Prejudiciu de imagine. Despăgubiri pentru daune morale. Art. 1357 Cod civil

Nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile cumulativ impuse prin dispoziţiile art. 1357 şi următoarele din Codul civil, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, conţinutul articolelor de presă incriminate nefiind de natură a conferi un caracter ilicit faptelor imputate pârâţilor, în raport de libertatea de exprimare recunoscută şi garantată de prevederile art. 30 din Constituţia României, art. 70 din Codul civil şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Libertatea de exprimare este mai largă  în cazul în care  informațiile de presă vizează persoane publice sau de interes public, decât în situațiile în care acestea vizează alte persoane.

Prin Sentinţa civilă nr. 256 din 23 februarie 2016, Tribunalul Mureş a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii G. T., s.a…., respingând pe acest considerent acţiunea faţă de aceştia din urmă, iar pe fondul cauzei, a respins acţiunea civilă exercitată de reclamantul B. A. împotriva pârâţilor G. T., s.a…, având ca obiect obligarea la despăgubiri cu titlu de daune morale, pentru articolele de presă publicate.

 De asemenea, reclamantul a fost obligat la plata către pârâtul R. S. a sumei de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

 Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că pârâții G. T., s.a…., dispun de calitate procesuală pasivă întrucât, deşi au negat semnarea articolelor menţionate de reclamant prin acţiune, aceştia sunt membri în colegiul redacţional al ziarului „Independentul Sighişorean”.

În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul R.F. - CNP xxx, instanţa a apreciat că este întemeiată, nefăcându-se dovada că acesta ar avea vreo legătură cu ziarele din Sighişoara sau cu viaţa politică locală (de altfel, reclamantul a chemat în judecată şi o altă persoană cu numele de R. F., născut în anul xxx.

De asemenea, s-a apreciat că este întemeiată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul R. S., care a probat faptul că este plecat din ţară din anul 1996, locuieşte în Statele Unite ale Americii şi lucrează ca poliţist la Aeroportul din Tampa - Statul Florida, iar ceilalţi pârâţi au arătat că nu îl cunosc și nu face parte din colectivul de redacție.

Pe fondul acţiunii îndreptate împotriva celorlalţi pârâţi, Tribunalul a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, neputându-se susține cu temei că informațiile prezentate în articolele apărute în publicația locală „Independentul Sighişorean” sunt absolut nereale și au avut ca scop discreditarea reclamantului, afectarea onoarei, demnităţii şi imaginii acestuia, întrucât faptele prezentate s-au dovedit că au o bază factuală suficientă, pentru fiecare dintre acestea existând încercări ale pârâţilor-ziarişti de a afla informaţii de la instituţiile statului sau de la reclamant.

Astfel,  referitor la prima faptă imputată, constând în publicarea în ediţia nr. 4 din 11 decembrie 2012 a ziarului menţionat a articolului intitulat ”Hotel cu impozit cât pentru o casă de locuit”, Tribunalul a reţinut că din probatoriul administrat reiese că, anterior publicării, pârâţii au încercat să obțină informații cu privire la impozitul achitat, existând indicii serioase că în evidențele fiscale acesta apare cu destinația de casă de locuit, iar sub acest aspect s-a apreciat că este relevant răspunsul dat de Municipiul Sighișoara prin Adresa nr. 17433/IV/5 septembrie 2012, cererii formulate de consilierul local F. T., răspuns prin care s-a arătat: „referitor la imobilul situat în Sighișoara, str. xxx, conform informațiilor furnizate de Compartimentul urbanism, imobilul figurează cu destinația de locuință”.

De asemenea, privitor la articolul cu titlul ”Maltratarea Sighișoarei în formă pură. Trecut. Prezent. Viitor?”, publicat în același context, s-a reţinut că doar ulterior, în data de 11 ianuarie 2013, Municipiul Sighișoara a arătat, prin Adresa nr. 31/IV.2/11/01.2013, reprezentând răspunsul dat unei solicitări formulate de numitul S.., că imobilul respectiv aparține unei persoane juridice, are destinația de hotel-restaurant şi impozitul pe clădire se calculează în funcție de valoarea de inventar.

