Actiune in constatarea dobandirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 10 până la 20 de ani. alitate procesuala pasive a pârâtului Municipiul c prin Primar-bun fara stapan în raport de dispoziţiile art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951 şi art.

Titlu:  Actiune in constatarea dobandirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 10 până la 20 de ani. alitate procesuala pasive a pârâtului Municipiul C prin Primar-bun fara stapan în raport de dispoziţiile art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951 şi art. 646 C. civ.Lipsa just titlu pentru această suprafaţă de teren.

Tip speţă: hotarare

Număr speţă: 3669

Data speţă: 08.03.2016

Domeniu asociat: Uzucapiune (Prescripţia achizitivă)

Continut speta

Instanta retine că uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietăţii, poate fi de două feluri: uzucapiunea de 30 de ani şi uzucapiunea de 10 până la 20 de ani, aceasta din urmă fiind reglementată de prevederile art.1895 C. civil din 1864, potrivit căruia: ”Cel ce câştigă cu bună-credinţă şi printr-o justă cauză un nemişcător determinat va prescrie proprietatea aceluia prin zece ani, dacă adevăratul proprietar locuieşte în circumscripţia tribunalului judeţean unde se află nemişcătorul, şi prin douăzeci de ani dacă locuieşte afară din acea circumscripţie.”

Din analiza textului de lege rezultă că pentru a opera această uzucapiune trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să existe o posesie utilă asupra lucrului, posesia utilă să se întemeieze pe just titlu, posesia să dureze de la 10 până la 20 de ani, posesia să fie de bună credinţă.

Prin just titlu se înţelege potrivit prevederilor art. 1847 C. civil un act translativ de proprietate, care provine de la altcineva decât proprietarul, deci de la un non dominus.

Justul titlu este un act juridic translativ de proprietate respectiv o operaţiune juridică, un negotium, care are ca scop să transfere proprietatea.

În speţă, reclamantul nu a făcut dovada existentei unui just titlu pentru suprafata de 58 mp, contractul de vânzare cumpărare depus la dosar referindu-se la suprafata de 100 mp pe care reclamantul a cumpărarat-o si nu la suprafata de 58 mp pentru care reclamantul nu are titlu in prezent

Asadar, acest contract nu poate reprezenta just titlu pentru această suprafaţă de teren, pentru acesta reclamantul nepuztând invoca decât uzucapiunea de lungă durată, după implinirea termenului de 30 ani prevăzut de lege.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 4.11.2015 şi înregistrată sub nr. xxxx în contradictoriu cu xxxx reclamantul F S a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că a dobândit dreptul de proprietate în temeiul art. 1895 Vechiul Cod civil (uzucapiunea de 10 ani) cu privire la imobilul teren în suprafata 58 mp situat în Municipiul xxx jud. Dolj .

În fapt, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. xxx din data 13.08.1997, a cumpărat de la numitele P E şi S M un teren suprafaţă de 100 mp situat în Municipiul xxxx.

În realitate a intrat în posesia unei suprafeţe mai mari de teren, respectiv 158 mp deci cu o suprafaţă în plus de_58 mp faţă de cea cumpărată.

Conform art. 1887 Vechiul Cod civil, în privinţa uzucapiunii scurte, termenul se socoteşte pe zile, ziua de început a termenului neintrând în calcul, iar ziua în care se implineşte intrând în calcul.

Menţionează că a intrat în posesia terenului de xx mp la data de 13.08.1997 iar uzucapiunea s-a împlinit, în raport de dispoziţiile art. 1887 Vechiul Cod civil la data de 14.08.2007.

Pentru a beneficia de efectele uzucapiunii scurte reglementate de Codul de la 1864, este necesară îndeplinirea a patru condiţii:

- exercitarea unei posesii asupra imobilului în termenul prevăzut de lege de 10 până la 20 ani;

- posesia exercitată să fie utilă;

- posesorul să fi intrat în posesie printr-un just titlu;

- posesorul să fi fost de bună credinţă în momentul intrării în posesie.

În ceea ce priveşte justul titlu precizează că acesta provine de la adevăratul proprietar.

Este adevărat că, dacă justul titlu provine de la verus dominus, dreptul real e transmis în virtutea titlului însuşi, dar aceasta nu împiedică invocarea uzucapiunii scurte ca mod originar de dobândire a dreptului, capabil să pună capăt oricăror contestaţii privitoare la titlu.

