Aplicarea art.36 din Legea nr.85/2006. Suspendarea judecării cauzei. Sfera de aplicare

Rezumat:

Suspendarea vizează acţiunile în realizarea creanţelor asupra averii debitorului. În speţă, acţiunea promovată conţine mai multe capete de cerere, solicitându-se constatarea nulităţii absolute a unui act adiţional la un contract, precum şi restituirea sumelor achitate în temeiul acelui act, împreună cu dobânzi şi cheltuieli de judecată. Dacă în ceea ce priveşte capetele de cerere vizând obligarea la plata de sume de bani caracterul de acţiune în realizare, şi implicit temeinicia măsurii de suspendare a judecăţii, sunt în mod cert evidente, nu aşa stau lucrurile în ceea ce priveşte capătul principal de cerere, care pare să îmbrace mai degrabă forma unei acţiuni în constatare, cu privire la care măsura suspendării nu îşi găseşte incidenţa.

(Decizia nr.204/01 februarie 2017, dosar nr.824/86/2016*/a1)

Hotărâre:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia a II-a Civilă sub nr.8.../86/2016 la data de 22.02.2016, reclamanta Comuna A. prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul SC A SA prin C. IPURL, a solicitat constatarea nulităţii absolute a actului adiţional nr. 10/2012 la contractul de execuţie nr. 2354/02-09-2009, ca urmare a încălcării art. 97 alin. 3 din HG nr. 925/2006, restituirea sumei de 111.257,71 lei, reprezentând ajustarea preţului contractului şi obligarea pârâtei la achitarea dobânzii legale aferente sumei plătite până la data achitării efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea nr.64/04.03.2016, Tribunalul Suceava a admis excepţia necompetenţei sale materiale funcţionale şi a trimis cauza Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal, unde a fost reînregistrată sub nr.8.../86/2016*.

Tribunalul Suceava – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, prin încheierea din 08.09.2016 a suspendat judecarea cauzei, reţinând că dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 prevăd că ” De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia acţiunilor exercitate în cadrul unui proces penal”. Suspendarea în integralitate a cauzei se impune, chiar dacă, în mod formal, doar capetele nr. 2-4 din cerere privesc un drept de creanţă împotriva pârâtei deoarece legătura strânsă existentă între acestea şi capătul de cerere având ca obiect „constatare nulitate absolută” impune soluţionarea împreună a acestora, astfel cum a intenţionat şi reclamanta, precum şi faţă de împrejurarea că acţiunea în anularea unui act este tot o acţiune în realizarea unui drept asupra debitorului. Distincţiile referitoare la momentul introducerii acţiunii, respectiv după deschiderea procedurii, sunt făcute de Legea nr. 85/2014, care însă nu este aplicabilă în cauză deoarece procedura insolvenţei a fost deschisă sub imperiul Legii nr. 85/2006.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta, considerând că este nelegală pentru următoarele considerente:

1. Motivarea instanţei de fond potrivit căreia între capetele de cerere ar exista o strânsă

legătură nu prezintă relevanţă, întrucât art. 36 din Legea 05/2006 obligă

instanţa să facă distincţie doar în ceea ce priveşte obiectul dedus judecăţii. Criteriile după care legiuitorul a impus sau nu suspendarea acţiunilor sunt date de tipul acţiunii, respectiv „realizarea creanţei” si momentul introducerii acţiunii.

2. Referitor la capătul de cerere privind constatatea nulităţii absolute, greşit a

apreciat instanţa de fond ca acesta vizează o realizare a creanţei. În realitate, după

cum s-a decis şi prin Decizia 524/17.02.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, petitul

privind anularea contractului nu poate să ducă în mod direct la realizarea

creanţei şi, prin urmare, nu se impune suspendarea. Trebuie să se facă o distincţie

clară între capătul de cerere privind constatarea nulităţii şi cel privind restituirea.

