Pretenții

Sentinţă civilă 65 din 25.01.2017


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 27.09.2016 sub nr. dosar 1519/310/2016 reclamanta RAP, cu sediul în ...,  în contradictoriu cu pârâta TI, cu sediul în ..., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 6.130,00 lei, reprezentând plată nedatorată, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamanta a arătat că la data de 06.11.2014 pârâta a emis factura seria ... în valoare de 6.130,00 lei pentru efectuare reparaţii auto la un autovehicul aparţinând administraţiei.

Astfel, cu fila CEC nr.... şi decontată la 29.12.2014 a achitat pârâtei suma datorată, respectiv 6130 lei, iar ulterior cu OP nr....a plătit din eroare  contravaloarea facturii nr.4883/2014 care fusese deja achitată, împreună cu o altă factură, ambele reprezentând reparaţii auto.

Se mai arată că timp de aproape 2 ani s-a încercat recuperarea acestei sume pe cale amiabilă, fiind comunicată şi notificarea nr.3678/29.08.2016.

În dovedirea acţiunii reclamanta a anexat un set de înscrisuri (file 7-19).

Prin rezoluţia instanţei din data de 28.09.2016 s-a dispus comunicarea acţiunii şi a actelor anexă pârâtei la sediul indicat în acţiune, respectiv ...., cu menţiunea de a formula întâmpinare în termen de 25 zile (fila 4 verso).

La data de 04.10.2016 s-au restituit la dosar înscrisurile comunicate pârâtei cu menţiunea „societatea nu funcţionează la adresă” (file 21-22).

Potrivit dispoziţiilor instanţei s-au efectuat verificări în sistem informatic Recom online privind sediul actual al societăţii pârâte, fiind depuse relaţii în sensul că societatea TI este în funcţiune şi are sediul social în ...(fila 23).

Prin rezoluţia instanţei din data de 20.10.2016 s-a stabilit termen de judecată la 23.11.2016, cu citarea părţilor (fila 4 verso).

La termenul de judecată din data de 23.11.2016 s-a dispus citarea pârâtei la domiciliul asociatului – CA în calitate de reprezentant legal al societăţii, precum şi prin afişare la sediul instanţei (fila 31).

La termenul de judecată din data de 21.12.2016 instanţa a dispus conform art.167 alin 3 Cod proc. civ. desemnarea unui curator pentru a reprezenta societatea pârâtă (fila 36).

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

La data de 06.11.2014, pârâta TI a emis factura seria ... nr. ..., în valoare de 6.130,00 lei, pentru efectuare reparaţii auto la un autovehicul aparţinând societăţii reclamante.

Cu fila CEC nr. ... şi decontată la data de 29.12.2014, conform extrasului de cont cu nr. 791/30.12.2014, reclamanta RAP a achitat pârâtei suma datorată, respectiv 6.130 lei.

Ulterior, cu O.P. nr. ..., aceeaşi reclamantă  a plătit, din eroare, c/valoarea facturii nr. ... în cuantum de 6.130 lei, care fusese achitată deja, împreună cu o altă factură nr. ..., ambele facturi reprezentând reparaţii auto, înscrisuri lizibile aflate la dosarul cauzei la filele 7-11

Timp de aproape doi ani  reclamanta a încercat recuperarea acestei sume pe cale amiabilă, prin numeroase discuţii purtate de reprezentanţii subscrisei cu pârâta, ori prin transfer bancar ori prin achiziţionarea de cauciucuri pentru autoturismele din dotarea sucursalei noastre, dar totul a rămas la stadiul de discuţie.

Tot din dorinţa de a rezolva pe cale amiabilă situaţia creată, reclamanta fiind de bună credinţă a  transmis pârâtei Notificarea nr. 3678/29.08.2016, atât la sediul social al acesteia, de unde s-a întors cu menţiunea „ societatea nu mai funcţionează la această adresă", cât şi la punctul de lucru, situat în ... pe care a refuzat să o primească, aceasta fiindu-ne restituită cu menţiunea „ destinatarul refuză primirea şi refuză să facă menţiunea".

Din certificatul de furnizare informaţii de bază nr. ... obţinut de la O.N.R.C., reiese că pârâta are sediul social la aceeaşi adresă la care i-a fost  transmisă notificarea, respectiv ...

 Art. 1092 alin. 1 Cod civ. prevede ca orice plata presupune o datorie; ceea ce s-a plătit fără sa fie debit este supus repetiţiunii.

Plata lucrului nedatorat se defineşte ca fiind o executare a unei obligaţii de către o persoana care nu era ţinuta sa o execute si pe care a făcut-o fără intenţia de a plăti datoria altei persoane.

 În cazul de faţă, raportul juridic in temeiul căruia s-a nascut obligaţia de restituire a plaţii nedatorate a avut loc pe parcursul anului 2014, deci ulterior intrării in vigoare a Noului Cod Civil, astfel încât in cauza se aplica noile reglementari.

Potrivit disp. art. 1341 alin. 1 din C.civ., cel care plăteşte fără a datora are dreptul la restituire.

Conform disp. art. 1635 alin. 1 din C.civ. se statuează ca restituirea prestaţiilor are loc ori de cate ori cineva este ţinut, in virtutea legii, sa înapoieze bunurile primite fără drept ori din eroare (…).

Legiuitorul a prevăzut in mod expres prin art. 1636 din C.civ. faptul ca dreptul la restituire aparţine celui care a efectuat prestaţia supusă restituirii sau după caz, unei alte persoane îndreptăţite potrivit legii.

Din interpretarea textelor de lege mai sus enunţate rezulta ca plata nedatorata reprezintă executarea de către o persoana a unei obligaţii la care nu era ţinută si pe care a efectuat-o fără intenţia de a plăti datoria altuia.

Ca atare, prin efectuarea unei plaţi nedatorate se naşte un raport juridic in temeiul căruia persoana care a făcut plata nedatorata are dreptul de a solicita restituirea a ceea ce a plătit din eroare, iar persoana care a primit plata are obligaţia de a restitui prestaţia.

Principalul efect al plaţii nedatorate consta in obligaţia primitorului plaţii de a restitui acea suma sau acel bun persoanei care a efectuat plata din eroare.

Obligaţia de restituire a plaţii nedatorate ia naştere daca sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: prestaţia efectuata sa fie realizata cu titlu de plata; plata sa nu fie datorata adică datoria in vederea căreia s-a făcut plata sa nu existe din punct de vedere juridic in raporturile dintre plătitor (solvens) si primitor (accipiens); plata sa fi fost realizata din eroare in sensul ca plătitorul (solvensul) sa fi crezut ca este debitor al primitorului (accipiens).

 Văzând cele de mai sus  cât şi prevederile art. art. 1341 şi urm.. Cod civil  instanţa urmează a admite prezenta acţiune aşa cum a fost  precizată de către reclamanta RAP, şi în consecinţă  va obliga pe pârâta TI, să plătească în favoarea  reclamantei suma  6.130,00  lei  cu titlu de plată nedatorată

În baza art. 453 Cod procedură civilă  va obliga  pe  pârâta TI. să achite reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 411,40 lei taxă de timbru plus onorariul curatorului avocat MA în sumă de 380 de lei.

Domenii speta