Rovinieta

Data publicare portal: 06.03.2017

Prin sentinţa civila nr. 9048/21.10.2016 pronunţata in cauza nr. 5609/311/2016 Judecătoria S. a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul I.A.R., în contradictoriu cu intimata XXXXXXX, împotriva procesului verbal de contravenţie seria R16 nr. 0290074 din 24.05.2016, pe care îl menţine ca temeinic şi legal.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 09.06.2016 sub nr. 5609/311/2016, petentul I.A.R. a formulat plângere contravenţionala împotriva procesului verbal de contravenţie seria R16 nr. 0280074 din 24.05.2016, încheiat de către XXXXXXX, pe care îl consideră netemeinic şi nelegal solicitând anularea acestuia şi exonerarea de răspundere.

În fapt, petentul a precizat că a vândut autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXX, la data de 24.02.2015 numitului L.C.I., și nu el a condus autoturismul deoarece nu îi mai aparține.

În dovedirea plângerii a solicitat să se administreze proba cu înscrisuri.

A ataşat la dosar înscrisuri (filele nr. 3-6, 8-9).

Plângerea contravenţională a fost legal timbrată (fila nr. 7).

La data de 22.07.2016 intimata C.N.A.D.R. - SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi atică - CESTRIN, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.

În fapt, intimata a arătat că la data de 02.12.2015, pe DN65A, Km 21+440m, pe raza localităţii B., jud. A., vehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXX, aparţinând lui I.A.R. a fost surprins că a circulat pe drumurile naţionale fără a deţine rovinieta valabilă, sens în care, la data de 24.05.2016, a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenţiei seria R16 nr. 0290074 din 24.05.2016 de către XXXXXXX. prin subunitatea acesteia.

Procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria R16 nr. 0280074 din 24.05.2016 îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Din prevederile art. 7, art. 8 şi art. 1 al. 1 lit. b) din O.G. 15/2002 rezultă că obligaţia de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menţionat în certificatul de înmatriculare.

În drept, au fost invocate dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, Ordinul M.T.I nr. 611 / 2015 - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România.

În probaţiune s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi orice alte probe doveditoare vor reieşi din dezbateri.

A fost anexată proba foto obţinută cu sistemul SIEGMCR şi autorizaţia de control a agentului constatator (filele nr. 21-24).

Analizând prezenta cerere, în considerarea dispoziţiilor legale incidente în cauză, instanţa constată şi reţine următoarele:

În fapt, la data de 02.12.2015, orele 09:14, autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXX, a circulat pe DN65A, Km 21+440m, pe raza localităţii B., jud. A., fără a deţine rovinietă.

Ca urmare a acestui fapt a fost întocmit procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria R16 nr. 0290074 din 24.05.2016, petentul I.A.R. fiind sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 250 lei pentru contravenţia prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002.

Petentul a depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare pentru vehicul folosit încheiat la data de 24.02.2015 (fila nr. 4) și certificatul de atestare fiscală (fila nr. 5).

La dosar a fost ataşată de către intimată captura foto cu autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXX (filele nr. 21-22).

În drept, potrivit art. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, legea contravenţională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 se completează cu dispoziţiile codului penal şi ale codului de procedură civilă, după caz (art. 45 din O.G. nr. 2/2001 ).

Procedând la verificarea, potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, a legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal contestat, instanţa reţine, în ceea ce priveşte legalitatea, că actul contestat cuprinde menţiunile prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor (numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, semnătura agentului constatator), nefiind incident niciunul dintre motivele de nulitate care se constată din oficiu de instanţa de judecată.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal contestat, instanţa apreciază că prezentul litigiu trebuie să ofere garanţiile procesuale recunoscute şi garantate de art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin legea nr. 30/1994, care, în baza art. 11 din Constituţia României, face parte din dreptul intern şi are prioritate, în temeiul art. 20 alin. 2 din legea fundamentală. Aceasta deoarece acest gen de contravenţie intră în sfera acuzaţiilor în materie penală la care se referă art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană.