Nu trebuie pierdut din vedere faptul că prima funcţie a uzucapiunii este cea probatorie, care depăşeşte, în importanţă, funcţia achizitivă şi că adevăratul scop al uzucapiunii este acela de a dovedi dreptul de proprietate.

Niciun argument de text din cuprinsul art. 1985 ş. u. nu poate fi adus în sprjinul excluderii titlului provenit de la adevăratul proprietar din categoria justului titlu. Referirile Vechiului Cod civil la adevăratul proprietar făcute într -un context din care rezultă că acesta ar fi altul decât înstrăinătorul din justul titlu, nu justifică concluzia că pentru a fi just titlu, actul juridic trebuie să nu provină de la adevăratul proprietar. Pe de altă parte, dacă un titlu al cărui unic viciu este lipsa calităţii de titular dreptului a înstrăinătorului constituie just titlu, a fortiori, un titlu care nu este lovit de niciun viciu, la rândul său, ar trebui considerat just titlu.

În ceea ce priveşte buna credinţă, aceasta presupune ignorarea de către posesor a lipsei de calitate a celui de la care a dobândit, având credinţa că aceasta are “toate însuşirile cerute de lege" (art. 1898 alin. 1 Vechiul Cod civil) pentru a-i transmite dreptul pe care îl posedă.

Bona fides se bazează pe o eroare de fapt în care s-a găsit uzucapantul, căci eroarea de drept, în regulă generală, nu este scuzabilă.

Cât priveşte proba bunei credinţe a posesorului, aceasta este întotdeauna prezumată (bona fides presumitur) conform art. 1899 alin. 2 Vechiul Cod civil, în sensul că posesorul nu este dator a face proba faptului că nu a cunoscut lipsa calităţii de proprietar a celui de la care a dobândit. Prezumţia este relativă, revenind celui care susţine reaua credinţă a posesorului sarcina de a dovedi ca acesta a avut, cel I putin, temei să se îndoiască de existenţa dreptului autorului său.

Chiar în lipsa prezumţiei legale, posesorului nu i s-ar fi putut pretinde să facă dovada unui fapt negativ ci numai adversarul său, care se pretinde a fi adevăratul proprietar, poate dovedi faptul pozitiv că posesorul a cunoscut lipsa de titlu a celui de la care a dobândit.

Chiar dacă sarcina probei este inversată, în sensul că cel care alegă reaua credinţă este dator să o dovedească, buna credinţă trebuie cercetată după categoria omului prudent şi diligent, iar dacă cel care are sarcina probei relei credinţe ar dovedi posesorul uzucapant nu s-a încadrat în această categorie, în sensul de a fi întreprins toate diligentele pentru verificarea calităţii înstrăinătorului de titular a dreptului trasmis sau constituit, dovada relei credinţe ar trebui socotită astfel făcută.

Dacă însă imobilul nu avea deschisă o carte funciară la data justului titlu, publicitatea drepturilor reale privitoare la imobil fiind făcută prin intermediul registrului de transcripţiuni şi inscripţiuni imobiliare, cum este cazul în speţă, consideră că reaua credinţă a uzucapantului nu poate fi socotită dovedită prin simplul fapt al existenţei transcrierii titlului altei persoane decât cea de la care a dobândit uzucapantul.

De altfel, la întrebarea dacă va fi înlăturată prezumţia legală de bună credinţă în favoarea posesorului, când se face dovada că în registrul de transcripţiuni era inregistrată ca titular o altă persoană decât aceea de la care a dobândit, s-a răspuns în sensul că deducerea din acest fapt al înscrierii a relei credinţe a posesorului nu ar fi decât o prezumţie judecătorească, lăsată, potrivit art. 1203 Vechiul Cod civil „la luminile şi înţelepciunea magistratului".

Având în vedere cele mai sus menţionate consideră că sunt îndeplinite condiţiile pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 10 ani.

A evaluat suprafaţa de teren de 58 mp pentru care a solicitat constatarea dreptului de proprietate la 6.380 lei.

Aşa cum se regăseşte în certificatul de atestare fiscală terenul intravilan se află in zona C şi având în vedere grila Notarilor Publici ai Judeţului Dolj mp este evaluat 1110 lei.

În dovedire a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, efectuarea unei expertize specialitatea topografie pentru identificarea şi evaluarea terenului în suprafaţă de 58 mp  si proba testimonială cu martorii C Ş si I D.

La data de 28.12.2015 pârâta Municipiul C a depus întâmpinare prin care a  solicitat respingerea cererii ce formează obiectul dosarului nr. xxxx/xxx/xxxx ca neîntemeiată.

Apreciază că acţiunea este neîntemeiată şi solicită respingerea acesteia avându-se în vedere următoarele aspecte:

Cercetarea judecătorească în cauza de faţă porneşte de la temeiul juridic material al acţiunii: reclamantul a înţeles să învestească instanţa pentru ca potrivit principiului disponibilităţii, a regulilor de procedură, principiilor ce guvernează procesul civil şi modului de soluţionare a excepţiilor invocate, instanţa să adopte o soluţie şi în cele din urmă să pronunţe o hotărâre fundamentată juridic.

Calificarea acţiunii se va face nu după natura termenilor folosiţi de reclamant, ci după ele de fapt şi de drept ale cererii şi după scopul urmărit prin promovarea acţiunii.

În primul rând a fost invocată exceptia lipsei calitătii procesual pasivă a pârâtei.

Potrivit art. 36 Noul Cod de Procedură Civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii, prin calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana chemată în judecată în calitate de pârâtă şi subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecăţii.

O condiţie esenţială pentru exercitarea acţiunii civile este calitatea procesuală (legitimatio ad causam) care contribuie atât la desemnarea titularului dreptului de a acţiona, cât şi a persoanei împotriva căreia se poate exercita acţiunea.

Uzucapiunea, invocată în cauza de faţă drept temei juridic al acţiunii, reprezintă un mod originar de dobândire a proprietăţii, prin care se constituie dreptul de proprietate în patrimoniul posesorului unui lucru, ca urmare a unui fapt juridic complex, constând în exercitarea posesiei asupra lucrului în temeiul şi în condiţiile prevăzute de lege.

Faţă de cele expuse solicită admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul C şi respingerea acţiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Întrucât reclamantul declanşează procedura jurisdicţională, lui îi revine sarcina de a demonstra atât legitimarea sa procesuală, cât şi pe aceea a pârâtului, respectiv faptul că transpunerea pe plan procesual se face în legătură cu un raport juridic de drept material în care părţile litigiului au calitatea de titular al dreptului şi, în mod corespunzător, al obligaţiei corelative. La rândul ei, instanţa are obligaţia verificării din oficiu a cadrului procesual subiectiv determinat de prezenţa părţilor în proces.

Orice acţiune prin care se urmăreşte constatarea dobândirii pe calea uzucapiunii a dreptului de proprietate trebuie să se desfăşoare împotriva persoanei care are sau ar fi avut calitatea de proprietar.

Prin urmare judecata trebuie să se desfăşoare în contradictoriu cu proprietarul bunului sau cu moştenitorii acestuia, iar în cazul în care se solicită chemarea în judecată a altei persoane decât aceştia, acţiunea trebuie respinsă ca introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. O soluţie contrară ar lipsi de eficienţă juridică acţiunea având obiectul menţionat, întrucât o persoană care nu ar putea pretinde un drept de proprietate asupra terenului nu ar putea nici să opună reclamantului, ce se pretinde uzucapant, apărări concrete, astfel încât la stabilirea cadrului procesual subiectiv instanţa este obligată să verifice calitatea de proprietar asupra terenului persoanelor chemate în judecată.

Calitatea procesuală pasivă a Municipiului C nu este justificată, având în vedere că acesta nu pretinde a avea calitatea de proprietar al imobilului ce face obiectul cauzei cât şi faptul că reclamantul nu a probat că bunul în privinţa căruia se solicită uzucapiunea face parte din domeniul privat al Unităţii Administrativ Teritoriale, mai mult, potrivit adresei ce a fost emisă de Direcţia Patrimoniu, din cadrul Primăriei Municipiului C, „terenul la care se face referire nu figurează înregistrat în evidenţa domeniului public sau privat al Municipiului C.".

Potrivit cererii de chemare în judecată, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate în urma unui contract de vânzare-cumpărare în care Municipiul nu a avut calitatea de parte. Rezultă că judecata nu se poate desfăşura în contradictoriu cu Municipiul C dat fiind că, pe de o parte, aceasta nu a fost parte în raportul juridic prezentat, iar pe de altă parte nu este titular al dreptului de proprietate asupra imobilului, astfel că potrivit principiului nemo plus iuris ad alium transfere potest quam ipse habet nu se poate constată transferul dreptului de proprietate de la un neproprietar.

În lumina celor prezentate rezultă că Municipiul C nu poate avea calitatea de pârât în cauza dedusă judecăţii, întrucât nu are nicio legătură cu dreptul subiectiv care este supus dezbaterii judiciare, iar reclamantul nu a justificat atragerea în procedura jurisdicţională a unei părţi căreia nu are motive să îi opună dreptul afirmat şi nici aceasta din urmă, motive de a contesta dreptul pretins.

Având în vedere că nu există niciun temei de fapt sau de drept pentru care reclamantul sa îi opună Municipiului C dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, solicită instanţei să respingă acţiunea ca promovată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

Pe fond apreciază că acţiunea este neîntemeiată si solicită respingerea acesteia avându-se în vedere următoarele aspecte:

Principiul rolului activ al judecătorului are drep scop soluţionarea cauzei prin stabilirea adevărului şi se manifestă, pe lângă punerea în discuţia părţilor din oficiu a oricărei situaţii de fapt sau de drept ce poate servi la dezlegarea cauzei, şi prin verificarea în totalitate a dosarului, nemărginindu-se la motivele invocate de părţi.

Potrivit art.1895 C.civ. „Cel ce câştigă cu bună-credinţă şi printr-o justă cauză un

nemişcător determinat va prescrie proprietatea aceluia prin zece ani, dacă adevăratul proprietar locuieşte în circumscripţia tribunalului judeţean unde se află nemişcătorul şi prin douăzeci de ani, dacă locuieşte afară din acea circumscripţie".

Aşadar pentru a fi admisă acţiunea în constatarea dreptului de proprietate dobândit prin uzucapiune prescurtată (10-20 ani) este obligatorie întrunirea cumulativă a 2 condiţii speciale: posesia să se întemeieze pe just titlu/justă cauză şi posesia să fie de bună credinţă.

Prescripţia achizitivă operează ca o sancţiune civilă pe care o suportă titularul dreptului de proprietate pentru pasivitatea sa, lăsând bunul în posesia altuia timp îndelungat. Acţiunea în ucapiune este o acţiune reală şi poate fi introdusă în instanţă de către orice persoană care pretinde a exercitat o posesiune utilă asupra unui imobil în perioada de timp stabilită de lege, chemând în judecată adevăratul proprietar al imobilului cu privire la care se invocă uzucapiunea.

Uzucapiunea sau prescriţia achizitivă de scurtă durată (10-20 de ani) este un mod de dobândire a dreptului de proprietate sau a altui drept real prin posedarea neîntreruptă şi cu bună-credinţă a unui bun în temeiul unui just titlu. Termenul este de 10 ani dacă adevăratul proprietar locuieşte în circumpscripţia tribunalului unde se află bunul imobil şi de 20 de ani dacă locuieşte altă parte. De aici rezultă că reclamantul, pentru a putea invoca uzucapiunea de scurtă durată ca de dobândire a dreptului de proprietate, trebuia să introducă acţiunea numai împotriva adevaratului proprietar, respectiv a vânzătoarelor, şi să facă dovada faptului că ulterior încheierii contractului acestea au continuat să locuiască în circumscripţia Tribunalului Dolj.

Cât priveşte prima condiţie, respectiv existenţa unui just titlu, arătă că în cadrul uzucapiunii de scurtă durată, acesta este orice act translativ de proprietate care provine de la o persoană diferită faţă de adevăratul proprietar, cu condiţia ca titlul să nu fie nul absolut. Prin urmare trebuie să fie vorba orice act juridic translativ de proprietate care, neîndeplinind condiţiile prevăzute de lege, nu poate transmite proprietatea, ci doar posesia. Or, în speţă reclamantul nu a făcut dovada existenţei justului titlu cu privire la suprafaţa solicitată, respectiv 58 mp, iar în lipsa acestuia nu poate uza de uzucapiunea de scurtă durată, aceasta fiind condiţionată de existenţa unui just titlu cu privire la imobil.

Tot în legătură cu justul titlu, arătă că, potrivit înaltei Curţi de Casaţie .şi Justiţie - Decizia din 20 februarie 2013 - „pentru ca efectele uzucapiunii de scurtă durată să se producă este necesară, nu doar dovedirea posesiei, ci şi a justului titlu, care, potrivit doctrinei şi jurisprudenţei, act translativ de proprietate care provine de la un neproprietar".

Or, în speţă nu doar că reclamantul nu a probat existenţa unui titlu pentru suprafaţa de teren solicitată, însă titlul invocat şi in baza căruia deţine suprafaţa de 100 mp, nu îndeplineşte condiţiile avute în vedere de dispoziţiile .întrucât este vorba de un contract de vânzare-cumpărare, care îndeplineşte toate condiţiile de validitate cerute de lege şi care atestă transferul dreptului de proprietate pentru o porţiune de teren  de 100 mp, act care nu 1-a întreptăţit pe cumpărător să îşi însuşească o porţiune mai mare decât cea care a făcut obiectul contractului şi care nu poate constitui temei pentru buna-credinţă.

Din cererea de chemare în judecată rezultă că reclamantul a înţeles să atribuie contractului de vânzare-curnpărare caracter de just titlu şi a cerut instanţei să constate o uzucapiune în baza unui titlu ce emană de la adevăratul proprietar, fapt care este de neconceput.

Având în vedere cele prezentate apreciază că reclamantul nu a făcut dovada justului titlu, din moment ce pentru diferenţa de teren în litigiu - 58mp - nu există un instrumentum (înscris constatator) al vânzării-cumpărării.

Cât priveşte condiţia bunei credinţe, susţinerea reclamantului conform căruia se bucură de o prezumţie relativă de bună-credinţă, astfel că nu e dator să probeze faptul că nu a cunoscut lipsa calităţii de proprietar a celui de la care a dobândit, nu poate fi primită. În speţă, reclamantul -potrivit regulii actori incumbit probado - în calitate de posesor, trebuie să dovedească atât existenţa bunei credinţe cât şi a înscrisului în baza căruia a exercitat posesia sub nume de proprietar asupra terenului în suprafaţă de 58 mp.

Buna-credinţă este convingerea reclamantului, care invocă uzucapiunea, că cel de la care a dobândit imobilul avea toate însuşirile cerute de lege pentru a-i putea transmite proprietatea, deşi în realitate acesta nu avea calitatea de proprietar, rezultă că reclamantul nu a făcut dovada bunei credinţe cerute de lege, din moment ce a contractat cu adevăratul proprietar pentru un teren de xxxmp, însă ulterior, cumpărătorul, fără niciun temei a luat în stăpânire o suprafaţă mai mare.

Din lipsa materială a unui titlu cu privire la suprafaţa stăpânită clandestin de reclamant, rezultă reaua-credinţă a acestuia, mai ales în condiţiile în care nu a arătat şi nu a dovedit de unde provine diferenţa dintre suprafaţa terenului şi cea măsurată

În concluzie, din cererea de chemare în judecată şi documentele anexate acesteia, se poate observa că reclamantul a făcut dovada calităţii de proprietar numai cu privire la suprafaţa de xxx mp, iar orice suprafaţă deţinută în plus de către reclamant are semnificaţia unei stăpâniri clandestine, exercitându-se o posesie pe ascuns, cu rea credinţă şi fără un just titlu, posesie care îndeplinind condiţiile cerute de art. 1895 C.civ, nu este aptă să ducă la dobândirea dreptului de proprietate în temeiul uzucapiunii de scurtă durată

Faţă de cele prezentate, solicită admiterea excepţiilor invocate, iar pe fondul cauzei respingerea acţiunii ca neîntemeiată

Solicită proba cu înscrisuri şi orice alt mijloc de probă pe care instanţa îl va aprecia ca fiind util, pertinent şi concludent în soluţionarea pricinii.

În temeiul art. 583 NCPC solicităm judecarea cauzei şi în lipsă.

În drept, îsi întemeiază prezenta întâmpinare pe dispoziţiile art 205 NCPC.

La data de 25.01.2016 reclamantul a depus răspuns la întâmpinare.

La data de 8.03.2016 instanta a dispus unirea exceptiei lipsei calitătii procesual pasive a pârâtei cu fondul cauzei si a respins probele solicitate de reclamant ca nefiind utile soluţionarii cauzei, incuviinţând doar proba cu înscrisuri.

Analizând cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul C prin primar invocată de către acesta, unită cu fondul cauzei, instanţa o va respinge având în vedere următoarele:

În conformitate cu art. 35 C.pr.civ., oricine are un drept împotriva altei persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competent. Dreptul la acţiune poate fi exercitat nu numai împotriva altei persoane ce îi revine obligaţia de a recunoaşte dreptul, dar şi a celei ce îl poate contesta ori formula orice pretenţii cu privire la acesta.

Într-adevăr, calitatea procesuală pasivă, în acţiunile ce au ca obiect constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune, de regulă, revine persoanei fizice sau juridice al cărei drept de proprietate s-a stins prin neuz, pe durata prevăzută de Codul civil de la 1864, dacă prin lege nu se prevede în alt mod.

Uzucapiunea reprezinta un mod originar de dobandire a proprietatii, o sanctiune indreptata impotriva proprietarului nediligent , iar faptul ca in speta terenul in litigiu situat in nu se afla in domeniul privat al Municipiului C, unitate administrativ-teritorială cu personalitate juridică conform art. 21 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, reprezentată în justiţie de Primar, nu il lipseste pe acesta de calitate procesuala pasiva in speta de fata deoarece cu ocazia solutionării cauzei nu a fost identificat un  proprietar al terenului in litigiu astfel că pârâtul Municipiul C are calitate procesuală pasivă, ca persoană susceptibilă să invoce un drept real asupra imobilului iar bunul intră în categoria res nullius şi revine, în temeiul art. 477, 646 şi 680 C. civ. şi art. 25 din legea nr. 213/1998, domeniului privat al statului.

Cum fostul proprietar al suprafetei de 58 mp nu este cunoscut,  în raport de dispoziţiile art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951 şi art. 646 C. civ., sunt indeplinite condiţiile pentru a fi considerat bun fără stăpân, acesta aparţinand statului.

Astfel pentru considerentele mai sus mentionate, instanta constată că pârâtul Municipiul C prin Primar, poate figura în proces ca pârât dobândind legitimitate procesuală pasivă.

Analizând actele si lucrările dosarului pe fondul cauzei, instanta reţine următoarele:

În fapt,  prin contractul de vânzare-cumpărare nr. xxx din data de 13.08.1997 reclamantul F S a cumpărat de la P E si S M o suprafaţa de 100 mp  si o casă de locuit situate în municipiul C.

Reclamantul a susţinut că în fapt a intrat în posesia unei suprafete de teren mai mare decât 100 mp cu 58 mp, asa cum a rezultat din măsuratori ulterioare si a solicitat să se constate dreptul său de proprietate cu privire la acest teren prin uzucapiunea de scurtă durată, respectiv de 10 ani.

Instanţa reţine faptul că uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietăţii, poate fi de două feluri: uzucapiunea de 30 de ani şi uzucapiunea de 10 până la 20 de ani, aceasta din urmă fiind reglementată de prevederile art.1895 C. civil din 1864, potrivit căruia: ”Cel ce câştigă cu bună-credinţă şi printr-o justă cauză un nemişcător determinat va prescrie proprietatea aceluia prin zece ani, dacă adevăratul proprietar locuieşte în circumscripţia tribunalului judeţean unde se află nemişcătorul, şi prin douăzeci de ani dacă locuieşte afară din acea circumscripţie.”

Din analiza textului de lege rezultă că pentru a opera această uzucapiune trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să existe o posesie utilă asupra lucrului, posesia utilă să se întemeieze pe just titlu, posesia să dureze de la 10 până la 20 de ani, posesia să fie de bună credinţă.

Prin just titlu se înţelege potrivit prevederilor art. 1847 C. civil un act translativ de proprietate, care provine de la altcineva decât proprietarul, deci de la un non dominus.

Justul titlu este un act juridic translativ de proprietate respectiv o operaţiune juridică, un negotium, care are ca scop să transfere proprietatea.

În speţă, reclamantul nu a făcut dovada existentei unui just titlu pentru suprafata de 58 mp, contractul de vânzare cumpărare depus la dosar referindu-se la suprafata de 100 mp pe care reclamantul a cumpărarat-o si nu la suprafata de 58 mp pentru care reclamantul nu are titlu in prezent.

Asadar, acest contract nu poate reprezenta just titlu pentru această suprafaţă de teren, pentru acesta reclamantul nepuztând invoca decât uzucapiunea de lungă durată, după implinirea termenului de 30 ani prevăzut de lege.

Nefiind îndeplinită prima condiţie impusă de prevederile art.1895 C.civ. respectiv existenţa unui just titlu, astfel că nu se mai impune analizarea celorlalte condiţii prevăzute de lege pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de scurtă durată.

Domenii speta

Spete similare