3. Suspendând judecarea dosarului, instanţa de fond a anihilat orice drept al reclamantei de acces la justiţie, întrucât în această împrejurare nu are posibilitatea de a se înscrie în tabelul de creanţe, dar nici nu i se permite să se adreseze justiţiei pentru a verifica dacă deţine sau nu vreun drept de creanţă împotriva debitoarei până la încheierea procedurii insolvenţei.

4. Legiuitorul face distincţie între momentul introducerii acţiunii şi tipul de creanţă (născută anterior procedurii/ născută ulterior procedurii), nu doar în cuprinsul Legii 65/2014, ci şi in cuprinsul Legii 85/2006 aplicabilă speţei.

Precizează recurenta că restituirea sumei de 111.257,71 lei nu are loc ca urmare a promovării unei acţiuni vizând realizarea creanţei, ci această sumă a fost solicitată de reclamantă ca urmare a aplicării principiului restabilirii situaţiei anterioare (restitutio in integrum), potrivit căruia tot ce s-a executat în baza unul act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părţile raportului juridic să ajungă în situaţia în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat. Or, textul de lege de la art.36 din Legea 85/2006 – reţinut de instanţa de fond - nu se referă şi nu vizează situaţiile decurgând din restabilirea situaţiei anterioare, ci la cu totul alte situaţii.

Prin întâmpinare (filele 9-11), intimata învederează următoarele:

a) În mod greşit recurenta - reclamantă nu a încadrat criticile formulate în dispoziţiile art, 488 Cod procedura civilă, ci a indicat art. 414 Cod procedură civilă,

b) Raportat la criticile formulate, recursul este neîntemeiat.

Este real că, aparent, primul capăt de cerere nu vizează realizarea creanţelor asupra debitorului, dar de modul de soluţionare a acestui capăt de cerere depinde existenţa sau inexistenţa creanţei - pretinse de 111.257,71 lei - prin capătul 2 de cerere şi plata dobânzii, acţiunea în integralitatea ei constituind un tot unitar.

Decizia nr. 285/04.02.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,  invocata în recurs, aceasta este o decizie de speţă, care nu are relevanţă în prezenta cauză.

Suspendarea cauzei nu a anihilat orice drept al recurentei - reclamante de acces la justiţie cum pretinde aceasta, deoarece cum creanţa pretinsă este născută după data deschiderii procedurii de reorganizare, reclamanta are posibilitatea să se înscrie la masa credală.

Recurenta a răspuns la întâmpinare (filele 18-19) solicitând a se observa că din lecturarea memoriului de recurs se poate observa că motivele invocate se circumscriu celor prevăzute la punctul 8 al art.488 pct. 8 din Codul de procedură civilă.

Referitor la capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute, consideră că greşit a apreciat instanţa de fond ca acesta vizează o realizare a creanţei. În speţă, reclamanta încearcă să-şi preconstituie un titlu executoriu, întrucât nu beneficiază de o creanţă certă, lichidă si exigibilă pentru a i se putea face plata /sau a se înscrie la masa credală. În acest context unica soluţie o reprezintă promovarea unui demers judiciar - o acţiune prin care să se constate nulitatea actului adiţional şi, ulterior, în baza hotărârii judecătoreşti se va înscrie la masa credală.

Prin încheierea atacată ce a suspendat judecarea cauzei, reclamanta este lipsită de dreptul la acces în justiţie. În lipsa analizării acţiunii în anulare, recurentei nu-i rămâne posibilitatea vreunui demers procedural pentru a-şi valorifica creanţa pe care pretinde că o deţine, aceasta întrucât valorificarea creanţelor împotriva unui debitor aflat în insolvenţă se poate realiza doar prin înscriere în tabelul suplimentar de creanţă, însă pentru aceasta operațiune trebuie să prezinte un titlu / o hotărâre judecătorească lichidatorului.

Prin decizia nr.204/01.02.2017, Curtea de Apel Suceava – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a admis recursul, a casat în parte încheierea recurată şi, în rejudecare a respins ca nefondată cererea de suspendare a capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a actului în discuţie, trimiţând cauza primei instanţe în vederea continuării judecăţii cu privire la capătul de cerere menţionat.