Instanţa reţine că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a raportat definiţia noţiunii de materie penală la trei criterii : criteriul calificării interne, cel al naturii faptei incriminate şi cel al scopului şi severităţii sancţiunii (cauzele Engel c. Olandei, Escoubet c. Belgiei). De asemenea, Curtea a stabilit că modul de definire a faptelor în dreptul intern are o valoare relativă, esenţiale fiind celelalte două criterii (natura faptei şi gravitatea sancţiunii), oricărui acuzat garantându-i-se dreptul la un proces echitabil indiferent de calificarea faptei în dreptul intern (cauza Öztürk c. Germaniei). Curtea a considerat că aceste criterii, care sunt alternative şi nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuţie are caracter penal, în sensul art. 6 din Convenţie.

La încadrarea faptei petentului din cauza pendinte în sfera acuzaţiei în materie penală conduc ultimele două criterii: în primul rând norma juridică care sancţionează astfel de fapte are caracter general, O.G. nr. 15/2002 se adresează tuturor cetăţenilor, iar în al doilea rând, sancţiunile contravenţionale aplicabile urmăresc un scop preventiv şi represiv.

În această situaţie, întrucât procedura de soluţionare a unei plângeri contravenţionale este calificată drept o procedură penală, contravenientul se bucură de protecţia oferită în cadrul unei astfel de proceduri, printre care şi prezumţia de nevinovăţie.

În dreptul contravenţional procedura soluţionării unei cereri privind o plângere contravenţională este reglementată de O.G. nr. 2/2001 care se completează cu codul de procedură civilă.

Procesul-verbal de contravenţie este un act administrativ, astfel încât unele elemente ale principiului prezumţiei de nevinovăţie nu trebuie absolutizate, existând posibilitatea, cu respectarea cerinţei proporţionalităţii mijloacelor folosite cu scopul legitim urmărit, să funcţioneze şi alte prezumţii de fapt şi de drept, chiar şi în favoarea agentului constatator (cauza Blum c. Austriei).

În doctrina şi jurisprudenţa de specialitate este acceptat faptul că procesul-verbal de contravenţie întocmit de un agent al statului pe baza propriilor constatări (ex propriis sensibus) beneficiază de o prezumţie relativă de legalitate şi veridicitate, urmând a fi analizat prin coroborare cu celelalte dovezi administrate în cauză.

În aceste condiţii, cum prezumţia poate fi răsturnată, nu este în niciun fel încălcat dreptul contravenientului la apărare şi la un proces echitabil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că folosirea prezumţiilor nu este contrară jurisprudenţei sale, amintind că prezumţiile de fapt sau de drept operează în legile represive din toate sistemele juridice şi Convenţia, nu interzice, în principiu, asemenea prezumţii (cauza Salabiaku c. Franţei).

În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal şi incluse în sfera dreptului contravenţional Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumţiei de nevinovăţie sunt mult mai largi, prezumţia de nevinovăţie nefiind una absolută ca, de altfel, nici obligaţia acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. Dat fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancţionate este foarte mare, Curtea Europeană a reţinut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunţate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor fapte contravenţionale şi ar pune în sarcina autorităţilor ce aplică astfel de sancţiuni o povară excesivă şi nejustificată (cauza Falk c. Olandei). Jurisprudența Curții Europene nu impune statelor contractante să dea o anumită forță probantă, mai largă sau mai restrânsă, procesului-verbal de contravenție și, cu atât mai mult, să îl facă lipsit de orice efect util, ci doar statuează asupra faptului că sarcina instanțelor naționale este de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar, pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune, prin esență, ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.

Procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contravenientului. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerat o modalitate de stabilire legală a vinovăției în sensul art. 6 din Convenția europeană a Drepturilor Omului. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale minore ca gravitate, dar extrem de numeroase.

Transpunând aceste principii la cauza pendinte, instanţa reţine că petentul I.A.R. are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare a evenimentelor, iar sarcina instanţei este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional.

