Revendicare

Sentinţă civilă 12362 din 12.10.2012


Dosar nr. …../318/2012

R O M Â N I A

Cod operator 2445

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

JUDEŢUL GORJ

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR. 12362

Şedinţa publică din 12 octombrie 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE ANDREEA DANIELA TITERLEA

Grefier ELENA BESOI

Pe rol fiind judecarea acţiunii civile formulată de reclamantul PI în contradictoriu cu pârâtele SC SNCSRL, şi SC CSRL prin lichidator judiciar SSPRL, având ca obiect revendicare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns reclamantul PI asistat de avocat Nănescu Cosmin, consilier juridic ABA pentru pârâta lipsă SC SNCSRL, lipsă fiind chemata în garanţie SC CSRL prin lichidator judiciar SSPRL.

Procedura  de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de şedinţă, după care, se constată ataşate la dosar adresa nr. 1364 din 09.10.2012 emisă de Comisia Locală de Fond Funciar Arcani însoţită de cererea de reconstituire nr. 910 din 13.03.2012, copia filei din registrul agricol din anii 1959-1963, procesul verbal  de punere în posesie, HCJ nr. 34/1991 şi anexă, HCJ nr. 34/1991 şi anexă, copia actului de vânzare-cumpărare din 12.10.1909.

Avocat Nănescu Cosmin depune la dosar procesul verbal de punere în posesie şi solicită încuviinţarea probei cu expertiza de specialitate.

Consilier juridic Andronie Beatrice Irina depune la dosar în copie sentinţa civilă nr. 6367 din 22 octombrie 2009, pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. 5829/318/2009, certificatul de atestare al dreptului de proprietate asupra terenurilor  seria GJ nr. 0030 din 30 aprilie 1996, extras de carte funciară cu numărul 106, adresa nr. 28 din 29.01.1996 emisă de Consiliul Local Arcani, încheierea de legalizare nr.8362 din 3 mai 1996.

Instanţa întreabă pe reprezentantul pârâtei dacă prin susţinerile referitoare Decizia nr. 528 din 1/1997 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulate în întâmpinare, înţelege să invoce excepţia prematurităţii cererii.

Consilier juridic ABI precizează că prin întâmpinare a înţeles să invoce excepţia prematurităţii cererii.

Instanţa acordă cuvântul pe excepţia invocată.

Avocat N C pentru reclamant solicită respingerea excepţiei şi arată că şi-a întemeiat cererea pe actul de vânzare cumpărare şi că la momentul încheierii contractului exista procesul verbal de punere în posesie  şi adeverinţa de proprietate şi menţionează că nu

s-a formulat acţiune având ca obiect anularea contractului de vânzare cumpărare.

Consilier juridic ABA solicită admiterea excepţiei arătând că la  data punerii în posesie nu era emis titlu de proprietate, care nu a fost emis nici până în prezent.

INSTANŢA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg.-Jiu, sub nr. …../318/2012 reclamantul PI în contradictoriu cu pe parata SC SNCSRL, a solicitat instanţei ca  prin sentinţa ce va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţa de cca. 3600 mp situat în extravilanul comunei Arcani, sat Arcani, T36, 40, P 738/10, 791/10, cu număr cadastral 35357, având ca vecini: N- PI şi SC SNCSRL, E- Pr. Sohodol, S- Coica Constantin, V- Puşcu Gheorghe, obligarea pârâtei să ridice materialele depozitate pe terenul menţionat mai sus (sorturi de balastieră), iar în caz de refuz să fie autorizat a efectua aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în data de 30.03.2011 a cumpărat de la P V şi P G cota de 2/3 din terenul in suprafaţa de 13627 m.p. situat în extravilanul comunei Arcani, sat Arcani, după cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2027/30.03.2011 la BNP „C P", iar diferenţa de 1/3 a cumpărat-o în data de 08.07.2011, după cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3782 la BNP „M A" şi  că terenul în litigiu este menţionat la primul punct în cele două contracte este inclus în suprafaţa de 7669 mp.

A mai arătat că vânzătorii au dobândit terenul prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991  în calitate de moştenitoare ale autorului Petrescu  Ion, sens în care s-a eliberat adeverinţa de proprietate nr. 1190 din 10.03.2011, fiind puşi în posesie prin proces-verbal de Comisia Locala Arcani şi că, la începutul anului 2009 pârâta a devenit proprietara unei staţii de sortare ce se afla în vecinătatea terenului în litigiu şi ulterior a început să depoziteze sorturi de balastiera rezultate din procesul de producţie. Urmare a acestui fapt a încercat soluţionarea pe cale amiabilă, însă nici până in prezent nu am primit răspuns,.

In drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C.civ., art. 1075 C.civ. şi art. 274 C.proc.civ.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, cu motivarea că reclamantul nu este proprietarul terenului pe care îl revendică întrucât nu i s-a eliberat titlu de proprietate, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii întrucât a cumpărat terenul prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 363/10.03.2010 şi că este titulara de drept al terenului respectiv.

De asemenea, pârâta a formulat şi cerere de chemare în garanţie a pârâtei SC.CSA prin lichidator judiciar prin care a solicitat ca în cazul în care se admite acţiunea principală să fie reziliat parţial contractul de vânzare –cumpărare nr. 363/10.03.2010.

Având în vedere faptul că la termenul din data de 12.10.2012, reprezentantul pârâtei a arătat că prin întâmpinare a înţeles să invoce excepţia prematurităţii cererii, instanţa a reţinut-o spre soluţionare, în temeiul art. 137 alin. 1 C.proc.civ., având în vedere natura juridică a acestei excepţii .

În cazul terenurilor pentru care s-a făcut reconstituirea dreptului de proprietate după procedura instituită prin legile speciale – Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 şi Legea nr. 1/2000 – reclamantul poate să redobândească posesia numai pentru suprafeţele de teren atribuite în cadrul procedurii de reconstituire, iar dovada dreptului de proprietate, pentru terenul care face obiectul acţiunii în revendicare, se face cu titlu de proprietate emis conform art. 116 din Legea nr. 18/1991. Adeverinţa de proprietate, care atestă doar faptul reconstituirii, fără stabilirea amplasamentului terenului atribuit, nu constituie titlu de proprietate care să poată fi examinat în cadrul soluţionării acţiunii având ca obiect partaj judiciar.

În prezenta cauză, se reţine că reclamantului, care deşi a depus la dosarul cauzei procesul verbal de punere în posesie, nu i s-a eliberat titlu de proprietate, iar acesta nu a făcut dovada efectuării demersurilor legale pentru continuarea procedurilor prevăzute de legea fondului funciar pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul care face obiectul acţiunii.

Actele invocate de reclamant fac dovada reconstituirii dreptului de proprietate a numitelor P G şi P V, de la care a cumpărat reclamantul suprafeţele menţionate conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2027/30.03.2011 la BNP „C" şi contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3782 la BNP „M A", dar, nefiind eliberate titluri de proprietate asupra suprafeţelor de teren pentru care s-a făcut reconstituirea, nu s-a dovedit existenţa dreptului pentru terenurile respective.

Faţă de argumentele expuse, instanţa va admite excepţia prematurităţii formulării cererii şi va respinge cererea ca prematur formulată, părţile putând formula o nouă acţiune după eliberarea titlurilor de proprietate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia prematurităţii cererii formulate de reclamantul P I, domiciliat în, în contradictoriu cu pârâta SC SNCSRL, cu sediul în..., şi pârâta SC CSRL prin lichidator judiciar SSPRL, cu sediul în...........

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţa publică azi,  12 octombrie 2012, la Judecătoria Tg-Jiu. 

Preşedinte,

ANDREEA DANIELA TITERLEA

Grefier,

ELENA BESOI

Red. A.D.T.

Tehnored. E.B.

22 octombrie 2012

4 ex..