Drept procesual civil. Nelegalitatea hotărârii pentru încălcarea formelor de procedură prevăzute de art. 175 Cod procedură civilă.

Prin sentinţa civilă nr.  din  a Judecătoriei  s-a admis excepţia prescripţiei dreptului de opţiune succesorală a pârâtului, invocată de reclamanta , în contradictoriu cu pârâţii  şi  şi, în  consecinţă: s-a constatat că, la data de 06.07.2009, s-a deschis succesiunea defunctului , de pe urma căruia au rămas ca moştenitori: reclamanta  - în calitate de soţie supravieţuitoare, cu o cotă de ¼ din masa succesorală şi pârâta  - în calitate de descendentă de gradul I, cu o cotă de 3/4 din masa succesorală. S-a constatat că pârâtul  este străin de moştenirea defunctului .

S-a constatat că masa succesorală se compune din cota de ½ dintr-un apartament compus din trei camere, hol, bucătărie şi baie în suprafaţă utilă de 47,33 mp şi o logie în suprafaţă de 3,99 mp, situat în municipiul ,  – în valoare de 95.360 lei, valoarea masei succesorale fiind de 47.680 lei.

 S-a dispus sistarea indiviziunii şi s-a atribuit apartamentul în lotul reclamantei, care a fost obligată la 35.760 lei sultă către pârâta .

S-a dispus obligarea pârâtei  la plata către stat a sumei de 750 lei reprezentând ¾ din cuantumul taxei pentru care s-a acordat reclamantei scutirea de plată, potrivit încheierii din 24.07.2013 şi obligarea reclamantei la restituirea către stat a sumei de 250 lei, cu acelaşi titlu.

 Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Reclamanta  a chemat în judecată pe pârâţii  şi  solicitând să se dispună partajarea averii succesorale rămase de pe urma soţului său, , decedat la data de 6.07.2009, cu ultimul domiciliu în . A solicitat, de asemenea, ca bunurile succesorale să îi fie atribuite în natură, precum şi să se constate că pârâtul  nu a făcut nici un act de acceptare tacită sau expresă a succesiunii, fiind străin de aceasta.

 În motivarea acţiunii, a arătat că a fost căsătorită cu  o perioada îndelungată de timp, iar din căsătorie au rezultat doi copii: şi , pârâţii din acţiunea de faţă. La data de 6.07.2009, soţul său a decedat şi deoarece au apărut neînţelegeri între aceasta şi fiul său,este nevoită să formuleze prezenta acţiune. Mai arată că bunurile succesorale sunt reprezentate de cota de ½ dintr-un apartament situat în , str. , cotă pe care o evaluează la suma de 40.000 lei. Acest apartament a fost cumpărat în timpul căsătoriei, aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. , iar cealaltă cotă de ½ este proprietatea sa.

Înţelege să invoce excepţia neacceptării succesiunii de către pârâtul , întrucât acesta nu a efectuat nici un act de moştenire tacită sau expresă a succesiunii după tatăl său. Acesta a plecat iniţial din ţară în urmă cu 10-12 ani şi a revenit destul de rar fără a lua legătura cu familia sa, nici măcar nu a participat la înmormântarea tatălui său. În trecut, pârâtul a determinat-o pe aceasta şi soţul său să vândă alte proprietăţi pe care le aveau în  şi i-au dat acestuia o parte din banii obţinuţi. Ulterior, pârâtul a început să aibă un comportament reprobabil, lovindu-şi părinţii, adresându-le cuvinte jignitoare şi provocând nenumărate scandaluri.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 953 şi urm. Cod civil.

Pârâta  a formulat întâmpinare, la data de 23.09.2013, prin care a arătat că este de acord cu acţiunea formulată de reclamantă, respectiv ca bunul succesoral să fie inclus,în natură,în lotul acesteia. De asemenea, a precizat că este de acord ca fratele său să nu fie considerat moştenitor al tatălui său întrucât nu a acceptat moştenirea în termen, nu a venit la înmormântarea tatălui şi nici la pomenirile ulterioare. Mai mult decât atât, în timpul vieţii tatălui său, pârâtul a primit mai multe sume de bani din vânzarea unor proprietăţi pe care părinţii le aveau în .

Pârâtul  nu a depus întâmpinare în cauză şi nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a formula apărări, acesta fiind citat prin publicitate în conformitate cu dispoziţiile art. 168 alin. 3 Cod procedură civilă, numindu-se totodată un curator pentru reprezentarea intereselor acestuia.

 Analizând şi coroborând probele administrate în cauză, instanţa a reţinut următoarele:

 La data de 6.07.2009 s-a deschis succesiunea defunctului , cu ultimul domiciliu în , judeţul .

În ceea ce priveşte componenţa patrimoniului succesoral al defunctului, instanţa constată că masa succesorală se compune din cota de ½ din imobilul - un apartament compus din trei camere, hol, bucătărie şi baie în suprafaţă utilă de 47,33 mp şi o logie în suprafaţă de 3,99 mp situat în ,– în valoare de 95.360 lei, valoarea masei succesorale fiind de 47.680 lei.

În ceea ce priveşte vocaţia succesorală concretă la moştenirea defunctului, instanţa, analizând excepţia prescripţiei dreptului de opţiune succesorală al pârâtului , invocată de către reclamantă, a reţinut că pentru ca o persoană să poată culege o moştenire rămasă de pe urma unei alte persoane decedate, nu este suficient să aibă vocaţie succesorală legală la moştenirea lăsată de acea persoană, ci este absolut necesar ca acea persoana să facă dovada exercitării dreptului de opţiune succesorală, în sensul acceptării succesiunii defunctului, înăuntrul termenului prevăzut de art. 700 alin. 1 Cod civil, respectiv de 6 luni de la data deschiderii succesiunii.

Potrivit prevederilor art. 689 Cod civil, acceptarea succesiunii poate fi expresă sau tacită. Acceptarea este expresă când se însuşeşte titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat şi este tacită când succesibilul face un act (fapt) pe care nu-l poate săvârşi decât în calitatea sa de erede şi din care rezultă indirect, dar neîndoielnic intenţia sa de acceptare a succesiunii.

 Instanţa a reţinut că pârâtul – căruia sarcina probei sub acest aspect îi revenea, nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nu a formulat întâmpinare sau apărări în acest sens.

 Martorele şi , audiate în cauză, au arătat că nu l-au văzut niciodată pe pârât, acesta nu şi-a vizitat mama, nu a venit la înmormântarea tatălui şi nici la pomenirile ulterioare. De asemenea, nu au auzit ca fiul defunctului să fi dorit să intre în posesia bunurilor succesorale.

 În consecinţă, rezultă că pârâtul nu a efectuat nici acte de acceptare expresă a moştenirii defunctului, nici acte de acceptare tacită, de natura a denota fără echivoc acceptarea tacită a succesiunii în cadrul termenului de 6 luni de la data decesului acestuia, 6.05.2003.

 Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 700 Cod civil, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului de opţiune succesorală al pârâtului şi s-a constatat că acesta este străin de moştenire.

 Reclamanta şi pârâta  au probat, fără niciun dubiu şi echivoc, faptul că au acceptat moştenirea defunctului prin folosirea şi administrarea bunului din masa succesorală, acestea fiind moştenitoarele acceptante a succesiunii.

În consecinţă, instanţa a constatat că au vocaţie succesorală la succesiunea defunctului : reclamanta  în calitate de soţie supravieţuitoare, cu o cotă de ¼ din masa succesorală şi pârâta ,în calitate de descendentă de gradul I, cu o cotă de 3/4 din masa succesorală.

 Având în vedere dispoziţiile art. 728 Cod civil din 1864, aplicabile raporturilor juridice dintre părţi, potrivit cărora nimeni nu este obligat a rămâne în indiviziune, s-a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor cu privire la bunurile ce fac parte din masa succesorală.

 La atribuirea loturilor s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 987 Cod procedură civilă, respectiv voinţa părţilor litigante, modul în care au fost stăpânite pană în prezent bunurile succesorale, natura acestora, precum şi opţiunile exprimate de aceştia, respectiv ca în lotul reclamantei să fie inclusă cota de ½ din bunul imobil, iar pârâta să primească o sultă în valoare de 35.760 lei.

De asemenea, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 502 din OUG 51/2008 potrivit cărora: „În situaţia în care, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândeşte bunuri sau drepturi de creanţă a căror valoare, respectiv cuantum, depăşeşte de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat sa restituie ajutorul public. Procedura de restituire este cea prevăzută la capitolul III din prezenta ordonanţă de urgentă.”

Cum, în cauză, a fost acordat ajutor judiciar reclamantei în cuantum de 1094,48 lei, iar a aceasta a primit în lotul său cota de ½ din imobil în valoare de 35.649,5 lei urmând a achita sultă, instanţa a dispus obligarea reclamantei  la restituirea către stat a sumei de 250 lei, reprezentând ¼ din cuantumul taxei judiciare de timbru de 1000 lei, de a cărei plată a fost scutită prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de în dosarul nr. 5372/279/2013.

 Totodată, s-a dispus obligarea pârâtei  la plata către stat a sumei de 750 lei, reprezentând ¾ din cuantumul taxei judiciare de timbru, respectiv 1000 lei, de a cărei plată a fost scutită reclamanta prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de.

Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul , criticând-o ca netemeinică şi nelegală pentru următoarele motive:

Dosarul de fond s-a judecat în mod greşit, fără să fie citat, datorită minciunilor care au fost evocate de mama şi sora sa, ce au intenţionat de la bun început să-l înlăture de la moştenire. În mod greşit s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la opţiune succesorală şi, ca urmare, s-a ajuns la o soluţie greşită.

Mama sa, , l-a chemat în judecată arătând că nu poate fi găsit, că nu a ţinut deloc legătura cu familia în ultimii 11-12 ani, că nici măcar nu ştie unde e mormântul tatălui său. Reclamanta a indicat ca domiciliu al pârâtului imobilul din, unde locuieşte chiar aceasta – aspecte confirmate de sora sa , care a arătat că pârâtul ar fi primit sume de bani în timpul vieţii tatălui său. Mai mult, au fost aduşi martori care au declarat că nu a avut grijă de mama sa.

Toate aceste susţineri sunt minciuni, pe care le va demonta prin faptul că în toată perioada în care se presupune că ar fi lipsit, a trimis bani către mama şi sora sa; prin faptul că ele cunoşteau domiciliul său, trimiţându-i scrisori; că mamei sale i-a făcut procură notarială, pe care i-a trimis-o din Spania şi că deţine o fotografie făcută împreună cu mama sa, reclamantă în prezentul dosar, care l-a vizitat în Spania.

Este adevărat că a plecat la muncă în Spania, dar de acolo a trimis sume importante de bani acasă, sume care au fost folosite în parte tocmai pentru  a se promova acest proces împotriva sa.

În primul rând, toată procedura de citare s-a făcu incorect, fiindcă nu s-a indicat adresa sa reală, ci s-a invocat faptul că nu se mai ştie nimic de el de 11-12 ani. Această situaţie e contrară dispoziţiilor art. 167 noul Cod de procedură civilă, care arată că citarea prin publicitate se poate dispune atunci când reclamantul, deşi a făcut tot ce îi stătea în putinţă, nu a reuşit să afle domiciliul pârâtului.

Şi citarea făcută prin proces-verbal este lovită de nulitate, întrucât este făcută la domiciliul reclamantei, motiv pentru care solicită aplicarea dispoziţiilor art. 167 alin. (5) noul Cod de procedură civilă, respectiv anularea tuturor actelor de procedură şi sancţionarea reclamantei conform dispoziţiilor art. 187 alin. (1), pct. 1) lit. c, noul Cod de procedură civilă.

Datorită citării incorecte, nu i s-a comunicat sentinţa civilă, astfel încât este în termen să o atace.

Art. 468 noul Cod de procedură civilă arată că termenul de apel începe să curgă de la data comunicării. Cum nu i s-a comunicat niciodată sentinţa civilă sau orice alt act procedural, termenul de apel practic începe să curgă odată cu depunerea acestei cereri, conform art. 468 alin (3) noul Cod de procedură civilă. În mod absolut subsidiar, dacă instanţa consideră că este necesară de fapt repunerea în termen, solicită calificarea corespunzătoare a prezentei cereri.

În mod absolut greşit s-a admis excepţia dreptului său de opţiune succesorală.

Desigur că toate aceste maşinaţiuni făcute de mama şi sora sa nu şi-ar fi avut locul dacă ele ar fi avut dreptate privind renunţarea sa la moştenire. Adevărul este însă cu totul altul. Fiind în Spania, nu a ajuns la timp la înmormântare, aflând de aceasta mult prea târziu; totuşi, a venit la pomeni, a amenajat mormântul, a ridicat o cruce de marmură, a edificat gardul împrejmuitor – totul pe banii şi pe munca sa.

Înainte de a muri tatăl său, a trimis bani pentru operaţia de la Târgu Mureş, iar la înmormântare a trimis, de asemenea, bani (700 euro).