Instanţa i-a încuviinţat petentului probatoriile solicitate, fiindu-i încuviinţată administrarea probei cu înscrisuri, fiindu-i garantat astfel dreptul la un proces echitabil prin oferirea posibilităţii de a arăta că situaţia de fapt reţinută în actul contestat nu corespunde modului real de desfăşurare a evenimentelor.

Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România ,,fapta de a circula fără a deţine rovinieta valabilă constituie contravenţie continuă şi se sancţionează cu amendă”.

Rovinieta reprezintă documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România (art. 1 alin. 1 lit. j din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România).

Tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România se aplică, începând cu data de 1 iulie 2002, tuturor utilizatorilor români (cu excepţia vehiculelor : a. deţinute în proprietate sau, după caz, folosite în baza unui drept legal, conform datelor înscrise în certificatul de înmatriculare, de: unităţile Ministerului Apărării Naţionale, ale Serviciului Român de Informaţii, ale Serviciului de Informaţii Externe, ale Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor; unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor; serviciile de ambulanţă; serviciile publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, C.N.A.D.R. - S.A.; Serviciul de Protecţie şi Pază; Societatea Naţională de Cruce Roşie din România; b. folosite exclusiv în transportul public local de persoane prin servicii regulate pe raza teritorial-administrativă a unei localităţi; c. istorice - art. 3 din O.G. nr. 15/2002) şi străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe reţeaua de drumuri naţionale din România şi structurat în funcţie de perioada de parcurs şi de staţionare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) şi de numărul de axe, după caz (art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România).

Responsabilitatea achitării tarifului de utilizare şi a deţinerii rovinietei valabile, precum şi a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorului român, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului (art. 7 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România).

Utilizatorul român, în accepţiunea O.G. nr. 15/2002, este persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, iar utilizatorul străin este definit ca fiind persoana fizică ori juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state (art. 1 alin. 1 lit. b din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România).

Constatarea acestei contravenţii se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe reţeaua de drumuri naţionale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei (art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România), situaţie în care procesul-verbal de constatare a contravenţiei se poate încheia şi în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini (art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România).

Petentul  I.A.R. este persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare şi în baza de date a Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor ca proprietar al autoturismului cu numărul de înmatriculare XXXXX şi prin urmare lui îi incumbă obligaţia achitării tarifului de utilizare şi a deţinerii rovinietei valabile.

Înmatricularea este operaţiunea administrativă prin care se atestă că un vehicul poate circula pe drumurile publice, iar dovada atestării înmatriculării este certificatul de înmatriculare (art. 6 pct. 161 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice).

Înmatricularea vehiculelor este continuă, de la admiterea în circulaţie până la scoaterea definitivă din circulaţie a unui vehicul din categoria celor supuse acestei condiţii şi presupune următoarele operaţiuni: a) înscrierea în evidenţele autorităţilor competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar; b) transcrierea în evidenţele autorităţilor competente, potrivit legii, a tuturor transmiterilor ulterioare ale dreptului de proprietate asupra unui vehicul (art. 11 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice). Aceste operaţiuni se realizează pe baza datelor de identificare ale vehiculului şi ale proprietarului şi condiţionează eliberarea de către autorităţile competente, potrivit legii, a unui certificat de înmatriculare, precum şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare atribuit şi transcrierile necesare în certificatul de înmatriculare şi în cartea de identitate a vehiculului (art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice).

Faptul că printr-un contract de vânzare-cumpărare (înscris sub semnătură privată) petentul arată că a înstrăinat autoturismul la data de 24.02.2015 către L.C.I. nu îl absolvă pe acesta de răspundere contravenţională, atâta timp cât nu s-a solicitat autorităţii competente (Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor) efectuarea menţiunilor referitoare la modificarea datelor de identificare ale proprietarului întrucât, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar trebuie să se înscrie în evidenţele autorităţilor competente simultan cu menţionarea încetării calităţii de titular al înmatriculării a fostului proprietar, urmând a se emite un nou certificat de înmatriculare (art. 11 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice).

