Plângere contravenţională, desfăşurare activitate fără autorizaţie de funcţionare

OBIECT: Prin sentinţa civilă nr 1628/9.03.2016 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr 15757/180/2015 s-a respins plângerea contravenţională formulată de reclamanta SC R. SRL în contradictoriu cu P.L.M. Împotriva procesului verbal de contravenţie seria PLB nr 00011751/3.12.2015.

CONSIDERENTELE SENTINŢEI CIVILE RECURATE:

„.Prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PLB nr 00011751 din 03.12.2016 petenta a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 900 lei conform art  13 lit b pc 13.10 din HCL 223/2001 pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art 6 lit i din acelaşi act normativ reţinându-se că la data de 03.12.2015 ora 12.30 s-a constatat că agentul economic desfăşoară activitatea de "Alimentaţie publică-Restaurant" fără a deţine autorizaţie de funcţionare şi profil de activitate valabilă emisă de P.B.

Potrivit art 34 din OG 2/2001, instanta investita cu solutionarea plangerii analizeaza legalitatea si temeinicia procesului verbal  si hotaraste asupra sanctiunii.

Sub aspectul legalităţii procesului verbal, instanţa constată că au fost respectate condiţiile formale prevăzute de OG 2/2001 privind întocmirea procesului verbal, neintervenind vreo cauza de nulitate absolută. Acesta cuprinde toate menţiunile prevăzute sub sancţiunea nulităţii conform art 16 si art 17 din OG 2/2001, fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale. 

Se reţine că petenta nu a invocat niciun motiv de nelegalitate, iar la o analiză formală nu a fost identificată nicio cauză de nulitate care să fie invocată din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei, instanţa apreciaza că, deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravenţional este un mijloc de proba care nu face dovada vinovatiei petentei, ci dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară.

Forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul .

Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007). Petenta beneficiaza de o prezumtie de nevinovatie care insa nu este absoluta, dupa cum nu este absoluta nici prezumtia de legalitatea si temeinicie a procesului verbal.

Instanţa constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă şi conţine constatări personale ale agentului aflat în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Se apreciază că faptele constatate de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naştere unei prezumţii simple, în sensul că situaţia de fapt şi împrejurările reţinute corespund adevărului.

In ceea ce priveste probatoriul, art. 34 din OG nr. 2/2001 dispune că instanţa îl va asculta pe titularul plângerii şi va administra orice probe prevăzute de lege pentru a stabili temeinicia şi legalitatea procesului-verbal.

Afirmaţiile contestatoarei pot avea o valoare probatorie proprie, dacă se coroborează cu alte mijloace de probă, ori cel puţin cu anumite date cuprinse în procesul-verbal, şi dacă în urma aprecierii nemijlocite a sincerităţii, instanţa şi-a format convingerea intimă  că petenta a relatat adevărul.

Petenta nu a contestat că nu deţinea autorizaţie de funcţionare. Instanţa nu poate lua în considerare apărările acesteia, nefiind de natură  a înlătura caracterul contravenţional al faptei. Totodată se reţine că fapta îmbracă forma vinovăţiei impuse de lege pentru a constitui contravenţie. Împrejuarea că nu a obţinut autorizaţia de funcţionare întrucât nu i se eliberează certificatul fiscal motivat de faptul că nu a achitat impozitul pe care apreciază că  a fost stabilit în mod greşit nu prezintă relevanţă în speţă, nefiind exoneratoare de răspundere. Instanţa are în vedere că în situaţia în care nu i-ar fi fost soluţionată cererea de eliberarea a autorizaţiei de funcţionare, aceasta avea posibilitatea introducerii unei acţiuni împotriva autorităţii pe calea contenciosului administrativ. Astfel, aceasta avea  o serie pârghii puse la dispoziţie de normele legale pentru  a statua asupra situaţiei sale juridice. Însă, în orice caz nu putea desfăşura activitate fără deţinerea autorizaţiei de funcţionare, împrejurare ce îi este imputabilă sub forma contravenţiei pentru care a fost sancţioată.

În aceste condiţii, instanţa apreciază că procesul verbal este legal şi temeinic întocmit.

În privinţa individualizării sancţiunii, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001  sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social  al faptei săvârşite,  ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Pe lângă gradul de pericol social abstract al unei fapte apreciat ca atare de legiuitor la momentul incriminării, contravenţia prezintă şi un grad de pericol social concret, raportat la criteriile arătat anterior

Instanţa apreciază ca amenda în cuantum de 900 lei aplicată este proporţională  cu  gradul de pericol social. Sancţionarea prin aplicarea amenzii nu este un scop în sine, ci educarea subiecţilor de a respecta normele în materie este scopul, aplicarea sancţiunii avertismentului nu  ar fi fost suficientă pentru a semnala pericolul social al faptei şi a determina petenta să se conformeze dispoziţiilor legale în condiţiile în care acesta a desfăşurat activitate fără autorizaţie din anul 2014 (aşa cum reiese din susţinerile petentei care a învederat că a depus cererea de obţinere a autorizaţiei la data de 21.11.2014).

Faţă de aceste împrejurări instanţa va respinge plângerea contravenţională ca neîntemeiată.”

CALEA DE ATAC EXERCITATĂ ÎN CAUZĂ: Împotriva acestei sentinţe a formulat apel petenta, solicitând schimbarea în tot a sentinţei, admiterea plângerii contravenţionale, iar în subsidiar înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertisment.

În motivarea cererii de apel s-a arătat că prin plângerea formulată a ridicat critici sub aspectul temeiniciei procesului verbal, pentru lipsa vinovăţiei. S-a indicat că vinovăţia reprezintă poziţia psihică pe care o persoană o are faţă de o anumită faptă şi faţă de urmările acesteia, în cazul de faţă lipsa autorizaţiei de funcţionare nu reprezintă o faptă ilicită imputabilă societăţii cu autorităţii care a refuzat eliberarea autorizaţiei pentru lipsa certificatului fiscal. S-a mai subliniat că a realizat demersuri în obţinerea autorizaţiei, a formulat cereri, a purtat corespondenţă pentru obţinerea autorizaţiei, iar orice acţiunea pe calea contenciosului administrativ ar fi fost fără efecte. Apelanta a mai precizat că a formulat contestaţie împotriva deciziei de impunere prin care P.B. a calculat din oficiu impozit pe clădire majorat, impozit care a fost anulat prin sentinţa civilă nr 4 din dosarul nr 1673/110/2015, iar din cauza impozitului eronat stabilit se află în imposibilitatea obţinerii certificatului fiscal. 

APĂRĂRILE INTIMATEI:

Prin întâmpinarea formulată intimata a solicitat respingerea cererii de apel, procesul verbal fiind întocmit cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de articolul 17 din OG 2/2001, societatea desfăşurând activitate comercială fără a deţine autorizaţie de funcţionare şi profil de activitate valabilă.

ANALIZA INSTANŢEI:

Analizând cererea de apel prin prisma motivelor invocate şi a probelor administrate, Tribunalul reţine că nu este întemeiată, soluţia pronunţată fiind corect argumentată, iar situaţia de fapt fiind stabilită după o judicioasă apreciere a probelor. 

Din examinarea procesului verbal de contravenţie nr 00011751/3.12.2015 se observă faptul că petenta apelantă a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 900 lei pentru încălcarea prevederilor articolului 6 litera i din HCL 223/2001, reţinându-se în sarcina acesteia faptul că desfăşoară în spaţiul controlat activitate de alimentaţie publică-Restaurant fără a deţine autorizaţie de funcţionare şi profil de activitate emisă de P.M.B.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului procedura de judecată privind contravenţiile se supune regulilor prevăzute de articolul 6 din Convenţie, inclusiv cele referitoare la sarcina probei, statul trebuind să asigure o protecţie procedurală adecvată(CEDO, Engel c Olanda, 8 iunie 1976). Prezumţiile relative nu contravin exigenţelor Convenţiei referitoare la dreptul la un proces echitabil, urmând a se verifica dacă aceste prezumţii, cum este cea de legalitate şi veridicitate a procesului verbal reţinută de instanţa de fond, nu impun o sarcina excesivă în privinţa apărării celui acuzat (cauza Salabiaku c. Frantei, Telfner vs. Austria).

În cazul de faţă vinovăţia contravenientului a fost stabilită pe baza constatărilor organului de control, partea nedepunând niciun înscris din care să rezulte îndeplinirea condiţiei legale pentru desfăşurarea activităţii, recunoscând de altfel faptul că nu a fost eliberată un act administrativ. Faţă de tipul de contravenţie reţinut în sarcina părţii şi anume desfăşurarea activităţii fără autorizaţie de funcţionare, instanţa de apel apreciază faptul că în cauză era utilă doar proba cu înscrisuri, partea având sarcina de a dovedi că la momentul controlului această obligaţie era îndeplinită, persoana juridică trebuind să depună toate diligenţele pentru a obţine înscrisul oficial anterior desfăşurării activităţii.

Apărarea apelantei petente a fost construită pe neîntrunirea elementelor constitutive ale contravenţiei, sub aspectul laturii subiective, partea apreciind că lipsa actului administrativ a fost determinată de pasivitatea autorităţii publice, care refuză eliberarea actului deşi obligaţiile fiscale stabilite în sarcina contribuabilului sunt nelegale, fiind anulate prin hotărâre judecătorească.

Vinovăţia, ca element constitutiv al contravenţiei, reprezintă atitudinea psihică a persoanei faţă de faptă, presupunând sub aspect intelectiv facultatea psihică de a avea reprezentarea activităţii şi a consecinţelor acesteia, iar sub aspect volitiv orientarea liberă a energiei fizice pentru realizarea scopului urmărit.  Pentru identificarea laturii subiective a contravenţiei trebuie verificat dacă activitatea ilicită a persoanei s-a bazat pe convingerea şi libertatea sa de deliberare şi rezoluţie, elemente care se identifică în speţa de faţă, societatea desfăşurând activitatea, cunoscând că nu a fost eliberat actul administrativ impus de lege, prevăzând şi acceptând rezultatul faptei.

Existenţa unui litigiu între părţi cu privire la obligaţiilor fiscale stabilite nu determină exonerarea societăţii de răspundere, partea având posibilitatea legală de a contesta refuzul autorităţii de emitere a actului, respectiv de invocare a excesului de putere în condiţiile definite de Legea 554/2004, instanţa sesizată cu soluţionarea plângerii contravenţionale neputând extinde controlul judecătoresc asupra conflictului născut din nesoluţionarea cererii petentului de eliberare a autorizaţiei de funcţionare.

Având în vedere descrierea faptei realizată de agentul constatator în cadrul actului sancţionator cât şi elementele constitutive ale contravenţiei definite de articolul 6 litera i din HCL 223/2001 instanţa apreciază faptul că a fost respectat principiul legalităţii, fiind întrunite trăsăturile faptei reţinute în sarcina părţii.

Cererea de înlocuire a sancţiunii amenzii în cuantum de 900 de lei cu sancţiunea avertisment a fost respinsă în mod corect, raportat la perioada de desfăşurare a activităţii în lipsa autorizaţiei cât şi la stabilirea în cursului aceluiaşi an a sancţiunii avertisment pentru aceiaşi faptă. Instanţa apreciază că aplicarea sancţiunii avertisment nu este de natură să înlăture imperativul protejării interesului social şi al ordinii de drept, efectuarea demersurilor pentru obţinerea actului administrativ neputând constitui o circumstanţă atenuantă, atât timp cât nu a contestat şi nu s-a stabilit caracterul nelegal al refuzului autorităţii.

În jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene s-a statuat faptul că regimul sancţiunilor trebuie în special să asigure o protecţie juridică efectivă și eficientă a drepturilor pe care legea le prevede, iar rigoarea sancţiunilor trebuie să fie adecvată gravităţii încălcărilor pe care le reprimă, în special prin asigurarea unui efect realmente disuasiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iunie 1994, Comisia/Regatul Unit, C 383/92, Hotărârea Draehmpaehl), respectându se în acelaşi timp principiul general al proporţionalităţii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 noiembrie 2003, Lindqvist, C 101/01, Hotărârea din 5 iulie 2007, Ntionik și Pikoulas, C 430/05).

Instanţa de apel apreciază că a fost respectat principiul proporţionalităţii sancţiunii, cererea apelantei fiind nefundamentată.

Având în vedere aceste aspecte, faţă de dispoziţiile articolului 480 Cod pr cv va respinge apelul ca nefondat, sentinţa civilă nr 1628/2016 pronunţată de Judecătoria Bacău fiind temeinică şi legală.

Domenii speta

Spete similare