Plângere contravenţională

Sentinţă civilă 1172 din 18.02.2015


Prin acţiunea înregistrată la data de XXXX pe rolul acestei instanţe sub Dosar nr. XXXX, petentul P O, în contradictoriu cu intimatul XXXX, a formulat plângere contravenţională împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei seria CP nr. XXXX încheiat la data de XXXX, solicitând anularea acestuia.

În motivarea în fapt a acţiunii, petentul a arătat că agentul constatator a retinut că a condus în localitatea XXX cu viteza de 103 km/h.

Potrivit sustinerilor petentului,  sectorul de drum pe care a fost surprins se afla în afara localitătii . Totodată, petentul a învederat instantei că, potrivit dispozițiilor art. 3 din NML 021-05 aparatele pentru măsurarea vitezei de circulatie pot prezenta erori de 3% sau chiar 4% în cazul în care viteza înregistrată este mai mare de 100 km/h.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, Normele de Metrologie Legală 021-05.

La cerere a fost ataşat, în copie, procesul verbal contestat (f.4).

Legal citat, intimatul a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Potrivit susţinerilor intimatului, în data de XXXX, orele XXX petentul a condus autoturismul marca XXXX cu numărul de înmatriculare XXXX pe D.N. 2G în interiorul localitătii XXXX, jud. XXXX, cu viteza de 103 km/h, depăsind viteza legală cu 53 km/h, faptă prevăzută de art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 si sanctionată potrivit art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002.

A mai arătat intimatul că procesul verbal a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale, fapta fiind constatată de agenţi cu propiile simţuri si înregistrată cu aparatul radar Autovision Compact montat pe autospeciala din dotarea politiei înregistrat cu numărul XXXX.

De asemenea, intimatul a arătat că viteza consemnată este cea reală astfel cum rezultă din plansele foto si înregistrarea video depusă la dosarul cauzei iar înregistrarea abaterii la viteză s-a efectuat cu respectarea prevederilor Normei de Metrologie Legală NML 21-05 din XXXX.

Totodată, intimatul a arătat că eroarea la care face referire petentul este acceptată de Biroul Român de Metrologie Legală doar la verificarea Metrologică anuală a aparatelor radar, aceasta nefiind dispusă la calculul vitezei înregistrată în afara conditiilor de laborator sau conditiilor specifice ale BRML

În drept, au fost invocate dispoziţiile Codului de procedură civilă, ale O.G. nr. 2/2001, ale H.G. nr. 1391/2006 şi ale O.UG. nr. 195/2002.

Totodată, intimatul a solicitat instanţei judecarea cauzei în lipsă .

La întâmpinare au fost ataşate: raportul agentului constatator, planşe foto, înregistrare video, atestat operator „autovision” şi buletin de verificare metrologică .

Plângerea contravenţională a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru .

În cauză, pe fond, a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar, cu plansele foto si înregistrarea video.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine:

În fapt, prin procesul verbal seria CP nr. XXXX încheiat la data de XXXX, petentul  P O a fost sancţionat contravenţional, pentru fapta prevăzută de art. art. 102 alin. (3) lit. d) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu 10 puncte amendă în cuantum de 900 lei şi sancţiunea complementară a retinerii permisului de comducere

Potrivit celor consemnate în procesul-verbal contestat, petentul a condus pe petentul a condus autoturismul marca XXXX cu numărul de înmatriculare XXXX pe D.N. 2G în interiorul localitatii XXXX, jud. XXXX, cu viteza de 103 km/h, înregistrată cu aparatul Radar marca Autovision  montat pe auto XXXX.

În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, procesul-verbal de contravenţie este supus controlului de legalitate şi temeinicie al instanţei.

Analizând modul de întocmire a procesului-verbal seria CP nr. XXXX încheiat la data de XXXX, instanţa constată că acesta respectă dispoziţiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenţie conţine menţiunile privitoare la numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârşite, data comiterii acesteia şi semnătura agentului constatator.

De asemenea, procesul verbal este semnat de petent.

Sub aspectul temeiniciei, procesul verbal este întemeiat, în cauză nefiind dovedită o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de agentul constatator, astfel că instanţa urmează să respingă plângerea formulată de petent.

Deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenţie face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franţei, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag şi Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franţei, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional ( cauza Anghel c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza Neaţă c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).

Având în vedere aceste principii, instanţa constată că procesul-verbal de contravenţie este întocmit în mod legal, fapta fiind înregistrată şi probată prin mijloace tehnice. Mai mult, din probele administrate, nu s-a probat de către petent o situaţie contrară celei reţinute în procesul-verbal de contravenţie.

