Aspecte de nelegalitate privind probele administrate şi valorificate într-o cauză penală soluţionată, invocate pe cale principală, într-o acțiune civilă. Principiul legalității căilor de atac
Legea nr. 165/2013, evaluare despăgubiri, aplicarea legii în timp
Căi de atac. Menţiune exactă în dispozitivul hotărârii atacate. Imposibilitatea recalificării căii de atac
Identificarea domiciliului unei persoane. Obligațiile instanței. Posibilitatea instanței de apel de a dispune reluarea procedurii de cameră preliminară
Decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Lege penală mai favorabilă
Inadmisibilitatea căii de atac a recursului în litigiile având ca obiect anularea deciziilor pronunțate în condițiile Decretului Lege nr. 118/1990
Recunoaştere hotărâre străină pronunţată în Marea Britanie înainte de ieşirea din Uniunea Europeană
CIVIL - divorţ
Cerere în anulare împotriva sentinţei civile pronunţată în procedura specială a ordonanţei de plată. Respingere ca neîntemeiată
Recunoașterea unei hotărâri pronunțate într-un stat membru al Uniunii Europene. Acordare custodie minori. Ascultarea minorilor în procedurile judiciare. Valorificarea interesului superior al minorilor
Recurs. Litigii cu profesioniști. Recurs exercitat de un creditor al societății reclamante, în faliment, împotriva sentinței prin care s-a luat act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de lichidatorul judiciar
Dreptul la un proces echitabil. Principiul egalității armelor nu este încălcat în situația în care raportul de expertiză a fost depus la dosar cu respectarea termenului legal
Recurs. Imposibilitatea invocării de motive noi de nelegalitate a actului administrativ direct în recurs
Aplicarea legii în timp. Efectele Deciziilor Curţii Constiotuţionale. Situaţii juridice în curs de constituire
Răspundere civilă delictuală. Identificarea faptei ilicite. Motivarea hotărârilor
Apel penal. Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile
Contestatie la executare procedura civila
Condamnare cu suspendare a executarii pedepsei
Motive de recurs invocate omisso medio privind rolul activ al instantei.
3.Ordonanţă preşedinţială