce priveşte fapta prevăzută de OUG nr.96/2003, în cadrul unităţii nu există nici o persoană gravidă sau în maternitate.”, întrucât legiuitorul nu condiţionează activitatea de informare cu privire la aceste norme legale de faptul că cel puţin unul dintre salariaţi să fie într-o asemenea situaţie, cu atât mai mult cu cât în sucursala respectivă nu lucrează doar persoane de sex masculin, deşi nici acest aspect nu ar fi avut relevanţă întrucât este cunoscut faptul că persoanele de sex masculin, în anumite condiţii au posibilitatea de a solicita concediu de maternitate, cunoscut fiind că toţi salariaţii au dreptul la o informare corectă din partea angajatorului.

Conform dispoziţiilor art.20 alin.1 şi alin.2 lit.b din legea nr.319/2006: „Angajatorul trebuie să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub forma de informaţii şi instrucţiuni de lucru, specifice locului de muncă şi postului său:”; „Instruirea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie: b) periodică şi ori de câte ori este necesar.”; iar conform dispoziţiilor art.95-100 din normele metodologice de aplicare a legii nr.319/2006: „Instruirea periodică se face tuturor lucrătorilor prevăzuţi la art. 83 şi are drept scop reîmprospătarea şi actualizarea cunoştinţelor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.”, „(1) Instruirea periodică se efectuează de către conducătorul locului de muncă. (2) Intervalul dintre două instruiri periodice va fi stabilit prin instrucţiuni proprii, în funcţie de condiţiile locului de muncă şi/sau postului de lucru, şi nu va fi mai mare de 6 luni. (3) Pentru personalul tehnico-administrativ intervalul dintre două instruiri periodice va fi de cel mult 12 luni. (4) Verificarea instruirii periodice se face de către şeful ierarhic al celui care efectuează instruirea şi prin sondaj de către angajator/lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie/serviciile externe de prevenire şi protecţie, care vor semna fişele de instruire ale lucrătorilor, confirmând astfel că instruirea a fost făcută corespunzător.(5) Instruirea periodică se va completa în mod obligatoriu şi cu demonstraţii practice.”;  „Instruirea periodică se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă/lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie/serviciul extern de prevenire şi protecţie şi aprobate de către angajator, care vor fi păstrate la persoana care efectuează instruirea.”; „Instruirea periodică se face suplimentar celei programate în următoarele cazuri: a) când un lucrător a lipsit peste 30 de zile lucrătoare; b) când au apărut modificări ale prevederilor de securitate şi sănătate în muncă privind activităţi specifice ale locului de muncă şi/sau postului de lucru sau ale instrucţiunilor proprii, inclusiv datorită evoluţiei riscurilor sau apariţiei de noi riscuri în unitate; c) la reluarea activităţii după accident de muncă; d) la executarea unor lucrări speciale; e) la introducerea unui echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului existent; f) la modificarea tehnologiilor existente sau procedurilor de lucru; g) la introducerea oricărei noi tehnologii sau a unor proceduri de lucru.”; „Durata instruirii periodice prevăzute la art. 98 nu va fi mai mică de 8 ore şi se stabileşte în instrucţiuni proprii de către conducătorul locului de muncă respectiv, împreună cu: a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; sau b) lucrătorul desemnat; sau c) un lucrător al serviciului intern de protecţie şi prevenire; sau d) serviciul extern de protecţie şi prevenire.”; „ Instruirea periodică prevăzută la art. 98 se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă/lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie/serviciul extern de prevenire şi protecţie şi aprobate de către angajator, care vor fi păstrate la persoana care efectuează instruirea.”.

Este adevărat că în condiţiile art. 1203 C.civ., coroborat cu probele administrate s-ar putea  reţine prezumţia simplă a faptului că de obicei recurenta petentă îşi îndeplineşte obligaţiile privind instruirea lucrătorilor în domeniul protecţiei, securităţii şi sănătăţii în muncă, însă finalizarea acestei sarcini se realizează în forma actului administrativ, respectiv a procesului verbal de instruire care se întocmeşte de către salariatul ce are competenţă în domeniul respectiv, proces verbal care până la proba contrarie face dovada existenţei acestei instruiri, fiind singurul mijloc de probă cert şi relevant prin care recurenta petentă ar fi putut face dovada contrară situaţiei de fapt reţinută în actul constatator dincolo de orice îndoială, cu atât mai mult cu cât conform dispoziţiilor art.100 din normele metodologice aceste procese verbale trebuie să fie întocmite şi păstrate de către salariatul desemnat, după ce în prealabil au fost aprobate de către angajator.