Potrivit art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, conducătorii de vehicule sunt obligaţi să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă şi pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum şi cea impusă prin mijloacele de semnalizare.

Totodată, conform art. 102 alin. (3) lit. e, din O.U.G. nr. 195/2002 săvârşirea de către conducătorul de autovehicul  a uneia sau mai multor contravenţii atrage, pe lângă sancţiunea amenzii, şi aplicarea sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe  o perioada de 90 de zile, în cazul depăsirii cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.

Art. 49 alin 1 din acelaşi act normativ prevede că limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h.

În cauza de faţa, din planşele foto si din  înregistrarea radar depuse la dosar de către intimat, rezultă că cele reţinute în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie contestat corespund realităţii, petentul rulând cu autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXX, la data de XXXX, în jurul orei XXX, cu viteza de 103 km/h pe raza localităţii. XXXX ,jud. XXXX.

De asemenea, instanţa constată ca aparatul radar cu care a fost înregistrată viteza autoturismului petentului este verificat metrologic, la dosarul cauzei fiind depus, în copie, buletinul de verificare metrologică nr. XXXX/04.04.XXXX (fila 38) iar agentul constatator are atestat pentru utilizarea aparatului radar (fila 36).

În acest sens, instanta, analizând înregistrarea video depusă la  dosarul cauzei, reține faptul că la ora XXX din înregistrare, echipajul de politie depistează autovehiculul cu numărul de înmatriculare  XXXX trecând prin dreptul masinii MAI cu viteza de 103 km/h în localitatea XXX.

Cu privire la sustinerea petentului în sensul că aparatul radar ar înregistra viteza cu o marjă de eroare, instanta reține faptul că potrivit Normei de metrologie legală NML 021-05 "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor (cinemometre)", în art. 3.1.3 lit. b) pentru măsurarea vitezei, în condiţii normale de trafic, pentru cinemometrele care funcţionează numai în regim staţionar, eroarea maximă tolerată este de:

- +/- 3 km/h pentru viteze până la 100 km/h;

- +/- 3% din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h.

Instanta apreciază că aceste erori se iau în considerare la verificarea metrologică a aparatului radar or, în cauză aparatul radar cu care a fost înregistrat autovehiculul apartinând petentului circulând cu viteza de 103 km/h  este verificat metrologic, la dosarul cauzei fiind depus, în copie, buletinul de verificare metrologică nr. XXXX/04.04.XXXX (fila 38) . Chiar în măsura în care s-ar lua în considerare aceste erori, instanta apreciază că petentul a circulat depăsind limita legală de viteză cu 50 km/h, fapt ce atrage răspunderea sa contraventională.

Referitor la sustinerea petentului în sensul că acesta circula cu viteza înregistrată în afara localitătii, instanta urmează să o respingă ca neîntemeiată retinând pe de o parte faptul că din înregistrarea video si plansele foto depuse la dosarul cauzei la pct. L din josul imaginilor apare limita legală în zona respectivă si anume 50 km/h  iar pe de altă parte împrejurarea că petentul nu a produs niciun fel de probe care să combată consemnările agentilor constatatori.

 Mai mult decât atât, instanţa reţine că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exerciţiul funcţiunii, procesului-verbal trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt. În aceste conditii, instanta apreciază că în lipsa unor dovezi concrete si edificatoare care să răstoarne situatia de fapt astfel cum a fost această retinută în procesul-verbal contestat, acesta se bucură de prezumtia de veridicitate, prezumtie care în cauză nu a fost răsturnată de petent.

În atare condiţii, având în vedere că nu a fost răsturnată prezumtia de veridicitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contraventiei,  instanţa reţine că fapta menţionată în cuprinsul acestuia corespunde realităţii, iar susţinerile petentului în sens contrar sunt neîntemeiate.

Referitor la sancţiunile aplicate petentului prin procesul-verbal de contravenţie, instanţa le socoteşte legale şi proporţionale cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, fiind dispusă măsura sancţionatorie a amenzii în cuantumul prevăzut de textul legal iar sancţiunea complementară este prevăzută de lege.

Totodată, instanţa apreciază că aceste sancţiuni sunt justificate în raport de pericolul social al faptei, tradus prin riscul pe care conduita petentului îl prezintă pentru siguranţa circulaţiei rutiere.

Pentru considerentele mai sus expuse, instanţa apreciază ca procesul-verbal seria CP nr. XXXX încheiat la data de XXXX, a fost în mod legal şi temeinic întocmit, astfel încât plângerea formulată de petent apare ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.