Recurs. Procedura insolvenţei. Contract de leasing menţinut după deschiderea procedurii insolvenţei. Posibilitatea finanţatorului de a rezilia unilateral contractul, în situaţia în care debitorul nu îşi execută obligaţiile decurgând din contract.

Recurs. Procedura insolvenţei. Contract de leasing menţinut după deschiderea procedurii insolvenţei. Posibilitatea finanţatorului de a rezilia unilateral contractul, în situaţia în care debitorul nu îşi execută obligaţiile decurgând din contract.

Dosar nr. 3825/111/C/2015/a1 – R

Decizia nr. 199/C/08.12.2016 – R

- art. 86 alineat 1 din Legea nr. 85/2014

Prin nr.1141/F din 28 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul ..., a fost respinsă ca nefondată excepţia tardivităţii invocată de către pârâta S.C. ... S.A. cu sediul în ... şi admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă ... cu sediul în ... în contradictoriu cu debitorul S.C. ... S.R.L. cu sediul în ... prin curator special CABINET DE INSOLVENŢĂ ... cu sediul în ... şi pârâta S.C. ... S.A. cu sediul în ....

S-a constatat că nu a fost reziliat contractul de leasing nr. 3050/5.12.2007 încheiat între debitor şi pârâtă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul sindic a reţinut în fapt că prin Sentinţa nr. 623/F/2016 a fost soluţionată cererea în anulare formulată de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă ... în contradictoriu cu debitorul S.C. ... S.R.L. şi pârâta S.C. ... S.A. Deşi la data de 1 februarie 2016 lichidatorul judiciar şi-a completat cererea solicitând să se constate că nu a fost reziliat contractul de leasing nr. 3050/5.12.2007, în cuprinsul sentinţei nu se face nicio referire cu privire la această solicitare.

Potrivit art. 281 2 alin. 1 vechiul Cod de procedură civilă dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri.

Potrivit înscrisului aflat la fila 133 sentinţa a fost comunicată lichidatorului judiciar la data de 24 mai 2016, acesta depunând cererea de completare a hotărârii la data de 31 mai 2016, prin intermediul .... În condiţiile în care art. 104 Vechiul Cod de procedură civilă prevede că actele de procedură trimise prin poştă instanţelor de judecată se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate la oficiul poştal înainte de împlinirea lui, a apreciat că termenul de 7 zile pentru formularea cererii nu a fost depăşit, astfel încât a respins excepţia tardivităţii ca nefondată.

Referitor la cererea de completare a reţinut cu titlu preliminar că la soluţionarea ei instanţa nu poate proceda la completarea probaţiunii administrate cu prilejul soluţionării cererii principale sau la examinarea unor alte motive care nu au fost invocate în acel cadru procesual. Cererea modificatoare a fost comunicată pârâtei S.C. ... S.A. la data de 5.04.2016 (fila 121), însă aceasta nu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la ea.

Invocarea în acest cadru procesual a unor apărări nu mai poate fi primită întrucât instanţa nu procedează la o rejudecare a cererii modificatoare, ci se pronunţă pentru prima dată asupra unui aspect pe care nu l-a examinat deşi a fost învestită în acest sens. Tocmai de aceea, apărările expuse prin întâmpinare de către pârâtă nu au fost analizate de judecătorul sindic.

Aşa fiind, s-a reţinut că urmărind atribuirea contractului un obiectiv ce excede sfera intereselor individuale ale părţilor, art. 86 din Legea nr. 85/2006 permite unui terţ - administrator sau lichidator judiciar - să intervină fie prin menţinerea lui, chiar împotriva voinţei părţilor, fie prin denunţarea convenţiei aflate în curs de derulare. Singurul criteriu stabilit de legiuitor pentru luarea deciziei ce aparţine exclusiv participantului împuternicit cu supravegherea sau conducerea activităţii debitorului îl reprezintă profitabilitatea continuării contractului pentru averea debitorului insolvent. Din moment ce el vizează o chestiune de oportunitate în cadrul procedurii, decizia luată scapă controlului exercitat de judecătorul sindic atâta timp cât a fost respectată procedura instituită de dispoziţia amintită.