Una dintre formele pe care legea le prevede pentru ca un act să producă efecte şi faţă de persoanele care nu sunt părţi ale actului juridic civil este forma pentru opozabilitatea faţă de terţi (ad opposabilitatem) care se concretizează în unele proceduri de înregistrare a înscrisului constatator al opraţiunii juridice în anumite sisteme legale de publicitate sau prin urmarea unor proceduri expres prevăzute (obţinerea datei certe a înscrisului sub semnătură privată), având ca efect tocmai asigurarea opozabilităţii faţă de terţi a contractului.

Forma pentru opozabilitatea faţă de părţi transpune în practică ideea de protejare a intereselor terţilor, cât şi aceea de efect social şi juridic a actului civil întrucât prin mecanismele opozabilităţii se asigură atât eficienţa actului juridic faţă de părţi, cât şi garantarea siguranţei juridice a celor care nu au participat la încheierea contractului.

Formalităţile ad opposabilitatem nu au un efect direct asupra valabilităţii operaţiunii juridice (art. 20 alin. 3 din codul civil), după cum nu vizează esenţial părţile operaţiunii juridice cărora, structural, le este indiferentă complinirea acestor formalităţi. Pentru a asigura însă eficienţa şi faţă de terţi a actului juridic deja încheiat, contractanţii pot fi interesaţi să asigure opozabilitatea operaţiunii lor. Dacă formalităţile ad opposabilitatem nu sunt îndeplinite, contractul va exista şi va fi valid între părţile sale, însă va fi inopozabil terţilor care, astfel, sunt autorizaţi să îl ignore, inopozabilitatea fiind astfel sancţiunea firească ataşată neîndeplinirii formalităţilor cerute ad opposabilitatem (art. 22 din codul civil), sancţiune care limitează eficienţa actului doar la părţile sale.

Data înscrisul sub semnătură privată, în cauza pendinte data contractului de vânzare-cumpărare (momentul la care a intervenit transferul dreptului de proprietate asupra autoturismului), este opozabilă altor persoane decât celor care le-au întocmit, respectiv terţilor (intimata din cauză), numai din ziua în care această dată a devenit certă, prin una dintre modalităţile limitativ prevăzute de lege (art. 278 alin. 1 din codul de procedură civilă): 1. din ziua în care au fost prezentate spre a se conferi dată certă de către notarul public, executorul judecătoresc sau alt funcţionar competent în această privinţă; 2. din ziua când au fost înfăţişate la o autoritate sau instituţie publică, făcându-se despre aceasta menţiune pe înscrisuri; 3. din ziua când au fost înregistrate într-un registru sau alt document public; 4. din ziua morţii ori din ziua când a survenit neputinţa fizică de a scrie a celui care l-a întocmit sau a unuia dintre cei care l-au subscris, după caz; 5. din ziua în care cuprinsul lor este reprodus, chiar şi pe scurt, în înscrisuri autentice întocmite în condiţiile art. 269, precum încheieri, procese-verbale pentru punerea de sigilii sau pentru facere de inventar; 6. din ziua în care s-a petrecut un alt fapt de aceeaşi natură care dovedeşte în chip neîndoielnic anterioritatea înscrisului.

Instituirea acestei excepţii de la regula puterii doveditoare a înscrisurilor sub semnătură privată până la proba contrară se justifică prin grija legiuitorului de a-i ocroti pe terţi împotriva pericolului pe care poate să-l reprezinte pentru ei trecerea unei date false în înscris, astfel că legiuitorul a instituit în raporturile dintre părţi şi terţi o prezumţie legală relativă de simulaţie a datei înscrisurilor sub semnătură privată care nu poate fi combătută decât în condiţiile şi modalităţile limitativ prevăzute de art. 278 din codul de procedură civilă.

În cauză nu este incidentă niciuna dintre aceste situaţii. Faptul că petentul s-a prezentat la organele fiscale pentru a declara înstrăinarea autovehiculului (aspect care rezultă din certificatul de atestare fiscală – fila nr. 5) nu reprezintă o împrejurare care să confere dată certă contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit (fila nr. 4), un înscris care cuprinde doar semnăturile părţilor contractante şi nicio menţiune de la autoritatea sau instituţia publică.

