Pretenţii. Legea nr. 165/2013. Consecinţele neurmării procedurii prevăzute de art. 181 din Cap. v al Titlului vii al Legii nr. 247/2005 pentru valorificarea titlurilor de despăgubire.

DOMENIU Probe. Dovezi.

Pretenţii. Legea nr. 165/2013. Consecinţele neurmării procedurii prevăzute de art. 181 din Cap. V al Titlului VII al Legii nr. 247/2005 pentru valorificarea titlurilor de despăgubire.

Câtă vreme persoanele îndreptăţite nu au urmat procedura privind valorificarea titlului de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în condiţiile prevăzute de art. 181 din Cap. V1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu li se poate aplica procedura prevăzută de art. 41 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât aceştia nu au urmat procedura administrativă şi nu au constituit dosar de opţiune.

(Decizia civilă nr. 185 A/28.02.2017 pronunţată de Curtea de apel Bucureşti Secţia a IV-a civilă)

Prin cererea înregistrată la data de 12.11.2015, pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a V-a Civilă, sub nr. 40995/3/2015, reclamanţii HG, HA şi BS(născută K) au chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 233.100 lei către reclamanţi, potrivit Deciziei nr.7369/29.01.2010, emisă de Comisia Centrala Pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Totodată, au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

 În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt moştenitorii legali ai defunctei KA născută T (decedata la 14.09.2003), care în anul 2001 în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, a depus la SC RIAL SRL Braşov, notificare prin care a solicitat restituirea în natura a imobilului situat în Braşov, str. (fosta Şoseaua) înscris în C.F. nr.16652 Braşov, nr.top.9102/70, compus din casa de locuit cu parter şi subsol, cu teren de 438,94 mp.

În soluţionarea acestei notificări, S.C. RIAL S.R.L. Braşov a emis Decizia nr.423/14.11.2005, prin care a propus admiterea în parte a notificării, în sensul acordării de masuri reparatorii potrivit art.7 alin.l şi art.9, respectiv restituirea în natura a porţiunii de imobil care nu a fost vânduta de Statul Roman în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 şi acordarea de masuri reparatorii în echivalent pentru partea de imobil vânduta foştilor chiriaşi.

Dosarul administrativa a fost transmis de către SC RIAL SRL Braşov către ANRP Bucureşti, iar Comisia Centrala Pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis în acest sens Decizia nr. /29.01.2010, prin care s-a emis un titlu de despăgubire în favoarea reclamanţilor în cuantum de 233.100 ron, suma ce a fost stabilita prin raportul de evaluare întocmit în dosarul înregistrat cu nr.5155/CC/18.11.2005. J

Au învederat că  nu au intrat în posesia acestei despăgubiri datorita faptului ca, prin lege, a fost suspendată pe termen de doi ani, acordarea acestor despăgubiri întrucât Statul Roman nu deţinea fondurile necesare îndeplinirii acestor obligaţii.

La data de 12.10.2015, reclamanta BSa primit de la ANRP, adresa nr. 2931/SEET/L165/15.09.2015 prin care i se aduce la cunoştinţa faptul ca Decizia nr. 7369/CC/29.01.2010 emisa de Comisia Centrala Pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu mai poate fi fructificata de reclamanţii, întrucât dreptul acestora s-a prescris.

În opinia ANRP acest titlu trebuia pus în valoare în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expira mai devreme de 12 luni de la prima şedinţa de tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul Proprietateapotrivit art.18  alin.4 Cap.V din Titlul VII al Legii nr.247/2005 cu modificările şi completările ulterioare. Această opinie este considerată de reclamanți a fi eronată, deoarece, din punctul lor de vedere, nu s-a precizat data primei şedinţe de tranzacţionare a Fondului „Proprietatea”, odată cu suspendarea efectuării plaţilor de către Statul Roman pentru lipsa de capital, pentru o perioada de doi ani, se întrerupe şi prescripţia dreptului la acţiune a reclamanţilor, respectiv de a pune în executare Decizia nr.7369/29.01.2010 emisa de Comisia Centrala Pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar prin art.50 lit.c din Legea nr. 165/2013 modificata şi completata de Legea nr.368/2013, art.18ind. 1 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogat expres 

Potrivit art.34 alin.(l) din Legea nr. 165/2013 ANRP avea obligaţia să aducă la îndeplinire Decizia nr. 7369/CC/29.01.2010 emisă de Comisia Centrala Pentru Stabilirea Despăgubirilor şi să disponibilizeze către reclamanţi suma de 233.100 RON, plată care, însă, nu a avut loc.