În acest sens, ea prevede obligaţia pentru administratorul sau lichidatorul judiciar de a răspunde în termen de 30 de zile notificării transmise de către contractant prin care i se cere să denunţe contractul. În ipoteza în care nu a fost transmisă o atare notificare, dar administratorul sau lichidatorul judiciar trimite din proprie iniţiativă o asemenea notificare, în mod firesc scopul avut în vedere de legiuitor a fost atins.

Din această perspectivă judecătorul sindic a reţinut că după deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitor a fost transmisă de către administratorul judiciar la data de 19 septembrie 2011 o adresă prin care i se punea în vedere pârâtei S.C. ... S.A. că se doreşte continuarea contractului de leasing. Această menţiune a fost avută în vedere şi la votarea planului de reorganizare prin care s-a stipulat în mod expres posibilitatea vânzării imobilului ce face obiectul contractului ca modalitate de asigurare a numerarului în vederea plăţii datoriilor.

Exercitarea ulterioară de către pârâtă a dreptului convenţional de reziliere unilaterală a lui ca urmare nu mai are nici un efect, înlăturarea lui intervenind ca efect al opţiunii manifestate de lichidatorul judiciar în aplicarea prevederilor art. 86 din Legea nr. 85/2006. Tocmai de aceea, a considerat cererea modificatoare întemeiată şi a admis-o aşa cum a fost formulată.

Împotriva hotărârii pronunţate de judecătorul sindic a formulat recurs ... SA, cu sediul în ..., solicitând instanţei admiterea recursului formulat şi pe fondul cauzei, respingerea cererii de constatare ca nereziliat a Contractului de leasing financiar imobiliar nr. 3050 din data de 05.12.2007.

În motivarea recursului recurenta arată următoarele:

Consideră că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în cauză, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304, pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea pronunţată fiind rezultatul unei interpretări greşite a legii şi fără coroborarea dispoziţiilor Legii 85/2006 cu alte legi incidente în cauză.

În motivarea hotărârii, instanţa s-a întemeiat exclusiv pe dispoziţiile art.86 din Legea 85/2006 potrivit cărora administratorul judiciar/lichidatorul este singurul în măsură să decidă asupra menţinerii sau rezilierii unui contract, iar singurul criteriu pe care acesta trebuie să îl aibă în vedere este „profitabilitatea continuării contractului pentru averea debitorului insolvent". Consideră motivarea de mai sus ca fiind o interpretare eronată şi restrictivă a legii aplicabile, cu nesocotirea drepturilor creditorilor şi chiar prin crearea unei situaţii de fapt şi de drept inferioare pentru aceştia.

În primul rând, nu a fost luat în considerare momentul în care se găseşte debitoarea, respectiv imposibilitatea continuării activităţii care a determinat trecerea la faliment şi valorificarea bunurilor. Este adevărat că potrivit art.86 din Legea 85/2006 contractele aflate în derulare la data deschiderii procedurii de insolvenţă se menţin în vigoare prin voinţa legiuitorului, însă această voinţă trebuie dublată şi de executarea obligaţiilor contractuale (în cazul de faţă prin plata ratelor). De vreme ce instanţa a hotărât trecerea la faliment, este evident că debitoarea nu-şi mai poate îndeplini obligaţiile asumate prin planul de reorganizare, iar denunţarea contractului de leasing a fost o consecinţă firească, în lipsa contraprestaţiilor, respectiv plata ratelor de leasing.

Dispoziţiile legale prevăzute de Legea nr.85/2006 trebuie coroborate cu dispoziţiile din norma specială care reglementează contractul de leasing. Astfel, art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 prevede următoarele: "Dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligaţia de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadenţa prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing". De asemenea, potrivit dispoziţiilor contractuale, rezilierea operează de drept, fără intervenţia instanţei, aspect care nu a fost analizat de instanţă.

Hotărârea a fost dată cu interpretarea greşită şi neobservarea actelor deduse judecăţii (pct.8 art.304). În motivarea deciziei sale, instanţa a avut în vedere doar notificarea privind menţinerea contractului de leasing transmisă de lichidator la data deschiderii procedurii de insolvenţă, 19.01.2011 şi planul de reorganizare în care s-a menţionat valorificarea bunului imobil care a făcut obiectul leasingului. Instanţa s-a oprit cu analiza la prima fază a procedurii de insolvenţă, deşi trebuia să constate că la data de 06.05.2015, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor şi sarcinilor prevăzute în planul de reorganizare, s-a dispus încetarea procedurii de reorganizare şi trecerea la faliment. În aceste împrejurări, opţiunea administratorului judiciar, aferenta primei faze a procedurii, de menţinere a contractului de leasing a încetat şi ea, dublat fiind şi de încetarea plăţii ratelor de leasing.

În acord cu dispoziţiile legale, după trecerea la faliment, recurenta a depus declaraţia de creanţă la data de 11.06.2015, prin care debitoarea a fost notificată conform prevederilor art.86 (1) din Legea 85/2006. Aşa cum rezultă din documentele contabile, la acea data, recurenta avea o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, în cuantum de 20.785,30 lei reprezentând facturi de rate şi alte sume datorate în baza contractului de leasing, emise şi neîncasate. După trecerea la faliment, în lipsa manifestării opţiunii de menţinere a contractului, coroborată cu neplata ratelor pe perioada de mai mult de 4 luni, recurenta a considerat contractul de leasing denunţat, activându-se obligaţia corelativă de predare a bunului. Mal mult decât atât, la data de 17.08,2015, ca urmare a neachitării ratelor, s-a transmis debitoarei declaraţia unilaterală de reziliere a Contractului de leasing financiar imobiliar nr. 3050 din data de 05.12.2007, reziliere care operează de drept, fără punerea în întârziere, fără îndeplinirea altor formalităţi şi fără intervenţia instanţelor .

Aşa cum s-a precizat mai sus, dreptul la rezilierea contractului este consimţit inclusiv de lege, art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997. Instanţa a omis să analizeze atât cadrul legal în care se afla debitoarea - faza de insolvenţă - faliment cât şi contractul din care izvorau drepturile şi obligaţiile sale, Contractul de leasing financiar Imobiliar nr. 3050 din data de 05.12.2007, pronunţând în consecinţă, o hotărâre netemeinică şi nelegală.

În subsidiar, arată că, titularul dreptului de proprietate asupra imobilului şi cei care au toate atributele conferite de acest drept, posesie, folosinţă şi dispoziţie este ... SA., aspect care împiedică valorificarea bunului în cadrul procedurii de insolvenţă a debitoarei, ... SRL

În drept au fost invocate prevederile art. 8 din Legea nr. 85/2006, art. 299 şi urm. Cod Procedură Civilă, O.G. nr. 51/1997, precum şi orice alte dispoziţii legale incidente în cauză.

Cabinet Individual de Insolvenţă ..., prin întâmpinarea depusă la dosar, solicită instanţei respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei recurate.

Faţă de primul motiv de recurs - art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, contrar susţinerilor recurentei, arată că instanţa de fond, prin sentinţa recurată, a stabilit corect situaţia de fapt şi a aplicat corect dispoziţiile legale în materie, constatând în mod legal că, în speţă, contractul de leasing imobiliar nr. 3050/2007 nu este reziliat. Recurenta în critica sa porneşte de o premisă total greşită şi anume că în cauză Legea nr. 85/2006 este o lege generală şi OG nr. 51/1997 este o "normă specială" care reglementează contractul de leasing şi, pe cale de consecinţă, apreciază că Legea nr. 85/2006 trebuie coroborată cu aceste dispoziţii speciale, inclusiv cu prevederile contractuale care prevăd rezilierea de drept, fără intervenţia instanţei, aspect neanalizat de instanţă. Dimpotrivă, consideră că instanţa de fond a interpretat corect dispoziţiile celor două acte normative, astfel că a aplicat cu prioritate Legea nr. 85/2006 care este o lege specială în materie faţă de dispoziţiile legale şi contractuale invocate de recurentă, fiind aplicabile regulile de interpretare juridică specialia generalibus derogant şi generalia specialibus non derogant. În plus, cât timp Legea nr. 85/2006 a instituit o procedură colectivă pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă, art. 2 din lege, aducând în această procedură toţi creditorii debitoarei, cu obligaţii curente şi restante, iar recurenta a făcut parte din planul de reorganizare judiciară pe care l-a votat, plan care cuprinde dispoziţiile exprese cu privire la imobilul obiect al vânzării şi leasing¬ului în sensul vânzării sale în cadrul procedurii, recurenta fiind menţionată cu toate creanţele rezultate din contractul de leasing în tabelul definitiv de creanţe atât în perioada de reorganizare judiciară, dar şi de faliment, necontestate.

Recurentei i-au fost plătite sume importante în baza planului de reorganizare (68% din creanţele sale rezultate din contractul de leasing). Rezultă fără putinţă de tăgadă că, în cauză, creanţele recurentei rezultate din contractul de leasing, dar şi contractul de leasing nr. 3050/2007 se supun din punct de vedere al regimului juridic Legii nr. 85/2006 din momentul deschiderii procedurii speciale reglementată de aceasta lege speciala asupra debitoarei.

Instanţa de fond a aplicat şi interpretat corect dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 85/2006 în cauza de faţă, aceasta fiind o lege specială aplicabilă tuturor creditorilor cu obligaţii cuprinse în planul de reorganizare judiciara (cum este şi cazul recurentei), creditorilor curenţi, dispoziţiile aplicabile şi ulterior după intrarea în faliment a debitoarei. Or, atitudinea recurentei care, iniţial (motiv 1 recurs), consideră că se aplică dispoziţiile legale şi contractuale în materie de leasing cu prioritate faţă de Legea nr. 85/2006, ulterior (motiv 2 recurs), lasă să se înţeleagă că ar recunoaşte aplicarea art. 86 din Legea nr. 85/2006 doar în perioada de reorganizare judiciară a debitoarei, nu şi ulterior când debitoarea a intrat în faliment, este nu numai contradictorie, nelegală, dar şi imorală şi inechitabilă, cât timp legea nu distinge în acest fel şi nici nu se poate alege un text de lege ca aplicabil doar atunci când ne convine. În orice caz, art. 86 alin.1 din Legea nr. 85/2006 face referire expresă şi la lichidatorul judiciar, aşa încât se poate deduce fără echivoc că dispoziţiile în cauză se aplică şi în faliment, contrar a ceea ce susţine recurenta.

Referitor la motivul 2 de recurs - art. 304 pct.8 Cod procedură civilă, arată că, prin sentinţa recurată, instanţa de fond a luat în considerare toate probele înscrisuri existente în cauză, pe care le-a interpretat corect şi la care a aplicat corect Legea specială nr. 85/2006, neschimbând natura sau înţelesul vădit al niciunui act juridic dedus judecăţii în cauză. Dimpotrivă, instanţa de fond a pornit corect în analiza cauzei de la art. 86 din Legea nr. 85/2006 şi a reţinut corect că acesta se aplică atât în faza de reorganizare judiciară, cât şi de faliment. De asemenea, instanţa de fond în mod corect a reţinut că denunţarea sau nu a unui contract al debitoarei de către cel care are supravegherea sau conducerea activităţii debitorului - administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar - este o chestiune de oportunitate care scapă controlului instanţei potrivit art. 11 alin.2 din Legea nr. 85/2006.

În sensul celor reţinute de instanţa de fond în considerente şi contrar celor susţinute de recurentă, CII ... în calitate de administrator judiciar şi ulterior de lichidator judiciar, a notificat recurenta atât în perioada de deschidere a procedurii, cea de reorganizare judiciară, cât şi după deschiderea falimentului debitoarei, că susţine şi este de acord cu derularea în continuare a contractului de leasing financiar imobiliar nr. 3050/2007, nu este de acord cu rezilierea, precum şi cu faptul că acesta poate fi valorificat la un preţ real în procedură, preţ din care să se stingă atât creanţa totală a recurentei, dar şi creanţe ale altor creditori în procedură.

Comunicările făcute de CII ..., cu privire la contractul de leasing nr. 3050/05.12.2007, coroborate cu cele de mai sus prin care a arătat cuprinderea în plan a creanţelor recurentei rezultate din acest contract, precum şi cu plata acestor sume cuprinse în plan şi tabel, dar şi cu cererile sale care fac obiectul prezentei cauzei, acoperă întreaga perioadă de la deschiderea procedurii insolvenţei şi până astăzi, astfel că rezultă fără tăgadă poziţia sa de continuare a acestui contract cu debitoarea, de opunere totala la rezilierea unilaterală şi de valorificare legală în cadrul procedurii a imobilului în cauză. Sunt astfel, pe deplin îndeplinite toate condiţiile prevăzute de Legea nr. 85/2006, CII ... acţionând în temeiul Legii nr. 85/2006 - lege specială - art. 24, art. 11, art. 86, art. 102.

Potrivit art. 86 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "Art. 86 (1) Contractele în derulare se consideră menţinute la data deschiderii procedurii. Orice clauze contractuale de desfiinţare a contractelor în derulare pentru motivul deschiderii procedurii sunt nule. În vederea creşterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate să denunţe orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanţial de către toate părţile implicate. Administratorul judiciar/lichidatorul trebuie să răspundă, în termen de 30 de zile, unei notificări a contractantului, prin care i se cere să denunţe contractul; în lipsa unui astfel de răspuns, administratorul judiciar/lichidatorul nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denunţat. Contractul se consideră denunţat la data expirării unui termen de 30 de zile de la recepţionarea solicitării cocontractantului de denunţare a contractului, dacă administratorul judiciar/lichidatorul nu răspunde; b) la data notificării denunţării de către administratorul judiciar/lichidator."

Arată că menţine cele de mai sus arătate cu privire la faptul că art. 86 nu se aplică restrictiv doar în procedura de reorganizare judiciara sau cea generala, ci şi în faliment; Legea nr. 85/2006 este o lege specială faţă de toate dispoziţiile legale şi contractuale în materie de leasing - norme generale; nu se poate apela la aplicarea Legii nr. 85/2006 doar atunci când convine recurentei, ci aceasta se aplică în litera şi spiritul sau în toate situaţiile pe care le stipulează expres. În plus, potrivit art. 102 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "Art. 102 (1) Când sentinţa care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător; creanţele şi drepturile creditorilor şi ale celorlalte părţi interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan. În cazul intrării în faliment ca urmare a eşuării planului sau a unei executări silite, planul confirmat va fi socotit ca o hotărâre definitivă şi irevocabilă împotriva debitorului. Pentru executarea silită a acestor creanţe, calitatea de titlu executoriu o va avea sentinţă de confirmare a planului. Or, aşa cum a tot arătat, conform art. 10.3 lit. B subpct. b) din planul de reorganizare judiciară al debitoarei, plan votat şi aprobat şi de recurenta pârâtă stipulează expres vânzarea bunului imobil obiect al contractului de leasing nr. 3050/2007 în cadrul procedurii speciale prevăzută de Legea speciala nr. 85/2006: „Vânzarea imobilului - care face obiectul contractului de leasing - de către debitoare, trebuie să asigure încasarea în totalitate a ratelor şi dobânzilor neîncasate de creditoare şi prevăzute în contractul de leasing. Aşadar,a fost acceptată vânzarea în cadrul procedurii, iar în conformitate cu art. 102 alin 1 din Legea nr. 85/2006 planul confirmat este o hotărâre definitivă şi irevocabilă.

În concluzie, instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt, a aplicat corect legea la această situaţie şi a interpretat corect toate actele juridice deduse judecăţii.

Totodată, la data întocmirii de către creditoarea recurentă a evaluării activului ..., nu s-a ţinut cont de faptul că este vorba de evaluarea unei proprietăţi imobiliare generatoare de afaceri în funcţiune, ci a fost luată ca valoare - valoarea de lichidare de 225.400 euro. Valoarea de circulaţie a imobilului stabilită conform Expertizei Tehnice întocmita la nivelul CNP ... de Societatea Experţilor Tehnici SA ..., era de 312.500 euro. Creditoarea ... S.A. a comunicat în 09.04.2015 unui potenţial cumpărător valoarea creditului şi valoarea evaluării sale din 2014, de aproximativ 163.000 euro şi a început demersurile de reziliere unilaterale - deşi i se comunică de nenumărate ori că se urmăreşte valorificarea în cadrul procedurii, cu garantarea restituirii creanţei sale, dar şi acoperirea creanţelor celorlalţi participanţi la procedură.

În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 85/2006, art. 2, 24, art. 3, art. 11 alin. 2, art. 86, art. 102 etc.; art. 115, art. 2812 Cod procedură civilă.

În recurs s-a administrat proba cu înscrisurile depuse de părţi, anexate cererii de recurs şi întâmpinării.

Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate de recurentă, cu luarea în considerare a apărărilor intimatului, a actelor dosarului şi probelor administrate, Curtea de apel a constatat că acesta este fondat, urmând să fie admis, pentru următoarele considerente:

Judecătorul – sindic a reţinut în mod corect că, prin Sentinţa nr. 623/F/2016 a fost soluţionată cererea în anulare formulată de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă ..., în contradictoriu cu debitorul S.C. ... S.R.L. şi pârâta S.C. ... S.A., şi că, deşi la data de 1 februarie 2016 lichidatorul judiciar şi-a completat cererea solicitând să se constate că nu a fost reziliat contractul de leasing nr. 3050/5.12.2007, în cuprinsul sentinţei nu se face nici o referire cu privire la această solicitare, această cerere rămânând nesoluţionată de către instanţă. De asemenea, a reţinut în mod corect că, potrivit art. 2812 alin. 1 din Vechiul Cod de procedură civilă, aplicabil în cauză, dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, ceea ce în speţă s-a făcut, astfel că cererea de completare a dispozitivului trebuie admisă.

Dacă sub acest aspect soluţia judecătorului – sindic este legală şi temeinică, recurenta neatacând de altfel această soluţie şi nici pe cea dată excepţiei tardivităţii formulării cererii de completare, soluţia dată pe fond cererii rămase nesoluţionate prin Sentinţa mai sus arătată este nelegală, impunându-se reformarea ei.

Astfel, prin completarea la cererea de chemare în judecată iniţială, reclamantul a solicitat să se constate că nu este reziliat contractul de leasing încheiat între debitoare şi recurenta pârâtă, cu consecinţa faptului că bunul ce constituie obiect al contractului poate fi valorificat în procedură.

Judecătorul – sindic a admis cererea pe fond, reţinând că, după deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoare, administratorul judiciar a menţinut contractul de leasing, în temeiul dispoziţiilor art. 86 din Legea nr. 85/2006, iar vânzarea bunului ce face obiectul contactului a fost prevăzută în planul de reorganizare, votat de pârâtă.

Curtea de apel a constatat că însă, aşa cum în mod corect arată recurenta, instanţa de fond a omis să analizeze atât situaţia în care se afla debitoarea – faliment – şi dispoziţiile legale aplicabile acestei situaţii, cât şi contractul dintre părţi, respectiv Contractul de leasing financiar imobiliar nr. 3050 din data de 05.12.2007 şi dispoziţiile legale aplicabile acestuia, pronunţând o hotărâre netemeinică şi nelegală.

Instanţa de fond a avut în vedere doar notificarea privind menţinerea contractului de leasing transmisă de lichidator la data deschiderii procedurii de insolvenţă, 19.01.2011 şi planul de reorganizare în care s-a menţionat valorificarea bunului imobil care a făcut obiectul leasingului.

În fapt însă, la data de 06.05.2015, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor şi sarcinilor prevăzute în planul de reorganizare, s-a dispus începerea procedurii de faliment a debitoarei. Ca urmare a acestei împrejurări, recurenta a şi depus declaraţia de creanţă la data de 11.06.2015, pentru o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, în cuantum de 20.785,30 lei, reprezentând facturi de rate şi alte sume datorate în baza contractului de leasing, emise şi neîncasate după deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva debitoarei. La data de 17.08.2015, ca urmare a neachitării ratelor, s-a transmis debitoarei declaraţia unilaterală de reziliere a Contractului de leasing financiar imobiliar nr. 3050 din data de 05.12.2007, reziliere care operează de drept, fără punerea în întârziere, fără îndeplinirea altor formalităţi şi fără intervenţia instanţelor, potrivit dispoziţiilor contractuale şi legale, acest drept al recurentei fiind reglementat şi de dispoziţiile art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997.

Or, pe de o parte, în condiţiile în care planul de reorganizare a eşuat, iar acesta este socotit ca o hotărâre definitivă şi irevocabilă împotriva debitorul numai în privinţa creanţelor creditorilor, care sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan, nu şi sub alte aspecte, cum ar fi valorificarea bunurilor, astfel cum în mod eronat susţine intimatul lichidator judiciar (art. 102 (1) din Legea nr. 85/2006), împrejurarea că vânzarea bunului ce face obiectul contractului este prevăzută prin plan nu are nici o relevanţă, în speţă societatea fiind în faliment.

Pe de altă parte, împrejurarea că un contract este menţinut, după deschiderea procedurii, în temeiul art. 86 alineatul 1 din Legea nr. 85/2006, nu exonerează părţile de drepturile şi obligaţiile contractuale şi nu împiedică partea care este prejudiciată prin neîndeplinirea de către cealaltă parte a obligaţiilor contractuale să acţioneze potrivit contractului şi potrivit legii, pentru a obţine executarea acelor obligaţii, mergând până la încetarea contractului prin modalităţile prevăzute de contract sau de lege.

Aşadar, în speţă, împrejurarea că a fost menţinut contractul, la data deschiderii procedurii de insolvenţă sau de faliment, nu înseamnă că pârâta recurentă nu are dreptul de a rezilia unilateral contractul, în temeiul dispoziţiilor contractuale şi al legii, având în vedere că debitoarea nu şi-a respectat obligaţia de plată a ratelor, fapt confirmat de lichidatorul judiciar prin admiterea cererii de înscriere a creanţei recurentei în tabelul suplimentar de creanţe, iar anterior în tabelul preliminar şi definitiv, pentru creanţa anterioară deschiderii procedurii.

Contractul de leasing dintre părţi nu este unul cu titlu gratuit, ci unul cu titlu oneros şi sinalagmatic, astfel că recurenta nu are obligaţia de a pune la dispoziţia debitoarei bunul, câtă vreme aceasta nu îşi respectă obligaţia de plată a ratelor.

De asemenea, este nefondată susţinerea intimaţilor – lichidator judiciar şi curator special – cum că debitoarea este proprietara bunului de face obiectul contractului de leasing, şi nu recurenta, această susţinere fiind contrazisă de dispoziţiile exprese ale contractului de leasing din care rezultă că finanţatorul – recurenta – rămâne proprietarul bunului (art. 1), cu atât mai mult cu cât acest contract este încheiat în aceeaşi zi în care s-a încheiat şi contractul de vânzare – cumpărare nr. 1820 prin care debitoarea vinde acelaşi bun către recurenta pârâtă.

Faţă de cele reţinute mai sus, s-a constatat că, pe fondul cererii, judecătorul – sindic a reţinut în mod eronat atât situaţia de fapt, cât şi dispoziţiile legale incidente în cauză, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Vechiul Cod de procedură civilă. Cererea formulată de lichidatorul judiciar este neîntemeiată, contractul de leasing fiind reziliat în mod legal. În consecinţă, admiţând recursul formulat, în temeiul art. 312 din Vechiul Cod de procedură civilă, Curtea de apel a modificat în parte Sentinţa atacată în sensul că a respins ca nefondată cererea de constatare a nerezilierii contractului de leasing nr.3050/05.12.2007 încheiat între debitor şi pârât. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

Nu s-au acordat cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate de către recurentă.

Domenii speta

Spete similare