Legea impune în cazul înstrăinării unui autovehicul după încheierea contractului de vânzare-cumpărare două tipuri de formalităţi ad opposabilitatem (pentru opozabilitatea față de terți, așa cum este intimata din cauza pendinte): de înregistrare fiscală (conform dispoziţiilor art. 264 alin. 2 şi 4 din codul fiscal şi art. 119ˆ1 din normele metodologice de aplicare a codului fiscal conform cărora pentru stabilirea impozitului pe mijloacele de transport orice persoană fizică sau juridică ce a dobândit sau înstrăinat dreptul de proprietate asupra unui mijloc de transport are obligaţia să depună o declaraţie fiscală la compartimentul de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale în a cărui rază de competenţă îşi are domiciliul fiscal) şi de înregistrare administrativă (conform dispoziţiilor art. 11 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice), formalităţi care sunt cumulative, nefiind suficient efectuarea doar a unora dintre ele.

Chiar dacă obligaţia solicitării transcrierii transmiterii dreptului de proprietate (în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului), revine noului proprietar (conform art. 11 alin. 4 teza finală şi alin. 10 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice), vechiul proprietar (vânzătorul), petentul I.A.R. în cauza pendinte, nu trebuie să rămână în pasivitate, ci acesta trebuie să dea dovadă de o minimă diligenţă şi aşa cum a solicitat efectuarea menţiunii referitoare la transmiterea dreptului de proprietate la organele fiscale (formalităţile ad opposabilitatem de înregistrare fiscală), pentru a nu-i mai fi aplicat impozitul pe mijloacele de transport (potrivit dispoziţiilor art. 264 alin. 2 şi 4 din codul fiscal), în acelaşi sens avea obligaţia de a lua toate măsurile pe care legea i le oferă pentru a se efectua menţiunile corespunzătoare în evidenţele autorităţii competente: înscrierea în certificatul de înmatriculare a menţiunii transmiterii dreptului de proprietate (art. 8 alin. 1 lit. i din O.M.A.I. nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor); sesizarea, la expirarea celor 30 de zile de la data înstrăinării, a organelor de poliţie rutieră cu privire la situaţia intervenită solicitând reţinerea certificatului de înmatriculare al autovehiculului (situaţie în care acesta nu mai putea fi pus în circulaţie conform art. 15 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice), organe care au obligaţia de a reţine certificatul de înmatriculare atunci când constată că autovehiculul este condus de proprietar sau de deţinătorul mandatat şi datele privind numele, prenumele, domiciliul sau reşedinţa înscrise în certificatul de înmatriculare ori de înregistrare nu coincid cu cele din documentul de identitate (conform art. 199 alin. 1 din H.G. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice); intentarea unei acţiuni în justiţie prin care să-l oblige pe noul proprietar să transcrie dreptul de proprietate.

Prin neluarea acestor măsuri petentul şi-a asumat riscul inopozabilităţii contractului de vânzare-cumpărare faţă de organele şi persoanele care îşi întemeiază măsurile şi actele pe înscrierile din evidenţele Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, risc ce se poate concretiza, cum este situaţia în cauza pendinte, în amenzi contravenţionale.

Având în vedere dispoziţiile legale evocate şi situaţia de fapt reţinută, instanţa apreciază că probele administrate nu au fost de natură să răstoarne prezumţia de veridicitate şi legalitate a procesului-verbal de contravenţie contestat, ci, dimpotrivă, că acestea conduc la concluzia că petentul, dincolo de orice dubiu rezonabil, se face vinovat de săvârşirea contravenţiei pentru care a fost sancţionat.

Instanţa constată justificată sancţiunea contravenţională aplicată, aceasta fiind corect stabilită şi individualizată în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, având în vedere ca petentului i-a fost aplicată sancţiunea amenzii minime prevăzute de lege (250 lei potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. 2 şi anexei 2 din O.G. nr. 15/2002).

 Faţă de cele expuse, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa va respinge plângerea contravenţională formulată de petent ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare