Dosar nr. ……/318/2011 cod operator 2445
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA TÂRGU JIU
JUDEŢUL GORJ
SECŢIA CIVILĂ
SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 14909/2012
Şedinţa publică de la 28 Noiembrie 2012
Completul compus din:
PREŞEDINTE …
Grefier …..
Pe rol fiind judecarea cererii privind pe petenţii H. P., B. C. şi A. M., în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală pentru aplicarea legilor fondului funciar Tg. Jiu şi Comisia Judeţeană Gorj pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns av. G. C. pentru petenţi şi cons.jr. V. I. pentru intimata Comisia Locală pentru aplicarea legilor fondului funciar Tg. Jiu, lipsă reprezentantul intimatei Comisia Judeţeană Gorj pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează că intimata Comisia Locală de fond funciar Tg.-Jiu a răspuns solicitărilor instanţei, după care, nemaifiind cereri de formulat, excepţii de invocat sau probe de administrat, s-a acordat cuvântul pe fond.
Av. G. C. pentru petenţi solicită admiterea acţiunii, conform concluziilor scrise depuse la dosar.
Cons.jr. V. I. solicită respingerea acţiunii, potrivit concluziilor scrise pe care le depune la dosar.
JUDECATA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu sub nr. ….318/2011 petenţii H. P., B. C. şi A. M. au solicitat instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa, în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală pentru aplicarea legilor fondului funciar Tg. Jiu şi Comisia Judeţeană Gorj pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, să dispună anularea parţială a H.C.J. nr. ….., poziţia din anexă cu privire la petenţi, ca fiind nelegală; obligarea celor două comisii să le reconstituie în natură dreptul de proprietate solicitat în baza legii fondului funciar prin cererile de reconstituire depuse în termen, asupra terenurilor situate în Tg.-Jiu, punctele Dealul Târgului ( 2,5 ha) şi Dumbrava ( 0,5 ha), cu cheltuieli de judecată.
În motivare , petenţii au arătat că sunt moştenitorii autorului B. P., în calitate de fiice şi, respectiv, fiu şi că terenurile în litigiu provin de la soţia autorului , respectiv bunicii materni ai petenţilor, G. C. şi G. ( fostă M.) P.
Că fiica acestor doi autori, P., este mama celor trei petenţi şi soţia autorului B. P, iar terenurile în litigiu sunt situate în Tg.-Jiu, punctele Dealul Târgului şi Dumbrava şi se regăsesc în actul de vânzare – cumpărare nr. 1774/25 aprilie 1931 ( un teren de 0,5 ha, lat de 10,5 m în pct. Dealul Târgului) şi în actul de vânzare – cumpărare nr. 912 din 18 iunie 1921 ( suprafaţa de 0,5 ha).
Susţin reclamanţii că suprafaţa de 2 ha din actul de vânzare nr. 3406/04.02.1921 a fost cumpărată de la T. I. , de străbunicul petenţilor, G. C B. M. şi se învecina la N – cu F. I. C. ( G.); la S – cu F. M.D.I.; la E – cu linia despărţitoare ce trece la 20 m de apa Jiu, iar la V – cu R. N. A. F. I. şi M. D. N.
Au mai menţionat că terenul din actul de vânzare nr. 1774/25.04.1931 a fost cumpărat de la I. I. B. de străbunica lor, F. G.C.M. şi avea o suprafaţă de 1,5 ha şi o lăţime de 31 m, din care autoarea petenţilor a primit o treime, fiind învecinat la N - cu D. G.I.; la S – cu B.I.I.; la E – cu izlazul oraşului Tg.-Jiu, iar la V – cu drumul Dealului.
Că terenul din actul de vânzare – cumpărare nr. 912/18 iunie 1921 a fost cumpărat de la A. H. de către străbunicul petenţilor, G. C. G., avea suprafaţa de 1 ha, din care autorul a primit jumătate şi se învecina la N cu C. C.; la S cu V.; la E cu B. I. P.; iar la V cu E. I. şi P. C., fiind situat în punctul Dumbrava.
Au învederat că prin cererile de reconstituire formulate de tatăl lor şi, ulterior, de ei, au solicitat în baza Legii nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 247/2005, reconstituirea dreptului de proprietate în natură, în principal şi în subsidiar în echivalent pentru terenul ce a aparţinut autorilor lor, conform celor trei acte de vânzare – cumpărare.
Că intimatele au invalidat în mod greşit cererile, cu toate că le-au formulat în termen, au depus documentaţia care demonstra că sunt îndreptăţiţi la reconstituire, precum şi actele de stare civilă. Astfel că prin adresa nr. 46592/26.10.2011 Primăria Tg.-Jiu le-a comunicat petenţilor faptul că prin H.C.J. nr. 5683/03.06.2011 cererea de reconstituire a fost invalidată, însă anexa la hotărâre nu a fost comunicată.