Faţă de aspectele invocate, reclamanții au solicitat admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi obligarea pârâtei Autoritatea Națională Pentru Restituire Propietăților la plata sumei de 233.100 lei către reclamanţii, potrivit Deciziei nr.7369/29.01.2010 emisa de Comisia Centrala Pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.192, art.194 şi următoarele cod procedură civilă,  Titlul VII din Legea nr.247/2005. Legea nr.165/2013 modificata şi completata de Legea nr.368/2013, art. 11 alin.(l) şi (2) din Legea nr.554/2004.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei învestite cu soluţionarea pricinii, excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, precum și excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor cu privire la plata despăgubirilor.

Pârâta a invocat  art. 23 din OUG nr. 96/2013, conform căruia Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, aflată în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria Primului-Ministru, este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

Totodată, a făcut referire și la prevederile prevederile art. 96 alin 1 Cod Procedură Civilă, potrivit cărora curţile de apel judecă, în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrative,potrivit legilor speciale.

Potrivit art. 10 alin. (1), teza a II-a, din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de (...) autorităţile publice centrale (...) se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Or, coroborând textele legale sus-menţionate, reiese cu evidenţă faptul că instanţa competentă să se pronunţe cu privire la temeinicia şi legalitatea deciziilor având ca pretenţiile reclamanţilor îndreptate împotriva Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, este Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel

Pentru aceste considerente şi având în vedere natura Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, cea de structură constituită la nivel central, a solicitat admiterea excepţiei invocate şi declinarea soluţionării prezentei cauze în favoarea instanţei competente, respectiv în favoarea Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel.

Referitor  la excepţia netimbrării acţiunii, pârâta consideră că  o astfel de cerere este o veritabilă acţiune civilă în pretenţii pentru care reclamanţii au obligaţia să plătească taxă de timbru.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru „acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru iar potrivit art. 33 alin. (1) „taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege".

Potrivit art. 197 C.Proc.civ. „netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată".

În acest context, a menţionat că acţiunea reclamanţilor nu intră sub incidenţa prevederilor care reglementează scutiri de taxă judiciară de timbru.

Referitor la susţinerile reclamanţilor cu privire la faptul că, prezenta acţiune este scutită de taxa de timbru potrivit art. 29 alin 1 lit.l din OUG nr. 80/2013 coroborat cu art. 50 din Legea nr. 10/2001 republicată'' nu poate fi reţinut întrucât instanţa de judecată nu a fost sesizată cu soluţionarea unei cauze întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 care este o lege specială de reparaţie şi care să atragă scutirea la plata taxei de timbru.

În prezenta cauză, reclamanţii nu au solicitat anularea actului administrativ prin care li s-au acordat despăgubiri (Decizia CCSD nr. 7369/29.01.2010), act care, potrivit art. 2 din acesta putea fi atacat în condiţiile Legii contenciosului administrativ, în acest caz reclamanţii erau scutiţi de plata taxelor judiciare de timbru în condiţiile legilor speciale din materia restituirii proprietăţilor.

Faţă de aspectele de fapt şi de drept invocate, în temeiul art. 197 C.proc.civ şi O.U.G. 80/2013, a solicitat admiterea excepţiei de netimbrare și, în consecinţă, anularea cererii de chemare în judecată, ca netimbrată.

Cu privire la capătul de cerere prin care reclamanţii solicită ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie stabilită o obligaţie directă de plată a despăgubirilor în sarcina Autorităţii Naţionale, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că  potrivit art. 41 alin. (4), aplicabil în speţa de faţă, „titlul de plată se emite de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în condiţiile alin. (1) şi (2) şi se plăteşte de către Ministerul Finanţelor Publice în ce! mult 180 de zi le de la emitere".