Analizând recursul, Curtea constată că motivele invocate pot fi subsumate celor prevăzute la art.488 pct.8 din Codul de procedură civilă, astfel că nu se poate vorbi despre nulitatea recursului pentru nemotivare în raport cu exigenţele legale.

Pe fondul recursului, Curtea constată că recursul este întemeiat pentru argumentele ce urmează:

Într-adevăr, astfel cum a reţinut şi judecătorul fondului, dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 instituie obligaţia suspendării judecării litigiilor având ca obiect realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, de la data deschiderii procedurii insolvenţei în ceea ce îl priveşte. La fel de adevărat este şi faptul că în ceea ce o priveşte pe pârâta-intimată amintita procedură a fost deschisă. Discutabilă este însă opinia primei instanţe cu privire la sfera litigiilor ce intră în sfera de aplicare a suspendării menţionate.

Astfel, în primul rând, Curtea observă faptul că suspendarea vizează acţiunile în realizarea creanţelor asupra averii debitorului. În speţă, acţiunea promovată conţine mai multe capete de cerere, solicitându-se constatarea nulităţii absolute a unui act adiţional la un contract, precum şi restituirea sumelor achitate în temeiul acelui act, împreună cu dobânzi şi cheltuieli de judecată. Dacă în ceea ce priveşte capetele de cerere vizând obligarea la plata de sume de bani caracterul de acţiune în realizare, şi implicit temeinicia măsurii de suspendare a judecăţii, sunt în mod cert evidente, nu aşa stau lucrurile în ceea ce priveşte capătul principal de cerere, care pare să îmbrace mai degrabă forma unei acţiuni în constatare, cu privire la care măsura suspendării nu îşi găseşte incidenţa.

Pe de altă parte, trebuie arătat că  nu poate fi pus la îndoială faptul că reclamanta are posibilitatea de a supune cenzurii instanţelor de judecată nemulţumirile referitoare la modul de derulare al contractelor încheiate cu debitoarea, în discuţie fiind calea ce trebuie urmată. Raţiunea suspendării acţiunilor judiciare ca efect al deschiderii procedurii insolvenţei constă în prezervarea caracterului concursual, colectiv şi egalitar al  procedurilor reglementate de lege, fiind evitată exercitarea de acţiuni individuale de executare silită asupra averii debitorului; creditorii ale căror acţiuni au fost suspendate au a-şi declara creanţele în cadrul procedurii insolvenţei. O prevedere oarecum de excepţie este obiectivată de dispoziţiile art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, care arată că, în ceea ce priveşte creanţele născute în timpul procedurii, nu este necesară înscrierea la masa credală, acestea având a fi achitate conform documentelor din care rezultă; creanţa pretinsă de recurentă se încadrează în această din urmă categorie, având a urma procedura menţionată. Însă, nefiind anulat actul adiţional în discuţie, nu există documente din care să reiasă pretinsa creanţă ce se doreşte a fi valorificată. Eventuala învestirea a administratorului judiciar cu o cerere în constatare a nulităţii contractului şi a plăţii subsecvente a sumelor ar fi de natură a depăşi în mod cert competenţele stabilite de lege în sarcina amintitei persoane. Prin urmare, prin acreditarea ideii că desfăşurarea procedurii insolvenţei paralizează automat demersul judiciar al petentei, aceasta este pusă în situaţia de a nu-şi putea valorifica dreptul pretins, lucru inacceptabil prin prisma principiului accesului liber la instanţă garantat de prevederile constituţionale. Nu în ultimul rând, trebuie amintit faptul că principiul specializării instanţei reclamă ca soluţionarea litigiilor vizând validitatea contractelor în materie de achiziţii publice să fie făcută de instanţe din materia contenciosului administrativ.

Toate cele anterior menţionate se constituie în argumente  care duc la concluzia că măsura suspendării judecării primului capăt de cerere este una eronată. Prin urmare, Curtea va admite recursul, va casa în parte încheierea atacată şi va respinge ca nefondată cererea de suspendare a judecăţii capătului de cerere vizând constatarea nulităţii absolute a actului adiţional în discuţie.

Domenii speta

Spete similare