În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 53 alin.2 din Legea nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 247/2005 şi art. 274 C.proc. civ.
În dovedirea acţiunii au solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială şi proba cu expertiza topografică şi au depus la dosar, în copie adresa nr. 46592/26.10.2011 a Primăriei Mun. Tg.-Jiu, cererea nr. 42065/25.10.2010, H.C.J. nr. 5683/03.06.2011, adresa nr. 6908/2011 emisă de Instituţia Prefectului Judeţului Gorj, procesul verbal nr. 5153/1931, act de vânzare din 18 iunie 1921, proces verbal nr. 59/04.02.1921, act de vânzare din 03.02.1921, acte de stare civilă.
La cererea apărătorului petenţilor s-a emis o adresă către Comisia locală de fond funciar Tg. Jiu pentru a înainta actele ce au stat la baza emiterii HCJ nr. 568303 iunie 2011, răspunsul fiind comunicat la data de 06.12.2011, însoţit de adresa nr. 46592/26.10.2011 emisă de Primăria Tg. Jiu , acte de proprietate şi acte de filiaţie .
În şedinţa publică din 08.12.2011 a fost încuviinţată reclamanţilor proba cu expertiză tehnică, fiind desemnat expert topo T. P. cu un onorariu provizoriu de 600 lei şi stabilite următoarele obiective la care expertul să răspundă: – să se individualizeze suprafeţele de teren menţionate în cererea de chemare în judecată ( Dealul Târgului – 2,5 ha şi Dumbrava – 0,5 ha), prin schiţă, suprafaţă, vecinătăţi, parcelă, nr. topo; – să se precizeze dacă terenurile individualizate la punctul 1 se regăsesc în cererea de reconstituire formulată de autorul petenţilor şi ulterior de petenţi şi în actele de proprietate depuse la dosar; – în raport de actele prezentate de Comisia Locală Tg.-Jiu de fond funciar, să se precizeze dacă amplasamentul terenului solicitat este liber ori s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea altor persoane.
În şedinţa publică din 29.02.2012 consilier jr. V. I. pentru intimata Comisia Locală Tg.-Jiu pentru aplicarea legilor fondului funciar a depus la dosar adresele Primăriei Tg.-Jiu nr.23983/19.05.2011 şi nr. 21088/02.05.2011 cu propunerea de invalidare înaintată Comisiei Judeţene Gorj de aplicare a legilor fondului funciar, H.C.J. Gorj nr. 5683/03.06.2011 şi tabelul anexă, copia cererii formulată de H. P. şi înregistrată sub nr. 42065/25.10.2010.
Urmare a faptului că expertul desemnat în cauză a fost radiat la cerere din lista experţilor tehnici judiciari existentă la Biroul local de Expertize tehnice Judiciare din cadrul Tribunalului Gorj, cu acordul părţilor acesta a fost înlocuit cu expert tehnic judiciar T. I, dispunându-se totodată transferarea onorariului.
Raportul de expertiză a fost depus pentru termenul de judecată din 07.11.2012.
În şedinţa publică din 14.11.2012 s-a dispus emiterea unei adrese către Comisia Locală de fond funciar Tg. Jiu pentru a înainta cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de petenţi sau autorii acestora, pentru terenurile în litigiu, cerere în urma căreia a fost emisă HCJ nr. 5683/03.06.2011 şi să se comunice dacă pentru aceste terenuri s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea altor persoane şi în caz afirmativ să se înainteze actele emise. De asemenea în condiţiile în care s-a formulat cerere de reconstituire să se arate dacă aceasta a fost formulată în termen. Răspunsul a fost comunicat prin adresa nr. 47463/26.11.2012, în sensul că nu a fost formulată cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile în litigiu în termenul prevăzut de legile fondului funciar, motiv pentru care Comisia Locală de fond funciar Tg. Jiu nu a identificat amplasamentele acestora. Alăturat, a înaintat documentaţia ce a stat la baza hotărârii de invalidare, precum şi cererea de reconstituire formulată de petenţi şi înregistrată sub nr. 42065/25.10.2010.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa retine că prin cererea înregistrată sub nr. 42065/25.10.2010 H. P. şi B. C. au solicitat, în baza Legii nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile situate în Dealul Tîrgului şi Dumbrava.
Analizând cererea, Comisia Locală de fond funciar Tg.-Jiu a propus Comisiei Judeţene Gorj invalidarea, pe motiv că aceasta nu a fost formulată în termen legal, iar suprafeţele de teren solicitate se regăsesc doar în actele de vânzare – cumpărare din anii 1924, 1931, dar nu se regăsesc în înscrisurile din copia registrului agricol al anilor 1959 – 1963.