În aplicare acestor prevederi, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite titluri de plată ce vor deveni scadente după data de 01.01.2014, plata sumelor de bani fiind eşalonată pe o perioadă de 5 ani.

Faţă de această situaţie, a învederat că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu mai are atribuţii privind plata despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea 247/2005.

Astfel, conform art. 41 alin 4 din Legea 165/2013 sumele cuprinse în titlurile de plată emise de ANRP se plătesc de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.

Prin urmare, sub imperiul noii legislaţii aplicabile în prezenta cauză, sarcina plăţii revine în mod exclusiv Ministerului Finanţelor Publice, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nemaiavând obligaţii privind plata despăgubirilor, motiv pentru care a solicită să se constate lipsa calităţii procesuale pasive.

Cu privire cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, pârâta a solicitat respingerea ca neîntemeiată, având în vedere toate argumentele anterior expuse.

Așadat, pârâta a solicitat admiterea excepţiilor invocate, iar, în subsidiar, pe fond respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţi ca neîntemeiată.

În drept, au fost invocate dispozițiile legii nr. 165/2013, nr. 247/2005, OUG nr. 80/2013.

Prin cererea modificatoare depusă la data de 01.02.2016, reclamanți au chemat în judecată, alături de pârâta inițială, Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, și pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâtei ANRP la comunicarea Deciziei nr.7369/29.01.2010 către Ministerul Finanţelor Publice şi obligarea Ministerului de a efectua plata sumei de 233.100 lei către reclamanţii, potrivit Deciziei nr.7369/29.01.2010 emisa de Comisia Centrala Pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În ședința publică de la data de 18.03.2016, Tribunalul a respins excepția necompetenței materiale și excepția de netimbrare, pentru considerentele expuse în încheierea de ședință de la acea dată, unind cu admnsitrarea probelor excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților.

În cauză, Tribunalul a încuviințat și administrat, proba cu înscrisuri, fiind atașat dosarul  administrativ aferent deciziei nr.7369/29.01.2010 emisă de fosta Comisie Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor. (fila 61 și urm.)

Prin sentinţa civilă nr. 568 din 12.05.2016, Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, ca neîntemeiată, a admis acţiunea în parte, astfel cum a fost precizată, a obligat pârâta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților să emită în favoarea reclamanţilor, titlurile de plată aferente anilor 2014, 2015 şi 2016, în condiţiile art. 41 alin.(1),(2) şi (4) din lg. nr. 165/2013 conform deciziei nr. 7369/29.01.2010 emisă de CCSD reprezentând titlul de despăgubire; a obligat pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice la plata către reclamanţi a sumelor aferente titlurilor de plată pentru anii 2014, 2015 şi 2016; a obligat pârâţii să emită titlurile de plată şi respectiv să efectueze plata, în condiţiile şi termenele prevăzute de art. 41 alin.(1), (2) şi (4) din lg. 165/2013, în continuare pentru tranşele rămase de achitat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, față de petitul cererii de chemare în judecată, că reclamanții au justificat legitimarea procesuală pasivă a acestei pârâte, pretențiile lor fiind îndreptate direct împotriva sa, prin raportare la obligațiile stabilite în sarcina acesteia de prevederile legii nr. 165/2013, în procedura emiterii titlurilor de plată și transmiterii acestora către Ministerul Finanțelor Publice în vederea efectuări plății către persoanele îndreptățite.

Prin urmare, chiar dacă reclamanții nu au formulat explicit pretențiile îndreptate împotriva acestei, pârâte, în sensul că au solicitat obligarea pârâtei  la comunicarea Deciziei nr.7369/29.01.2010 emisă de Comisia Centrală Pemtru Stabilirea Despăgubirilor, către Ministerul Finanţelor Publice, Tribunalul, în conformitate cu disp. art. 22 alin. 4 cod procedură civilă, dând calificarea corectă prin raportare la motivele de fapt invocate și finalitatea demersului judiciar, urmărit de reclamanți, constată că în fapt se solicită, obligarea pârâtei la emiterea titlurilor de plată, conform art. 41 alin. 4 din legea nr. 165/2013, 

Așa fiind, față de considerentele arătate, Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, Tribunalul a reţinut că prin decizia nr. 423/14.11.2005 emisă de Rial Brașov, în soluționarea notificării formulate de reclamanți în temeiul legii nr. 10/2001, cu privire la imobilul situat în municipiul Brașov, str., ,  s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în condițiile legii speciale, Titulul VII diun legea nr. 247/2005.

Ulterior, Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis, în favoarea reclamanților, decizia nr. 7369/29.01.2010, conținând titlul de despăgubire, pentru suma de 233.100 lei RON.

Potrivit dispoziților titlului VII din legea nr. 247/2005, în forma în  vigoare la momentul emiterii de către Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei nr. 7369/29.01.2010 ce conține titlul de despăgubire,  valorificarea acestor titluri se realiza conform procedurii reglementate de  actul normativ evocat.

Astfel, potrivit disp. art. 181 alin.1, titlurile de despăgubire pot fi valorificate de deţinătorii acestora într-una din modalităţile prevăzute în prezenta secţiune. Conform alin. 3, dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă care depăşeşte 500.000 lei, titularul acestuia are două posibilităţi de valorificare a titlurilor de despăgubire, în funcţie de opţiunea sa:

a) să solicite primirea exclusiv de acţiuni emise de Fondul 'Proprietatea' sau

b) să solicite primirea de titluri de plată, în condiţiile art. 141 şi cu respectarea termenelor şi a limitărilor prevăzute la art. 3 lit. h) din lege şi, până la concurenţa despăgubirii totale acordate prin titlul sau titlurile de despăgubire, acţiuni emise de Fondul 'Proprietatea'.

(4) Titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima şedinţă de tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul 'Proprietatea'.

Prin OUG nr. 62/2010 procedura de valorificare a titlurilor de plată a fost suspendată, suspendare ce a fost prelugită prin OUG nr. 4/2012, până la 15.03.2013.

La data de 20.05.2013 a intrat în vigoare legea nr. 165/2013, ce stabilește o nouă procedură de valorificare a titlurilor de despăgubire.

În acest sens, Tribunalul a reținut că potrivit art. 41 (1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

(2) Cuantumul unei tranşe nu poate fi mai mic de 5.000 lei.

(3) Pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite la alin. (1), Comisia Naţională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

(4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în condiţiile alin. (1) şi (2) şi se plăteşte de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.

Așa fiind, în cauza dedusă judecății ținând seama de situația de fapt reținută și prevederile legale enunțate, Tribunalul a constatat că reclamanții sunt beneficiarii unei decizii emisă la 29.01.2010 de fosta Comisie Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, decizie ce conține titlul de despăguibire pentru suma de 233100 lei, ipoteză ce circumscrie celei reglementate de art. 41 alin.1 din legea nr. 165/2013, titlul de despăgubire nefiind valorificat de persoanele îndeptățite, pînă la momentul sesizării instanței.

Tribunalul a avut în vedere, pe de o parte, că,  procedura emiterii tilurilor de plată prevăzută de titlul VII al legii nr. 247/2005, fiind suspendată, succesiv, până la intrarea intrarea în vigoare a noul act normativ, legea nr. 165/2013, această împrejurare nu poate fi imputată reclamanților și nu poate conduce la concluzia că aceștia au  rămas în pasivitate, aspect de natură a atrage sancțiunea decăderii, astfel cum eronat și lipsit de temei legal, a susținut pârâta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților.

Pe de altă parte, Tribunalul a constatat din probatoriul administrat că până la data formulării cererii de chemare în judecată, pârâta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, nu s-a conformat procedurii reglementate de actul normativ menționat, aceasta nedovedind că ar fi emis titlurile de plată la termenele stabilite de legea nr. 165/2013, începând cu data 1 ianuarie 2014.

Așadar, observând că pârâta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, căreia îi revenea sarcina probei, (faptul pozitiv contrar), nu dovedit că a emis titlurile de plată aferente anilor 2014, 2015 şi 2016, în temeiul titlului de despăgubire, emis anterior intrării în vigoare a legii nr. 165/2013, Tribunalul a apreciat că o asemenea  atitudine constituie un refuz al îndeplinirii obligației ce îi incumba în temeiul legii.

Acest refuz  se impune a fi sancționat prin admiterea cererii în contradictoriu cu aceasta și a obligării pârâtei să emită în favoarea reclamanţilor, titlurile de plată aferente anilor 2014, 2015 şi 2016, în condiţiile art. 41 alin.(1),(2) şi (4) din lg. nr. 165/2013 conform deciziei nr. 7369/29.01.2010 emisă de CCSD reprezentând titlul de despăgubire.

Pe cale de consecință, în conformitate cu disp. art. 41 alin.5, a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice la plata către reclamanţi a sumelor aferente titlurilor de plată pentru anii 2014, 2015 şi 2016.

Totodată, având în vedere atitudinea evidentă a pârâtei Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților,  de  refuz al îndeplirii obligațiilor ce îi revin în puterea legii și pentru a evita o nouă judecată și prin urmare, prelungirea excesivă a procedurii de valorificare a titlului de despăgubire, Tribunalul a obligat pârâţii să emită titlurile de plată şi respectiv să efectueze plata, în condiţiile şi termenele prevăzute de art. 41 alin.(1), (2) şi (4) din lg. 165/2013, în continuare pentru tranşele rămase de achitat.

În termenul legal de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art.468 Noul Cod procedură civilă, împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâţii Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților şi Ministerul Finanţelor Publice.

În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor a arătat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, prin care solicită obligarea  ANRP la emiterea titlului de plată, este îndreptată împotriva unei autorităţii aparţinând administraţiei publice centrale şi anume Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Astfel, în cuprinsul art. 1  alin. 1  din Hotărârea Guvernului nr. 572/2013 se arată că „ Autoritatea  Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, denumită în continuare Autoritatea, este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria Primului-Ministru".

Apelanta menţionează şi art. 23 din OUG nr. 96/2013, conform căruia Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, aflată în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria Primului-Ministru, este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

Totodată, se supune atenţiei instanţei şi prevederile art. 96 alin 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, potrivit cărora curţile de apel judecă, în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrative potrivit legilor speciale.

Potrivit art. 10 alin. (1), teza a ll-a, din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de (...) autorităţile publice centrale (...) se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Or, coroborând textele legale sus-menţionate, reiese cu evidenţă faptul că instanţa competentă să se pronunţe cu privire la temeinicia şi legalitatea deciziilor având ca pretenţiile reclamanţilor îndreptate împotriva Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, este Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel.

Prin urmare, apelanta solicită să se  constate  faptul că Sentinţa civilă nr. 2964/2015 a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, motiv pentru care aceasta solicită admiterea apelului, casarea sentinţei civile recurate, admiterea excepţiei lipsei competenţei materiale a instanţei şi trimiterea dosarului spre judecare Curţii de Apel - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal.

Instanţa de fond, în mod netemeinic şi nelegal, a admis, în parte, acţiunea formulată de

reclamanţi, obligând  apelanta  la emiterea titlurilor de plată aferente anilor 2014, 2015 şi 2016, în condiţiile în  care  aceştia  nu  au  urmat procedura administrativă  privind  valorificarea  Deciziei  nr. 7369/29.01.2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Potrivit principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans" nimeni nu se poate prevala de propria culpă pentru a reclama apărarea unui drept.

Or,  reclamanţii au ales să stea în pasivitate mai mult de 3 ani, de la data emiterii pe numele acestora a titlului de despăgubire, reprezentat de Decizia nr. 7369/29.01.2010 emisă de CCSD în cuantum de 233.100 lei.

Mai mult decât atât, potrivit principiului "nemo censitur ignorare legem" nimeni nu se poate prevala de necunoaşterea legii.