Conform dispoziţiilor art. 6 alin.2 din OUG nr.96/2003: „(2) Angajatorii vor informa în scris salariatele asupra rezultatelor evaluării privind riscurile la care pot fi supuse la locurile lor de munca, precum şi asupra drepturilor care decurg din prezenta ordonanţa de urgenţă.”.

De asemenea, nu se poate reţine faptul că instanţa de fond nu a dat eficienţă aspectelor în circumstanţiere prezentate de recurenta petentă atunci când a respins solicitarea reindividualizării sancţiunii contravenţionale cu amenda, întrucât în condiţiile art.5 alin.5 din OG nr.2/2001 se constată faptul că inspectorul de muncă a avut în vedere principiul proporţionalităţii aplicării sancţiunii contravenţionale în raport de gradul de pericol al faptelor constatate, deoarece pentru prima faptă contravenţională s-a aplicat amenda contravenţională în limita minimă specială prevăzută de lege, recurenta petentă având posibilitatea să plătească cota de 1 din această limită specială în termen de cel mult 48 ore de la data încheierii procesului verbal; iar pentru cea de a doua faptă contravenţională s-a aplicat sancţiunea preventivă a avertismentului conform dispoziţiilor art.7 din OG nr.2/2001.

În consecinţă, instanţa de fond  a făcut o interpretare şi aplicare a legii corectă, întrucât recurenta petentă avea obligaţia să încheie aceste procese verbale de instruire periodică, care trebuie să fie întocmite şi păstrate de către salariatul desemnat, după ce în prealabil au fost aprobate de către angajator şi să  informeze în scris salariatele cu privire la drepturile ce decurg din OUG nr.96/2003, astfel că aplicarea avertismentului şi pentru cea de-a doua contravenţie nu şi-ar realiza scopul preventiv şi nici caracterul punitiv al sancţiunii contravenţionale în condiţiile art.21 din OG nr. 2/2001.

De altfel, conform dispoziţiilor art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 sancţiunea amenzii aplicate trebuie să corespundă gradului de pericol social al faptei, cu respectarea criteriilor de individualizare şi a aplicării principiului proporţionalităţii. Sancţiunea contravenţională trebuie aplicată, aşadar între limita minimă şi maximă specială prevăzute de legiuitor.

Aplicarea sancţiunii trebuie făcută proporţional cu gradul de pericol social, grad de pericol evidenţiat şi în raport de circumstanţele reale ale contravenţiei, prin prisma cărora se poate aprecia întinderea şi intensitatea aduse obiectului juridic al contravenţiei.

 În raport de aceste împrejurări, aşa cum s-a menţionat anterior, acestea nu conduc la aplicarea unei sancţiuni orientate spre maximul special, astfel că în mod corect agentul constatator a aplicat minimul amenzii speciale.

Sancţiunea juridică are un triplu rol: rol educativ (se aplică o singură dată) pentru că urmăreşte îndreptarea celui vinovat şi un rol preventiv ce determină abţinerea de la săvârşirea de fapte antisociale, precum şi un rol represiv, de pedepsire a celor ce nesocotesc dreptul. Sancţiunea este acel element al normei juridice care precizează urmările, consecinţele nerespectării dispoziţiei normei juridice.

Sancţiunea aplicată prin procesul verbal de contravenţie, se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi ea trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurarea în care a fost săvârşită fapta, de modul şi de mijloacele  de săvârşirea acesteia, de scopul urmărit, de  urmarea  produsă, de circumstanţele personale ale contravenientului, aşa cum rezultă şi din prevederile art.21 al.3 din OG nr.2/2001.

În speţă, instanţa de fond a apreciat în mod corect că sancţiunea aplicată nu este mare,  raportat la fapta comisă şi gradul de pericol social al acesteia, cu atât mai mult cu cât avertismentul este o sancţiune morală şi intervine în cazurile în care fapta e de mică importanţă, de gravitate redusă, existând premiza că acela care a săvârşit-o nu o va mai repeta chiar fără aplicarea unei amenzi, însă în speţa de faţă recurenta petentă cu aceeaşi ocazie a săvârşit două fapte contravenţionale, iar agentul constatator pentru una dintre ele a avut în vedere considerentele menţionate atunci când a aplicat această sancţiune cu caracter moral.

În raport de toate aceste considerente şi având în vedere  dispoziţiile art. 304 şi urm. C.pr.civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursului formulat de către recurenta - petentă A.Ţ.A S.A împotriva sentinţei nr.9481 din data de 15.11.2011 pronunţată de către Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr., în contradictoriu cu intimata ITM.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 01 Februarie 2012 la Tribunalul Gorj.

Domenii speta

Spete similare