Prin art. 4 al H.C.J. nr. 5683/03.06.2011 Comisia Judeţeană Gorj pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a respins contestaţia numiţilor H. P., A. M. şi B. C. pentru suprafaţa de 3 ha teren agricol, hotărârea fiind comunicată petenţilor prin adresa nr. 46592/26.10.2011.
Împotriva hotărârii de invalidare, în termenul legal de treizeci de zile, petenţii au formulat prezenta plângere.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic judiciar T. I petenţii nu au putut prezenta o cerere de reconstituire formulată de autorul acestora în temeiul legilor fondului funciar.
Expertul a identificat terenurile menţionate în cererea de chemare în judecată pe limitele indicate de către reclamanta H, P., întrucât actele prezentate de reclamanţi sunt vechi şi au lipsit informaţiile necesare actualizării în prezent a vechilor vecinătăţi menţionate în acestea, cât şi alte informaţii tehnice necesare unei identificări certe.
De asemenea, din raportul de expertiză reiese că pentru tarlaua 26 şi tarlaua 62 în care sunt situate terenurile în litigiu identificate de expert, s-a constatat că amplasamentele identificate au fost parcelate în vederea reconstituirii dreptului de proprietate altor cetăţeni, situaţie în care s-a concluzionat că aceste amplasamente nu sunt libere.
Astfel, reţine instanţa că, întrucât reclamanţii sau autorii acestora nu au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în termenul legal prevăzut de legile fondului funciar, în mod corect Comisia Locală de fond funciar Tg.-Jiu a propus invalidarea dreptului de proprietate pentru terenurile în litigiu, iar Comisia Judeţeană Gorj pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a respins contestaţia formulată de petenţi cu privire la invalidare.
Potrivit art. 8 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 R., reconstituirea dreptului de proprietate se face la cerere, care se putea în termenul şi cu procedura prev. de art. 9 alin.(1) – (3) din Legea nr. 18/1991, conform căruia cererea de reconstituire se depunea la primăria localităţii în a cărei rază teritorială se află terenul, până la data de 31 decembrie 1998, sub sancţiunea decăderii din termen.
Art. IV alin.(1) din Legea nr. 169/1997 a permis persoanelor care nu au depus cereri in termenul prev. de Legea nr. 18/1991 să se adreseze cu o nouă cerere comisiilor comunale, orăşeneşti sau municipale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii.
Ulterior, prin art. 33 din Legea nr. 1/2000, aşa cum a fost modificat prin art. I din O.U.G. nr. 127/2005 şi prin Titlul VI art.1 din Legea nr. 246/2005, s-a permis persoanelor fizice şi persoanelor juridice care nu depus în termenele prevăzute de Legea nr. 169/1997 cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate, să formuleze astfel de cereri până la data de 30 noiembrie 2005, inclusiv.
Deci, prin apariţia Legii nr. 246/2005, s-a dat posibilitatea tuturor persoanelor îndreptăţite să formuleze cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate, care nu s-au reconstituit în baza Legilor nr. 18/1991, nr. 169/1997 şi nr. 1/2000.
Prin Decizia in Interesul Legii nr. 1/1997 s-a stabilit ca termenul de introducere a cererii de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate privată a terenurilor în temeiul Legii nr. 18/1991 este un termen de decădere.
Din motivarea acestei decizii, se reţine faptul că pentru stabilirea dreptului de proprietate este necesar ca cel interesat să-şi exercite, mai întâi, dreptul de a face cerere pentru reconstituirea – constituirea asupra terenului cuvenit.
În speţă, singura cerere formulată de reclamanţi cu privire la terenul în litigiu este cererea nr. 42065/25.10.2010, făcută în afara termenului legal prevăzut de legile fondului funciar, astfel că instanţa reţine că nici reclamanţii şi nici autorul acestora nu au formulat în termen o cerere de reconstituire, drept pentru care apreciază ca legală Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 5683/03.06.2011 şi, în consecinţă, urmează a respinge plângerea împotriva acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Respinge cererea având ca obiect plângere împotriva H.C.J. nr. 5683/2011, formulată de petenţii H. P, domiciliată în ….., B. C., domiciliat în ……. şi Ancuţa Marina, domiciliată în ……., judeţul Gorj, în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală pentru aplicarea legilor fondului funciar Tg. Jiu şi Comisia Judeţeană Gorj pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică din 28 noiembrie 2012, la Judecătoria Tg.-Jiu.
PREŞEDINTE GREFIER
Red. Th.. 18 Decembrie 2012
Ex.7.
Curtea de Apel Suceava
Fond funciar. Refuzul preşedintelui comisiei de fond funciar de a-l pune în posesie pe petent. Justificare
Tribunalul Bacău
Fond funciar
Tribunalul Gorj
Fond funciar
Judecătoria Moinești
Fond funciar
Tribunalul Covasna
Fondul funciar