Astfel, potrivit art. 3, lit. a din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 „ Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv", titlurile de despăgubire sunt certificate emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele şi pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra statului român, corespunzător despăgubirilor acordate potrivit prezentei legi şi care urmează a fi valorificate în funcţie de opţiunea titularului ori a titularilor înscrişi în acestea.

Titlurile de despăgubire nu pot fi vândute, cumpărate, date în garanţie sau transferate în orice alt mod, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, cu excepţia dobândirii acestora ca efect al succesiunii.

Mai mult decât atât, potrivit dispoziţiilor art. 182 coroborat cu art. 181 alin. (2), pentru valorificarea titlului de despăgubire, titularul titlului de despăgubire avea dreptul şi obligaţia de a proceda la manifestarea expresă a opţiunii sale în sensul emiterii unui titlu de plată ori de conversie, în condiţiile art. 141 şi cu respectarea termenelor şi a limitărilor prevăzute la art. 3 lit. h) din titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Potrivit alin. 4 al aceluiaşi articol, titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima şedinţă de tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul  „Proprietatea”.

În concluzie, termenul prevăzut de art. 181 alin. 4, Capitolului VI din Legea nr.247/2005 este un termen de prescripţie, reprezentând intervalul de timp înăuntrul căruia titularul unui drept subiectiv este obligat, printr-o dispoziţie legală imperativă,(in speţă Legea nr.247/2005) să-şi exercite acel drept (într-un anumit mod sau în anumite condiţii).

În concluzie. A.N.R.P. avea obligaţia emiterii titlului de plată aferent deciziei emise de către Comisia Centrală, doar ulterior constituirii unui dosar de opţiune.

În acest sens sunt de remarcat şi dispoziţiile art. 18 alin. 1 din acelaşi act normativ, potrivit cărora după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, A.N.R.P. va emite pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată. Titlu de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acţiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea realizării operaţiunilor de plată.

Aceste argumente au fost reţinute într-o speţă asemănătoare de instanţa de judecată, prin care a fost admisă excepţia tardivităţii şi, în consecinţă, a fost respinsă cererea reclamanţilor ca tardiv formulată.

În susţinerea celor afirmate, apelanta ataşează în fotocopie Sentinţa civilă nr. 1232/CA/24.09.2015.

 Tribunalul Bucureşti a reţinut, în mod greşit, faptul că procedura emiterii titlurilor de plată prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, fiind suspendată, succesiv, până la intrarea în vigoare a noului act normativ, Legea nr. 165/2013, această împrejurare nu poate fi imputată reclamanţilor şi nu poate conduce la concluzia că aceştia au rămas în pasivitate.

Apelanta doreşte să contrazică acest aspect, învederând instanţei faptul că, în perioada în care procedura de emitere a titlurilor de despăgubire şi a titlurilor de plată a fost suspendată, procedura privind valorificarea deciziei CCSD nu a fost suspendată.

Potrivit prevederile alin. 2 şi 3 ale articolului III din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 potrivit cărora „valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se va face în perioada de suspendare doar prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opţiunea (cu respectarea limitărilor art.3 lit.h.), apelanta menţionează că acestea semnifică următoarele:

Dacă până la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, persoanele îndreptăţite la despăgubiri au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, puteau opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acţiuni emise de Fondul Proprietatea. Persoanele care nu optau pentru conversia titlurilor de despăgubire în acţiuni emise de Fondul Proprietatea urmau să primească titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin.1.

Mai mult decât atât, în pronunţarea sentinţei pe fond, instanţa de judecată a ignorat Decizia nr. 1242 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, ale cărei soluţie şi considerente sunt valabile şi în prezenta cauză.

Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. III alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, prevăzând suspendarea emiterii titlurilor de plată cuprinse în titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, nu aduc atingere existenţei dreptului de proprietate, dat fiind faptul că în art. III alin. (2) se prevede o modalitate temporară de exercitare a acestui drept, respectiv valorificarea, pentru o perioadă de 2 ani, a titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin conversia acestora în acţiuni emise de Fondul "Proprietatea" corespunzător sumei pentru care a fost formulată opţiunea.