Deşi nu are relevanţă pentru obiectul procesului, arată că şi terenurile de care s-a făcut vorbire, de la , nu s-au vândut pentru el, deoarece a avut firmă şi a lucrat tot timpul.

După decesul tatălui său, a fost de acord ca mama să locuiască în continuare în apartament, dar a trimis în continuare bani, care au fost folosiţi inclusiv pentru amenajarea apartamentului ce formează obiectul prezentului dosar.

 Toate aceste aspecte sunt dovezi clare ale faptului că nu a fost străin de moştenire. Desigur, datorită faptului că relaţiile lor au fost bune, a fost în imposibilitatea morală de a produce un înscris referitor la acceptarea expresă a succesiunii, dar anexează o scrisoare trimisă de sora sa, care îi comunică faptul că îi este dor de el şi îi propune să-şi trimită copilul său la el, în Spania, când va creşte.

Intimatele  şi , legal citate, nu au formulat întâmpinări şi nici nu s-au prezentat în instanţă.

Examinând apelul, în raport de motivele invocate şi de dispoziţiile art. 476 alin. (1) noul Cod de procedură civilă raportat la art. 479 alin. (1) noul Cod de procedură civilă, tribunalul reţine următoarele:

La primul termen de judecată, din oficiu, s-a invocat şi pus în discuţia părţilor, excepţia tardivităţii formulării cererii de apel, excepţie care urmează a fi respinsă ca nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Dispoziţiile art. 468 alin (1) noul Cod de procedură civilă prevăd că termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

Potrivit dispoziţiilor art. 161 alin. (1) noul Cod de procedură civilă, coroborate cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) pct. 6 noul Cod de procedură civilă, înmânarea citaţiei şi a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reşedinţa celui citat.

Prin domiciliu, în sens procedural, se înţelege acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, localitatea unde trăieşte, deoarece scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu este ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţat de existenţa procesului, pentru a da eficienţă dreptului la apărare.

În speţă, din cuprinsul cererii de chemare în judecată, rezultă că reclamanta  a indicat, pentru pârâtul , ca şi adresă de domiciliu: , , judeţul , care este şi adresa sa de domiciliu şi a imobilului care face obiectul partajului, adresă la care pârâtul a fost citat pe tot parcursul judecăţii, tot acolo fiindu-i comunicată şi sentinţa pronunţată de prima instanţă.

Adresa indicată în cuprinsul acţiunii este cea la care pârâtul figurează ca având ultimul domiciliu din ţară, aşa cum rezultă din fişa emisă de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, pârâtul fiind citat atât la această adresă cât şi prin publicitate, potrivit dispoziţiilor art. 167 noul Cod de procedură civilă, fiindu-i desemnat şi un curator special, însă citarea în această modalitate s-a făcut urmare relei credinţe de care a dat dovadă reclamanta, care a susţinut că nu-i cunoaşte adresa pârâtului din străinătate, întrucât acesta, fiind plecat din ţară de aproximativ 11-12 ani, nu a menţinut legătura cu familia şi nu a venit nici măcar la înmormântarea tatălui său, susţineri care au fost parţial confirmate şi de pârâta  şi de depoziţia martorei .

Însă, din probatoriul administrat în apel de către pârât, rezultă că atât reclamanta cât şi pârâta cunoşteau adresa apelantului, că acesta a ţinut legătura cu familia iar reclamanta a primit, chiar şi pe parcursul judecării cauzei la prima instanţă, bani de la pârât.

Astfel, din cuprinsul procurii speciale întocmită la data de 07.05.2007 de Ambasada Română din Madrid – Secţia Consulară, rezultă că pârâtul-apelant a împuternicit-o pe reclamanta  să îndeplinească pentru şi în numele său formalităţile necesare la autorităţile competente din România, în vederea obţinerii unui nou paşaport (ca urmare a expirării celui deţinut anterior), paşaport care a fost eliberat la data de 21.02.2007 (aşa cum atestă copia acestuia, nr. ), împrejurare care infirmă susţinerea reclamantei, în sensul că deşi pârâtul (plecat de 11-12 ani) a mai revenit destul de rar în ţară, nu a luat legătura cu familia.

Din scrisoarea depusă la dosar de apelant rezultă că pârâta  i-a trimis acestuia, în luna noiembrie 2003, o scrisoare la adresa din Spania (), pe plic, la expeditor, fiind trecut  (probabil tatăl părţilor) şi adresa din „”, , care este adresa locuinţei familiei  (unde pârâta şi familia sa locuia, la acea dată, cu reclamanta şi defunctul , aspect ce rezultă din conţinutul scrisorii).

Ori, acea adresă din Spania menţionată pe plic a fost adresa la care apelantul a locuit şi locuia şi la data introducerii acţiunii, aspect ce rezultă atât din înscrisurile depuse la dosar, cât şi din depoziţiile martorilor audiaţi în apel.

Astfel, din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la  (ulterior introducerii acţiunii) în Spania (înregistrat la data de  la Administraţia Teritorială Leon – Serviciul Teritorial de Finanţe – Impozit pe venituri patrimoniale), încheiat de apelant cu o terţă persoană cu privire la un imobil (situat în), la adresa de domiciliu a acestuia este specificat: „domiciliat în”.

Martorii  şi au relatat că, după cumpărarea acelui imobil, reclamantul a continuat să locuiască la vechea adresă încă câteva luni, până s-au finalizat lucrările de renovare.

De asemenea, martorii au declarat că apelantul a ţinut permanent legătura cu familia sa, vorbind des la telefon cu reclamanta şi pârâta, că acesta le trimitea bani ori de câte ori aveau nevoie, că lunar îi trimitea reclamantei o sumă de 100 euro pentru a achita contravaloarea abonamentului la televiziune (care era pe numele apelantului), aspect care se coroborează cu extrasul de cont depus de pârât (fila  dosar), eliberat de, care atestă transferul din contul apelantului în beneficiul reclamantei , la data (când procesul era în curs de judecată la prima instanţă) a sumei de 95,10 euro, apoi la data de a sumei de 95,10 euro; la data de– suma de 50 euro; la– 50,10 euro; la– 90 euro ş.a.m.d. până la, când apare transferată suma de 45 euro.

Martorii audiaţi au mai relatat că familia apelantului cunoştea adresa acestuia, din Spania, din moment ce atât reclamanta cât şi defunctul  l-au vizitat, declaraţia acestora coroborându-se şi cu planşa fotografică din anul 2006, depusă la dosar, în care apar, pe o faleză la mare, apelantul şi reclamanta.

Din depoziţia acestor martori a reieşit că apelantul a venit în ţară în jurul datei de 30.06.2013, pentru a participa la nunta martorilor, la Cugir, ocazie cu care a mers şi la mama sa, în , precum şi la sfârşitul verii anului 2014 (când a mers la , unde are o garsonieră pe care a renovat-o) şi apoi a venit în , unde a stat la domiciliul reclamantei câteva zile.

De asemenea, deşi apelantul nu a putut participa la înmormântarea tatălui său, la aproximativ un an de zile a venit în ţară şi a efectuat o serie de lucrări la mormântul acestuia, perioadă în care a locuit (împreună cu martorul , care l-a ajutat la acele lucrări), în acelaşi imobil cu reclamanta, relaţiile dintre aceştia fiind unele specifice familiei.

Din cele de mai sus rezultă, fără nici un dubiu, că deşi la data introducerii acţiunii (02.07.2013) reclamanta cunoştea adresa din Spania la care locuia apelantul-pârât, cu rea-credinţă a declarat că nu a menţinut legătura cu acesta şi că nu îi cunoaşte adresa, ceea ce a condus la citarea şi comunicarea actelor procedurale la o adresă la care pârâtul nu mai locuia de foarte mult timp, astfel că toate înscrisurile nu au ajuns în posesia acestuia ci a reclamantei, deşi contrarietatea de interese este mai mult decât evidentă.

Rezultă aşadar că, atât timp cât hotărârea judecătorească nu a fost comunicată pârâtului cu respectarea dispoziţiilor procedurale, iar art. 468 noul Cod de procedură civilă prevede că termenul de apel curge de la data comunicării hotărârii, cum nu s-a făcut nicio dovadă că acesta a luat cunoştinţă, la o altă dată, de conţinutul sentinţei, decât cea de 19.04.2016 (menţionată pe delegaţia avocatului desemnat de pârât pentru a studia dosarul, aşa cum rezultă din delegaţia av.  şi cererea formulată de aceasta pentru studiul dosarului), apelul declarat la data de 18.05.2016 apare ca fiind declarat în termen legal.

Pe cale de consecinţă, excepţia tardivităţii urmează a fi respinsă ca nefondată.

De asemenea, cererea de repunere în termenul de apel este lipsită de obiect, dispoziţiile art. 186 noul Cod de procedură civilă nefiind incidente în cauză, din moment ce pentru pârât termenul de apel nu începuse să curgă la data introducerii acestuia.

Motivul de apel prin care se invocă nelegalitatea sentinţei pentru încălcarea formelor de procedură prevăzute de dispoziţiile art. 175 noul Cod de procedură civilă este întemeiat.

 Astfel, în condiţiile în care reclamanta cunoştea adresa pârâtului din Spania, cu rea-credinţă a indicat pentru citare o adresă la care acesta nu mai locuia ba, mai mult, era adresa sa de domiciliu, ceea ce făcea ca toată corespondenţa să intre în posesia sa şi nu a pârâtului, este evident că judecarea cauzei la prima instanţă s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 153-167 noul Cod de procedură civilă, menite să asigure dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare.

Principiul contradictorialităţii – garanţie a unui proces echitabil, în sensul  art. 6 din C.E.D.O., a fost definit de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca fiind „sarcina judecătorului de a veghea ca toate elementele susceptibile să influenţeze soluţionarea pe fond a litigiului să facă obiectul unor dezbateri în contradictoriu între părţi”.

Funcţia contradictorialităţii impune cerinţa ca nicio măsură să nu fie ordonată de instanţă înainte ca aceasta să fie pusă în discuţia contradictorie a părţilor.

Nicio măsură nu poate fi dispusă de instanţă fără a le acorda părţilor dreptul de a se apăra. De aici decurge şi existenţa unei legături indisolubile între principiul contradictorialităţii şi principiul dreptului la apărare.

În acest sens, art. 153 noul Cod de procedură civilă prevede că instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel.

Rezultă aşadar că, pentru ca părţile să aibă posibilitatea efectivă de a discuta în contradictoriu toate elementele cauzei trebuie să fie încunoştiinţate în timp util despre existenţa şi obiectul procesului, despre locul şi data soluţionării acestuia. Această cerinţă elementară se realizează prin citarea părţilor.

Dispoziţiile legale referitoare la citare au caracter imperativ, deoarece au fost prevăzute pentru respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, astfel că nesocotirea lor atrage nulitatea hotărârii, în condiţiile art. 175 noul Cod de procedură civilă, care prevede: „(1) Actul de procedură este lovi de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia. (2) În cazul nulităţilor expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrarie”.

Întrucât citarea are ca scop şi finalitate încunoştinţarea părţii despre existenţa unei judecăţi în care figurează, ea trebuie să fie făcută la locul unde partea locuieşte efectiv şi chiar la domiciliul sau reşedinţa sa din străinătate, afară de cazul când a făcut o alegere de domiciliu.

În speţă, fiind făcută dovada locuirii efective a pârâtului în Spania, citarea sa la adresa indicată din România, chiar dacă este cea a ultimului domiciliu cunoscut din ţară, nu înlătură nulitatea procedurii.

Cum numai în măsura în care părţile cunosc data şi locul judecăţii sunt puse într-o situaţie de egalitate, în sensul că îşi pot pregăti apărarea, pentru ca apoi să prezinte - în contradictoriu - toate împrejurările de fapt ş de drept de care depinde soluţionarea cauzei, sentinţa pronunţată de prima instanţă, cu nerespectarea normelor imperative privitoare la citare, reprezintă o încălcare a principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare al pârâtului, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 480 alin. (3) noul Cod de procedură civilă.

Pe cale de consecinţă, apelul urmează a fi admis, sentinţa primei instanţe anulată şi cauza reţinută spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge excepţia tardivităţii apelului, invocată din oficiu, ca neîntemeiată.

Respinge ca rămasă fără obiect cererea de repunere în termenul de declarare a apelului.

Admite apelul declarat de pârâtul  (CNP –) - domiciliat în Spania, şi având domiciliul procesual ales la Cabinet avocat, în municipiul, împotriva sentinţei civile nr.  din  pronunţată de Judecătoria , în contradictoriu cu intimata-reclamantă  (CNP –) - domiciliată în municipiul , strada, judeţul  şi intimata-pârâtă  (CNP –) - domiciliată în municipiul , strada, judeţul .

Anulează sentinţa şi reţine cauza spre rejudecare.

Fixează termen de judecată la data de 28.02.2017, ora 09:00, sala A, pentru când se vor cita părţile.

Definitivă.

Domenii speta

Spete similare