În ceea ce priveşte cea de-a doua faptă imputată, constând în publicarea în ediţia nr. 28 din 25 martie 2014 a ziarului ”Independentul Sighișorean” a articolului intitulat „Baronul local B., la târgul de turism”, Tribunalul a apreciat că pârâţii au considerat cu suficient temei că nu a existat cu acel prilej o separare clară între interesele private ale reclamantului - ca reprezentant al Asociației Turistice Sighișoara (dar care cumula și calitatea de consilier local) și interesele Municipiului Sighișoara - reprezentat de viceprimarul localității, care este finul său de cununie, în condiţiile în care respectivul articol cuprindea și o fotografie în care reclamantul apărea la târgul de turism menționat alături de fiica sa şi de „toboşarul Cetăţii Sighişoara” - angajat al Primăriei, astfel că susținerea potrivit căreia standul municipalității a promovat interesele unităților de cazare aparținând societăților comerciale ale reclamantului apărea destul de verosimilă.

Sub acelaşi aspect, Tribunalul a mai reţinut că anterior, reclamantul (în calitate de consilier local) și viceprimarul localității (finul său de cununie) au participat la un târg de turism din Cehia, în baza unei hotărâri a Consiliului local Sighișoara, iar cheltuielile de deplasare au fost decontate de consiliul local, apărând și unele mici nereguli financiare sesizate de Camera de Conturi a județului Mureș.

Totodată, privitor la unele considerații făcute în legătură cu încasarea de către organizatorul Festivalului Medieval Sighișoara -  respectiv Asociația Turistică Sighișoara, a taxei de acces în Cetate (afirmându-se că aceasta se încasează „mișelește”, pentru accesul „per pedes”), instanţa de fond a reţinut că la data apariției articolului menţionat Agenția Națională de Integritate cerceta participarea reclamantului, în calitate de consilier local, la deliberarea și adoptarea a șase hotărâri emise de Consiliul Local al Municipiului Sighișoara privind organizarea, în luna iulie a fiecărui an, a Festivalului Sighișoara Medievală, în parteneriat cu Asociația Turistică Sighișoara, al cărui președinte era, astfel că nu se poate susține că informațiile cuprinse în respectivul articol nu au avut o bază factuală suficient de solidă pentru a fi considerate verosimile și de interes public.

Relativ la cea de-a treia faptă, constând în publicarea în ediţia nr. 28 din 25 martie 2014 a ziarului ”Independentul Sighișorean” a articolului ”Cine e vinovat de distrugerea patrimoniului local? (III)”, purtând semnătura pârâtului G. T., Tribunalul a reţinut că ”ideea” articolului a venit de la constatarea efectuării unor lucrări de construcții (reparații, modernizări) la imobilul reprezentând Hotel Bulevard (fost Rustic), situație aparentă, care putea fi constatată de oricine, iar anterior publicării acestuia, Municipiul Sighișoara a răspuns solicitării de informaţii a consilierului local F. T., arătând prin Adresa nr. 14822/IX/12.07.2013 că în urma controlului efectuat de Poliția Locală Sighișoara s-a constatat că la imobilul respectiv se executa un zid din cărămidă în curtea interioară, iar prin Adresa nr. 542/IX/02.07.2013 s-a dispus oprirea imediată a lucrărilor până la obținerea autorizației de construire.

Sintetizând în privinţa stării de fapt anterior descrise, Tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, aşa cum este reglementată de art. 1357 şi următoarele din Codul civil (fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția și raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu), neputându-se determina caracterul ilicit al faptelor imputate pârâţilor, care au publicat articolele  respective în calitate de ziarişti, în scopul informării cititorilor, exercitându-și astfel dreptul la liberă exprimare recunoscut de art. 30 din Constituţia României, art. 70 din Codul civil şi art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, instanţa a invocat în sprijinul soluţiei adoptate jurisprudența C.E.D.O. în materie (Cauza Corneliu Popa contra României, Cauza Bugan contra României, Cauza Mazăre şi Cumpănă contra României, Cauza Pauliukiene şi Pauliukas contra Lituaniei, Cauza Verlagsgruppe News GMBH contra Austriei), potrivit căreia, în măsura în care informațiile relatate în presă au o minimă bază factuală, acestea sunt justificate prin prisma libertății de exprimare şi nu este admisă cenzurarea lor, iar Curtea a recunoscut jurnaliștilor dreptul de a uza  de o anumită doză de exagerare și provocare cu privire la judecățile de valoare pe care le emit, subliniind că libertatea de exprimare este mai largă în cazul în care  informațiile furnizate vizează persoane publice sau de interes public, decât în situaţiile în care acestea vizează alte persoane.

Pentru motivele succint relevate, Tribunalul a dispus respingerea acţiunii şi obligarea reclamantului la plata către pârâtul R.S. a cheltuielilor de judecată ocazionate (onorariu avocaţial).

Reclamantul a declarat apel împotriva acestei hotărâri, solicitând schimbarea integrală a sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea apelului s-a arătat că nu ar fi trebuit soluţionată pe cale de excepţie chestiunea calităţii procesuale pasive a numitului R. F., identificat cu CNP xxx, în realitate fiind vorba despre o eroare în care s-a aflat reclamantul exclusiv din cauza pârâţilor, care nu i-au răspuns solicitării de a prezenta datele de identificare ale tuturor membrilor colegiului redacţional al ziarului.

Relativ la situaţia pârâtului R. S., s-a arătat că a fost chemat în judecată pentru că o persoană cu acest nume figura ca membru în colegiul redacţional la data apariţiei publicaţiei nr. 28 din anul 2014, astfel că şi pentru această confuzie sunt în culpă procesuală doar intimaţii.

Pe fondul cauzei, apelantul a susţinut că soluţia primei instanţe este netemeinică şi nelegală, fiind evident că intimaţii nu pot beneficia de protecţia art. 10 din Convenţia Europeană Drepturilor Omului, întrucât prin limbajul folosit şi prin modul sugestiv de prezentare a articolelor de presă din litigiu au urmărit în mod deliberat să inducă în conştiinţa opiniei publice faptul că acesta se ocupă cu afaceri dubioase, astfel că sunt îndeplinite condiţiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale pe temeiul dispoziţiilor art. 1349 alin. 1 şi 2, art. 1357 alin. 1 şi 2, art. 1381 şi art. 1382 din Codul civil, cu consecinţa reparării prejudiciului moral cauzat în ceea ce priveşte calitatea de consilier local, dar şi cu privire la persoana sa şi la relaţiile din cadrul comunităţii sighişorene.

Astfel, cu referire la fapta constând în editarea în publicaţia nr. 4 din 11 decembrie 2012 a articolului intitulat „Hotel cu impozit cât pentru o casă de locuit”, apelantul a susţinut că această afirmaţie este tendenţioasă şi calomnioasă, menită să insufle dispreţul public şi, în special, nereală, întrucât după edificarea construcţiei aceasta a fost înscrisă în cartea funciară pe S.C. C. A. S.R.L. şi a fost declarată la administraţia fiscală a municipiului Sighişoara tot pe această societate (iar nu pe numele apelantului), aspecte confirmate şi prin adresa din 11 ianuarie 2013 a Municipiului Sighişoara, rezultând, prin urmare, că respectiva acuzaţie a fost răspândită fără nicio fundamentare şi doar cu scopul a-l discredita în faţa opiniei publice şi de a crea suspiciuni faţă de corectitudinea şi buna sa credinţă.

În ceea ce priveşte articolul „Maltratarea Sighișoarei în formă pură. Trecut. Prezent. Viitor ?”, apărut în publicaţia de pe mail a aceluiaşi ziar (din 11 decembrie 2012), apelantul a  arătat că la fel de nefondat şi cu scopul exclusiv de a-l face ţinta dezaprecierilor publice este şi subiectul lansat în legătură cu iluminatul stradal din apropierea Hotelului K., caracterul mincinos al respectivei susţineri fiind dovedit prin Adresa nr. 7543/11.04. 2013, emisă de Primăria Municipiului Sighişoara, potrivit căreia corpurile de iluminat de pe str. Boiu nr. 10-14 sunt proprietatea Complexului K., iar montarea şi întreţinerea acestora se realizează pe cheltuiala proprietarului, apelantul fiind acuzat, fără dovezi, de săvârşirea unor „nelegiuiri” doar pentru faptul că este naşul de cununie al actualului viceprimar.

Referindu-se la cea de-a doua faptă, reprezentată de publicarea în ediţia nr. 28 din 25 martie 2014 a articolului intitulat „Baronul local B., la târgul de turism", apelantul a susţinut că afirmațiile intimaţilor-pârâţi sunt calomnioase, întrucât Asociația T. S. a achitat integral taxele pentru standul de prezentare de la târgul de turism din București, iar Primăria Municipiului Sighișoara a avut un stand propriu și a fost reprezentată de viceprimar, împreună cu alte persoane, fiind evident că şi prin acest articol intimaţii au avut un singur scop: acela de a discredita şi a jigni, făcând abstracţie de faptul că nu puteau fi promovate în sine, ca destinaţie turistică, nici Hotel K. ori Hotel B. şi nici alte unităţi de cazare din oraş, pentru că destinaţia turistică unde se încerca atragerea turiştilor era oraşul Sighișoara.

Totodată, referitor la afirmaţiile făcute în legătură cu aşa-zisa „taxă de acces în cetate” pe perioada Festivalului Medieval, s-a precizat că aceasta a fost stabilită în mod legal de către organizatorii festivalului, adică de Primăria Municipiului Sighișoara, în parteneriat cu Asociația Turistică Sighișoara, parteneriat aprobat prin hotărâre a Consiliului Local, iar prin depoziţia martorului D.S. s-a dovedit că era vorba în fapt de biletele de intrare la spectacolele organizate, prin însăşi denumirea dată de intimaţii-pârâţi contravalorii acestora urmărindu-se discreditarea organizatorilor şi a apelantului în special, chiar dacă acesta nu era decât un simplu membru al Asociaţiei T.S., fără nicio atribuţie în stabilirea preţurilor, încasarea banilor şi efectuarea plăţilor din perioada Festivalului.

Relativ la cea de-a treia faptă, reprezentată de afirmaţiile din cuprinsul articolului intitulat „Cine e vinovat de distrugerea patrimoniului local ? (III)”, articol purtând semnătura intimatului G. T. şi publicat în ediţia nr. 28 din 25 martie 2014 a aceluiaşi ziar, apelantul a susţinut că acestea sunt calomnioase, întrucât imobilul situat la nr. adm. 5 de pe strada 1 Decembrie 1918 (Hotel B.) nu este monument istoric, iar pentru modernizarea acestuia a obţinut Autorizaţia de construire nr. 148 din 20. 08. 2013, respectiv pentru finalizarea unui zid din interiorul curţii, în care existau nişte toalete insalubre, martora L. A. atestând faptul că acel zid s-a păstrat, fiind modificată doar compartimentarea interioară, prin mutarea toaletelor în altă parte.

Pentru argumentele anterior relevate, s-a susţinut că din analiza probelor administrate în cauză rezultă în mod clar că articolele în discuţie sunt vădit calomnioase şi insultătoare, de natură să-i creeze apelantului grave prejudicii sub aspect moral, atât în cadrul instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea, respectiv Consiliul Local Sighişoara, cât şi în mediul privat, întreaga campanie de denigrare având drept scop intimidarea sa cu privire la îndeplinirea sarcinilor de serviciu.

În drept, apelantul a făcut trimitere la prevederile art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi la jurisprudenţa C.E.D.O. în materie, subliniind că deontologia profesională a jurnaliștilor presupune în mod obligatoriu ca afirmațiile din articolele publicate să aibă o bază solidă de informare, din surse credibile și care pot fi verificate ulterior, iar nu afirmații gratuite, tendențioase, cu scopul vădit de a distruge credibilitatea, onoarea, reputația și dreptul la imagine al unei persoane.

S-a mai arătat că instanţa europeană a precizat în repetate rânduri că afirmații referitoare la fapte determinate, care sunt susceptibile de  fi probate, făcute în absența oricăror dovezi care să le susțină, nu se bucură de protecția art. 10 și că ziariștilor le revine obligația obișnuită de a verifica o declarație factuală, această obligație semnificând faptul că trebuie să se întemeieze pe o bază factuală suficient de precisă și fiabilă, care să poată fi considerată ca proporțională cu natura și forța afirmației, având în vedere că, cu cât afirmația este mai serioasă, cu atât baza factuală trebuie să fie mai solidă (Cauza nr. 49017/99, Pederson şi Baadsgard c/aDanemarcei).

De asemenea, apelantul a invocat şi prevederile art. 30 din Constituția României, potrivit cărora libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine, răspunderea civilă pentru informația sau creația adusă la cunoștința publică revenind editorului sau realizatorului.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât R. S. a solicitat respingerea căii de atac ca inadmisibilă şi obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată, susţinând că hotărârea atacată este legală şi temeinică în ceea ce-l priveşte, nefăcându-se dovada faptului că între acesta şi articolele apărute în ziarul Independentul Sighişorean ar exista vreo legătură, ceilalţi pârâţi arătând că nu îl cunosc şi că nu face parte din colectivul redacţional.

Apelantul a formulat răspuns la întâmpinare, arătând că l-a chemat în judecată pe acest pârât pentru că figura ca membru al redacţiei la data apariţiei publicaţiei nr. 28 din anul 2014, culpa sub aspectul confuziei create aparţinând celorlalţi pârâţi, care, ştiind că este plecat din ţară, şi-au permis să scrie orice în numele lui.

Niciuna dintre părţi nu a formulat cereri în probaţiune.

Examinând apelul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate şi în limitele efectului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 476 - 478 din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 36 din Codul de procedură civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii, iar din această perspectivă se constată că Tribunalul a dat o corectă rezolvare excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Radu Florin - identificat prin CNP 1851219440018 şi R. S., în privinţa cărora nu s-a dovedit că ar fi fost implicaţi în vreun fel în redactarea sau publicare articolelor de presă incriminate, astfel că invocarea unei eventuale erori în care s-ar fi aflat reclamantul la momentul promovării acţiunii nu este de natură a conduce la adoptarea unei alte soluţii în cauză, fiind lipsită de relevanţă sub acest aspect invocarea relei credinţe a celorlalţi pârâţi - membri ai colegiului redacţional, câtă vreme o atare apărare nu este în măsură a le putea conferi celor doi calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la data de 30 martie 2015, reclamantul a solicitat următoarele:

- obligarea pârâților G. T., D.F. L. şi C. C. I. la plata sumei de 210.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale cauzate prin afirmaţiile calomnioase din cadrul articolului „Hotel cu impozit cât o casă de locuit”, publicat în ediţia nr. 4 din 11 decembrie 2012 a ziarului „Independentul Sighișorean” și reluat în ediția electronică a aceleiași publicații, sub titlul „Maltratarea Sighișoarei în formă pură. Trecut. Prezent. Viitor?”;

- obligarea pârâților G. T., B. (B.) C., D.F.L., R. S., R. F. - SAU R. F. - , D. Mihail şi Ș. I. R. la plata sumei de 210.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale cauzate prin afirmațiile calomnioase din cadrul articolului „Baronul local B., la târgul de turism”, publicat în ediţia nr. 28 din 25 martie 2014 a ziarului menţionat;

- obligarea pârâtului G. T. la plata sumei de 210.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale cauzate prin afirmațiile calomnioase din cuprinsul articolului „Cine e vinovat de distrugerea patrimoniului local? (III)”, publicat în ediţia nr. 28 din 25 martie 2014 a aceluiaşi ziar.

Verificând din perspectiva criticilor apelantului-reclamant legalitatea şi temeinicia rezolvării date pretenţiilor acestuia prin hotărârea atacată, Curtea a conbstatat că sunt corecte aprecierile primei instanţe, potrivit cărora nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile cumulativ impuse prin dispoziţiile art. 1357 şi următoarele din Codul civil, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, conţinutul articolelor de presă incriminate nefiind de natură a conferi un caracter ilicit faptelor imputate pârâţilor, în raport de libertatea de exprimare recunoscută şi garantată de prevederile art. 30 din Constituţia României, art. 70 din Codul civil şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, reţinându-se că prin acţiune s-au invocat atingeri aduse reputaţiei, onoarei şi demnităţii umane, prin prisma calităţii de persoană publică a reclamantului - aceea de consilier local, în mod justificat s-a raportat Tribunalul la jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, constatând că libertatea de exprimare este mai largă  în cazul în care  informațiile de presă vizează persoane publice sau de interes public, decât în situațiile în care acestea vizează alte persoane, în condiţiile în care reclamantul a ales să îmbine activitatea economică - prin intermediul societăţilor pe care le administrează şi a Asociaţiei Turistice Sighişoara, al cărei membru era (şi fost preşedinte), cu activitatea politică din cadrul Consiliului Local Sighişoara, asumându-şi, prin urmare, şi riscul de fi mai vizibil plasat în atenţia presei şi a  opiniei publice.

În acelaşi sens, s-a constatat că sunt întemeiate, din perspectiva probatoriului administrat în faţa primei instanţe, şi aprecierile desprinse din argumentaţia expusă de Curtea Europeană în hotărârile citate cu titlu exemplificativ în cuprinsul sentinţei atacate (Cauza Corneliu Popa contra României, Cauza Bugan contra României, Cauza Mazăre şi Cumpănă contra României, Cauza Pauliukiene şi Pauliukas contra Lituaniei, Cauza Verlagsgruppe News GMBH contra Austriei), referitoare la faptul că libertatea de exprimare a presei este mult mai largă decât libertatea de exprimare a altor persoane, iar în măsura în care informațiile relatate în presă au o minimă bază factuală, acestea sunt justificate prin prisma libertății de exprimare şi nu este admisă cenzurarea lor, chiar dacă respectivele informații nu exprimă adevărul absolut, întrucât libertatea mai largă de exprimare a presei decurge din rolul acesteia de a informa cetățenii şi de a veghea la respectarea  regulilor democrației, Curtea recunoscând chiar jurnaliștilor, în exercitarea acestui rol, dreptul de a uza  de o anumită  doză de  exagerare și provocare cu privire la judecățile de valoare pe care le emit, acceptând, prin urmare, că libertatea de exprimare a acestora nu include numai informaţiile şi ideile primite favorabil sau cu indiferenţă de opinia publică, considerate inofensive, ci şi pe acelea care ofensează, şochează sau deranjează.

Din perspectiva celor anterior expuse şi observând că prin probatoriul administrat s-a confirmat că informaţiile prezentate în articolele de presă incriminate în cauză au avut o bază factuală suficientă, existând pentru fiecare dintre acestea încercări ale pârâţilor-ziarişti şi ale altor persoane interesate, de a obţine informaţii de la instituţiile statului în legătură cu activitatea reclamantului, instanţa de apel constată că Tribunalul a concluzionat în mod corect sub aspectul lipsei de temeinicie a susţinerii potrivit căreia acestea ar fi fost absolut nereale şi ar fi avut drept scop discreditarea reclamantului, respectiv afectarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei acestuia.

Astfel, relativ la prima faptă imputată, constând în publicarea în ediţia nr. 4 din 11 decembrie 2012 a ziarului „Independentul Sighișorean” a articolului intitulat ”Hotel cu impozit cât pentru o casă de locuit” - articol în cuprinsul căruia s-a susținut că, „În timp de sighișorenii plătesc pe un garaj un impozit în jur de 200 lei/an, consilierul P.N.L. Burlacu Adrian își permite să plătească impozitul pe un hotel cât pentru o casă de locuit” -  Curtea a reținut ca fiind edificator răspunsul comunicat de Municipiul Sighișoara prin Adresa nr. 17433.2/IV/05.09.2012 cererii de informații formulate de consilierul local F.T., din care rezultă că imobilul situat în Sighișoara, str. xxx figurează, conform informațiilor furnizate de Compartimentul urbanism, „cu destinația de locuință”, însă privitor la baza de impozitare a imobilului i s-a refuzat comunicarea de informaţii, invocându-se „secretul fiscal” (fila 114 dosar fond), astfel că nu prezintă relevanţă din perspectiva tematicii articolului în discuţie invocarea de către apelantul-reclamant a unei adrese ulterioare a aceleiaşi municipalităţi, din 11 ianuarie 2013 (comunicată numitului S. F.), în care se precizează că respectivul imobil este înregistrat în evidenţele fiscale ca fiind proprietatea unei persoane juridice şi că valoarea impozitului este aceeaşi, indiferent de destinaţia imobilului (fila 138 dosar fond).

În ceea ce priveşte publicarea pe aceeaşi temă, în ediţia de pe mail a ziarului (tot din 11 decembrie 2012), a articolului denumit „Maltratarea Sighișoarei în formă pură. Trecut. Prezent. Viitor?” - în care se arăta că același imobil (Hotel K.), este „o clădire fără autorizație de schimbare a destinației, figurând drept locuință pentru proprietarul său, A.B., consilier de vază al orașului, care plătește impozit cât pentru o casă”, iar „iluminatul parcării se face din banii publici, deoarece lămpile de iluminat stradal ar trebui îndreptate către E60 și nu spre parcarea hotelului, mai ales că acolo este și o trecere pentru pietoni”, „deci noi sighișorenii plătim iluminatul parcării Hotelului K. deținut de stimabilul consilier, nimeni altul decât nașul și protectorului primarului D. B., cel care îi acoperă nelegiuirile” - se constată că doar ulterior, respectiv prin Adresa nr. 31/IV.2/11/01.2013, reprezentând răspunsul dat solicitării de informaţii formulate de numitul S. F., Municipiul Sighișoara i-a comunicat acestuia că respectivul imobil aparține unei persoane juridice, clădirea fiind declarată ca hotel-restaurant, iar impozitul se calculează în funcție de valoarea de inventar (fila 138 dosar fond). De asemenea, şi chestiunea iluminatului a fost lămurită tot după publicarea articolului menţionat, şi anume prin Adresa nr.  7543/X/11.04.2013 a Municipiului Sighişoara, prin intermediul căreia i s-a comunicat consilierului local F. T. împrejurarea potrivit căreia corpurile de iluminat de pe str. Boiu nr. 10-14 sunt proprietatea Complexului K., iar montarea şi întreţinerea acestora se realizează pe cheltuiala proprietarului (fila 53 dosar fond).

Referitor la cea de-a doua faptă imputată intimaţilor-pârâţi, reprezentată de publicarea în ediţia nr. 28 din 25 martie 2014 a articolului intitulat „Baronul local B., la târgul de turism" - articol în care se arăta că: „Printre cei prezenți la târg s-a aflat și A.T. S., reprezentantă de baronul și-n același timp consilierul local A. B., fost preşedinte al asociaţiei şi deocamdată doar membru cu drepturi depline, … „secondat, printre alţii, de fiica sa şi de viceprimarul Sighișoarei care, din întâmplare, este chiar finul său de cununie”; „Ambii … s-au prefăcut că promovează orașul, în speranța că există cineva care-i crede pe cuvânt când spun că lucrează şi în beneficiul comunității”; „Chiria pentru standul Sighișoarei a fost plătită de primărie, iar musiu B., ca reprezentant al A. T., nu a promovat frumusețile locului, ci și-a promovat propriile unități de cazare deținute în oraș: Hotel K. și noul Hotel B. …” - trebuie subliniat faptul că articolul menţionat cuprindea și o fotografie de la respectivul târg de turism (ce a avut loc în perioada 13-16 martie 2014 la Centrul Expoziţional Romexpo din Bucureşti), în care apelantul-reclamant apărea alături de fiica sa şi de un angajat al primăriei, respectiv ”toboșarul Cetății Sighișoara” (ca simbol al cetății medievale), cei trei fiind amplasaţi în faţa standului Asociației Turistice Sighişoara  (fila 19 dosar fond).

Din această perspectivă, Curtea a constatat că s-a apreciat în mod justificat de către prima instanţă că apărea ca fiind destul de verosimilă susținerea din cuprinsul articolului incriminat, potrivit căreia standul municipalității a promovat interesele unităților de cazare aparținând societăților comerciale ale reclamantului, în condiţiile în care nu a existat, cu ocazia participării la târgul de turism menţionat, o separare clară între interesele private ale întreprinzătorului local B. A. - reprezentant al A.T. S. (care cumula și calitatea de consilier local) și interesele Municipiului Sighișoara - reprezentat de viceprimarul localității (care era şi finul său de cununie).

De asemenea, nu este de natură a fi prejudiciat în vreun fel imaginea şi reputaţia apelantului-reclamant nici afirmaţia potrivit căreia „turiştii şi locuitorii sunt taxaţi mișelește cu 10 lei de căciulă pentru a accede per pedes în mirobolanta cetate din ce în ce mai puţin medievală”, întrucât la data apariției articolului menţionat acesta era supus unei verificări din partea Agenției Naționale de Integritate, sub aspectul participării, în calitate de consilier local, la deliberarea și adoptarea mai multor hotărâri emise de Consiliul Local al Municipiului Sighișoara privitor la organizarea în luna iulie a fiecărui an a Festivalului Sighișoara Medievală, de către Primăria Municipiului Sighișoara în parteneriat cu Asociația Turistică Sighișoara, al cărui președinte era la acel moment (precum şi membru fondator, prin S.C. C. A.S.R.L., al cărei administrator este) şi a semnat cu Primăria Municipiului Sighișoara - în calitate de preşedinte al respectivei asociaţii, trei acorduri de parteneriat în sensul arătat.

Prin urmare, Tribunalul a apreciat în mod corect că este neîntemeiată susţinerea potrivit căreia aspectele relevate în cuprinsul articolului supus analizei nu ar fi avut o bază factuală suficient de solidă pentru a fi considerate verosimile și de interes public, nefiind aptă a conduce la o altă concluzie nici declaraţia martorului S. D., la care se face trimitere prin memoriul de apel, chiar dacă acesta a confirmat, într-adevăr, că „taxa” de 10 lei reprezenta biletul pentru toate spectacolele zilei şi din sumele astfel colectate se plăteau artiştii (fila 254 dosar fond).

În ceea ce priveşte cea de-a treia faptă imputată, constând în publicarea în ediţia nr. 28 din 25 martie 2014 al ziarului ”Independentul sighișorean” a articolului ”Cine e vinovat de distrugerea patrimoniului local ? (III)”, purtând semnătura intimatului-pârât G. T. - articol  în cuprinsul căruia se arăta că: ”Nici nu s-a uscat bine cerneala ziarelor că în situl UNESCO au început alte lucrări de ”modernizare” a spațiului istoric. De data aceasta la o clădire vecină celei deținute de fostul consilier local Adrian Popa, al cărei proprietar este baronul și actualul consilier local A. B. (P.N.L.), un alt abonat la afacerile cu rețeaua formată în jurul primarului. Și aici lucrările au fost efectuate destul de dubios, constând în ”modernizarea” unei clădiri istorice, construcția unui zid în curtea interioară și montarea unei lucarne în peretele exterior. Bineînțeles că nu s-a luat vreo măsură, iar lucrările au continuat nestingherite.” - Curtea a constatat că Tribunalul a reţinut în mod corect împrejurarea potrivit căreia, anterior publicării articolului menţionat, Municipiul Sighișoara i-a comunicat consilierului local F.T., prin Adresa nr. 14822/IX/12.07.2013, următoarele: „… în urma controlului efectuat în data de 28.06.2013 de Poliția Locală Sighișoara - Compartimentul Disciplina în Construcţii, s-a constatat că la imobilul din strada 1 Decembrie 1918, nr. 5 se execută un zid de cărămidă poziţionat în lungul peretelui gangului de acces în curtea interioară. Din această cauză, prin adresa nr. 542/IX/02/07.2013, a fost dispusă oprirea imediată a lucrărilor până la intrarea în legalitate, prin obținerea autorizației de construire (fila 113 dosar fond).

Din această perspectivă, instanţa de control judiciar apreciază ca fiind lipsite de relevanţă criticile invocate în cauză de către apelantul-reclamant, în sensul că imobilul în discuţie (reprezentând Hotel B., pe care-l administrează) nu este monument istoric şi că pentru modernizarea acestuia a obţinut Autorizaţia de construire nr. 148 din 20.08.2013 (ulterioară derulării evenimentelor prezentate în articolul de presă contestat), ori că, potrivit declaraţiei martorei L. A., zidul la care se referă respectivul articol a fost păstrat, fiind modificată doar compartimentarea interioară a imobilului, prin mutarea toaletelor în altă parte.

Concluzionând în privinţa aspectelor anterior relevate, Curtea a constatat că soluţia criticată prin apelul dedus judecăţii era legală şi temeinică, astfel că această a fos păstrată, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin respingerea căii de atac examinate, ca nefondată.

De asemenea, în aplicarea prevederilor art.  453 alin. 1, raportat la art. 451 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a dispus obligarea apelantului la plata în favoarea intimatului R. S. a cheltuielilor de judecată suportate de acesta cu titlu de onorariu avocaţial (fila 60 dosar apel).

Domenii speta

Spete similare