 Astfel, Curtea Constituţională a statuat prin decizia mai sus menţionată că prevederile art. III din OUG nr. 62/2010 nu aduc atingere existentei dreptului de proprietate, în speţă, nefiind afectat deci nici dreptul de opţiune al reclamanţilor.

Aceste argumente au fost reţinute de instanţa de judecată într-o speţă asemănătoare prin Sentinţa civilă nr. 68/23.06.2015 rămasă definitivă prin nerecurare Curţii de Apel Târgu-Mureş  pornind de la obiectul reglementării celor două acte normative - procedura de emitere a titlurilor de plată şi respectiv, a titlurilor de conversie - este cert că dreptul defunctului de a opta pentru o modalitate de valorificare a titlurilor de despăgubiri nu a fost suspendat sau întrerupt, nefiind afectat de intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţelor, întrucât aceştia puteau să-si manifeste expres opţiunea, chiar în perioada de activitate a actelor normative precitate.

Apelanta reiterează faptul că dacă reclamanţii ar fi urmat procedura administrativă privind valorificarea titlului de despăgubire în termenul prevăzut de lege, acesta s-ar fi încadrat în ipoteza art. 41 alin (1), din Legea nr. 165/2013.

Prin urmare, apelanta apreciază că menţinerea soluţiei pronunţată pe fondul cauzei ar institui un mecanism de despăgubire pe cale jurisprudenţială, în alte condiţii si în altă procedură decât cea instituită de legea specială (Legea nr. 165/2013).

Mai mult decât atât, apelanta aduce la cunoştinţa instanţei că practica judecătorească a statuat, cu caracter de principiu, prevalenţa legilor speciale faţă de cele generale în materia retrocedărilor, astfel că o cerere întemeiată exclusiv pe dispoziţiile Codului civil ori pe cele ale Convenţiei europene nu poate fi respinsă, decât ca neîntemeiată.

În alt mod, prin imixtiunea celor două modalităţi de reparare a unor pagube aduse de către fostul regim comunist, se înlătură caracterul special al dispoziţiilor stabilite în domeniul retrocedărilor, fiind astfel ignorat scopul avut în vedere de legiuitor prin edictarea acestor norme.

Nu în ultimul rând, apelanta face precizarea că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi-a onorat toate obligaţiile în soluţionarea dosarelor de opţiune constituite în termen legal, iar Ministerul Finanţelor Publice a efectuat deja plata pentru aceste titluri de plată.

Cu alte cuvinte, dacă reclamanţii ar fi urmat procedura administrativă şi ar fi constituit un dosar de opţiune prin care solicitau valorificarea deciziilor emise de către Comisia Centrală, s-ar fi aflat în aceeaşi situaţie cu ceilalţi, respectiv ar fi beneficiat de un titlu de plată emis şi plătit în mod efectiv de către Ministerul Finanţelor Publice.

Având în vedere cele mai sus-mentionate, apelanta aduce la cunoştinţă faptul că A.N.R.P. nu a emis un titlu de plată în favoarea reclamanţilor întrucât aceştia nu au solicitat valorificarea deciziei emise de CCSD prin constituirea unui dosar de opţiune.

Apelanta doreşte să menţioneze şi că potrivit art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi dispoziţiilor art. 7 din Ordonanţa nr.22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii,  apelanta  este scutită de la plata taxei judiciare de timbru si a cauţiunii.

Apelantul Ministerul Finanţelor Publice a invocat prin motivele de apel excepţia prematuritatii formulării capătului de cerere în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi în subsidiar inadmisibilitatea acestuia, pentru următoarele motive:

În conformitate cu prevederile art. 41 alin.4 din Legea nr. 165/2013, privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România: "Titlul de plată se emite de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în condiţiile alin. (1) şi (2) şi se plăteşte de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere. "

Cu alte cuvinte, rolul MFP în procedura prevăzută de lege intervine abia după ce ANRP emite titlul de plata. În cauza de faţă, astfel cum instanţa de fond a reţinut considerentele sentinţei civile atacate, nu a fost emis un astfel  de titlu  ceea «ce a pus pârâtul MFP în imposibilitatea de a efectua plata, în termenul legal de  180 de zile.

Or, nici reclamanţii şi cu atât mai puţin instanţa de judecată, nu pot anticipa  faptul  că MFP nu îşi va îndeplini  în termen obligaţia  legală,  odată  ce titlul de plată va fi emis. Obligaţia  ce îi va  reveni apelantului  la acest moment  va fi una legală şi nu poate fi dublată  de o obligaţie impusă  pe cale  judiciară.  Reclamanţii se pot îndrepta  împotriva MFP doar după  trecerea termenului  de 180 de zile,  în  ipoteza  în care  aceasta ar refuza sau ar  întârzia nejustificat  efectuarea plăţii  în cauză.

Având în vedere  motivele expuse mai sus, apelantul solicită admiterea apelului aşa  cum a fost formulat, admiterea  excepţiei prematurităţii capătului de cerere formulat în contradictoriu cu MFP şi schimbarea în parte  a sentinţei civile  atacate,  în sensul respingerii acestui capăt  de cerere ca prematur  formulat.

Analizând actele şi lucrările dosarului sub aspectul motivelor de apel invocate, Curtea va admite apelurile, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, lege specială în materia restituirii, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România: „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor”.

În raport de aceste dispoziţii legale, Curtea apreciază  că instanţa de fond a respins în mod corect excepţia necompetenţei materiale, iar motivul de apel formulat cu privire la această soluţie nu poate fi primit.

În ceea ce priveşte excepţiile prematurităţii şi inadmisibilităţii acţiunii în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 246 alin. (1) şi (2) C.proc.civ.: „ (1) Excepţiile absolute sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme de ordine publică. (2) Excepţiile relative sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme care ocrotesc cu precădere interesele părţilor”.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 247 alin. (1) şi (2) C.proc.civ.: „ (1) Excepţiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanţă în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Ele pot fi ridicate înaintea instanţei de recurs numai dacă, pentru soluţionare, nu este necesară administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi. (2) Excepţiile relative pot fi invocate de partea care justifică un interes, cel mai târziu la primul termen de judecată după săvârşirea neregularităţii procedurale, în etapa cercetării procesului şi înainte de a se pune concluzii în fond”.

În cauză, apelantul pârât Ministerul Finanţelor Publice nu a formulat în faţa instanţei de fond întâmpinare şi nici nu a invocat excepţia prematurităţii în condiţiile art. 247 C.proc.civ., astfel încât, fiind vorba despre o excepţie de fond, peremptorie, relativa, nu poate fi invocată direct pe calea apelului.

Pe fondul pretenţiilor, Curtea reţine că analiza privind îndeplinirea de către apelanta pârâtă a obligaţiei de a emite titlu de plată trebuie să pornească de la dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora „După emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va emite, pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acţiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operaţiunilor de plată”.

În speţă, prin Decizia nr.7369/29.01.2010, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a emis în favoarea intimaţilor reclamanţi titlu de despăgubiri în cuantum de 233.100 lei. Aceştia, însă, nu au solicitat acordarea în numerar a despăgubirilor în cuantum de 233.100 lei, conform dispoziţiilor art. 181 din Cap. V1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care prevăd că „Dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă de maxim 500.000 lei, titularul acestuia are posibilitatea să solicite fie realizarea conversiei acestuia în acţiuni emise de Fondul „Proprietatea“, fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în acţiuni, parte în numerar”.

Or, câtă vreme persoanele îndreptăţite nu au urmat procedura privind valorificarea titlului de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în condiţiile prevăzute de Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu li se poate aplica procedura prevăzută de art. 41 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât aceştia nu au urmat procedura administrativă şi nu au constituit dosar de opţiune.

Faţă de cele reţinute, Curtea, în baza art.480 alin. (1) Noul  Cod procedură civilă a admis apelurile, a schimbat în tot  sentinţa  apelată în sensul că a respins  acţiunea, ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare